„Noi suntem țara pe care ne-am creat-o!”

Avocat de profesie, Simona Țimonea (43 de ani), s-a înscris anul trecut la Academia de service learning organizată de Fundația Noi Orizonturi la Râșnov și a devenit astfel membru în cea mai mare rețea de traineri voluntari din România.

La doar câteva săptămâni a avut ocazia să pună în practică ceea ce a aflat despre învățarea prin proiecte de serviciu în folosul comunității, la o școală din orașul în care locuiește – Caransebeș și la una din Drobeta Turnu Severin. Iar asta a făcut-o să se simtă ca în perioada de stagiatură: „când apăream în fața completului, în primii cinci ani, îmi făceam griji”. A trecut peste emoții mulțumită prietenei sale Mihaela Pral, colaborator vechi și de încredere al Fundației Noi Orizonturi, care i-a și spus, de altfel, despre cursul de formare de la Râșnov.

imgp4212-e1529918640927.jpg

La Râșnov, Simona s-a pregătit pentru a putea asista elevi în programarea și implementarea unor proiecte de serviciu în folosul comunității.

Am provocat-o pe Simona să ne povestească despre experiența de trainer voluntar în educație și a ieșit un articol numai bun de motivat oameni să se înscrie la Academia de antreprenoriat verde. 

Oamenii spun că avocații sunt prea ocupați să facă voluntariat. La tine cum a fost? Când ai început?

Acum 5 ani. Nici nu știu de unde mi-a venit nevoia asta… Eu am ajuns la un anumit nivel în care nu mai am nevoie de nimic în afară de sănătate. Așa simt. Că am ajuns într-un punct în care pot să dau. Așa am început. Deși am o agendă încărcată și programul meu este aproape la secundă. Dar încerc să le fac pe toate. Fetițele mele sunt deja mari, Iulia are 15 ani și Maria 11, deci se descurcă.  Am început cu Atelierul anti-plictiseală deschis oricărui copil din Caransebeș și lucrez și cu copiii de la Centrul Kolping, care oferă servicii comunitare și facilitează integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Poate a fost și nevoia mea, pentru că îmi place foarte mult să lucrez alături de copii… La Atelierul anti-plictiseală am început cu lucru manual, dar am ajuns să facem tot felul de activități… Am ieșit în natură, am făcut tablouri din frunzele și crenguțele de pe jos. Au fost super-încântați!

Ce a fost neașteptat la cursul de service learning?

Metoda și instrumentele – cartonașele cu valori, harta experiențelor , harta comunității…. Mi-a plăcut foarte mult că voi știați ce aveați de făcut, noi cumva am fost puși în temă. Deși la fața locului, în școlile unde am susținut trainiguri, am fost nevoiți să improvizăm, pentru că ne-am dat seama că era foarte greu să ne încadrăm într-un modul de o oră. Copiii oboseau foarte repede. Dar instrumentul cu harta… Erau pe jos și puneau toate simbolurile acelea… Foarte fain! Mă distram și eu să le prezint. Mi-au mai plăcut foarte mult cărțile cu valori: dădeau trăire și sens lucrurilor învățate. M-am bucurat foarte tare când am primit și eu un set, pentru mine!Apoi am primit cadou, iar acum am și eu setul meu.

Vrând, nevrând, ai avut ocazia să cunoști puțin sistemul de învățământ din România. Ce ți se pare că lipsește? Sau ce ar putea fi îmbunătățit?

În primul rând mi se pare că lipsesc activitățile practice la științele exacte, fizică, chimie.Învăț cu fiica mea cea mare, este în clasa a opta și are note mici, a luat și cinci, și șase, la fizică și chimie, pentru că nu înțelege fenomenul. L a fizică, unde eu îmi aduc aminte din școală, ne învățau forța de frecare pe plan înclinat. Păi efectiv ni se punea un corp și îi dădea drumul, să înțeleg, că nu realizai care este fenomenul. Iarăși la chimie, dacă nu faci experimente, să pui substanțele alea, să vezi ce se întâmplă, nu înțelegi. Și profesorul: vine la și 20, îi aruncă două formule pe tablă, zice „învățați din carte” și după aceea îi dă test din probleme. Păi ea ce să știe? Deci cred că laboratoarele sunt extrem de importante!

Deci crezi că ar trebui să fie mai mult pe experiență, practic decât teoretic?

DA, DA, DA!

Crezi că genul acesta de proiecte pentru comunitate, au valoare educativă pentru tineri?

Da, sigur, pentru că îi învață se se implice în comunitate mai mult.

Crezi că sunt conștienți că ar putea să facă ceva?

Nu-și dau seama că ar putea să facă ceva. Sau, dacă știu, nu cred că stă în puterea lor. Nu realizează că pot face diferența; că ei, împreună, pot să facă ceva vizibil în comunitate. Până la urmă tot de noi depinde, de adulți, să îi ghidăm. Și cred că școala tradițională nu face asta.

simona timonea

Care sunt planurile tale de viitor în privința voluntariatului?

Am înființat o asociație împreuna cu Mihaela și cu Mihai, soțul meu, ca să avem un cadru legal pentru parteneriate și sponsorizări. Mie mi-a pus Dumnezeu pe suflet copiii de la Centrul de Plasament din Zăgujeni, unde au fost ceva probleme (un tânăr s-a spânzurat, aici, în toamna anului 2017). Doamna care este la conducerea direcției vrea să facă o schimbare, o schimbare în bine, zic eu, pentru copii – încearcă să-i plaseze în familii, să schimbe măsura de plasament, din centru în familii maternale și a reușit cu copiii sub 12 ani. Cu cei mari e mai greu…

Te vezi vreodată oprindu-te din voluntariat?

Nu. În schimb să știi că m-am văzut renunțând la avocatură. Sună ciudat, dar mă gândeam… Doamne! Dacă reușesc să îmi acopăr nevoile lunare!Nu fac excese, nu îmi trebuie nu știu câți bani… Atunci m-aș vedea renunțând, pentru că atâtea aș vrea să fac și nu am timp!

Care sunt cele mai importante lucruri pe care vrei să le faci în viitor?

În primul rând aș vrea să găsesc timp să-l petrec cu copiii mei, pentru că ăsta este reversul medaliei – nu mai am așa de mult timp pentru ele. Deși credeam că Iulia, cea mare, nu resimte, îmi mai spune câteodată că „sunt mai importanți pentru tine copiii de la Zăgujeni”, că „eu sunt responsabilitatea ta, nu ei” ceva de genul. La asta mă gândesc mereu și încerc să caut timp și pentru ele. Separat una de cealaltă, pentru că sunt complet diferite și au nevoi diferite. În al doilea rând, mă gândesc tot timpul la copiii aceștia de la Zăgujeni, cum să fac să le fie bine. Sunt multe abuzuri, sunt îngrijitori care agresează copiii, dar nimeni nu merge în față să declare. Eu am aflat de la copii chestiunile astea și nu știu cum să fac să fie bine… Mă mai gândesc mereu să avem un loc al nostru, pentru asociație. Mi-ar plăcea să am și o florărie, o librărie și o cafenea – ar merge și făcute într-un singur loc 🙂

Dacă ar fi să convingi pe cineva de ce să facă voluntariat în educație, ce i-ai spune?

Primul lucru care mi-a venit în minte poate suna ca un clișeu, dar până la urmă este o investiție în viitor. Viitorul țării nostre depinde de cum îi îndrumăm pe copiii de astăzi, pentru că degeaba sunt câțiva care fac protest în Sibiu sau în Cluj… Este nevoie de asta pentru schimbarea viitorului nostru! Noi suntem țara pe care ne-am creat-o!

 

Reclame

Proiecte de service learning accesibile tuturor

Text de Anamaria Boghean, Fundația Noi Orizonturi

În România trăiesc aproximativ 800.000 de persoane cu dizabilități – cât populația din Iași, Cluj și Râmnicu-Vâlcea la un loc. Câte asemenea persoane vedeți în spațiul public? Câte au beneficiat de proiectele voastre de serviciu în folosul comunității? Câte ați văzut în public la un eveniment de-al vostru?

Adelina și Teodora de la clubul de inițiativă comunitară pentru tineri GreenIMPACT Baia Sprie au participat, la jumătatea lunii mai, la conferința „Natură și dizabilitate”, organizată la Baia Mare de asociațiile Reper21 din București (în domeniul naturii) și Esperando din Baia Mare (în domeniul dizabilității) – și EQUI SENS și Connected by nature din Franța (în domeniul terapiei cu cai și al naturii). Fetele au venit împreună cu unul din liderii clubului, Iolanda, pentru a afla cum putem să facem natura accesibilă persoanelor cu dizabilități.  La final ele au promis că vor prezenta colegilor lucrurile pe care le-au aflat și au semnat o cartă prin care se angajează să aplice la club ceea ce au învățat despre incluziunea persoanelor cu dizabilități.

Natura si handicap - Baia Mare 17 mai (1)

Vedeți multe persoane cu dizabilități în spațiul public ? Puneți-vă în locul unei persoane imobilizată într-un scaun cu rotile. Ce traseu ați alege pentru a ajunge la școală? Cum o să vă urcați în autobuz, să luați masa la un restaurant, să faceți cumpărături, să mergeți într-o excursie sau la o expoziție? Cum credeți că procedează un nevăzător dacă vrea să mănânce la restaurant? Îl roagă pe chelner să-i citească tot meniul și toate ingredientele fiecărui fel de mâncare? Impacții de la Clubul IMPACȚIIII, de la liceul clujean Onisifor Ghibu s-au gândit la asta și au lansat în 2017 un proiect de service learning intitulat Feel your city, prin care și-au propus să accesibilizeze orașul persoanelor cu dizabilități. Una dintre cele mai vizibile acțiuni ale lor a fost lansarea, în premieră, a unui meniu în Braille (limbajul în care scriu nevăzătorii) într-un lanț de restaurante din Cluj-Napoca.

Dizabilitatea nu ar trebui să decidă dacă o persoană poate sau nu se se bucure de viața publică. Societatea are datoria de a crea facilități pentru aceste persoane, iar din societate facem parte și noi, impacții!

