Un singur lucru „altfel” poate schimba tot

 

Într-un discurs pe care l-a ținut la TED în aprilie 2013, Sir Ken Robinson a vorbit despre ieșirea educației din Valea Morții, făcând o paralelă neașteptată cu un loc care există în realitate, lângă locuința sa de la Los Angeles.

SirKenRobinsonPhoto_RyanLashTED.jpg

„Am fost recent la o întâlnire în Los Angeles pentru a discuta despre așa zisa educație alternativă. Sunt programe menite să aducă elevii înapoi la școală și acestea au câteva trăsături comune: sunt foarte personalizate, sprijină puternic profesorii, crează legături strânse cu comunitatea și se ghidează după un curriculum larg, cu programe care-i scot adesea pe elevi în afara școlii. Iar aceste programe au funcționat. Mi s-a părut însă interesant că asta se cheamă <<educație alternativă>>. Avem dovezi în toată lumea că dacă am face toți asta nu ar mai fi nevoie de alternativă. De-asta cred că trebuie să adoptăm o altă metaforă. Trebuie să admitem că (școala) e un sistem uman și că există condiții în care oamenii prosperă și condiții în care nu. La urma urmei suntem creaturi organice, iar cultura școlii este absolut esențială. Cultura este un termen organic, nu?

Nu departe de casa mea este o zonă care se numește <<Valea Morții>>, locul cel mai cald și mai uscat din America. Nu crește nimic acolo, pentru că nu plouă. De aici numele. În iarna lui 2004 a plouat în <<Valea Morții>>. A plouat mult într-o perioadă foarte scurtă. Iar în primăvara lui 2005 s-a petrecut ceva fenomenal. Întreaga Vale a Morții s-a acoperit cu flori, pentru o vreme. Ce dovedește asta? Că acea Vale nu e moartă, ci doarme. Imediat după suprafață se află semințele posibilității, în așteptarea condițiilor prielnice pentru a crește. În sistemele organice, în condițiile potrivite, viața e inevitabilă, se întâmplă negreșit.

Dacă iei o zonă, o școală, un cartier, schimbi condițiile, dai oamenilor un alt sentiment al potențialității, alte așteptări, o gamă mai largă de posibilități, hrănești relația dintre profesori și elevi, le oferi oamenilor libertatea de a fi creativi și de a inova în ceea ce fac, atunci școlile care erau odată moarte se trezesc la viață. Marii lideri știu asta. Adevăratul rol al conducerii în învățământ – și cred că e valabil la nivel de țară, de stat și de școală – nu e și nici nu trebuie să fie acela de comandă și control. Rolul real al conducerii e ajustarea climatului, în crearea unui mediu al posbilității. Dacă faci asta, oamenii se vor ridica, vor realiza lucruri pe care nu le anticipai. Benjamin Franklin a spus ceva superb: că există trei feluri de oameni în lume. Unii sunt de nemișcat -nu pricep, nu vor să priceapă și nu le pasă. Alții pot fi mișcați – sunt oameni care înțeleg nevoia de schimbare și sunt gata să asculte. Și mai sunt cei care se mișcă – oamenii care fac ca lucrurile să se întâmple. Și dacă încurajăm mai mulți oameni din această ultimă categorie, am ajunge să creăm o mișcare. Iar dacă mișcarea este destul de puternică, obținem, în sensul bun, o revoluție. Și de asta avem nevoie.”

Discursul subtitrat în limba română poate fi urmărit aici.

De ce acest text și de ce acum? Noi știm deja, după 15 ani de lucru în școlile din România, ce schimbări poate produce un singur lucru făcut altfel. O întâmplare recentă numită #Ghibu9 ne-a reamintit însă cât de important e să știe cât mai mulți despre asta.

O lăsăm pe Alexandra Giurgiu, studentă în anul II la Publicitate, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, voluntar al Fundației Noi Orizonturi de opt ani (doi la clubul IMPACT din Școala Generală Octavian Goga și șase la liceu, la clubul IMPACT din Liceul Teoretic Onisifor Ghibu) și coordonatoare a edițiilor 4, 5 și 6 ale Festivalului Ghibstock să spună povestea. 

