Pledoarie pentru o altfel de Școală altfel[1]

de Maria Kovacs

poza maria

Maria este fondator al Asociației Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România. A fost profesor la Liceul Teoretic Gheorghe Șincai din Cluj, dar în 2000 s-a îndreptat către sectorul ong. A activat ca formator, consultant, coordonator de programe educaționale, autor de curriculum de formare pentru cadre didactice și alte categorii profesionale din învățământ și a participat la proiecte educaționale derulate în Europa, dar și în Asia (Pakistan, Myanmar) și Africa (Liberia, Malawi, Zambia, Uganda, Ghana, Angola).

Prima mea experiență legată de săptămâna Școala altfel  a fost din postura de părinte: fusesem invitată la școala fiului meu de către profesoara de limba engleză – colegă de branșă – și mi s-a adresat rugămintea să am două intervenții. Nu mi s-a spus despre ce să fie activitățile, nici ce să urmăresc (doar să fie în limba engleză), iar propunerile pe care le-am făcut au fost acceptate imediat. M-am pregătit mult mai mult decât aș fi făcut-o pentru două săptămâni de lecții de limba engleză; am dorit să ofer elevilor ceva ce nu ar fi putut primi cu ușurință la lecțiile obișnuite, dar în același timp ceva ce să se lege de experiențele lor și să le trezească interesul. Necunoscând elevii, am vrut să îmi las spațiu de manevră pentru o abordare flexibilă. Nu sunt sigură dacă activitățile au ieșit așa cum mi-am dorit, dar pentru mine, ca părinte, experiența a fost moderat plăcută. În mod cert, cel mai stânjenitor moment a fost când profesoara care mă invitase m-a condus la direcțiune, unde – în mijlocul unui du-te-vino amețitor – mi s-a servit o cafea și domnul director mi-a mulțumit pentru colaborare. Nu știu dacă dânsul știa în ce anume a constat intervenția mea, dar – sensibilă la agitația din jurul meu – m-am grăbit să eliberez spațiul biroului strâmt în care funcționează direcțiunea, în care își vârau capul din 30 în 30 de secunde profesori sau secretare care anunțau sau solicitau ceva și nu mi-am făcut timp nici ulterior să aflu părerea mai nuanțată a gazdelor despre contribuția mea la Școala altfel.

Citesc în presă și aud relatări despre Școala altfel de la amici profesori, dar și ne-profesori, mai ales ONG-iști. Părerile sunt împărțite: se descriu activități interesante – în mod cert diferite de cele care presupun prezența elevilor în sala de clasă, șezând în bancă, cu fața la tablă și nasul în caiet timp de 50 de minute, sau intimidantele ieșiri la tablă la răspuns. Negreșit, profesorul care povestește despre astfel de activități captivante nu întârzie să schițeze și efortul solicitat mai ales de acele activități care presupun călătorii, vizite la instituții, la obiective de interes din localitate sau din țară. Unii vorbesc despre harababura din școală și cum – dacă pot – își propun să scape din instituție în cursul acelei săptămâni. Norocoșii – în accepțiunea acestora din urmă – însoțesc elevii olimpici la etapa națională a olimpiadei. Alții vorbesc cu relativă admirație despre puterea de ajustare a agențiilor de turism, care – ca parte a pachetului de servicii oferite – s-au specializat în pregătirea până la ultima filă a dosarelor voluminoase care se înaintează la inspectoratul școlar pentru a se aviza ieșirea din localitate a grupurilor de elevi. În mod evident, sloganistica din fada denumire a acestei săptămâni – „Să știi mai multe, să fii mai bun!” – are ecou în această branșă a economiei.

Dar oare elevul mediu din România ajunge să știe mai multe, să fie mai bun grație săptămânii acesteia din anul școlar? Sau – după cum cred mulți părinți – săptămâna aceasta reprezintă, de fapt, o săptămână cu atmosferă de vacanță, în care nu e problemă dacă întârziem la școală și ne putem aștepta să sosească copiii acasă mai devreme decât de obicei? În plus, după cum remarcă unii ONG-iști, asistăm la o manifestare a efectului Matei[2] (Merton, 1968), prin care elevii care ar avea cea mai mare nevoie de o altfel de școală (de exemplu, elevii din medii dezavantajate, elevii din mediul rural care ar avea ocazia să viziteze obiective în general mai greu accesibile lor, cel puțin din cauza distanței) beneficiază cel mai puţin de avantajele orarului altfel și al posibilității de deplasare în afara școlii din cauză că Școala altfel nu beneficiază de finanțare „altfel”.  Mai toţi cu care stau de vorbă sunt de acord că așa cum e acum, acest episod de școală e cam stresant – hârțogărie cu carul, muncă în plus și deseori toate acestea fără multă noimă – sau cel puțin cu sens obscur și apreciere mult sub așteptări.