Ce putem face pentru ca și persoanele cu dizabilități să se poată bucura de proiectele noastre de serviciu în folosul comunității? Putem începe prin câțiva pași simpli :

  1. Să ne informăm despre câte tipuri de dizabilități există (dizabilitățile sunt împărțite pe categorii: senzoriale – afectare vizuală sau auditivă; fizice – incapacitatea de a merge sau constrângeri în mișcare; intelectuale – afectare a funcțiilor intelectuale și cognitive; psihice – tulburări de personalitate, tulburări de dezvoltare, probleme de sănătate mintală).
  2. Să aflăm ce fel de persoane cu dizabilități trăiesc în comunitatea noastră. În acest sens putem apela la asociațiile care se luptă pentru drepturile persoanele cu dizabilități. Vor fi bucuroase să ne ajute.
  3. Să stabilim dacă și în ce măsură o persoană cu dizabilități poate să beneficieze de proiectul nostru. Dacă, de exemplu, avem de organizat un eveniment public, am putea să ne asigurăm că:
  • Pe parcursul desfășurării evenimentului există voluntari pregătiți să ofere sprijin unei persoane care are o dizabilitate (să conducă un nevăzător în perimetrul evenimentului; să ghideze o persoană în căruciuor către un loc optim etc.
  • Accesul la toaletă și la o sursă de apă potabilă se face ușor (o persoană în cărucior găsește mai greu un magazin cu rampă, pentru a-și lua apă în drum spre locul unde are loc evenimentul vostru).

Dincolo de aceste exemple punctuale, putem să ne luăm un agajament permanent față de persoanele cu dizabilită și să:

  1. Organizăm campanii publice de conștientizare asupra drepturilor persoanelor cu dizabilități (bibliotecă vie, flash-mob, teatru labirint);
  2. Convingem organizatorii de evenimente publice să adauge explicații în Braille (alfabet pentru nevăzători) și ghiduri auditive în materialele informative (putem sugera folosirea inovațiilor tehnologice precum aplicațiile care „citesc cu voce tare”);
  3. Facem advocacy către autorități pentru a amplasa rampe de acces în spațiile publice din comunitatea noastră.
3

Accesul la NATURA – un drept universal. Natura ne face bine tuturor. Contactul cu peisajele și cu ființele vii are efecte pozitive asupra sănătății noastre fizice și mentale. Pentru persoanele cu dizabilități, accesul la natură poate să ofere experiențe senzoriale puternice, care să-i ajute să privească mai optimist viața.

Dacă realizăm proiecte pe tema naturii, putem să contribuim și noi la bunăstarea acestor persoane. Și nu este greu! Putem să ne inspirăm din acest ghid cu activități care fac natura mai accesibilă.

Toată lumea are dreptul să se bucure de proiectele noastre, fie că este vorba despre amenajarea unui spațiu (exterior sau interior), de punerea în valoare a culturii locale (festivaluri, muzee, gastronomie), de sensibilizarea comunității cu privire la o anumită temă (natura, diversitatea umană, persoanele vulnerabile).

 

Două roți, o farfurie și o comunitate fericită

Text de Lidia Bondiuc coordonatorul rețelei de cluburi IMPACT, deschise cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi

Joi, 17 mai 2018. Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

În curtea școlii, veselie. Elevi și profesori se pregătesc de inaugurarea unui traseu cicloturistic de 8 km realizat de clubul IMPACT „Aripi în văzduh”. Peste tot – tricouri albastre: „Eu sunt de IMPACT. Care este super-puterea ta?”, inclusiv pe umerii directoarei Felicia Măjeri, care-i susține pe impacți chiar și atunci când nici ei nu mai au încredere că pot.

IMGP0028

În fața Școlii Gimnaziale Josenii Bârgăului a fost instalat un panou cu harta traseului „După deal”, care începe și se termină la școală.

Ceilalți participanți, elevi, profesori, contabila și secretara școlii, au venit îmbrăcați cum se cuvine, cu echipament de drumeție și haine de ploaie. Impacții au avut grijă se pună în bagaje saci mari de plastic, pentru cei care n-au apucat să verifice prognoza, înainte să pornească de-acasă de dimineață. Toată lumea așteaptă să se termine orele, să pornească în drumeția de inaugurare a traseului cicloturistic „După deal” marcat de impacţi împreună cu „băieții de la salvamont” Para, Crețu și Năşcuţu.

Denumit „Două roţi şi-o farfurie”, proiectul impacților a primit o finanțare de 400 de lei – bani de sămânță –  în competiţia naţională „Elevi de serviciu în folosul comunităţii 3”, pe care am lansat-o în anul Centenarului din dorinţa de a scoate la iveală comori locale cu valoare națională.

traineri.jpgÎn cadrul unui workshop de Service Learning susținut de Simona şi Cristi (foto), de la Asociația Ruralis și traineri voluntari ai Fundaţiei Noi Orizonturi, impacţii au făcut harta comunității lor, pentru a descoperi care sunt provocările dar și atuurile. La final au hotărât prin vot ideea de proiect care să scoată în evidență comorile de care se simt mândri. Au avut de ales între acțiuni de plantare și împădurire, promovarea semnificației numelor tradiționale, realizarea unui traseu de bicicletă, igienizarea cursurilor apelor, promovarea și conservarea tradițiilor, a rețetelor şi mâncărurilor tradiționale sau realizarea unui parc de relaxare pentru comunitate. Ținând cont de pasiunile și interesele lor, tinerii au optat pentru realizarea unui traseu ciclo-turistic şi promovarea rețetelor tradiționale. Chiar dacă aparent cele două obiective nu au nimic în comun, ei au găsit o variantă ingenioasă de a le îmbina.

Cum argumentează necesitatea acestui proiect? „Comuna Josenii Bîrgăului este situată într-o zonă de munte, la granița dintre Bucovina și Transilvania, aproape de pasul Tihuța. Fiind o așezare veche, atestată de la 1390, are potențial turistic, mai ales pe partea de natură, trasee, peisaje etc. Acest potențial nu  a fost valorificat așa cum merită”. Pentru a aduce cât mai mulți turiști în zona lor dar și pentru a le oferi localnicilor un context interesant de petrecere a timpului liber, ei au marcat un traseu de drumeție, accesibil și pentru bicicliștii mai aventuroși, pe o distanţă de aproximativ 8 km, punând lângă marcaje, din loc în loc, numele unor mâncăruri vechi bîrgăuane. La finalul traseului, turistul poate descoperi „comoara” culinară sub forma unor rețete detaliate cuprinse într-o revistă: ratotă, cartofi rântăliţi, plăcintă cu brânză sărată și ceapă, balmoș, găluște cu păsat… De unde această pasiune culinară? „Ce face ca țara, regiunea sau satul să fie cu adevărat frumoase și speciale? E simplu: comunitatea, oamenii, tradițiile. (…) Unul dintre lucrurile cele mai de preț pe care le are după mine Valea Bîrgăului este minunata gastronomie, simplă dar complexă în același timp. Când zic simplă, nu mă refer la faptul că este ușor de gătit și conține ingrediente mereu la îndemână. Orice preparat ați gusta de pe Valea Bîrgăului, sentimentul că ați gustat dintr-o bucată de rai, persistă”, spune Elena Ciot-Monda, o impactă de-a VII-a, în revista pe care școala a dedicat-o proiectului „Două roți și-o farfurie”, ca model de bună practică în educația nonformală.

Impacții își doresc ca traseul „După deal” să intre în circuitul turistic al zonei, să se lege cu alte trasee care deja atrag turiști, sportivi, oameni iubitori de natură, de mișcare și de mâncare tradițională românească.

La drumeția de lansare a traseului au participat peste 70 de persoane: profesori, elevi ai școlii gimnaziale, directorul școlii din comuna apropiată, salvamont-ul – care i-a vegheat pas cu pas și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bistrița – inspector general Camelia Tabără și inspector de sector Smaranda Florean, care au văzut evenimentul pe Facebook și și-au dorit să-și petreacă după-amiaza pe dealuri, alături de impacţi și de ceilalți drumeți. Și primarul localității, Vrâncean Nicolae, a fost prezent la eveniment, iar la final i-a invitat pe toți participanții la o petrecere câmpenească, la o cabană pe deal, cu bucate alese, realizate cu ajutorul părinților și prietenilor impacților: sarmale, gulaș cu carne de mistreț, pâine de caș, brânză, jumeri, ceapă, slănină, caș și turtă dulce.

Parcurgerea traseului nu a fost chiar așa de simplă. Elevii mai întâmpinau câte un obstacol pe care îl depășeau dacă reușeau să răspundă la întrebări de la diferite materii… limba română (Ce este o personificare? Uitați-vă la un element din natură și personificați-l), educație fizică (Unde s-au ținut prima dată Jocurile Olimpice? Unde se va ține campionatul mondial de fotbal din 2018?), geografie (Știți cum se numesc satele pe care le vedeți în vale? Ce înălțime are vârful Heniu Mare?). Profu’ de geogra, un pasionat de alegatul pe munți (nu, nu este o metaforă), le-a explicat copiilor mai multe despre specificul geografic al zonei și despre munții care stau de veghe la poalele Bîrgăului.

„Așa trebuie să fie școala – …profesorii, părintii, primăria și biserica braț la braț, cu toții trebuie să se implice în educația copiilor, ca o comunitate unită”, a spus mama unuia dintre copii, mândră nevoie mare de ceea ce au reușit impacții. „Eu nu sunt de acord că elevii și profesorii nu vor să facă nimic, nu vor să se implice în nimic… Ei au nevoie să știe că cineva este alături de ei și le oferă contextul și încurajarea necesară de a face diverse lucruri. Eu sunt și profesor de sport și ca director uneori mai întârzii la orele mele, deoarece apar tot felul de situații. În 5 minute copiii sunt în fața biroului meu, să mă cheme la oră. Când intru în curtea școlii, în fiecare dimineață, copii îmi sar în brațe. Ei au nevoie doar de cineva care să fie acolo pentru ei…”, a spus și directorul școlii gimnaziale din Bistrița Bârgăului, Viorel Popandrone, invitat și el la eveniment.

