Școli conectate la comunitate: voluntariat pe bune

de Maria Kovacs, manager proiect Școli conectate la comunitate, lansat în această vară de Fundația Noi Orizonturi

Generațiile crescute în anii ‘70-80 probabil că vor rezona mai ușor cu ideile de mai jos. Vă amintiți cu siguranță cum noi, la școală și la facultate, făceam voluntariat obligatoriu. Puteam folosi această sintagmă pentru a exemplifica ce este un oximoron, dar, în rest, eu una nu chiar înțelegeam de ce, cu ce scop făceam ceea ce făceam. Ce cauză serveam … Niciunul dintre profesorii mei, nici la școala generală, nici la liceu (pedagogic sau industrial), nici la facultate – nu a dat vreun sens lucrurilor pe care le făceam – în contul timpului liber sau în contul cursurilor. Doar că, fără doar și poate, trebuiau făcute … Lucrurile drăguțe care mi-au rămas în amintire sunt adunatul diverselor fructe de pădure (care – cu toate că aveam „normă”, era distractiv până la un punct), culesul frunzelor de dud pentru viermii de mătase (ca norocul, era un dud în curtea vecinei), culesul de cireșe (ne lăsau să mâncăm cât voiam). Culesul porumbului, sortarea cartofilor nu mai erau atât de distractive.

Un episod de voluntariat deosebit de kafkian s-a întâmplat când ni s-a cerut să aducem la cantina  liceului (pedagogic, dintr-o localitate din vestul țării) doi iepuri de câmp vii. O sarcină, prin excelență, provocatoare. Nu știu dacă așteptarea realistă a celor care au gândit-o a fost ca noi, adolescenții, să prindem iepurii. Nu știu nici dacă rostul exercițiului ar fi fost să scăpăm horticultura de acțiunile distructive ale iepurilor de câmp sau să asigurăm necesarul de proteine pentru cei care mâncau la cantină – poate ambele combinate – însă știu că drumul cu cei doi iepurași (de care au făcut rost părinții mei de la un unchi gospodar, pentru că sfârșitul de săptămână petrecut acasă – o dată la circa 3 luni – era mult prea valoros ca să mă pornesc în căutare de iepuri de câmp) cu personalul, de acasă până la orașul din vestul țării, timp de circa cinci ore, mi s-a părut fără de capăt. Sărmanii scoteau sunete care atrăgeau atenția celorlalți călători. Mă jenam de ei – oare ce or fi gândit? – și în același timp mă gândeam cu groază că s-ar putea ca ghemotoacele pufoase să moară înainte să ajung la destinație. Nu mi-e ușor să asociez aceste amintiri cu voluntariatul. Mai degrabă cu supunerea oarbă de teama consecințelor.

Înțeleg că unora – date fiind și aceste experiențe – ne poate fi mai greu să apreciem voluntariatul ca experiența împlinitoare de a contribui la o cauză în care credem.

Generațiile tinere de azi însă cunosc adevăratul sens al cuvântului „voluntariat”. Știu să își aleagă și cauzele la care sunt înclinați să contribuie voluntar. Tot mai multe școli și organizații încurajează și promovează voluntariatul, inclusiv ca un mijloc de învățare, de dobândire a unor experiențe valoroase. Cu sens.

Școala comunitară pe care dorim să o dezvoltăm împreună se definește prin încurajarea și facilitarea voluntariatului eficient, prin pregătirea oferită voluntarilor, prin facilitarea unor inițiative care implică voluntariat din partea elevilor, dar și a părinților, a profesorilor. Pentru binele unor cauze în care școala crede. În beneficiul învățării din experiența directă a unor acțiuni.

22 iun refacut

La fel ca în alte proiecte pe care le desfășoară, în Școli conectate la comunitate, Fundația Noi Orizonturi promovează voluntariatul. Pentru a vă informa despre cum puteți să încurajați și voi voluntariatul în cadrul școlilor comunitare, alăturându-vă inițiativei noastre, vă invităm să accesați pagina web a Fundației Noi Orizonturi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s