Lună: ianuarie 2017

Puterea lui „A fost odată ca niciodată”

Un bunic indian vorbea cu nepoţelul său: „În mine sunt doi lupi care se luptă. Unul este lupul păcii, al dragostei şi al bunătăţii. Celălalt – al fricii, lăcomiei şi duşmăniei.” „Care dintre cei doi lupi va câştiga, bunicule?” întrebă nepoţelul. „Cel pe care îl hrănim”, răspunse bunicul.[1]

cool-tale-two-wolves-grandfather

 

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Întrebarea fundamentală la care vroiam un răspuns, încă din primii ani de viaţă, sună simplu: „Cine sunt eu?”. Odată cu această întrebare se nasc poveştile cu şi despre mine în trecut, în prezent, în viitor. Primele poveşti despre mine, despre acel mine care îmi e necunoscut, mi le-a spus mama: „mami, cum eram eu, când eram mică?”, apoi am început să inventez poveşti despre cum eu am fost martor uimit şi neimplicat al evenimentelor: „uite aşa s-a căzur vaza!”, „aşa a ajuns George cu nasul spart”…şi anii au trecut şi am început să construiesc poveşti despre cum voi fi eu mamă, doctoriţă sau cosmonaut. Mama mi-a spus şi povestea ei, poveştile altora şi am ajuns să experimentez asemănările şi deosebirile dintre mine şi alţii, în încercarea de a răspunde mereu la întrebarea: cine sunt eu?

Am putea vorbi mult despre rostul povestirilor în învăţare, există tomuri întregi de teorii despre rolul mitului, al povestirii în dezvoltarea umanităţii, dar fundamental e faptul că poveştile bune adâncesc înţelegerea a ceea ce suntem fiecare dintre noi. Când cineva ne opreşte şi spune: „stai să-ţi povestesc ce am păţit!”, ascultăm curioşi şi trăim, dacă povestirea este bine spusă, o experienţă. Și uneori folosim ceea ce am descoperit în şi din experienţa narată pentru a ne construi povestea noastră.

Dar ce înseamnă o poveste bună[2]?

  • ea conţine suficientă incertitudine şi permite o anumită anticipare, pentru că, având o capacitate înnăscută de a rezolva probleme este necesară o zonă, un spaţiu de exersare a acestei capacităţi.
  • prezintă personaje care ne dovedesc respectarea unor principii, valori. Indiferent de contextele şi condiţiile de viaţă, cei pe care îi admirăm sunt cei care se păstrează pe sine, aşa cum sunt, adică nu abdică de la principiile şi valorile lor, indiferent de circumstanţe. Ei devin modele de urmat fără ca prin asta să riscăm a ne pierde identitatea. Modelele funcţionează asemeni adreselor pe o hartă, ajungem fiecare pe drumul lui, în felul lui, la aceeaşi adresă.
  • oferă o promisiune şi declanşează uimirea.

Cum putem utiliza eficient poveştile, la clasă, la disciplinele pe care le predăm?

  • În primul rând ar fi bine să avem un motiv clar pentru care folosim povestea: să-i provocăm pe tineri să gândească, să tragă propriile concluzii, să-şi evalueze propriile comportamente, să îşi formuleze deziderate, să îşi formeze sau întărească convingeri; să-i antrenăm în căutare; să le stârnim interesul pentru o temă; să-i ajutăm să-şi răspundă întrebării: cine sunt eu?
  • În al doilea rând ar fi bine să ştim să o spunem, să o lecturăm sau să le propunem tinerilor să facă asta.
  • În al treilea rând să ştim să conducem reflecţia asupra experienţei trăite. Pentru asta vă propun o suită de interogaţii specifice procesării experienţei trăite prin povestiri.

Şi pentru ca lucrurile să nu rămână statice vă propun o poveste numai bună de împărtăşit elevilor la clasă şi un scurt ghid pentru a stârni o discuţie aprinsă cu aceştia [3]:

Un tânăr s-a dus la un instructor de karate și i-a spus:

– Toată viața am visat să obțin centura neagră la karate. Cât timp mi-ar lua să mă pregătesc?

– Va trebui să te antrenezi o oră în fiecare zi, timp de patru ani, i-a spus instructorul.

Tânărul a răspuns:

– Dacă mă gândesc bine, nici nu doresc așa de mult centura neagră…

Nu peste multă vreme un tânăr cu o malformație a venit la instructorul de karate și l-a întrebat cât timp i-ar lua să se pregătească să obțină centura neagră. Deoarece avea o deformaţie fizică destul de gravă, instructorul i-a spus:

– Cinci ani de zile, în care să exersezi câte două ore, în fiecare zi. Băiatul a răspuns:

– Atunci vreau să încep chiar acum!

