Puterea lui „A fost odată ca niciodată”

Un bunic indian vorbea cu nepoţelul său: „În mine sunt doi lupi care se luptă. Unul este lupul păcii, al dragostei şi al bunătăţii. Celălalt – al fricii, lăcomiei şi duşmăniei.” „Care dintre cei doi lupi va câştiga, bunicule?” întrebă nepoţelul. „Cel pe care îl hrănim”, răspunse bunicul.[1]

cool-tale-two-wolves-grandfather

 

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Întrebarea fundamentală la care vroiam un răspuns, încă din primii ani de viaţă, sună simplu: „Cine sunt eu?”. Odată cu această întrebare se nasc poveştile cu şi despre mine în trecut, în prezent, în viitor. Primele poveşti despre mine, despre acel mine care îmi e necunoscut, mi le-a spus mama: „mami, cum eram eu, când eram mică?”, apoi am început să inventez poveşti despre cum eu am fost martor uimit şi neimplicat al evenimentelor: „uite aşa s-a căzur vaza!”, „aşa a ajuns George cu nasul spart”…şi anii au trecut şi am început să construiesc poveşti despre cum voi fi eu mamă, doctoriţă sau cosmonaut. Mama mi-a spus şi povestea ei, poveştile altora şi am ajuns să experimentez asemănările şi deosebirile dintre mine şi alţii, în încercarea de a răspunde mereu la întrebarea: cine sunt eu?

Am putea vorbi mult despre rostul povestirilor în învăţare, există tomuri întregi de teorii despre rolul mitului, al povestirii în dezvoltarea umanităţii, dar fundamental e faptul că poveştile bune adâncesc înţelegerea a ceea ce suntem fiecare dintre noi. Când cineva ne opreşte şi spune: „stai să-ţi povestesc ce am păţit!”, ascultăm curioşi şi trăim, dacă povestirea este bine spusă, o experienţă. Și uneori folosim ceea ce am descoperit în şi din experienţa narată pentru a ne construi povestea noastră.

Dar ce înseamnă o poveste bună[2]?

  • ea conţine suficientă incertitudine şi permite o anumită anticipare, pentru că, având o capacitate înnăscută de a rezolva probleme este necesară o zonă, un spaţiu de exersare a acestei capacităţi.
  • prezintă personaje care ne dovedesc respectarea unor principii, valori. Indiferent de contextele şi condiţiile de viaţă, cei pe care îi admirăm sunt cei care se păstrează pe sine, aşa cum sunt, adică nu abdică de la principiile şi valorile lor, indiferent de circumstanţe. Ei devin modele de urmat fără ca prin asta să riscăm a ne pierde identitatea. Modelele funcţionează asemeni adreselor pe o hartă, ajungem fiecare pe drumul lui, în felul lui, la aceeaşi adresă.
  • oferă o promisiune şi declanşează uimirea.

Cum putem utiliza eficient poveştile, la clasă, la disciplinele pe care le predăm?

  • În primul rând ar fi bine să avem un motiv clar pentru care folosim povestea: să-i provocăm pe tineri să gândească, să tragă propriile concluzii, să-şi evalueze propriile comportamente, să îşi formuleze deziderate, să îşi formeze sau întărească convingeri; să-i antrenăm în căutare; să le stârnim interesul pentru o temă; să-i ajutăm să-şi răspundă întrebării: cine sunt eu?
  • În al doilea rând ar fi bine să ştim să o spunem, să o lecturăm sau să le propunem tinerilor să facă asta.
  • În al treilea rând să ştim să conducem reflecţia asupra experienţei trăite. Pentru asta vă propun o suită de interogaţii specifice procesării experienţei trăite prin povestiri.

Şi pentru ca lucrurile să nu rămână statice vă propun o poveste numai bună de împărtăşit elevilor la clasă şi un scurt ghid pentru a stârni o discuţie aprinsă cu aceştia [3]:

Un tânăr s-a dus la un instructor de karate și i-a spus:

– Toată viața am visat să obțin centura neagră la karate. Cât timp mi-ar lua să mă pregătesc?

– Va trebui să te antrenezi o oră în fiecare zi, timp de patru ani, i-a spus instructorul.

Tânărul a răspuns:

– Dacă mă gândesc bine, nici nu doresc așa de mult centura neagră…

Nu peste multă vreme un tânăr cu o malformație a venit la instructorul de karate și l-a întrebat cât timp i-ar lua să se pregătească să obțină centura neagră. Deoarece avea o deformaţie fizică destul de gravă, instructorul i-a spus:

– Cinci ani de zile, în care să exersezi câte două ore, în fiecare zi. Băiatul a răspuns:

– Atunci vreau să încep chiar acum!

Azi, acest băiat are centură neagră și îşi poate învinge în luptă și propriul instructor.

