Pruncii, banii și sistemul

Prietenii de la „Decât o Revistă” au publicat o analiză foarte bună sistemului de finanțare a școlilor din România. Ne bucură inițiativa și seria de articole pe tema educației. Articolul atrage atenția asupra problemelor financiare cu care se confruntă unitățile școlare, indiferent de mediul de proveniență:

4. Pentru că modul de calcul al finanțării de bază nu ține cont de numărul de profesori dintr-o școală, de vechimea, de gradul lor didactic și de gradația de merit, ci strict de numărul de elevi, se ajunge la situații aberante:

 școlile cu elevi puțin rămân fără bani de salarii în timpul anului și trebuie să aștepte redistribuirea bugetară (adică primesc bani de la cele care nu i-au cheltuit);

 școlile cu foarte mulți elevi ajung să dea înapoi banii de salarii, pentru că nu au voie să îi folosească în alt scop (nu pot înființa o nouă clasă sau angaja profesori suplimentari);

 școli din mediul rural, care nu pot cheltui toți banii de salarii (pentru că profesorii lor sunt debutanți, necalificați, deci au salarii mai mici) ajung să îi dea liceelor din județ, cărora nu le ajung banii (pentru că profesorii lor au vechime mare, gradul I sau doctorat și gradație de merit). Spre exemplu, un colegiu de marcă din București a calculat că, pentru a-și plăti toți profesorii prin finanțarea de bază, ar trebui ca fiecare clasă să aibă 34 de elevi, ceea ce depășește pragul de 30, maximum admis.”

Mecanismul de finanțare al unităților școlare, explicat și de autorul articolului, Sorana Stănescu ar putea fi rezumat în formula 3 + 1, mai exact 3 surse publice: finanțarea de bază din bugetul de stat, finanțarea complementară de la consiliul local și finanțarea suplimentară de la Consiliul Local sau Ministerul Educației și părinții.

1_surse-elev

Imagine preluată din „Decât o revistă”

Nu avem cifre care să confirme, dar din consultările realizate de noi a reieșit faptul că programul „Săptămâna Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” este finanțat mai ales de către părinți, ceea ce limitează posibilitățile de dezvoltare ale elevilor din familii dezavantajate socio-economic. În cadrul consultărilor au fost expuse și argumente de tipul: profesorii dedicați, concentranți pe dezvoltare elevilor lor, vor construi activități transformatoare pentru elevii lor și fără resurse/cu resurse minime – mai importante decât resursele financiare fiind motivația și abilitățile pedagogice ale profesorului. Răspunsul dat acestor argumente a fost că eforturile depuse pe termen lung pentru a compensa pentru lipsa resurselor duc la epuizare, iar timpul astfel investit ar putea fi valorificat pentru îmbunătățirea proceselor de învățare pe termen scurt și lung. Propunerea finală a grupului „Școala Altfel. TOT Educație!” este în primul rând de a face o analiză economico-financiară a costurilor programului – cât și pe cine costă Săptămâna Altfel? Apoi, în funcție de rezultate, să identificăm un mecanism financiar care să asigure școlilor resurse minime, într-un mod echitabil.

Lipsa finanțării programului Școala Altfel și efectele sale (adâncirea inegalitățiillor) sunt manifestări ale problemelor generale din sistemul educațional, însă au nevoie de o soluție reală:

„2. Statul plătește 321 de lei per elev pe an pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile, în timp ce un raport al Curții de Conturi din ianurie 2016 a arătat că o magnolie dintr-un parc din sectorul 5 din București a costat 405 lei. […]

6. Foarte puține primării anunță clar cuantumul finanțării complementare per elev pentru bunuri și servicii (spre exemplu, în afara cheltuielilor cu reparațiile sau modernizările școlilor, municipiul Brașov acordă în 2016 15 lei per elev pe an, față de 10 lei per elev în 2015).

7. Cu toate acestea, dintr-un raport al Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) din decembrie 2015, bazat pe date colectate direct de la școli, reiese că, în general, primăriile contribuie la finanțarea școlilor. La nivel național, bugetul mediu per elev pe care l-au raportat a fost mai mare decât finanțarea de bază venită de la guvern cu aproximativ 400 de lei per elev pe an, dar nu se știe în ce fel au fost folosiți acești bani. […]

10. Deși fondul școlii este interzis, iar acum este în dezbatere un proiect de lege care să pedepsească cu închisoarea darea și colectarea de bani în folosul școlii, el rămâne o practică obișnuită și chiar necesară pentru cretă, becuri sau mici reparații.”

Articolul integral poate fi citit aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s