Azi, acest băiat are centură neagră și îşi poate învinge în luptă și propriul instructor.

Pasul 1. Întrebări de observaţie: după ce aţi terminat de citit povestea începeţi discuţia pornind de la acest tip de întrebări. De obicei sunt întrebări de tipul “Ce?” – ce s-a întâmplat, ce a spus, ce a făcut. Deşi pot fi folosite pentru a verifica nivelul de înţelegere al elevilor, mai ales al celor de la gimnaziu, ar trebui folosite pentru a atrage atenţia asupra unui aspect pe care doriţi să îl discutaţi mai departe cu grupul. Aceste întrebări nu contribuie la o discuţie profundă. Dacă ele scot la iveală faptul că grupul nu a înţeles povestirea, atunci nu pierdeţi timpul încercând să verificaţi informaţia prin aceste întrebări; citiţi din nou povestirea sau mai bine repovestiți-o cu propriile cuvinte (sau cereţi unui elev  care a înțeles să facă acest lucru).

cine sunt personajele din poveste? ce doresc cei doi tineri? ce răspunsuri primesc de la instructor? ce decide fiecare? ce obţine fiecare?

Pasul 2. Întrebări de interpretare: odată ce aţi re-construit cu elevii firul poveştii şi elementele de interes conduceţi grupul prin întrebări de interpretare la o înţelegere mai profundă a povestirii. La acest nivel, elevii fac conexiuni, relaţii şi descoperă motivele din spatele personajelor şi al intrigii. De obicei sunt întrebări de tipul “De ce?[4] Cum?” – de ce a făcut asta, cum s-a simţit, de ce acest eveniment a fost important în povestire. Acesta este nivelul la care vă puteţi confrunta cu neînţelegerile care intervin între cititor şi povestire – aspecte culturale sau istorice care pot fi problematice în înţelegerea unei povestiri. De exemplu, în pilda  Samariteanului Milostiv, pentru a înţelege cu adevărat îndemnul de a ne iubi aproapele, este esenţial să înţeleagă că samariteanul era complet dispreţuit în cultura evreiască  – şi tocmai acest samaritean a fost cel care a arătat compasiune faţă de evreul asuprit. Doar dacă este foarte bine înţeleasă ideea că samariteanul prin natura lui era dispreţuit de societatea evreiască este înţeles corect mesajul. Aceste întrebări ajută cititorul să se identifice cu povestirea prin înţelegerea motivelor şi emoţiilor care stau la baza ei. La acest nivel trebuie petrecut mai mult timp şi purtate mai multe discuţii decât la nivelul observaţiei, însă scopul său principal este de a pregăti cititorul pentru al treilea nivel al discuţiei.

– ce v-a plăcut în această poveste? ce v-a impresionat?

– de ce credeţi că primul a renunţat şi al doilea nu, deşi avea mai mult de muncă? de ce şi-a propus al doilea tânăr să înceapă chiar de azi?

– de ce amânăm unele lucruri, iar altele, deşi par grele, le începem imediat?

Pasul 3. Întrebări de aplicaţie: „Ce înseamnă această povestire pentru mine?”. Invitaţi tinerii să se transpună în povestire şi să facă legătura între aceasta şi propria lor viaţă. La acest nivel, participanţii sunt provocați să-şi evalueze propriul comportament şi obiceiurile, în lumina povestirii şi a moralei pe care o transmite. „Ce ai face tu în această situaţie?”. „Ai avut experienţe similare în viaţa ta sau ştii pe cineva?”. „Este întotdeauna bine sau greşit să faci ceea ce acest personaj a făcut?” Acestea sunt exemple de întrebări prin care se urmăreşte dezvoltarea unei gândiri morale. De obicei, este bine să începem cu observaţia şi apoi să progresăm, prin interpretare, către aplicaţie. Dacă dorim să discutăm aspecte multiple ale unei povestiri, ne putem întoarce la începutul ciclului. Totuşi centrarea pe un anumit aspect este esenţială. Nu e indicat să discutăm mai mult decât un aspect relaţionat cu o singură povestire, chiar dacă aceeaşi povestire poate fi folosită pentru a transmite mai multe valori diferite.

– ce părere aveți despre cum a procedat fiecare tânăr? Ați face la fel, în ce situaţii?