IMG_0034

#Ghibu9

Ghibu9 este revolta tinerilor, a părinților și a profesorilor din Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Cluj-Napoca și a celor care au simpatizat cu cauza acestei campanii. Ghibu9 este un exemplu legat de ceea ce poate realiza un grup de oameni motivați, uniți și îndrăgostiți de ceea ce fac.

Ghibu este un liceu unde te poți exprima și te poți dezvolta, unde voluntariatul este la ordinea zilei, unde educația e mai mult decât un profesor care stă la catedră și îți predă lecția mecanic, un liceu unde niștee elevi s-au revoltat pentru a doua oară. Prima dată s-a întâmplat în 2010, când clubul IMPACT tocmai se „instalase” în Ghibu. O mână de copii alături de o profesoară tânără nu au primit o finanțare pentru a recondiționa fosta grădină botanică a liceului și pentru a o transforma, dintr-un spațiu nefolosit și uitat, într-o clasă în aer liber. Refuzul a venit cu scuza că „spațiul nu este destul de vizibil”. După ce au aflat vestea, s-a lăsat liniște până când cineva a spus: „Lasă că facem noi singuri rost de bani”. După câteva discuții și idei nebune și doar două săptămâni de organizare a luat naștere festivalul caritabil Ghibstock. Festival care a ajuns la șase ediții și care adună de fiecare dată 2.500 de oameni în curtea unui liceu. Festival care a avut pe scenă atât trupe, cântăreți și dj locali – Mute, RehabNation, LightsOut, BloodPrint, cât și naționali – Șuie Paparude, Gojira & Planet H, Vescan, Blazon, DJ Shiver. Mulțumită acelei revolte, Ghibu a devenit primul liceu din România cu un festival în curtea școlii și singurul loc din țară unde se ține un festival caritabil.

Ghibu este acum locul unde elevii au avut spațiu de dezvoltare, de a face greșeli și de a le repara singuri, de a învăța atât din educația formală, cât și din cea non-formală. Elevii de la Ghibu, printre care m-am numărat și eu, au fost lăsați să se bată de probleme reale, să învețe din greșeli și să se dezvolte atât pe plan personal, cât și profesional.

A doua „revoltă” a avut loc anul acesta, când inspectoratul a anunțat că se taie clase, din nou. Prima dată s-a întâmplat când încă eram și eu elevă, acum doi ani. Atunci au motivat astfel: la fiecare șase ani se vor tăia clase, se va face prin rotație astfel încât să fie toată lumea bine. Anul trecut Ghibu a primit clasa înapoi, însă direcțiunea școlii a fost anunțată, cu câteva săptămâni în urmă, că la anul se taie din nou o clasă. De data asta pentru că nu sunt destui elevi de clasa a 8-a la nivel local pentru a justifica așa multe clase de a 9-a. Însă nu s-au stabilit criteriile care trebuie îndeplinite de un liceu ca să aibă un anumit număr de clase.

De ce în 2016, an în care se presupune că suntem evoluați, gândim altfel, vrem mai multe și vrem mai bine, cea mai bună soluție în educația din România, din Cluj, este să se desființeze clase de a 9-a? De ce încă se alege calea mai ușoară și mai scurtă? ISJ Cluj spune că nu sunt destui elevi în clasele a 8-a din Cluj ca să motiveze atâtea clase de a 9-a. De ce nu se modifică numărul de elevi din clase? Există oricum problema că sunt prea mulți copii într-o clasă și profesorilor le este greu să lucreze cu ei. Ar fi mai logic, și mai ușor, să se „impună” de la inspectorat 20-25 de elevi într-o clasă, nu 30-35. Dacă la fiecare liceu s-ar întâmpla asta nu ar mai trebui tăiate clase. Profesorii nu ar fi în prag de a nu-și îndeplini norma, liceele ar rămâne cu toate secțiile și toată lumea ar fi fericită.

Astfel elevii, părinții, profesorii și alți actori sociali ai comunității clujene s-au sesizat. S-au unit și au luptat pe front comun pentru a salva ceea ce România are nevoie acum, poate mai mult ca niciodată, EDUCAȚIA.

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s