Școală și incluziune – fiecare copil contează!

de Maria Kovacs, manager proiect Școli Conectate la Comunitate

Mă gândesc  la câteva școli (dintr-o localitate din România) unde, cu participarea unor organizații neguvernamentale și – într-o anumită măsură – a direcției de asistență socială, s-au făcut eforturi foarte mari pentru a integra un număr relativ mic de copii (circa 10), de vârstă școlară mică, proveniți din familii extrem de sărace, marginalizate din toate punctele de vedere imaginabile. În acest proces erau implicate multe persoane – fiecare cu un rol mai mult sau mai puțin clar în sprijinirea participării școlare și a învățării copiilor în cauză. Nu e de mirare că deseori apăreau sincope în colaborarea lor. Au existat succese – poate mărunte – percepute ca atare la diferite momente ale acestui proces anevoios de către adulții implicați. Din perspectiva altora, însă, pe un alt orizont de timp, procesul – suspendat parțial – s-a soldat cu eșec (la această oră un număr mult mai mic de copii se află în continuare în acele școli, deși, după câte se știe, ei merg în continuare la școală). Ce putem învăța din experiența percepțiilor diferite și a provocărilor cărora le-au făcut față părțile implicate?

Este foarte evident că un proces de incluziune socială a putut demara doar în condițiile în care conducerile școlilor respective erau extrem de dedicate cauzei și perseverente, pregătite de acțiune pe mai multe planuri, neclintite în crezul că în joc este viitorul unor copii. Pentru directori, procesul prin care au trecut a fost ocazie de învățare despre conlucrarea cu profesorii din propriile școli (deseori cea mai grea lecție), colaborarea cu organizații neguvernamentale (intențiile bune și deschiderea nu sunt suficiente), cu inspectoratul școlar (un hățiș de proceduri – nu neapărat eficiente – și asumarea limitată); comunicarea cu părinții (atât ai copiilor integrați, cât și ai copiilor din clasele în care se încerca integrarea lor); facilitarea comunicării între toate părțile implicate și … lista ar putea continua. Directorii s-au simțit provocați până la maxim, deseori singuri în încăpățânarea de a pune pe primul plan copiii – copiii tuturor părinților. Profesorii s-au simțit supraîncărcați de așteptările față de performanța lor didactică – atâția copii diferiți, necesitând atât de multă individualizare a învățării pentru a acomoda nevoile fiecăruia. Părinții s-au simțit nedreptățiți – diferite categorii de părinți din diferite motive. ONG-urile frecvent s-au simțit copleșite de situație.

Cauza incluziunii sociale într-o școală este demnă de toate eforturile necesare pentru depășirea acestor sentimente. Convingerea fermă că fiecare copil contează, că aceeași măsură nu se potrivește pentru toți, că doar comunicând și conlucrând constructiv, armonizându-ne eforturile putem depăși barierele din calea incluziunii ne oferă firul roșu pe parcurs. Performanța unei școli publice ar trebui să fie măsurată prin capacitatea sa de a șterge diferențele care rezultă din situația socio-economică a familiilor copiilor.

postare 1 iul

Fundația Noi Orizonturi dorește să vină în sprijinul școlilor comunitare care se angajează pe calea incluziunii sociale. Pentru a vă informa despre proiectul Școli conectate la comunitate, în care promovăm incluziunea socială, vă invităm să accesați pagina web a Fundației Noi Orizonturi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s