Eu una nu cred într-o săptămână de Școală altfel – dar cred cu încăpățânare în nevoia de ani școlari la rând altfel decât acum. Argumentând de ce o săptămână – înainte de vacanța de primăvară – oricât de minunată să fie, nu poate rezolva ceea ce nu se face în restul de circa 35 de săptămâni de școală, m-am lăsat convinsă de persoane entuziaste, extrem de pozitive și încrezătoare în schimbarea în bine a școlii în viitorul apropiat să particip la o serie de dezbateri pe această temă. Am pornit de la acceptarea faptului că deocamdată această săptămână există și că influențarea deciziei de a renunța la ea e aparent mai dificilă decât influențarea deciziei de a o reașeza pe un fundament mai clar.

În raportul Eurydice al Comisiei Europene din 2012 intitulat Citizenship education in Europe (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency, 2012), se afirmă că în anul școlar 2011-2012, toate școlile din România vor organiza o săptămână de activități „after school” (după școală) dedicate educației civice, în parteneriat cu comunitățile locale, în cadrul unui program numit „Other Kind of School” (EACEA, 2012, p. 65). Deducem de aici că – măcar atunci când a demarat, măcar în înțelegerea Unității Naționale Eurydice din România, a celor care au raportat către Bruxelles – programul și-a propus să contribuie la dezvoltarea competențelor civice ale tuturor elevilor din România. Aflăm, pe mai departe, de pe pagina web a ministerului educației că în 2011, pe atunci Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, urma să propună ca la ediția din 2012, o zi din săptămâna Școala altfel să se desfășoare în spiritul cercetășiei cu argumentarea că valorile pe care le promovează Cercetașii României, „încrederea în sine, toleranța, respectul faţă de ceilalţi, conservarea mediului, asumarea responsabilităților şi a obiectivelor de dezvoltare personală, sunt valori de care au nevoie toți tinerii noștri”. [3] Absolut de acord cu argumentul și mare admiratoare a cercetășiei, mă întreb totuși: din moment ce programele școlare pentru învățământul obligatoriu susțin că promovează aceleași valori, e drept, probabil că nu chiar toate în cadrul aceleiași discipline (adică nu apar toate înșirate în aceeași programă), oare de ce e nevoie de o săptămână de altfel de școală, sau de o zi din cadrul acestei săptămâni, pentru a le promova, când avem la dispoziție ani întregi pentru a face acest lucru?

Am citit ordinul de ministru privind structura anului școlar în curs și anexa la acest ordin (precum și ordinul și anexa referitoare la structura anului școlar precedent) care conține descrierea metodologiei pe baza căreia se desfășoară programul „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” La nivelul citirii superficiale, m-am minunat că – deși profesorii spun că nu există spațiu pentru consemnarea absențelor la rubrica Purtare din catalog – anexa repetă, an după an: „Elevii au obligația de a participa la activitățile pentru care s-au înscris, absențele fiind înregistrate în catalog la rubrica Purtare.[4] Nu m-am putut răbda să nu mă întreb: oare cei care emit ordinul / anexa nu au auzit acest mesaj din partea profesorilor? Din moment ce știm că nu putem marca elevii absenți, îi putem forța pe cei lipsiți de chef să vină totuși la școală?

Aceeaşi anexă metodologică, în Prevederi generale, după enunțarea scopului programului Școala altfel, ne comunică faptul că – de regulă – etapele naționale ale olimpiadelor școlare pe discipline au loc în cursul aceleiaşi săptămâni și că în activitățile din săptămâna Școala altfel „vor fi incluși toți copiii preșcolari/elevii și toate cadrele didactice care nu participă la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare.” La o citire critică a textului, la o deloc profundă analiză de discurs, îmi vin următoarele gânduri: a) Dezirabil e să fii în categoria celor care merg la olimpiadă – elev sau profesor – pentru că, iată, cazul tău e rezolvat încă în articolul Prevederile generale și, nu-i așa, etapele naționale ale olimpiadelor sunt finanțate de la buget. Tu nu trebuie să citești mai departe ce se întâmplă în respectiva săptămână, există alte documente mult mai „lucrate” care îți reglementează săptămâna cu activități „non-formale”. b) Definirea masei largi de elevi și profesori incluși în activitățile Școlii altfel se face prin scăderea din totalul elevilor a celor care merg la olimpiada națională și astfel obținem restul, adică cei care – conform anexei – se definesc în principal prin faptul că „nu participă la etapele naționale”. c) Dacă e nevoie pe bune de Școala altfel și pentru altceva decât a-i ține ocupați pe cei care nu participă la olimpiada națională, oare elevii olimpici naționali de ce sunt privați de la participarea, alături de colegii lor, la activităţi care – conform scopului declarat al Școlii altfel – ar răspunde intereselor și preocupărilor lor diverse, ar pune în valoare talentele și capacitățile lor în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național și ar stimula participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale?