În acest proiect elevii au organizat activități de strângere de fonduri (au pregătit ceai, ciocolată caldă, prăjituri) și astfel au dublat finanțarea primită. Au făcut o vânătoare de rețete străvechi de la bunici și vecini și au decis care sunt cele mai reprezentative pentru satul lor, au marcat traseul și au lucrat îndeaproape cu experți pentru generarea hărții și pentru parcurgerea primului drum de recunoaștere: salvamontist șef echipă Horațiu Miron, voluntar salvamont Vasile Girigan. Panoul turistic cu harta instalat lângă școală, unde începe și se termină traseul a fost realizat cu ajutorul unui voluntar destoinic, Andrei Bălan. Și impacții au ținut să mai menționeze numele unor voluntari din comunitate care le-au fost alături: Augustin Bujor a ajutat la montarea panoului iar Maria Gavri, Maria Budăcan, Elena Ciot-Monda, Geta Vrânceanu și Ovidiu Verdeş au bucătărit pentru toți drumeții.

imgp0353.jpg

„La nici o săptămână de la derularea proiectului, oamenii din comunitate ne abordează adresându-ne cuvinte de laudă și încurajare pentru continuarea și realizarea pe viitor de proiecte similare. Asemenea momente îți aduc satisfacție și te impulsionează, fiind un imbold în realizarea altor activități de acest gen. Datorită succesului obținut prin derularea acestui proiect, doresc ca la cercul pedagogic care se va desfășura în școala noastră să prezint și colegilor mei de educație fizică ceea ce am realizat pentru a da un exemplu de bună practică în domeniul educației non-formale”, spune Adriana Tabără lider de club IMPACT și profesor de Educație Fizică (foto, alături de celălalt lider de club, Veronica Bălan). În urma acestor activități, elevii au devenit mai omenoși, mult mai uniți, se ajută între ei și asta reiese din comportamentul lor. Mai mult decât dezvoltarea potențialului turistic, acest proiect a reprezentat mai ales un context în care comunitatea a lucrat împreună pentru un scop comun. „Am parcurs traseul ca prin vis. Mereu cu gândul la oamenii veniți special pentru asta, mereu cu inima gata să-mi sară din piept la urcuș. A fost greu din multe privințe – și fizic, și psihic. Cu fiecare pas, îi vedeam pe ceilalți fericiți, iar povara mi se diminua. Și în cap îmi stăruia o întrebare: ce am vrut să realizăm cu acest proiect, până la urmă? Am privit în jur și răspunsul nu a întârziat să apară – am unit oameni de vârste diferite, cu ocupații diverse, copii și maturi într-o călătorie plină de sens. Am înțeles ce înseamnă a învăța. Înseamnă bucurie, bucuria de a descoperi, de a experimenta, de a împărtăși cu ceilalți idei și sentimente”, spune și celălalt lider de club, Veronica Bălan, profesor de limba română. Și pentru că poți scoate proful din școală, dar nu poți scoate româna dintr-o profă de limba română, Veronica i-a provocat la final pe elevi să scrie câte o compunere despre drumeția de inaugurare, astfel încât experiența trăită să le dezvolte și competențe de comunicare în scris 🙂

imgp0312.jpg

Reforma în educație pornește de la mine

Text de Ariana Covaci, profesor de limba și literatura română și consilier educativ la Colegiul Național „C.D. Loga” din Caransebeș

Eu sunt… ceea ce sunt. Dascăl. Am știut de la 6 ani că asta voi face, iar restul existenței mi-am petrecut-o formându-mă. Am absolvit profilul pedagogic, am urmat cursurile unei facultăți, iar norocul a făcut să mă întorc în școala care m-a plămădit, din punct de vedere profesional: Colegiul Național „C. D. Loga” din Caransebeș. Sunt mândră de elevii mei și îmi stimez colegii. Iubesc această școală, cu istoria ei, cu toți oamenii care au construit experiența de a fi la una dintre cele mai vechi „școli de dăscălie” din țară.

ariana-covaci-si-gabriela-pheifer.jpg

Ariana Covaci (stânga) și directoarea Colegiului Național „C.D. Loga”

Astăzi sunt extrem de mândră de o nouă reușită. O reușită care a însemnat muncă în echipă, dar și norocul de a cunoaște oameni deosebiți, care ne-au întins o mână de profesionist, modelatoare, oameni care ne-au făcut să ne (re)descoperim pe noi înșine. E vorba despre formatorii Fundației Noi Orizonturi. Dar să o luăm cu începutul…

De câțiva ani, în școală funcționează un club IMPACT, deschis tot cu sprijinul acestei fundații. Inițiativa i-a aparținut unui dascăl dedicat, care a înțeles că educația nu se face numai cu metode formale. Și i-a reușit: un număr impresionant de elevi, voluntari, profesori muncesc în acest club, sunt fericiți și – cel mai important! – îi fac pe alții fericiți în experiența învățării. În urmă cu doi ani, școala noastră s-a înscris într-un alt proiect al Fundației Noi Orizonturi, „Școli conectate la comunitate”, care a însemnat alți dascăli, alți elevi (uneori, aceeași), alte reușite.

Decizia de a fi selectați, anul acesta, și în proiectul „Se poate Altfel!” a venit relativ natural. Am fost incluși în acest program național, alături de alte două școli din țară, una din Bistrița și una din Suceava, în urma muncii bine-făcute de colegele noastre de la IMPACT și „Școli conectate la comunitate”. La început, nu am înțeles prea bine ce vrea să însemne, ce vor cei de la Noi Orizonturi să ne învețe – că doar noi trecusem prin asemenea săptămâni mulți ani la rând, fără să simțim vreun beneficiu real adus învățării! Totuși… Alta era povestea, de data aceasta. Altfel gândită, cu analiză a metodologiei venite de la minister, cu interpretare a ghidului de bune practici, cu întâlniri de formare, atât în școală, cât și în afara ei, pentru care am muncit serios și la finalul cărora am fost testați la fel de serios. Hopa! Se schimbase situația.

Am fost întrebați, undeva prin noiembrie-decembrie 2017, dacă în anii precedenți am chestionat elevii în legătură cu ce anume vor să dezvolte la ei înșiși, prin activitățile din această săptămână. „Păi, cum?”, ne întrebam noi, ”Cum să facem asta? Oricum ei nu vor să învețe în plus. Ei își doresc excursii, pizza, film… dintr-astea”. Dar, pentru că eram incluși în program, i-am întrebat, că nu aveam de ales. Și, mirare! Elevii au ordonat, ca interese principale, creativitatea, capacitatea de a rezolva probleme de viață, de a controla emoțiile, de a lucra în echipă, de a face față provocărilor…

În februarie, câte cinci reprezentanți din fiecare școală inclusă în program – un părinte, un elev, consilierul educativ, un profesor și directorul școlii – au fost chemați la un training, la Cluj. Eu am participat la training în calitate de consilier educativ. Acolo, timp de trei zile, am fost cobaii unui proces de reeducare privind principiile de organizare a unei săptămâni reușite de „Școală altfel”. M-am întors, recunosc, cu altă perspectivă asupra sistemului de educație și asupra rolului meu în interiorul lui. Am înțeles unde am greșit. Am recunoscut, mai întâi față de mine însămi, că pot mai mult. Că eu sunt, la bază, cel care pornește reforma. Eu, colegii mei din cancelarie, partenerii de drum de la colegiul din Bistrița și de la școala din Suceava, colegii din țară care au găsit, deja, singuri, drumul pe care noi abia acum l-am zărit.

Ne-am apucat de lucru. Am gândit ateliere diverse și atractive care să răspundă intereselor elevilor. Am format echipe cu părinți și voluntari din comunitate. Am gândit un program care ne-a încărcat de emoții și așteptări: 19 ateliere pentru ciclul primar, 20 de ateliere pentru elevii de gimnaziu și 27 de ateliere pentru cei de liceu.

Ne-am depășit pe noi, cei din trecut, prin implicarea, suportul, dinamica, efortul, creativitatea și câte altele – Doamne! – pe care le-am putut arăta în perioada de elaborare, dar, mai ales, în timpul acestei săptămâni, 26-30 martie 2018. Au fost puse la cale, cu devotament, activități de câte două ore, susținute de două ori pe zi, timp de cinci zile, cu teme și titluri dintre cele mai atractive: „Penelul fermecat: Artă vie – o nebunie!”, „Magia lucrărilor  din quilling”, „Idei creative. Tehnica origami”, „Fii propriul designer”, „Fantezie și culoare”, „Universul smartphone-ului văzut prin ochii micilor artiști”, „Pictură religioasă”, „Creații muzicale specifice Romantismului muzical”, „Team building”, „Tu alegi – cheia e la tine!”, „Cât de bine te cunoști?”, „Controlez emoțiile – sunt competitiv”, „Cafeneaua experimentelor”, „Doctor strange”, „Da! Baschet!”, „Fărâmituri de zâmbet și cuvânt”, „Unde se duc banii?”, „Ardeleană și dă doi – hai și tu în joc cu noi!”, „Cunoașterea, învățarea și promovarea dansului popular din Banatul Montan”, „Jobul de vacanță”, „Shopping, nutriție și bună dispoziție”, „Cine sunt eu?”, „Stop bullying-ului”, „Decorate your party!”, „În căutarea armoniei – introducere în filosofia FENG-SHUI”, „Turism economic”, „Alege să fii fericit, simțindu-te bine!”, „Bani pentru școala ta”, „Știrile false în mediul on-line”, „Fii cool, fii tu însuți!”, „Ia atitudine! Spune Nu drogurilor!”, „Clubul iubitorilor de literatură și artă”, „The Japonese Culture from the Perspective of a Japonese”, „Curs de educație financiară – pentru începători”, „Da! Pot altfel!”, „Iepurași, ouă, coronițe”, „Deși ești altfel, învăț să te accept”, „Prețuim viața în coordonate astronomice”…

A fost o experiență de cunoaștere. Nu au fost puțini dascălii care mi-au împărtășit sentimentele frumoase,  provocările, uimirea încercate în această săptămână. Elevii de la „C. D. Loga” nu au mai trăit ceva similar. Ne-au spus-o ei. S-au simțit importanți și responsabili. Au avut șansa de a-și alege individual atelierele pe care să le urmeze, fără a mai fi amintită obligația de a-și urma dirigintele sau profesorul de la clasă sau colegii înspre o anumită activitate, cum se întâmplase în anii precedenți. Au putut participa la zece ateliere diferite, susținute de profesori pe care, altfel, nu ar fi avut ocazia să îi cunoască la catedră. Au ales să învețe ceea ce îi interesa. Au reformat „Școala altfel” sau, cel puțin asta cred eu!

IMGP8905

Drumul a fost anevoios, cum adeseori se întâmplă, când e vorba de lucruri mărețe. Ne-au fost sprijin cei de la Fundația Noi Orizonturi și de la Raiffeisen Bank – care au finanțat proiectul. Dar pașii i-am făcut noi, barierele tot noi le-am înlăturat. Sunt tare mândră de voi, bunii și frumoșii și talentații și cutezătorii mei colegi și elevi din Colegiul Național „C. D. Loga” Caransebeș! Cu voi, mă simt și eu importantă!