Pasul 1. Întrebări de observaţie: după ce aţi terminat de citit povestea începeţi discuţia pornind de la acest tip de întrebări. De obicei sunt întrebări de tipul “Ce?” – ce s-a întâmplat, ce a spus, ce a făcut. Deşi pot fi folosite pentru a verifica nivelul de înţelegere al elevilor, mai ales al celor de la gimnaziu, ar trebui folosite pentru a atrage atenţia asupra unui aspect pe care doriţi să îl discutaţi mai departe cu grupul. Aceste întrebări nu contribuie la o discuţie profundă. Dacă ele scot la iveală faptul că grupul nu a înţeles povestirea, atunci nu pierdeţi timpul încercând să verificaţi informaţia prin aceste întrebări; citiţi din nou povestirea sau mai bine repovestiți-o cu propriile cuvinte (sau cereţi unui elev  care a înțeles să facă acest lucru).

cine sunt personajele din poveste? ce doresc cei doi tineri? ce răspunsuri primesc de la instructor? ce decide fiecare? ce obţine fiecare?

Pasul 2. Întrebări de interpretare: odată ce aţi re-construit cu elevii firul poveştii şi elementele de interes conduceţi grupul prin întrebări de interpretare la o înţelegere mai profundă a povestirii. La acest nivel, elevii fac conexiuni, relaţii şi descoperă motivele din spatele personajelor şi al intrigii. De obicei sunt întrebări de tipul “De ce?[4] Cum?” – de ce a făcut asta, cum s-a simţit, de ce acest eveniment a fost important în povestire. Acesta este nivelul la care vă puteţi confrunta cu neînţelegerile care intervin între cititor şi povestire – aspecte culturale sau istorice care pot fi problematice în înţelegerea unei povestiri. De exemplu, în pilda  Samariteanului Milostiv, pentru a înţelege cu adevărat îndemnul de a ne iubi aproapele, este esenţial să înţeleagă că samariteanul era complet dispreţuit în cultura evreiască  – şi tocmai acest samaritean a fost cel care a arătat compasiune faţă de evreul asuprit. Doar dacă este foarte bine înţeleasă ideea că samariteanul prin natura lui era dispreţuit de societatea evreiască este înţeles corect mesajul. Aceste întrebări ajută cititorul să se identifice cu povestirea prin înţelegerea motivelor şi emoţiilor care stau la baza ei. La acest nivel trebuie petrecut mai mult timp şi purtate mai multe discuţii decât la nivelul observaţiei, însă scopul său principal este de a pregăti cititorul pentru al treilea nivel al discuţiei.

– ce v-a plăcut în această poveste? ce v-a impresionat?

– de ce credeţi că primul a renunţat şi al doilea nu, deşi avea mai mult de muncă? de ce şi-a propus al doilea tânăr să înceapă chiar de azi?

– de ce amânăm unele lucruri, iar altele, deşi par grele, le începem imediat?

Pasul 3. Întrebări de aplicaţie: „Ce înseamnă această povestire pentru mine?”. Invitaţi tinerii să se transpună în povestire şi să facă legătura între aceasta şi propria lor viaţă. La acest nivel, participanţii sunt provocați să-şi evalueze propriul comportament şi obiceiurile, în lumina povestirii şi a moralei pe care o transmite. „Ce ai face tu în această situaţie?”. „Ai avut experienţe similare în viaţa ta sau ştii pe cineva?”. „Este întotdeauna bine sau greşit să faci ceea ce acest personaj a făcut?” Acestea sunt exemple de întrebări prin care se urmăreşte dezvoltarea unei gândiri morale. De obicei, este bine să începem cu observaţia şi apoi să progresăm, prin interpretare, către aplicaţie. Dacă dorim să discutăm aspecte multiple ale unei povestiri, ne putem întoarce la începutul ciclului. Totuşi centrarea pe un anumit aspect este esenţială. Nu e indicat să discutăm mai mult decât un aspect relaţionat cu o singură povestire, chiar dacă aceeaşi povestire poate fi folosită pentru a transmite mai multe valori diferite.

– ce părere aveți despre cum a procedat fiecare tânăr? Ați face la fel, în ce situaţii?

– care a fost ultimul lucru pentru care a trebuit să munciți/să învăţaţi mai mult pentru a-l obține? ce v-a motivat? ce v-a făcut să mergeți până la capăt? ați repeta experiența? ce ați face diferit față de ultima dată?

Pe scurt, întrebările pe care le utilizaţi ghidează conversaţia de la un nivel general (povestea) la nivel individual în care fiecare elev se raportează la valoarea propusă şi se gândeşte cum poate să devină o persoană mai bună. Fiţi flexibili şi adaptaţi întrebările în funcţie grup. Lăsaţi spaţiu pentru cât mai multe puncte de vedere, evitaţi atitudinea „există un singur răspuns corect”, nu vă fie frică de liniştea din clasă atunci când lansaţi o întrebare şi cel mai important, bucuraţi-vă de conversaţia cu elevii.

[1] Dietrich Fischer Academic Director, European University Center for Peace Studies, Austria

[2] https://www.ted.com/playlists/62/how_to_tell_a_story

[3] Dietrich Fischer Academic Director, European University Center for Peace Studies, Austria

[4] Simon Sinek, https://www.ted.com/talks/simon_sinek_how_great_leaders_inspire_action

Anunțuri

Un comentariu

  1. Valoarea educativa a intrebarii reprezinta un pas spre invatatre. Personal ii incurajez pe copii sa le formuleze, pentru ca mi se pare important sa le cultivam gandirea critica. Si, da, nu trebuie sa ne fie frica de intrebari.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s