Mi s-a părut demn de atenție mesajul președintelui Consiliului Național al Elevilor (CNE), forul partener al ministerului educației în planificarea și organizarea activităților din cadrul programului săptămânii Școala altfel. Mesajul îndeamnă elevii colegi să se implice activ în program arătând că acesta reprezintă „șansa noastră să ne dezvoltăm, atât pe plan profesional, cât și personal”.[5] Argumentul la care recurge preşedintele CNE este că Școala altfel „permite elevilor din întreaga țară să iasă din rutină, să facă ceva nou, ceva ce îi va ajuta în viitor.”[6] Mă întreb dacă oare e prea îndrăzneț să citesc printre rânduri că – implicit – celelalte 35 de săptămâni de ne-șansă, ne-altfel, ar însemna rutină, unde elevii fac ceva ce pare depășit, neactual și ceva ce nu neapărat îi va ajuta în viitor? În lectura mea, ceea ce spune preşedintele CNE este că Școala altfel ar putea fi șansa ca învățământul să se centreze realmente pe elev, pe interesele sale. Măcar o săptămână pe an. Măcar atâta învățare combinată cu amuzament statuat la școală. Această imagine intuită, tristă, despre școala ne-altfel ar trebui să fie un argument puternic pentru factorii de decizie din învățământ pentru a schimba felul în care se facilitează învățarea pe toată durata anului școlar, și nu doar o săptămână pe an … Îndemnul domnului Eduard Mititelu, președintele CNE, se încheie astfel: „Dragi colegi, este momentul vostru, este șansa voastră de a vă descoperi, fiți altfel și rămâneți altfel!”[7]

Leg ideea de a „rămâne altfel” de un concept de Școală altfel pe care l-am gândit și dezbătut îndelung în diverse întâlniri cu factori interesați, coalizați în jurul Fundației Noi Orizonturi, inițiatorul proiectului Educația non-formală. Tot educație! și al campaniei Școala altfel. Tot educație! Dacă trebuie să existe o astfel de săptămână de activităţi altfel, aceasta nu ar trebui nicidecum să fie ruptă, radical diferită, de restul anului școlar, ci ar trebui să fie organic legată de procesul instructiv-educativ. Alteritatea învățării ar trebui să se manifeste, în esență, doar prin faptul că:

– învățarea nu e neapărat gândită în secvenţe de 50 de minute, ci timpul alocat unei activităţi poate fi flexibil;

– învățarea nu trebuie obligatoriu să se organizeze în sala de clasă sau în clădirea școlii, ci se poate muta în alte locuri, chiar în alte localități;

– scopul și obiectivele învățării se pot stabili împreună de către profesori, elevi, părinți și alte persoane din comunitate;

– nu doar proiectantul, dar și organizatorul, facilitatorul și evaluatorul învățării poate să fie nu doar cadrul didactic – elevii, părinții acestora, alte persoane sau instituții din comunitate ar trebui să contribuie la toate aceste activităţi;

– învățarea nu trebuie să fie neapărat ancorată într-o disciplină – aceleaşi competențe sau aceleaşi teme se pot aborda multidisciplinar – sau – după caz, acolo unde există capacitatea instituțională, transdisciplinar;

– evaluarea învățării nu e nevoie să se reflecte în notare.