– care a fost ultimul lucru pentru care a trebuit să munciți/să învăţaţi mai mult pentru a-l obține? ce v-a motivat? ce v-a făcut să mergeți până la capăt? ați repeta experiența? ce ați face diferit față de ultima dată?

Pe scurt, întrebările pe care le utilizaţi ghidează conversaţia de la un nivel general (povestea) la nivel individual în care fiecare elev se raportează la valoarea propusă şi se gândeşte cum poate să devină o persoană mai bună. Fiţi flexibili şi adaptaţi întrebările în funcţie grup. Lăsaţi spaţiu pentru cât mai multe puncte de vedere, evitaţi atitudinea „există un singur răspuns corect”, nu vă fie frică de liniştea din clasă atunci când lansaţi o întrebare şi cel mai important, bucuraţi-vă de conversaţia cu elevii.

[1] Dietrich Fischer Academic Director, European University Center for Peace Studies, Austria

[2] https://www.ted.com/playlists/62/how_to_tell_a_story

[3] Dietrich Fischer Academic Director, European University Center for Peace Studies, Austria

[4] Simon Sinek, https://www.ted.com/talks/simon_sinek_how_great_leaders_inspire_action

Reclame

Şcoala Altfel – între agonie şi extaz

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Motto: Uite că avem timp pentru lucruri cu adevărat importante (reformularea unei remarci a domnului Andrei Pleşu)

Atunci când acest program a fost lansat în sistemul de învăţământ, nu am înţeles ce se vrea de la el şi de ce a apărut, pentru că nu a existat anterior apariţiei o consultare sau ulterior o prezentare, un ghid sau o discuţie lămuritoare cu privire la sens, scop, procedură. Prima implementare a fost plină de nedumerire, emoţii, sincope, un pic de haos şi frustrare pentru unii sau alţii. Anii au trecut şi fiecare şcoală a încercat să găsească cea mai bună formulă de organizare, să răspundă cumva intereselor elevilor, să organizeze altfel de activităţi. Fără să realizăm, aceste încercări au avut, în sine, un rost – acela de a învăţa cu toţii: elevi, profesori, părinţi cum se poate învăţa altfel.

Noua Metodologie[1] a programului, propusă în 2016, vine să adâncească această idee importantă: această săptămână este una în care toţi putem experimenta cum se poate învăţa altfel.

scoala_altfel-83

 

Ce înseamnă să învăţăm altfel? De exemplu, la ştiinţele naturii elevii ar putea să înveţe prin descoperire, mergând în natură sau în laboratoare unde să poată realiza experimente; la ştiinţele sociale ar putea intra în contact cu comunitatea locală, descoperind istoria, cultura, mentalitatea, discutând cu oameni, vizitând locuri, studiind texte sau documente din arhivele locale, din diferite instituţii de cultură, chestionând cetăţenii, organizând dezbateri etc; la discipline din sfera comunicării ar putea concepe de la reviste, bloguri etc, până la scenarii şi reprezentaţii teatrale în limba maternă sau o limbă străină; la discipline vocaţionale ar putea să îşi descopere talentul sau să îl exerseze, făcându-l public prin reprezentaţii, expoziţii, alte manifestări culturale. Toţi ar putea să se întâlnească cu oameni din comunitate (chiar din rândul părinţilor), care pot să le ofere modele de viaţă, să le răspundă unor întrebări specifice economiei de piaţă sau celor ce ţin de dezvoltarea personală. Trăind aceste experienţe, elevii şi profesorii, împreună, la finalul activităţii, vor putea reflecta asupra a ceea ce s-a învăţat, iar acest proces reprezintă fundamentul pentru transferul a ceea ce s-a învăţat în practica curentă de la ore, în celelalte săptămâni de şcoală, până când, încet-încet, ceea ce se petrece în această săptămână altfel devine practică curentă. De ce s-ar putea întâmpla asta? Pentru că profesorii ar putea observa că elevii se implică, iar elevii ar descoperi ce înseamnă să înveţi. Și învăţarea de acest tip este plăcută, pentru că oamenii, indiferent dacă sunt adulţi sau copii, tind să repete succesul sau lucrurile care le plac.

