Părinții – partenerul nr. 1 al școlii

„Părinții nici măcar nu-și trimit copiii la școală!”, „Părinților nu le pasă ce fac copiii la școală, nici măcar nu vin la ședințe!”, „Părinții vor doar note bune!”, „Părinții au doar pretenții de la noi, dar nu ne ajută cu nimic!”, „Părinții ne amenință cu reclamații!”. Auzim multe astfel de critici la adresa părinților. Toate sunt expresii ale nemulțumirilor profesorilor sau directorilor care nu reușesc să se situeze pe aceeași lungime de undă cu părinții, care asistă neputincioși la eșecurile unor elevi și – în disperare – blamează părinții acestora.

În folosul învățării și dezvoltării copiilor, este nevoie de multă răbdare și deschidere să găsim modalitatea potrivită de comunicare și colaborare cu părinții. Aceștia s-ar putea să nu înțeleagă imediat limbajul în care le vorbim; s-ar putea să nu fie disponibili când dorim noi să-i întâlnim sau pentru activitățile pe care noi le propunem; s-ar putea să ajungă la o întâlnire organizată la școală obosiți, adresându-ne mesaje formulate într-o manieră pe care noi – cei ai școlii – nu le înțelegem imediat. Cu toate acestea, știm că părinții sunt experții în materie când ne vorbesc despre copiii lor, despre ambițiile lor exprimate acasă, dar poate că nu și la școală, despre felul în care își petrec ziua în afara școlii, despre bucuriile lor, despre supărările lor … Părinții ne dau în grijă ce au ei cel mai de preț. Trebuie să onorăm această încredere cu care ne investesc a priori.

În școlile autentic conectate la comunitate, părinții, familiile elevilor sunt primii parteneri ai școlii. De fapt, părinții sunt întotdeauna primii profesori ai copiilor lor – deseori fără să fie conștienți de acest lucru. Fără ca părinții să ne încredințeze parte din educația copiilor lor, școala nu și-ar avea rostul. La fel, este lipsit de sens ca părțile atât de mult implicate în educația copiilor – părinții și școala – să transmită mesaje contradictorii acestora.

20 iun refacut

Pentru a armoniza mesajele școlii și ale părinților, școala comunitară invită părinții să afle despre oferta educațională a școlii și să își exprime punctul de vedere propriu despre această ofertă, să învețe cum pot să își sprijine copiii mai eficient și cum îi poate ajuta școala în cultivarea talentelor copiilor. Părinții sunt sprijiniți să se implice în procesul de învățare, să contribuie cu experiențele și expertiza lor în cadrul unui parteneriat funcțional, prin care aceștia devin promotori ai educației de calitate pentru toți.

Iată argumentul unui părinte în favoarea școlii comunitare: „Îmi doresc ca școala la care învață copilul meu să fie una comunitară deoarece acest lucru oferă mai multe posibilități de dezvoltare, pe foarte multe planuri, copilului meu: învață să fie activ, să fie voluntar, să accepte diversitatea, să-i ajute pe cei din jur.”

În proiectul Școli conectate la comunitate, Fundația Noi Orizonturi sprijină școlile comunitare în vederea stabilirii unor parteneriate funcționale, constructive cu părinții. Pentru a vă informa despre cum puteți să beneficiați de inițiativa noastră, vă invităm să accesați pagina web a Fundației Noi Orizonturi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s