În afara de aceste aspecte, tot ce ține de Școala altfel ar trebui să fie realizabil – conform programelor școlare – în școala-așa-cum-este-ea. De altfel, profesorii buni știu cum să procedeze pentru a face învățarea relevantă pe tot parcursul anului școlar, într-o manieră care evită rutina, aducând elemente de noutate și de interes pentru elevi și sprijinind continuu dezvoltarea complexă a acestora. Iar pentru acele cadre didactice care poate că nu știu cum să procedeze, așa cum e reglementată actualmente, Școala altfel nu este de ajutor deloc. Dimpotrivă, în interpretarea mea, le transmite semnalul că în 35 de săptămâni pe an procedează corect (în așa-sugerata abordare „formală” a învățării), iar în a 36-a săptămână pot face ceva altfel (așa-numite activități non-formale). [8]

Ascultând vocea profesorilor, a elevilor, a tinerilor, a activiștilor din diverse ONG-uri educaționale pe care Fundația Noi Orizonturi i-a invitat la mai multe runde de dezbateri, ajung la concluzia că dacă Școala altfel trebuie să existe, ar fi bine să ne fixăm niște direcții mai clare. Propuneam – din partea Asociației Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România – mai ales pe baza experiențelor din proiectul Mentorat pentru dezvoltarea complexă[9] – două direcții posibile pe care să se axeze activitățile din Școala altfel: a) dezvoltarea motivației elevilor pentru învățare; b) dezvoltarea competenței de învățare a elevilor. Acestea ar putea fi urmărite indiferent de tema abordată, indiferent de interesele exprimate de către elevi – sau intuite de profesori – față de un subiect sau altul care să se abordeze în cursul acestei săptămâni, ar putea oferi cadrul pentru explorarea intereselor elevilor – interese care să nu se piardă din vedere odată cu încheierea săptămânii Școala altfel, ci să se urmărească în continuare în toate disciplinele. În plus, astfel am putea să ne conformăm și la solicitările programelor școlare, care ne pun în vedere că este nevoie să îi învățăm pe elevi să învețe (a învăța să înveți fiind unul dintre cele opt domenii de competențe cheie care alcătuiesc „profilul de formare european”).

Problemele identificate de grupul de lucru constituit pentru campania Școala altfel. Tot educație! sunt mult mai numeroase, la fel și recomandările de soluții. Acestea pot fi citite și comentate la adresa https://scoalaltfel.wordpress.com/2015/11/21/manifest-pentru-invatare-in-scoala-altfel/ până în 10 ianuarie 2016. În numele grupului de lucru, Fundația Noi Orizonturi intenționează să pună pe masa Ministerului Educației și Cercetării Științifice un set de propuneri de îmbunătățire a programului Școala Altfel.

Personal, cred că – dacă trebuie să existe această săptămână de școală – atunci repunerea ei pe fundamente conceptuale mult mai solide este o chestiune de demnitate profesională. Altfel, riscăm să le arătăm elevilor, părinților, comunității, că noi, oamenii școlii, nu chiar știm de ce facem ceea facem (altceva decât „pentru că așa spune Ministerul”) și nici unde vrem să ajungem, dar atâta vreme cât se întâmplă ceva relativ distractiv – ceva „altfel” – e acceptabil orice.

[1] Voi folosi sintagma „Școala altfel” ca o formulă mai scurtă pentru a mă referi la săptămâna de activități „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

[2] Celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua (Evanghelia după Matei).

[3] http://www.edu.ro/index.php/pressrel/15894

[4] ANEXA la ordinul MECS nr. 4496 /13.07.2015 privind structura anului școlar 2015-2016, p. 3

[5] http://wedu.ro/scoala-altfel/#despre-scoala-altfel (accesat la 30.11.2015)

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Nu e spațiu suficient în acest articol pentru a mă adânci în analiza formal versus non-formal, „metode formale” versus „metode non-formale”, dar aș puncta că, din discuții cu profesori și elevi, știu că educația formală este de regulă conceptualizată ca fiind congruentă cu stilul de predare ex cathedra. Or aceasta este – după cum știm – didactică perimată.

[9] http://www.alsdgc.ro/proiecte/view/id/32/lang/ro (accesat la 30.11.2015)

Bibliografie

  1. ALSDGC România. Ghid pentru mentori, Proiectul Mentorat pentru dezvoltare complexă (accesat la 30.11.2015)
  2. Anexa la ordinul MECS nr. 4496 /13.07.2015 privind structura anului școlar 2015-2016
  3. Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (2012). Citizenship education in Europe, http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice (accesat la 30.11.2015)
  4. http://wedu.ro/scoala-altfel/#despre-scoala-altfel
  5. https://scoalaltfel.wordpress.com/2015/11/21/manifest-pentru-invatare-in-scoala-altfel/ (accesat la 30.11.2015)
  6. Merton, R. K. (1968). The Matthew Effect in Science, Science, 159(3810): 56-63
  7. Ordin privind structura anului școlar 2015-2016 nr 4496 din 13.07.2015
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s