Ce beneficii are o asemenea săptămână „strecurată tiptil şi firav” în corpul celor 34-37 săptămâni de şcoală? Dacă am fructifica-o la maxim, poate am putea ajunge să:

  • descoperim ce îi interesează pe copii și, încercând să răspundem intereselor lor, poate observăm că se implică, că se simt bine învățând lucruri noi
  • scăpăm de condiţionările programei şi propunem subiecte, teme sau tipuri de activităţi care să-i ajute pe copii să „imerseze” în realitatea vieţii sau a pieţei muncii
  • să verificăm metode, să vedem ce place, ce nu place, de ce place sau nu place
  • să ne întrebăm – elevi şi profesori – ce înseamnă să înveţi, cum să învăţăm şi răspunsurile să le folosim pentru tot restul vieţii
  • să ne cunoaştem – copii, profesori, părinţi – şi să ne privim dincolo de roluri şi de statusuri şi să devenim parteneri
  • să ne descoperim sau să dezvăluim unii – celorlalţi, talente sau pasiuni
  • să transformăm comunităţile în care trăim
  • să discutăm despre lucruri care ne interesază, să cooperăm ca să găsim soluţii la problemele curente ale şcolii sau vieţii
  • să ne cunoaştem comunitatea şi să exersăm parteneriate
  • să demarăm proiecte de cercetare ce au ca scop îmbunătăţirea proceselor sau programelor şcolare

Putem multe, iar Metodologia lasă loc pentru fiecare, pentru că ne solicită atingerea a doar două obiective clare: formarea şi dezvoltarea competenţei de a învăţa şi a abilităţilor socio-emoţionale ale elevilor. În Ghidul de implementare ce tocmai a fost publicat pe site-ul ministerului sunt descrise aceste două obiective şi sunt propuse modalităţi de implementare. De ce au fost alese aceste două obiective? Iată câteva posibile motive:

  • copiii se declară plictisiţi, obosiţi şi unii cred că şcoala nu răspunde nevoilor şi intereselor lor sau chiar se declară nefericiţi la şcoală
  • universităţile se plâng de nivelul scăzut de pregătire al proaspeţilor studenţi, observabilă fiind incapacitatea majorităţii de a învăţa organizat, eficient, responsabil
  • ofertanţii de cursuri de formare constată la cursanţii lor o capacitate scăzută de organizare a propriei învăţări
  • angajatorii se plâng că şcoala nu e corelată cu cerinţele pieţei, că tinerii nu au abilităţi de bază, socio-emoţionale pentru a se adapta la locul de muncă
  • comunităţile din care facem parte sunt caracterizate de apatie socială; proiectele, chiar şi atunci când există, nu răspund unor nevoi reale sau nu sunt sustenabile, ori au un impact redus

Se pot rezolva toate acestea într-o săptămână? Răspunsul evident este: nu!, dar se poate începe şi, odată experienţa trăită, se poate reflecta asupra ei, iar concluziile şi bunele practici pot fi transferate apoi în celelalte săptămâni de şcoală, tiptil şi firav, până când toate cele 34-37 săptămâni vor fi altfel!

Cum putem proceda? În rândurile care urmează avansăm o schemă de lucru, dar, pentru mai multe informaţii, vă sugerăm să citiţi Ghidul de aplicare[2] al Metodologiei. Iată câţiva paşi (pentru profesori):

  1. Identificaţi interesele elevilor folosind un chestionar, focus grup deschis sau cu întrebări precise, observaţi întrebările lor din timpul anului. Să presupunem că elevii sunt intresaţi de fotografie.
  2. Identificaţi parteneri care au competenţele necesare şi construiţi un parteneriat cu aceştie. Pentru exemplul nostru ei pot fi în sfera artei şi tehnicii fotografice. Împreună cu aceştia (fotografi din comunitate, prof. de artă, curatorii unor galerii de artă cu expoziţii fotografice, firme care procesează poze etc) stabiliţi tipul de activitate, rolul fiecăruia etc
  3. Decideţi care din cele două competenţe va fi accesată: competenţa de a învăţa să înveţi sau dezvoltarea socio-emoţională şi de acolo şi ce subcomponentă e dezirabilă pentru grupul de elevi. De ex.:

Competenţa de a învăţa să înveţi presupune următoarele subcomponente:

  • elevii îşi proiectează şi organizează învăţarea proprie
Cunoștințe despre … Abilitatea de a … Valori și atitudini nutrite, manifestate
Învățare (ce înseamnă a ști), contexte favorabile învățării;

Proiectare (ce elemente esențiale compun un proiect anume);

Demersuri/ strategii de învățare (cum învață oamenii);

Oportunități de învățare individuale și în grup (unde / de unde învățăm);

Exprima interese și curiozități;

Formula întrebări care să ghideze propria învățare;