Școala și merele de aur

Text de Lorena Lădar, studentă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și jurnalist voluntar în timpul Școlii Altfel la Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița

Am întrebat o fetiță de-a I-a ce-i cu merele uriașe cu care e decorată Bistrița. „Nu știu. Nu încă!”, mi-a răspuns ea, înveselită, dintr-o dată, de perspectiva tuturor lucrurilor care-o așteaptă să le învețe

Trei medalii de aur obținute de-a lungul anilor la Olimpiada Internațională de Informatică, 1.700 de elevi, 100 de cadre didactice. Acestea ar fi, poate, cele mai relevante cifre legate de Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița, școală care anul acesta a trimis la etapa națională a olimpiadelor nu mai puțin de 68 de elevi, la diferite discipline. O școală bună nu este, însă, doar despre rezultatele academice ale elevilor, motiv pentru care profesorii de aici acceptă mereu provocări noi. Anul acesta, de exemplu, au vrut să vadă ce înseamnă să organizezi o altfel de Școală Altfel, așa că s-au înscris în proiectul „Se poate și altfel!” al Fundației Noi Orizonturi, susținut de Raiffeisen Bank România, prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017. Scopul acestui proiect a fost de a pune în practică noua metodologie a programului Școala Altfel, care insistă pe experimentarea unor metode participative de învățare și pe implicarea tuturor profesorilor din școală, dar și a elevilor, părinților și – de ce nu – a altor membri ai comunității.imgp8613.jpg

Din acest punct de vedere, chiar și o școală precum Colegiul Liviu Rebreanu a avut de depășit anumite provocări. ”Este foarte complicată comunicarea la noi în școală. Poate că nici noi, cei din echipa de organizare, nu respectăm întocmai regulile comunicării eficiente… Nu pot să-mi dau seama… Am avut multe canale, începând cu grupul de facebook, sau catalogul online, care ne-au permis să le trimitem mesaje în timp real profesorilor, lucru pe care chiar l-am făcut, însă cred că ne-au lipsit întâlnirile față în față. Disponibilitatea de a sta la discuții o jumătate de oră. Anul viitor aș vrea să lucrăm mai mult la comunicare în interior”, spune Alina Creț, consilier educativ al acestei instituții și coordonator al echipei de organizare a Școlii Altfel. Conform proiectului „Se poate altfel!”, această echipă trebuia formată din 5 oameni – directorul, consilierul educativ, un profesor, un părinte, un elev. Așa a și fost doar că, după cum recunoaște Alina, nu toți s-au implicat la fel, iar profesorii din școală nu s-au mobilizat, nici ei, în aceeași măsură.

Bomboane pentru feedback

Ce s-a întâmplat în școală în timpul Școlii Altfel? Am avut ocazia să văd cu ochii mei marți, 27 martie, când le-am făcut o vizită. Am găsit o coordonatoare de echipă – Alina – agitată, care se plimba de la o clasă la alta pentru a se asigura de bunul mers al lucrurilor: ”Ieri totul a mers foarte frumos – au fost mulți copii la ateliere. Astăzi parcă sunt mai puțini… Poate și din cauza ploii”. Pentru a ignora vremea mohorâtă de afară, am decis ca primul atelier vizitat să fie cel de „5 minute de muzică clasică”. M-au convins și sunetele unei piese simfonice care răzbăteau pe coridorul de la intrare. Înăuntru atmosfera era destul de formală – elevii în bănci, profesor în fața clasei, în picioare, ținând un monolog. Încercările profesorului de muzică Mihăiță Purcil de a porni un dialog sau de a-i provoca pe elevi să pună întrebări nu au dus la niciun rezultat. Chiar și așa, am aflat lucruri noi, mai ales că profesorul s-a străduit să faciliteze memorarea: „Beethoven, în cei 57 de ani de viață, a compus 66 de lucrări, pe când Mozart, care a trăit doar 35 de ani, a compus – aflați dacă puneți un doi între cei doi șase ai lui Beethoven –  626 de lucrări!”. Puțin descurajată de atitudinea pasivă a elevilor, am decis să încerc un alt laborator. Tema lui era anunțată pe afișul lipit pe ușă: „ Vreau cooperare în echipă”, cu profesor Andreea Chiș. Înăuntru – bănci așezate pe margine, iar în centrul clasei, patru grupe de elevi discutând agitat, fiecare cu treaba lui. Aparent – pentru că toți aveau de făcut același lucru: o rubrică pentru revista Lumea în care trăim, pe care să o ilustreze cu bucăți decupate anterior dintr-un catalog de cosmetice și dintr-un catalog al unui supermarket. Rezultatul: „Trăiește sănătos”, „Descoperă ofertele speciale de Paște”, „Iubește natura”, „Stil & Siluetă”. Nu-i așa că și pe voi v-au făcut curioși?

IMGP8600Încă de la intrarea în clasă, cursul s-a văzut a fi altfel. Eu m-am convins cu totul de acest lucru când am văzut, lângă tablă și lipite direct pe perete, mai multe pliculețe pentru feedback, – ”unde elevii pot să își spună unul altuia părerile”, explică profesoara Andreea Chiș, care a avut grijă să lase la schimb bomboane, pentru a le recompensa curajul. Atelierul ei a făcut impresie și în echipa de organizare a Școlii Altfel. „Andreea Chiș este singura profesoară care și-a făcut un afiș pentru curs și mi se pare o idee foarte bună. Poate anul viitor reușim să facem câte un astfel de afiș pentru fiecare atelier”, a mărturisit Alina Creț.

 Simfonia animalelor și zambile cu degetul

În drum spre Sala mare de sport – Colegiul are și o sală mică, ba chiar și una „foarte mică” – am trecut pe lângă un teren de sport cu pistă modernă de alergat și pe lângă câteva clădiri noi care acoperă necesarul de spații al școlii (ciclul primar, gimnazial și liceal). Pe terenul din interior, câțiva elevi joacă, destul de stângaci, volei. Înainte de a alege activitățile pentru Școala Altfel, profesoara Rodica Someșan a vrut să afle ce își doresc elevii să învețe. Așa a apărut atelierul acesta de jucat volei și excursiile pe bicicletă de a doua zi, pentru care s-a văzut nevoită să suplimenteze locurile rezervate ca să răspundă cererii. IMGP8655 Continuând expediția, am ajuns clasa a IV-a C, în timpul orei de muzica a învățătoarei Urs Claudia. Gălăgie! Veselie! Înarmați fiecare cu câte un instrument muzical, de la fluiere de pasăre, la chitară, tamburină, sau chiar pian de suflat, toți erau pregătiți de cântat. Ca să dea fiecăruia câte un rol, învățătoarea a imaginat o poveste cu pădure, păsărele, urs și alte animale. Am ieșit din sală într-o simfonie asurzitoare, dar molipsită de bucuria copiilor. La clasa a III- a A, a învățătoarei Dalia Chira, liniște deplină. Copiii pictează de zor, construind un adevărat tablou, de la o imagine decupată dintr-o revistă. I-am întrebat pe copii ce părere au despre Săptămâna Altfel și unul dintre ei a răspuns repede: ”Ne place că nu învățăm…”. După care s-a mai gândit câteva secunde și a completat cu o voce mai joasă, ca și cum atunci ar fi realizat și el „Adică învățăm, dar fără să ne dăm seama”IMGP8715

Și la clasa I se picta de zor, însă copiii își foloseau degetele, în loc de pensule. „Astăzi facem zambile cu degetul”, mi-a explicat fericită Miruna. Luca, în schimb, a apreciat foarte mult vizita din ziua precedentă: ”Am fost la poliție și un domn ne-a arătat foarte multe lucruri. Am văzut ce face un polițist. A fost foarte tare!”, spune el, punctând în aer cu vârful colorat al arătătorului.

„Mă simt altfel!”

În Biblioteca școlii, o clădire renovată în care accesul se face pe bază de cartelă, patru studente de la Cluj vorbesc elevilor de liceu despre viața în capitala Transilvaniei.
IMGP8730

Organizatoarea evenimentului, Mara Mare, care este și președinte al Consiliului Școlar al Elevilor, a pornit de la o nevoie personală: „Nu știu la ce facultate să mă duc și sunt super interesată de toate. Pe invitate le știu și de-asta le-am chemat. Am vrut să afle cât mai multă lume despre toate acestea, pentru că ajută. M-am gândit la foști elevi pentru ca totul să fie mai familiar, pentru că ei știu cum e liceul acesta, cum sunt elevii de aici și toată treaba asta mi se pare super frumoasă”.

În acest timp în curtea școlii, câteva domnișoare patinează grațios pe role, ignorând ploaia mocănească. Când am ajuns mai aproape l-am descoperit cu surprindere și pe coordonatorul atelierului – domnul Damian Nicolae, un simpatic bunic de 74 de ani, care se mișca chiar mai grațios decât cursantele. Fost doctor veterinar în diverse orașe ale Transilvaniei, nenea Damian își folosește acum timpul pentru a-i învăța pe bistrițeni tainele dansului pe role. „După ce am ajuns la Bistrița, am făcut vreo patru ani de patinaj pe gheață – a fost pasiunea mea din tinerețe -, dar îmi lipsea mișcarea după ce se termina sezonul rece. Atunci m-am gândit cum ar fi să continui pe role. Am mers în parcarea blocului și am început să exersez acolo. A venit lumea să se uite și copiii au început să își cumpere role și să vină în jurul meu”, povestește el. Lucrează gratis, și cu toate categoriile de vârstă, de la elevi, la pensionari:„Aici îmi găsesc sănătatea, mă simt altfel”.

