Cele cinci roluri ale profesorului experiențial

 

de Sorana Pogăcean, coordonator formare şi mentorat, Fundaţia Noi Orizonturi

Cred în puterea învăţării prin experienţă. Este profundă, eficientă, responsabilă şi îi transformă atât pe oamenii care beneficiază de o astfel de abordare, cât şi pe cei ce o folosesc. Dar pe cât este de lăudată, pe atât este de greu de pus în practică. Uneori pare o Fata Morgana după care fiecare am alergat la un moment dat. Uite-o că-i simplă, uite-o că nu-i! La o primă vedere e simplă. Până la urmă sunt doar patru paşi şi dacă faci un joc şi pui trei întrebări de reflecţie (Ce? Şi ce? Şi acum ce?) – hocus pocus! – elevii au învăţat tot ce ne-am propus. Însă la finalul unui astfel de demers este simplu să rămâi dezamăgit de abordare, de metode, de proces.

Ce face însă ca învăţarea prin experienţă să funcţioneze nu sunt nici metodele, fie ele cât de năstruşnice şi inovatoare, şi nici întrebările. Învăţarea prin experienţă funcţionează atunci când profesorul îşi asumă o serie de roluri cu ajutorul cărora navighează printr-un model dinamic de „Educare în jurul Ciclului de Învăţare prin Experienţă[1]”.

Modelul presupune ca profesorul să poată să recunoască diversitatea modurilor prin care fiecare elev învaţă, să dezvolte şi să faciliteze lecţii care să ofere fiecăruia oportunitatea de profita de stilul ce îl avantajează, dar şi să îi provoace să îşi lărgească zona de confort prin exersarea unor stiluri mai puţin preferate. Ceea ce presupune ca profesorul să acceseze în mod activ cinci roluri^[2]: Trainer, Facilitator, Explorator, Evaluator, Coach şi să se adapteze în funcţie nevoile elevilor.

 

1. Trainerul

Profesorul – Trainer creează oportunităţi de învăţare[3] prin facilitarea a diverse activităţi experienţiale care dau startul procesului de învățare. E bine de ţinut minte că nu toate activităţile sunt la fel de eficiente şi nu înseamnă că pot să aleg un joc la întâmplare. Indiferent de metodă (joc, poveste, proiect de cercetare, joc de rol, excursii tematice, etc.) există o serie de criterii care ghidează profesorul-trainer în selecţia celor mai bune activităţi experienţiale[4]:

• Sunt realizate într-un spațiu sigur pentru ca elevii să aibă acces la propriul lor proces de auto-descoperire.
• Sunt personale şi relevante pentru elevi
• Permit elevilor să creeze conexiuni între activitate și lumea reală
• Permit re-examinarea propriilor valori
• Scoate elevii din zona de confort
• Conduce la reflecţii profunde cu privire la comportamentul sau gândurile din timpul activităţii

2. Facilitator

Activităţile experienţiale sunt fantastice. Te scot din zona ta de confort şi te trezeşti având nişte reacţii puternice din „nimic”. Uiţi că eşti într-o sală de clasă, uiţi că este doar un „joc”. Totul devine extrem de „real”. Nu este însă suficient să avem experienţa, trebuie să analizăm şi la rece ce anume s-a întâmplat şi aici profesorul preia rolul de facilitator.

Facilitarea este despre a ajuta şi a sprijini elevii să înţeleagă în profunzime experienţele trăite în cadrul diverselor activităţi experienţiale, printr-un proces de reflecţie. Acesta ajută elevii să se focuseze asupra experienţei trăite şi să extragă o serie de reacţii, comportamente, gânduri care i-a ajutat sau i-a împiedicat în timpul activităţii. Prin întrebări, prin feedback, prin mediere profesorul-facilitator conduce elevii spre o analiză profundă care mai apoi va sta la baza viitoarelor concluzii şi teorii.

3. Explorator

Prin acest rol profesorul sprijină elevii să organizeze şi să creeze o conexiune între reflecţiile personale şi informaţiile relevante din domeniul abordat. Acesta nu se prezintă ca fiind expert în domeniu ci doar „catalizator”, căutând în mod constant noi modalităţi prin care elevii pot să ajungă în contact cu idei sau informaţii necesare procesului lor de învăţare. Profesorii-Exploratori ajută elevii să formuleze noi modele de comportament sau gândire, idei inovatoare, ipoteze intresante pe care ulterior aceştia să le poată testa. E greu să te abţii să dai „răspunsul corect”, dar e cu atât mai eficient ca ei să îl descopere.

