Întâlnire cu Ministrul Educaţiei, în prima zi a Şcolii Altfel

În prima zi a Săptămânii Altfel, Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Adrian Curaj și-a făcut timp să discute despre viitorul acestui program, având în vedere propunerile noastre de îmbunătățire a Școlii Altfel.

DSCF5224

Discuția s-a desfășurat după o vizită la primul centru ştiinţific non-profit din România,  Casa Experimentelor, unde ministrul a avut ocazia să vadă pe viu cum învață elevii, prin joc, despre științe. După ce am descoperit lucruri noi despre ştiinţă, alături de copiii veniţi aici (am vizitat inclusiv camera Tesla, unde au fost explicate lucruri esenţiale despre electricitate), ne-am retras pentru discuţiile privitoare la dezvoltarea programului “Şcoala Altfel”.

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/Idei+de+schimbare+pentru+Scoala+Altfel (stire Digi 24)

Ne-am bucurat că, în discursul său, ministrul a menţionat şi o parte din cele 15 propuneri de îmbunătăţire a programului Școala Altfel rezultate în urma capaniei de advocacy ”Școala Altfel. TOT Educație”, pentru care lucrăm de doi ani. Ministrul s-a arătat interesat, în mod special, de propunerea care conferă autonomie școlilor în stabilirea programului și alegerea perioadei de desfășurare a acitivităților Altfel: „Cred că ar trebui să găsim răgazul să vedem ca această săptămână să fie distribuită în cursul semestrului, nu aş vedea niciun fel de problemă, e o discuţie, nu e o decizie, să fie o astfel de săptămână şi în trimestrul întâi”, a spus domnia sa.

DSCF5248Cele 15 propuneri, susţinute de 57 de ONG-uri din România și de peste 1.055 de persoane care au semnat, online și offline, petiția noastră, se referă la:

  • O viziune pe termen lung a programului, Şcoala Altfel devenind un context de experimentare a unor metode educaţionale care să fie aplicate cu succes pe tot parcursul anului şcolar, nu doar în cadrul Săptămânii Altfel;
  • Un răspuns la nevoia şcolilor de a organiza Săptămâna Altfel în funcţie de propriul calendar;
  • Dezvoltarea unui mecanism universal şi echitabil de finanţare a programului Şcoala Altfel, pe baza unei analize economico-financiare a costului real;
  • Îmbunătăţirea platformei online a Şcolii Altfel, edu.ro, astfel încât să împărtăşească modele de activităţi şi resurse, să se inspire din experienţele altor şcoli şi să identifice potenţiali parteneri;
  • Punctaj suplimentar pentru profesorii care se implică în organizarea Săptămânii Altfel;
  • Reducerea birocraţiei, prin definirea unui set standard de informaţii care vor fi corelate de la unităţile şcolare de către toate Inspectoratele Şcolare Judeţene.

Lista întreagă de propuneri, cât şi detalii despre realizarea acesteia pot fi accesate aici.

DSCF5346

Apreciem faptul că îmbunătățirea programului Școala Altfel este unul din obiectivele domnului Ministru Adrian Curaj și suntem alături în eforturile de a găsi cele mai bune soluții.

Mulţumim pentru găzduire, Casa Experimentelor!

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s