IMGP8750

 

Mândria de a ieși pe profit

Când a sunat clopoțelul de final de zi – stați, de fapt nu am auzit niciun clopoțel – am regretat că nu am ajuns la atelierul de educație financiară susținut de… o mămică. „Ea este o tânără întreprinzătoare și a lucrat atât cu o grupă de liceu, cât și cu una de gimnaziu. I-a împărțit pe echipe și fiecare echipă trebuia să gândească un plan de afaceri, pe care l-a prezentat în fața celorlalți pentru a primi feedback legat de ce pare de succes, ce merge, ce nu merge”, mi-a dat din casă Alina Creț. Mi-ar fi plăcut să asist și la laboratorul de antreprenoriat Ixperiment, susținut de niște liceeni clujeni, care s-a desfășurat joi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERADe altfel, la capitolul Cetățenie economică, care a fost și subiectul acestei ediții a Școlii Altfel de la Colegiul Liviu Rebreanu, s-au mai întâmplat și alte lucruri magice: „Am avut ateliere gastronomice și ateliere de făcut decorațiuni, iar copiii au învățat să facă decorațiuni și gustărele. Vineri am organizat o mare fiesta în curte și ei si-au scos la vânzare produsele. Pentru această activitate, au primit fiecare câte 50 de lei, ca bani de început care să-i ajute să-și pornească <<afacerea>>. I-am încurajat să-și promoveze produsele, ca să le vândă mai ușor și să-și recupereze investiția. Când au văzut, la final, că rămân cu câte 5 de lei de căciulă, după ce au returnat împrumutul, au fost foarte mândri!”, spune Alina Creț. Tot pe această temă s-a desfășurat și activitatea „Oul zburător”, în care elevii au avut câteva resurse la dispoziție pentru a proteja un ou aruncat de la etaj. Ca să păstreze oul intact, copiii au fost nevoiți să își planifice bugetul pentru resursele potrivite. Totodată, școala a organizat și vizite la diferite instituții publice, pentru ca elevii să vadă cum stă treaba cu taxele și impozitele.

Însă cea mai mare reușită la acest capitol este că echipa de organizare l-a convins pe unul dintre profesorii de informatică să gândească o platformă automată de înscriere a elevilor la ateliere, platformă care poate fi folosită de orice școală și care chiar a fost cumpărată de celelalte două școli incluse în proiectul „Se poate și altfel!”. Deci?!

Școala Altfel prin lentila de fotograf

Text de Kovács Zoltán, fotograf-voluntar la Școala nr. 10 din Suceava în timpul programului Săptămâna Altfel (26-30 martie 2018)

Am aflat despre Școala Altfel când cel mai mic dintre băieții mei era la liceu, în clasele finale. Atunci înțelegeam aceste activități ca un fel de săptămână întreagă în care se serbează Zilele Școlii. Fiul meu, care se pregătea să meargă la facultate în Finlanda, s-a bucurat cel mai mult de o prezentare a unei doamne din Finlanda, care a venit la liceul lor și le-a povestit despre această țară.

Săptămâna trecută, oferindu-mă să documentez cu fotografii activitățile din primele două zile ale Școlii Altfel de la Școala Gimnazială nr 10 din Suceava, am înțeles mai bine ce înseamnă această săptămână la școală, mergând dintr-o sală de clasă în alta ca să surprind pe peliculă copii și profesori la diferite activități. Am văzut numeroase săli în care copiii, în loc să șadă fiecare la locul său în bancă și să urmărească profesorul care explică ceva, se adunau la mese și făceau diferite experimente împreună, amestecând tot soiul de lucruri și privind uimiți la ce rezultă.

IMG_0199

În ciuda vârstei mele și a meșterelii din laboratorul foto încă din tinerețe, am aflat lucruri pe care nu le știam. De exemplu, cum poți umfla un balon fără să sufli în el? Și știți ce rezultă dacă amesteci lipici cu spumă de ras, niște colorant alimentar și parcă și niște detergent de rufe?

IMG_0260

Pe lângă diversele experimente, am mai văzut copii jucându-se cu case de marcat și cu Monopoly, i-am văzut construind singuri jocuri pe calculator și jucându-se împreună, am asistat la o demonstrație de prim ajutor în caz de atac de cord, am surprins o scenă dintr-o repetiție a cercului de teatru, am ascultat dezbateri pe marginea unor filme incitante (Împăratul Muștelor), dar și a istoriei literaturii, am văzut copii legați la ochi trecând printre obstacole cu ajutorul colegilor, am admirat un sat întreg cu căsuțe și conace construite din biscuiți cimentați cu ciocolată și decorați cu bomboane și jeleuri multicolore.

IMG_0291

Am stat de vorbă cu directorii școlii, care au mărturisit că această Școală Altfel e mai altfel decât precedentele, că elevilor le-a făcut mare plăcere să poată opta pentru diversitatea de activități propuse și că această modalitate de organizare a săptămânii, deși perfectibilă, s-a dovedit un succes. Pentru anul următor își propun să continue experimentarea cu alte elemente de noutate.

Pentru mine, această vizită a constituit o experiență inedită, care m-a convins că școala poate oferi momente plăcute de învățare și amuzament și în sala de clasă, nu doar în curtea școlii, în pauze.

Școala nr. 10 din Suceava este inclusă, alături de Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița și Colegiul Național CD Loga din Caransebeș în programul „Se poate și altfel!”, pe care Fundația Noi Orizonturi îl implementează cu ajutorul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017. Prin acest demers, ne propunem să sprijinim cele trei instituții să devină centre de pilotare al unui proiect integrat și coerent de educație, conform Metodologiei Programului Școala Altfel și să promoveze know-how-ul obținut în urma conceperii, planificării, implementării și evaluării proiectului.

Ce înseamnă să fii altfel?

Text de Sorana Pogăcean, coordonator programe de formare la Fundația Noi Orizonturi

În 2017, expresia anului conform Dicționarului Collins a fost ”fake news” (știri false). Cei de la Dicționarul Oxford au scos la înaintare ”youthquake” (greu de tradus, dar ar defini schimbări majore produse de tineri). Pentru România, cuvântul anului, mi se pare mie, a fost ”ALTFEL” (în alt mod).

Există trei motive pentru care cred ca „altfel” merită această onoare:

  • Își găsește utilitatea în orice domeniu despre care vrem să ne exprimăm o părere – vrem șosele altfel, spitale altfel, școli altfel, legi altfel, economie altfel, români altfel. Iar exemplele pot să continue la nesfârșit.
  • Este suficient de generos pentru a descrie orice tip de schimbare mai mică sau mai mare pe care o așteptăm, fără a oferi neapărat detalii sau soluții care să ne angajeze în mod direct.
  • Exprimă clar opoziția față de „așa” despre care – incredibil – toții cădem de acord că nu este bun.

Și noi la Fundația Noi Orizonturi avem programe altfel, pregătim profesori altfel și ne dorim un viitor altfel pentru copiii din România. Nu a fost greu să ne poziționăm ca fiind o organizație altfel în educație, dar dificil a fost să definim în termeni de indicatori observabili și evaluabili cum arată acest „altfel”. Probabil acesta este și motivul pentru care am empatizat puternic cu școlile care organizează anual „Școala Altfel”. Sună bine, dar ce înseamnă?

4

Împreună cu trei școli din țară: Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița, Colegiul Naţional C.D.Loga din Caransebeş şi Şcoala Gimnazială nr. 10 din Suceava am început să definim mai clar cum arată succesul unui astfel de demers și ce eforturi sunt necesare pentru a ajunge acolo. Am fost ajutați prin proiectul „Se poate și altfel” de către Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2017.

Să le luăm pe rând:

  1. Școala Altfel presupune un efort colectiv.

Dacă mă gândesc cât timp și resurse îmi ocupă organizarea conferinței „Arhitecții Educației” care, de exemplu, anul trecut a fost un eveniment de o zi, 150 de participanți și 22 de speakeri și la care am lucrat alături de  trei colegi timp de 6 luni, ajung repede la concluzia că o școală cu 1.000 de copii, peste 70 de profesori și 5 zile de evenimente are nevoie de o super echipă de organizare. Un indicator de succes este, deci, echipa de organizare, în care trebuie să se audă, obligatoriu, vocea directorului, a profesorului, a părintelui și elevului. Absența oricărei voci aduce ineficiență.

Școlile înscrise în proiect au pornit la drum cu o echipă de cinci: 1 director, consilierul educativ, 1 profesor, 1 părinte și 1 elev. Acolo unde echipa a păstrat această componență efortul resimțit a fost gestionabil. Însă acolo unde s-a schimbat componența, presiunea asupra celorlalți a crescut considerabil. De exemplu, într-una dintre școli, direcțiunea a preferat să delege unui membru din CA participarea la ședințele de organizare. Ceea ce nu este rău, doar că, atunci când alegem această cale, delegăm atât responsabilitatea, cât și deciziile și ne asumăm să sprijinim echipa să le implementeze. Altfel, echipa se simte împovărată, dar și fără „autoritate” atunci când cere colegilor să ia parte la schimbare.

În alt caz am întâlnit reticență în a accepta părinții și elevii în nucleul de organizare, dar, cu puține insistențe din partea noastră, au descoperit că atunci când sunt invitați să depășească rolul de „beneficiari” – în cazul elevilor – sau „sponsori” – în cazul părinților – ei răspund prompt și bucuros. Și-au „suflecat mânecile” și, alături de profesori, au contribuit cu idei și soluții la provocările inerente organizării unui astfel de eveniment.

  1. Școala Altfel are gustul locului

Odată ce au fost eliminate constrângeri legate de curriculum, timp, materie, 1 profesor/atelier, spațiu etc., lucrurile păreau mai complicate decât în restul anului școlar. Una dintre reacțiile comune ale școlilor cu care colaborăm a fost să folosească (până la exces, aș zice eu) excursia școlară ca metodă de (pe)trecere a timpului. Să ne înțelegem, nu suntem împotriva excursiilor, dar au limite clare și cea mai grea de digerat este cea financiară.

Atunci când am investigat motivele pentru care aleg totuși această cale, sau decid să păstreze o organizare de genul „dirigintele și clasa”, am descoperit următoarele: se pornește de la premisa că asta își doresc elevii (să iasă din școală sau, dacă rămân, să nu facă „școală”), profesorii se simt singuri în tot acest proces și nu simt sprijinul comunității, comunitatea ar ajuta, dar nu știe cum să traducă oferta în obiective de învățare.