4. Evaluator

Există un mit printre promotorii educaţiei non-formale conform căruia dacă oamenii s-au simţit bine, este suficient. Nu este nevoie să demonstrăm învăţarea, ea se produce şi punct. Din păcate, pentru că nu este deloc distractivă partea asta, a rămas neglijată şi activităţile experienţiale au ajuns să aibă o reputaţie de formă fără fond. Dar, ca învăţarea să fie reală în primul rând profesorul trebuie să ştie unde anume doreşte să ajungă cu elevii săi, pentru că altfel riscă să se piardă printre metode şi elevii să rămână cu o uşoară senzaţie de „doar ne jucăm”.

Aşadar, profesorul are şi rolul de evaluator. Pornind de la obiective de învăţare setate pentru o anumită perioadă de timp profesorul urmăreşte progresul elevilor în raport cu acestea oferind sprijin şi îndrumare. Acesta facilitează  discuţii constante prin care fiecare elev trece printr-un proces de auto-evaluare şi oferă feedback constant. Unde vrem să ajungem? Cum vrem să ajungem acolo? Care este progresul? Trebuie să ajustăm? Am ajuns unde ne-am propus? Iată întrebări cu care profesorul jonglează în mod constant.

5. Coach

Se vorbeşte atât de mult despre corelarea educaţiei cu viaţa reală. Unii ar vrea şcoala să devină pregătire pentru intrarea pe piaţa muncii. Alţii ar vrea ca şcoala să ajute tinerii „să se descurce în viaţă”. Iar aici, alte dileme: pentru viaţa de acum sau pentru viaţa de peste 20 de ani?  E greu de răspuns. Însă, ce poate face un profesor este să ajute elevii să găsească utilitatea celor învăţate la şcoală. Iar aici vorbim despre un nou rol şi anume cel de coach.

Coaching-ul este despre transferul teoriei în practică. Odată ce fiecare elev are toate informaţiile de care are nevoie profesorul îl să îşi construiască un plan de acţiune care să îi ghideze experienţele ulterioare. Acesta verifică fezabilitatea planurilor prin întrebări care provoacă modele de gândire, încurajează alternative creative și oferă oportunităţi pentru elevi de a explora diferite opţiuni și a lua în considerare riscurile posibile.

Simplifică sau complică cele cinci roluri abordarea învăţării prin experienţă? Ei bine, eu cred că cel puţin clarifică. Şi mai mult o dorinţă: ne oferă structură. Pentru că dacă ne dorim să contruim ore experienţiale este important să profităm la maxim de fiecare dintre aceste cinci roluri. Nu trebuie să ne speriem şi să începem să împărţim cele 50 de minute la 5 roluri şi să ne panicăm la gândul că avem doar 10 minute pentru fiecare. De cele mai multe ori ne asumăm aceste roluri fără să ne dăm seama, iar elevii au nevoie de microsecunde pentru a simţi direcţia pe care noi o dăm. Important este să ne structurăm predarea în jurul întregului ciclul de învăţare astfel încât să oferim elevilor o experienţă de învăţare completă.

În loc de concluzie, vă las câteva întrebări de reflecţie:

1. Care este rolul în care mă simt cel mai confortabil?
2. Care este rolul pe care îl adopt cel mai rar? De ce?
3. Cum pot să îmi dezvolt capacitatea de a utiliza toate cele cinci roluri?

[1] On Becoming an Experiential Educator: The Educator Role Profile – Alice Y. Kolb, David A. Kolb, Angela Passarelli, and Garima Sharma

[2] Rolurile liderului nu corespund etapelor ciclului de învăţare ci sunt mai degrabă strategii de conectare a modurilor de învăţare. Ele sunt o adaptare a rolurilor propuse de Kolb pentru a răspunde nevoii profesorilor colaboratori ai Fundaţiei Noi Orizonturi.

[3] Traducere adaptată pentru Teachable Moments

[4] Teaching for Experiential Learning: Five Approaches That Work – De Scott D. Wurdinger,Julie A. Carlson