Stabili obiective pentru propria dezvoltare;

Planifica demersuri de învățare individuale sau ca membru al unui grup;

Autocunoaștere

Încredere în sine

Motivație pentru dezvoltarea proprie

Curiozitate

Pro-activism

Voință

  • elevii gestionează resursele de învăţare, individual sau în grup
  • elevii monitorizează propriul progres şi îşi autoevaluează, interevaluează învăţarea

Abilităţile socio emoţionale presupun următoarele subcomponente:

  • Autocunoaştere
  • Autogestionare
  • Conştientizarea dimeniunii sociale
CONȘTIENTIZAREA DIMENSIUNII SOCIALE
Cum pot să înțeleg mai bine gândurile și sentimentele altora?

Cum pot să înțeleg mai bine de ce alții gândesc / simt într-un anume fel?

Ce influențează felul în care unii oameni gândesc/ simt?

Ce relevanță are precis pentru mine felul în care unii oameni simt/ gândesc?

  • Abilităţi de relaţionare
  • Luarea deciziilor în mod responsabil
  1. Elaboraţi descriptorii de performanţă pentru una din subcomponentele alese. De ex. pentru abilităţi socio emoţionale:
Abilitatea Nivel de bază Nivel mediu Nivel maxim
Comunicarea așteptărilor de la ceilalți comunică așteptări preponderent prin exclamații comunică așteptări în mod politicos, evitând comenzile comunică așteptări politicos și explică ce urmărește/ de ce are o anume așteptare

competenţa de a învăţa să înveţi:

Abilitatea Nivel de bază Nivel mediu Nivel avansat
Formularea întrebărilor care ghidează învățarea formulează întrebări simple, cu răspuns da/nu sau care încep cu cuvintele: cine, ce, care, cui, unde, când, ce fel de, cât, cum, de ce etc. formulează întrebări legate logic de contextul discuției și ascultă răspunsuri înainte de a formula alte întrebări leagă întrebările într-o secvență logică și explică de ce a ales acea suită de întrebări
  1. Decideţi împreună cu partenerii tipul de activitate care se corelează cu: interesul elevilor, oferta partenerilor, resursele de timp şi spaţiu. De ex. un atelier unde elevii, ghidaţi de un specialist, realizează, cu diferite aparate, fotografii, pe o tematică aleasă de comun acord cu ei, realizează cu acele fotografii o expoziţie şi pe baza unui chestionar realizat de ei, obţin informaţii de la public, despre sensul, semnificaţia sau valoarea exponatelor. Pe toată durata desfăşurării activităţilor şi la final, e necesar să facilitaţi momente de reflecţie care să le permită tinerilor să analizeze modul şi măsura în care şi-au exersat abilitatea pe care v-aţi propus să o observaţi. De exemplu:
  • Cereți elevilor să scrie pe o foaie de hârtie, un paragraf despre felul în care au contribuit la pregătirea strategiei de interogare și despre felul în care au adresat întrebările (dacă a fost persoana care a vorbit în numele grupului). Utilizaţi fişa de lucru discutată la începutul orei.
  • Pe baza observării și însemnărilor pe care le-ați făcut în decursul celor 40 de minute în prima parte a activității, comunicați elevilor ce ați observat în ceea ce privește abilitățile lor de a formula întrebări și de a comunica așteptări. Cereți elevilor să comenteze, referindu-se la fişa de lucru și să dea exemple.
  • Cereți elevilor să completeze oral, referitor la abilitățile de interogare și de comunicare a așteptărilor, enunțuri care încep astfel:
  • În cursul activității, am învățat …
  • Despre formularea întrebărilor, am reținut …
  • Despre comunicarea așteptărilor față de alții, am reținut …
  • Îmi propun ca pe viitor să acord atenție următoarelor lucruri pe care le fac/ spun: …

Închei această descriere cu un gând optimist: poate părea dificil ceea ce am prezentat, dar încercaţi să vă gândiţi că totul poate fi realizat uşor, dacă lucraţi în echipă, dacă solicitaţi sprijinul unor specialişti din comunitate (chiar şi pentru formularea descriptorilor aveţi în şcoală specialişti, învăţătorii!) şi vă focalizaţi pe esenţă: învăţăm cu plăcere!

[1] https://www.edu.ro/metodologia-de-organizare-programului-na%C8%9Bional-%E2%80%9E%C5%9Fcoala-altfel%E2%80%9D-proiect-supus-dezbaterii-publice

[2] o parte din exemple sunt preluate din Ghid