Experiența alături de școlile din proiect ne-a arătat că succesul acestei săptămâni arată astfel:

  • Planificarea Școlii Altfel începe cu investigarea intereselor și nevoilor elevilor. Iar asta presupune un proces structurat și asumat de „ascultare” și „răspuns”. Mai multe despre cum poate să arate un astfel de proces găsiți aici.
  • Coerența întregii săptămâni este dată de asumarea întregului colectiv, a competențelor transversale: a învăța să înveți și dezvoltarea abilităților socio-emoționale. Fiecare profesor are nevoie să își definească, pentru atelierul său și indiferent de subiectul ales, indicatorii prin care observă aceste două competențe. Cum definim corect și de ce este important ca și elevul să fie conștient de acești indicatori, puteți să citiți aici.
  • Libertatea de alegere atât a elevului, cât și a profesorului este esențială. Atunci când elevul simte că are la dispoziție o ofertă reală și relevantă, va alege responsabil și în concordanță cu nevoile sale. Atunci când profesorul are libertate să fie creativ, să colaboreze cu alți colegi, să iasă din zona sa de confort, atunci va sparge barierele predării. Toate cele trei școli au propus zeci de ateliere (unele interdisciplinare) și au implementat o soluție pusă la dispoziție de una dintre școli despre cum să gestioneze logistic acest demers.
  • Elevii care doresc să se implice sunt invitați să facă parte din echipa de organizare. În școlile din proiect ei au ajutat la colectarea nevoilor de învățare, la înscrieri, au devenit asistenți la atelierele profesorilor, chiar conduc propriul atelier. Este o oportunitate de creștere enormă pentru ei și un ajutor incontestabil pentru profesori.
  • Părinții sunt invitați să susțină ateliere alături de profesorii din școală. În această săptămână este important să deschidem porțile școli în ambele sensuri: ieșim în comunitate, dar și invităm comunitatea în școala noastră. Este o oportunitate să ne cunoaștem mai bine, să ne câștigăm simpatia și sprijinul lor și să învățăm unii de la alții.
  1. Școala Altfel nu este atât de „altfel”

Legenda spune că această săptămână a fost introdusă pentru a oferi profesorilor și elevilor oportunitatea de a testa metode și abordări noi care apoi, în urma unui proces de reflecție să fie transferate în activitatea de la clasă. Glumesc, nu este o legendă! Asta scrie în metodologie. Deci, mai adăugăm un criteriu: la finalul „Școlii Altfel” este important să reflectăm asupra experienței avute și să extragem lecții pentru viitor: ce a fost bine și păstrăm, ce poate fi îmbunătățit și schimbăm și ce transferăm la clasă. Acest proces poate fi condus de un facilitator extern școlii sau de cineva din echipa de organizare, însă nu sărim peste el.

descărcare (3)O scurtă sumarizare: am depășit momentul în care ne întrebam dacă Școala Altfel este relevantă în contextul educațional actual și ne asumăm să definim mai clar ce face această săptămână să fie de succes. Am urmărit îndeaproape și am sprijinit efortul a trei școli, pentru a înțelege care sunt ingredientele potrivite pentru o Săptămână Altfel reușită. O să fie perfect săptămâna asta? Eu sunt cea pesimistă din echipă și o să spun: aproape perfect!

Călătoria inițiatică în cetățenia economică. De unde pornim?

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj și formator la Fundația Noi Orizonturi

Ce faceți când primiți un e-mail de la o instituție financiară? Cum procedați când vreți să luați un credit? Când v-ați gândit ultima dată că ați putea încheia un contract mai avantajos cu un alt furnizor de… să zicem – electricitate? La câte idei faine de business ați renunțat pe principiul că oricum nu știți „să faceți bani”?

În școală, elevii tind să reducă educaţia financiară la bani; nu par interesaţi de discipline economice fie pentru că cred că – dacă nu obţin venituri prin muncă proprie – nu au legătură cu economia, fie pentru că apreciază că profesorii – dacă nu sunt oameni de afaceri – nu pot aborda lucrurile pragmatic sau realist. De altfel, cu excepţia unor cursuri la decizia şcolii, educaţia economică se studiază doar la liceu, în clasa a X-a şi a XI-a, ceea ce face ca întâlnirea cu subiectul să fie abruptă şi relativ superficială.

Unde ar trebui să ajungem?

Child and Youth Finance International, organizație care lucrează pentru a oferi copiilor și tinerilor din întreaga lume acces la servicii financiare, pentru a spori gradul de conștientizare asupra drepturilor lor economice și pentru a le permite să își construiască activele și să investească în viitorul lor, propune un concept mai larg, cel de cetățenie economică, pe care-l găsiți explicat în acest ghid, reprodus și distribuit cu permisiunea Child and Youth Finance International.

Screenshot_1

 

Educația pentru cetățenie economică îmbină educația socială cu cea financiară și cea pentru trai economic. Pe fiecare dintre aceste direcții se pot construi activități de învățare care transgresează disciplina economiei sau a educației antreprenoriale. Astfel, școlii îi revine un rol mult mai important decât până acum în formarea unor indivizi care:

  • au o înțelegere mai bună asupra produselor și conceptelor financiare;
  • prin informare, educație și/sau urmărirea unor sfaturi obiective, dezvoltă abilități și încredere pentru a deveni mai conștienți de riscuri financiare și oportunități;
  • pot lua decizii în mod informat;
  • știu unde să caute sprijin, pentru a acționa eficient, pentru a-și îmbunătăți bunăstarea și protecția financiară.

Însă formarea unui cetățean cu o pregătire de bază în sfera economică nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe efortul profesorilor de la disciplinele economice, pentru că stă în puterea noastră, a tuturor, de a învăța împreună cu copiii.

Exemplul 1

O componentă a educaţiei pentru cetăţenie economică este cea care vizează formarea şi dezvoltarea abilităților sociale și de viață. Acestea pot fi descompuse în:

  • abilități cognitive – acele abilități pe care o persoană le folosește pentru a obține, analiza și utiliza informații dobândite prin gândire, experiență și percepții pentru a construi cunoștințe și a ghida decizii și acțiuni;
  • abilităţi personale – acele abilități necesare pentru a organiza, proiecta și realiza/obține afaceri, condiții și ambiții personale;
  • abilităţi interpersonale – acele abilități necesare pentru ca persoanele să interacționeze eficient atât direct cât și în cadrul unor instituții, prin comunicare, ascultare, muncă în echipă și leadership.

Un copil de 6-9 ani care are abilităţi interpersonale formate:

  1. Descrie cauzele și consecințele conflictelor personale și propune și inițiază acțiuni rezonabile pentru a rezolva conflictele;
  2. Dezvoltă și utilizează abilități de ascultare activă, adresează întrebări pentru a confirma sau extinde înțelegerea și demonstrează reacții adecvate;
  3. Demonstrează respect pentru nevoile altora, capacitatea de a anticipa și de a reacționa pozitiv la ele;
  4. Descrie drepturile și responsabilitățile față de alții din comunitate și le folosește pentru beneficiul personal și al altora;
  5. Dezvoltă, demonstrează și promovează respectul față de reguli și îndrumări și poate propune modificări adecvate pentru circumstanțe specifice.

Exemplul 2

A doua componentă a educaţiei pentru cetăţenie economică se referă la traiul economic. Acesta implică următoarele subcomponente:

  • Consiliere pentru carieră orientată spre piață;
  • Antreprenoriat;
  • Asigurarea ocupării unui loc de muncă;
  • Menținerea unui loc de muncă.

Un elev de 12-15 ani care învață pe subcomponenta Consiliere pentru carieră orientată spre piaţă, ar trebui să:

  1. Identifice și să ia în calcul diferite ocupații care oferă ocazia de a câștiga bani și să reflecteaze la valoarea pe care o aduce pentru sine, pentru familie și pentru societate;
  2. Dețină cunoștințe despre competențele necesare pentru a avea succes la locul de muncă și despre cum se pot dezvolta/dobândi ele;
  3. Evalueze atitudinile personale și aspirațiile în relație cu munca și să decidă ce oportunități de muncă se potrivesc cu valorile proprii individuale;
  4. Recunoască riscurile și recompensele antreprenorului/angajatului în asigurarea traiului;
  5. Dețină cunoștințe despre servicii de orientare în carieră și să apeleze la ele;
  6. Formuleze scopuri pentru carieră și să dezvolte un plan de carieră (inclusiv referitor la educație/ formare) pentru a urma opțiunile de carieră care se potrivesc cu interesele și punctele tari personale;
  7. Descrie cum își poate îmbunătăți abilitățile de a câștiga bani;
  8. Înțeleagă cum sunt plătiți oamenii pentru muncă – de ex. salariu, contract, salariu brut versus net, tip de educație etc.;
  9. Înțeleagă diferența între venit ca angajat și câștigarea banilor ca antreprenor (profit) și să enunțe o preferință pe baza unor aspirații și aptitudini, înclinații personale;
  10. Dezvolte și utilizeze o rețea profesională pentru a obține sprijin în orientarea în carieră și în căutarea unui loc de muncă.

Exemplul 3

A treia componentă a cetăţeniei economice este cea de educaţie financiară. Ea se descompune în:

  • Banii și utilizarea lor;
  • Proiectare și bugetare;
  • Risc și recompensă;
  • Peisajul financiar.

Iată ce ar trebui să dovedească un copil de 6-9 ani pe subcomponenta Risc și recompensă:

  1. Are noțiunea de trai în limitele posibilităților;
  2. Înțelege cum se pot economisi bani pentru ceva și de ce este necesar să economisești;
  3. Înțelege importanța păstrării în siguranță a banilor și a altor resurse;
  4. Înțelege că oamenii pot avea dificultăți, dacă nu au economii;
  5. Înțelege recompensa împărțirii cu alții a resurselor.

Iată că educația economică nu ține doar de disciplinele economice! Evident, aceste abilități nu se pot forma într-un an sau semestru, ci prin acțiunea concertată și planificată a tuturor profesorilor, implicând în poveste și părintii și comunitatea – prin proiecte de service learning, de exemplu.Ng2DiaqDaK64l2cgKMssmm43Kr24Uo6C4Uuw7UyOTpE

Dar cum și când poți construi o asemenea acțiune concertată?

La această întrebare am încercat să răspundem împreună cu 3 școli din țară: Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița; Colegiul Naţional C.D.Loga din Caransebeş şi Şcoala Gimnazială nr. 10, Suceava, mulțumită proiectului „Se poate și altfel”, pe care-l implementăm cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2017.

Iniţial am informat profesorii cu privire la ce înseamnă Cetăţenia economică şi le-am oferit sprijin prin furnizarea unor descriptori de performanţă pe toate cele trei componente ale cetăţeniei: educația socială, educația financiară și educația pentru trai economic.

Apoi, discutând cu profesorii şi luând în considerare nevoile şcolii şi ale elevilor, fiecare şcoală a decis să urmărească, în cadrul programului Şcoala Altfel (pentru săptămâna 26-30 martie), o subcomponentă a cetăţeniei economice.

Iată câteva exemple de indicatori: conştientizarea propriului proces de învăţare (educaţie socială/ competenţa de a învăţa să înveţi şi devoltarea abilităţilor socio-emoţionale); descrierea/construcţia căii prin care se realizează produsele/lanţul valoric (educaţie pentru trai economic); formularea consecinţelor pozitive şi negative ale deciziilor referitoare la cheltuieli (educaţie financiară şi pentru trai economic).

Dincolo de stabilirea obiectivelor, fiecare şcoală a identificat în comunitate persoane de sprijin, specialişti în domeniu sau pur şi simplu adulţi dispuşi să discute cu copiii despre consum responsabil, bani, economii etc. Pentru cei pasionaţi de subiect, şcolile propun ateliere specializate, livrate de oameni din domeniul finanţelor (Banca Raiffeisen, Sucursala Bistriţa), din organizaţii sau asociaţii de profil (Asociaţia iXperiment – http://ixperiment.ro/) sau participarea la acţiuni de fundraising și competiţii livrate de alte organizaţii.

O noutate: fiecare profesor sau echipă a fost invitat/ă să îşi determine bugetul pentru atelierele pe care le propune pentru Școala Altfel. Toate aceste date au fost centralizate de echipa de coordonare a programului, care a discutat prioritățile bugetului – adică de unde obţinem resurse pentru program şi pe ce se consumă aceste resurse.

S-a întâmplat deja ceva extraordinar: profesorul Silviu Candale, care predă Tehnologia Informației și Comunicațiilor la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa, a conceput o platformă online care permite înscrierea elevilor şi gestionarea atelierelor desfășurate în cadrul Programului național „Școala Altfel”, conform Metodologiei de organizare (anexa la O.M.E.N.C.Ș 5034 din 29.08.2016). Această platformă va putea fi achiziţionată de orice şcoală doreşte să implementeze programul Şcoala Altfel simplu și eficient (una din problemele pentru care şcolile nu optează pentru ateliere alese liber de elevi este legată de modalitatea de înscriere a elevilor la ateliere).

Şi uite cum, din dorinţa de a rezolva o nevoie din comunitatea şcolară, un profesor de informatică a ajuns în postura de anteprenor. Q.E.D!

Ghid de Cetatenie Economica

 

Evaluarea ta e „aliniată”?

Text de Maria Kovacs, mentor în proiectul „Se poate și altfel!”, implementat de Fundația Noi Orizonturi cu  sprijinul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017

Am remarcat recent o analogie extrem de simplă, de foarte mult bun simț, pe care John Biggs – pedagog de origine tasmaniană, o recomandă pentru a ne ajuta să înțelegem conceptul de aliniere constructivă a evaluării cu obiectivele învățării și activitățile de învățare (Biggs și Tang, 2011)[i]. El spune așa: dacă mama urmărește să-și învețe copilul să își lege șiretul, atunci obiectivul de învățare este ca el să își lege șiretul, activitatea de învățare este legarea șiretului și evaluarea este tot legarea șiretului – cât de bine, cât de independent își leagă copilul șiretul.

1cba73fbc396a0e4c295c0e7b76f5f73

Eu gândesc, continuând analogia, astfel: deci nu are nici un rost ca mama să-l învețe pe copil despre materialele din care se fac șireturile, cine și când a folosit șiretul pentru prima dată, de câte feluri sunt șireturile ș.a.m.d., pentru că toate acestea nu îl vor ajuta pe copil să-și lege șiretul mai bine. Cu alte cuvinte, chiar dacă acest copil știe toate lucrurile posibile despre șiret și ar putea chiar argumenta de ce e nevoie să ne legăm șiretul independent, singura probă de evaluare relevantă este legarea șiretului. La fel, singura activitate de învățare relevantă este legarea șiretului. Evident, la început copilul va observa adultul legându-i șiretul, apoi va mima mișcările convolute ale degetelor adultului și va continua să mimeze cu șiretul între degete până când îi chiar iese mișcarea potrivită, până chiar reușește nu doar să facă bucla primă, ci să o și mențină, trecând șiretul peste ea, pentru a face a doua buclă, până când nimerește lungimea potrivită a buclelor proporțional cu lungimea șiretului etc. Mimarea mișcării mâinilor adultului este abia nivelul de bază. (De altfel, cine ar fi crezut că e nevoie de un website care să ne învețe cum să legăm un șiret? Dar uite că există.

Ce relevanță are această analogie simplă pentru școala noastră? Cum învățământul nostru e centrat pe competențe, relevanța este următoarea: din moment ce urmărim să dezvoltăm competențele (generale, specifice) la elevi, atunci – așa cum se afirmă în programa de gimnaziu (în vigoare) la disciplina Educație socială, „Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învățare.”

Cum interpretez eu această propoziție din programă? Exact cu ajutorul lui Biggs: obiectivele de învățare, activitățile de învățare și evaluarea trebuie „aliniate” (vezi legatul șiretului), adică evaluarea trebuie încorporată în procesul de învățare. Trebuie să stabilesc, ca profesor, cum voi evalua învățarea și să includ acele ocazii de manifestare a competenței urmărite în proiectarea procesului de învățare. Cu alte cuvinte, sarcinile de învățare și sarcinile de evaluare sunt practic unul și același lucru. Implicația: paradigma celor trei momente distincte (proiectare – predare – evaluare) e desuetă. În timp ce „predau” (alt termen care ne încurcă …), de fapt în timp ce facilitez procesul de învățare, trebuie să și evaluez. Mai mult, înainte să mă gândesc cum voi facilita învățarea, trebuie să decid ce și cum voi evalua, pentru că – din moment ce sarcinile de evaluare sunt sarcini de învățare – e logic că aceste sarcini trebuie să le proiectez mai întâi. Deci: stabilesc care sunt comportamentele observabile relevante pe baza cărora voi putea concluziona că elevul a dobândit o competență (specifică), descriu comportamentul în termeni cât mai clari pentru ca să înțeleagă și elevul cum îl poate demonstra (ce să facă, ce să spună, ce să producă etc.) și după aceea gândesc ocaziile de manifestare a comportamentelor pe care trebuie să le ofer, adică sarcinile de învățare-evaluare. Dacă elevul înțelege cum arată comportamentul (adică dacă am reușit, ca profesori, să-l descriem suficient de clar), atunci el va tinde spre a-l manifesta. (Firile rebele sunt o minoritate …)

Vă dau un exemplu pentru ce înseamnă să ne asigurăm că se înțelege comportamentul dezirabil. În cariera mea de formator, am lucrat cu numeroase grupuri de profesori care aveau o trăsătură în comun: lipsa de punctualitate. Într-o țară vecină, unde am susținut formări pentru mii de profesori, mi-am propus să testez puterea evaluării formative (una dintre sesiuni era despre evaluare formativă; formarea nu urmărea să îmbunătățească punctualitatea cadrelor didactice). Am început prin a-i întreba pe participanții la formare dacă știu ce este punctualitatea. Evident, toată lumea știa. Aș fi putut să mă opresc aici și să trag concluzia că m-am asigurat că înțeleg. Doar că la începutul seminarului, noi agreasem deja reguli de bază pentru grupuri și, printre altele, acolo s-a pomenit și punctualitatea (și, cu toate acestea, se întârzia). Am început să descriu în termeni de comportamente observabile și pe alocuri chiar să demonstrez aceste comportamente:

– punctuală de nota 5 (din 5) este persoana care, la ora stabilită și verificată pe baza ceasului de pe peretele din sală, este în sala de curs, așezată la locul său, pregătită inclusiv cu materialele necesare pentru a continua sesiunea;

– punctuală de nota 4 (din 5) este persoana care, la ora stabilită etc., este în sala de curs;

– punctuală de nota 3 (din 5) este persoana care, la ora stabilită etc., este în fața sălii de curs;

– punctuală de nota 2 (din 5) este persoana care, la ora stabilită etc. se află în drum spre sala de curs și pe care, dacă ne uităm din ușa sălii de curs, o vedem grăbindu-se spre sala de curs.

– punctuală de nota 1 (din 5) este persoana care, la ora stabilită etc. – deși poate să aibă intenția să fie punctuală – nu este vizibilă nici măcar îndreptându-se spre sala de curs.

Le-am explicat apoi profesorilor participanți că e important ca ei să știe aceste lucruri, pentru că pot decide singuri pe care comportament doresc să îl demonstreze, pornind de la asumpția că doresc să fie punctuali de nota 5. Sprijinul pe care cineva ți-l poate oferi ca să urci de la nota 1 la 2 (sau mai sus) e diferit de cel de care e nevoie pentru a urca de la 3 (la 4 sau 5). Spre mulțumirea mea, după următoarea pauză de 15 minute, majoritatea participanților au manifestat punctualitate de nota 4 sau 5 și au continuat să manifeste acest nivel de punctualitate și la următoarele două-trei sesiuni pe care le-am avut.

Bazată nu doar pe acest mic experiment, ci și pe experiența altor explicitări ale comportamentelor observabile, concluzia este că dacă cei care învață înțeleg cum arată comportamentul dezirabil, se vor strădui să îl manifeste. Important e ca indicatorii să fie clari și verificabili în mod obiectiv. (Asta îmi amintește de o întâmplare de prin anii 1990, când – pe stradă, prin cartier – văd o tânără de vreo 12-13 ani aruncând pe jos ambalajul de la ceva ce mâncase. După ce m-a văzut – trebuie că am avut o privire dezaprobatoare – a mormăit „Mă scuzați” („Oare eu, sau tu pe tine însăți?”, mă fulgeră un gând) și s-a aplecat, l-a ridicat și l-a aruncat în coșul de gunoi la 5 pași distanță. Cred că învățase cum nu trebuie să ne comportăm și conștientul a mustrat-o când a realizat că nu-și controlează automatismele indezirabile.)

Și asta mă duce la un citat din programa de istorie (în vigoare) de gimnaziu: „(…)specificul evaluării derivă din competențele de evaluat obținute prin operaționalizarea competențelor specifice, astfel încât să existe criterii măsurabile care să fie cunoscute și de către elevi. În stabilirea cerințelor specifice competențelor de evaluat, un rol esențial revine comportamentului observabil stabilit de competenţă (utilizarea, compararea, analizarea, argumentarea etc.) (…).” Deci e nevoie de operaționalizarea competențelor specifice, astfel încât să existe criterii măsurabile care să fie cunoscute și de către elevi și astfel încât acestea să fie observabile în mod obiectiv. Evident, pentru competențe precum „Inițierea, dezvoltarea și aplicarea de proiecte individuale și de grup valorificând diverse experiențe istorice” (istorie) sau „Exercitarea drepturilor și a responsabilităților în luarea unor decizii personale și de grup, în condițiile respectării drepturilor celuilalt” (educație socială) sau „Modelarea matematică, folosind numere naturale, a unei situații date, rezolvarea problemei obţinute prin metode aritmetice şi interpretarea rezultatului” (matematică), descrierea comportamentului observabil se complică. E mult de lucru … În programa de istorie, de exemplu, se specifică: „pentru evaluarea unei competențe cu un nivel cognitiv ridicat (de exemplu: analizați) este necesară și formularea unor cerințe specifice nivelurilor cognitive inferioare (de exemplu: precizați, stabiliți o asemănare/deosebire, prezentați) pentru ca atât elevul, cât și profesorul să primească un feedback referitor la progresul înregistrat, situație în care procesul de învățare poate fi reorganizat, dacă este cazul”. Da, asta înseamnă evaluarea formativă. În acest caz, elevul trebuie să fie sprijinit să înțeleagă ce înseamnă „a analiza” înainte de a ne aștepta să analizeze ceva.

Subliniez, e mult, foarte mult de lucru (muncă intelectuală, nu de secretariat) dacă e să ne achităm onorabil, în mod profesionist, de sarcina de profesor. Din fericire, pentru a ne simplifica această muncă, putem colabora (ca să demonstrăm că stăpânim, manifestăm competența de la educație socială vizată în gimnaziu: „cooperarea pentru realizarea unor activități și pentru investigarea unor probleme specifice diferitelor grupuri și comunități, prin asumarea unor valori și norme sociale și civice”. Ne avem unii pe alții și ne putem împărți sarcina de a descrie cât mai clar comportamentele observabile în mod obiectiv pe care să le comunicăm și elevilor, ca să ne asigurăm că, urmărind ca ei să-și dezvolte competența specifică de a lega șiretul, nu ajungem – de fapt – să evaluăm competența lor de a descrie amănunțit procesul de legare a unui șiret.

Pentru relaxare, dar și pentru a vă convinge că această competență aparent simplă de legare a șiretului poate fi dificilă de manifestat la niveluri profesioniste, uitați-vă la acest video, care arată stilul european de împletire a șiretului și cea mai rapidă legătura de șiret à la Ian Knot.

Dar, pe o notă mai serioasă, dacă e să rețineți un lucru din acest articol, rețineți asta: atunci când urmărim dezvoltarea competențelor, proiectarea evaluării precede proiectarea învățării și sarcinile de învățare sunt în același timp și sarcini de evaluare.

 

[i] Biggs, J., Tang, C. (2011). Teaching for Quality Learning at University. What the Student Does, Society for Research into Higher Education and Open University Press Imprint, The McGraw-Hill Companies

 

Un an în copacul devenirii

Text de Elena Nicolae, specialist comunicare la Fundația Noi Orizonturi și contributor la revista Sinteza

Cum am putea să-i facem pe tineri conștienți de comorile existente în comunitățile lor? Care ar fi metodele potrivite pentru a le trezi mândria față de ceea ce au moștenit? Ce ar trebui să le oferim să nu-și mai proiecteze viitorul departe de acasă? La aceste întrebări am încercat să răspundem prin GreenIMPACT – o rețea de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi în zone eco-turistice, cu scopul de a promova patrimoniul local. Zilele acestea, primele cluburi GreenIMPACT împlinesc un an de la înființare. E suficient sau e prea puțin pentru a proba utilitatea demersului nostru?

Clubul GreenIMPACT din Biertan a aniversat un an de existență la mijloc de februarie, la biblioteca din localitate. La începutul întâlnirii, liderii de club i-au invitat pe toți cei prezenți la un joc de cunoaștere: invitații s-au așezat în cerc, cu fața la exterior, iar membri clubului i-au înconjurat printr-un alt cerc, așezați cu fața spre ei, pentru a putea vorbi de la om la om. La un anume interval de timp, cercul din exterior s-a tot mutat cu câte o persoană, până când fiecare invitat a avut ocazia să discute cu fiecare impact.

Această prezentare necesită JavaScript.

Al doilea moment, la care au participat doar impacții, sub privirile curioase ale invitaților, a fost de reflecție și împărtășire. Fiecare membru al clubului a primit o foaie de hârtie pe care erau desenați niște omuleți cățărați într-un copac, în diferite ipostaze – unul încercând să ridice ceva, altul ținându-și brațele în sus a bucurie, doi stând așezați unul lângă altul pe o creangă etc. Provocarea a fost ca fiecare impact să deseneze omulețul care descrie cel mai bine felul în care se simte, după un an de GreenIMPACT. Care a fost cel mai desenat omuleț?

Puțini impacți s-au limitat să deseneze unul singur și majoritatea l-au ales pe cel care-și ridică brațele în aer, bucuros. „Sunt fericit la club, pentru că mi-am făcut prieteni și ne simțim bine împreună”. „I-am desenat pe cei doi oameni care stau unul lângă altul, pentru că la club am învățat să ne ajutăm și să lucrăm în echipă”. Sunt doar două dintre mărturisirile care s-au auzit cel mai des și care au făcut ca tortul servit la finalul întâlnirii să fie și mai dulce.

Drumul până aici nu a fost ușor. Primul proiect gândit de impacți – un traseu de biciclete prin pădure cu loc de belvedere – a eșuat, pentru că cineva a furat indicatoarele și bucăți din mobilierul de la locul de popas, chiar înainte de inaugurare. Acest lucru i-a întristat pe copii, dar a și trezit în ei simțul civic – de exemplu, chiar înainte de aniversarea unui an de existență, Clubul GreenIMPACT a fost subiect de discuții în Consiliul Local, pentru că unul dintre copii a sesizat instituțiile abilitate că se fură lemne din pădure. Iar discuțiile nu au fost tocmai de apreciere, semn că nu toți membri comunității apreciază faptul că tinerii sunt împuterniciți să-și facă vocea auzită.

Prezent la aniversarea de la bibliotecă, primarul comunei, Mircea-Mihai Dragomir, s-a arătat însă încântat de existența clubului, care i-a solicitat deja două audiențe. „A mai fost o singură dată o inițiativă similară, cu copii de grădiniță care au venit să vadă cum funcționează Primăria. Am făcut atunci un exercițiu, i-am invitat să  spună ce probleme ar vrea să fie rezolvate și cel care a avut cele mai interesante idei a fost ales primarul copiilor. A fost primul meu contact în calitate de reprezentant al Primăriei cu copiii”, spune Mircea Dragomir (foto de vorbă cu impacții, la exercițiul de cunoaștere).

Impacții i-au solicitat ajutorul în proiectul legat de biciclete – „au venit să mă întrebe dacă pot să le ofer un spațiu să deschidă un punct de închiriere. Eu le-am explicat calea legală. Pentru că, în calitate de primar, este datoria mea să le spun ce se poate și ce nu se poate face. Le-am explicat că ceea ce vor ei să facă este foarte bine, pentru că Biertanul are nevoie de așa ceva, dar că cineva trebuie să-și asume activitatea, un adult sau o firmă. Pentru că, dacă se întâmplă un accident sau cineva vrea să facă o reclamație, trebuie să știm cine răspunde. În plus, pentru așa ceva se plătesc impozite, iar activitatea pe care o desfășori trebuie să fie autorizată”, explică primarul, care precizează că deși au fost inițial dezamăgiți, impacții s-au arătat dornici să afle care sunt alternativele. „Se vede că acești copii au făcut multe lucruri împreună, se vede și după cum se exprimă – ei deja știu ce înseamnă un proiect, să socializezi, să lucrezi în echipă… Și asta face mai mult decât nu știu câte ore de școală. Când sunt implicați efectiv într-un proiect, ei se pregătesc, de fapt, să dea piept cu societatea. Colegii lor o să trăiască asta de-abia când termină școala și, față de ei, copiii din club o să fie mai pregătiți. Și din punct de vedere civic ei sunt mai pregătiți. Se observă, dacă discuți cu ei, pentru că pun tot felul de întrebări”, adaugă Mircea Dragomir, care a petrecut până acum aproape patru ore stând de vorbă cu acești mini-cetățeni.  „Eu la vârsta lor, dacă-l vedeam pe primar, nu știam cum să mă fac mai mic; mă înroșeam tot. Ei au venit și am povestit așa – ca de la egal la egal, iar asta chiar m-a emoționat! Cred că ei nici nu-și dau seama cât de mult îi ajută proiectul ăsta. Dar eu sunt sigur că o să iasă niște oameni mai buni din ei, mai pregătiți de viață”, concluzionează el.

Acest lucru este clar și pentru cei trei lideri de club – Codruța Schneider, Ramona Soportocean și Semida Dani.

IMGP8130

De la stânga la dreapta – Semida, Codruța și Ramona.

„Pentru copii, clubul înseamnă foarte mult. Le place să vină aici, le plac activitățile pe care le facem împreună. Cea mai bună dovadă: sunt părinți care le spun că nu-i lasă să vină club, dacă nu sunt cuminți”, spune Codruța. Ea este referent la biblioteca din localitate, care funcționează și ca punct de informare turistică și găzduiește și întâlnirile clubul GreenIMPACT. Ei i s-a alăturat una dintre mamele copiilor, Ramona Soportocean, pentru care clubul are și o semnificație personală foarte puternică. „Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez cu copii. Să fiu educatoare. Dar totodată mi-a fost și foarte teamă de eșec. Clubul m-a ajutat să-mi dau drumul și să cunosc mai bine oamenii din comună”, spune Ramona, care, din Alba fiind, s-a mutat în Biertan în urmă cu 13 ani, dar a continuat să-și petreacă majoritatea weekendurilor la Alba-Iulia sau Mediaș, unde stau prietenii ei. La câteva luni după ce a devenit lider de club, Ramonei i s-a oferit șansa de a ocupa un post de învățătoare la școala din comună. Și poate dacă în urmă cu câțiva ani și-ar fi făcut tot felul de probleme, acum a acceptat fără ezitare, convinsă că se va descurca. Semida Dani, la rândul său, deși nu poate participa la toate întâlnirile clubului, a vrut să fie mai mult decât un simplu ambasador, pentru că și pe ea întâlnirile cu impacții o încarcă de energie.

Și încă un lucru pare foarte clar: anul viitor, pe aceeași vreme, la biblioteca din Biertan se va mânca din nou tort.