Școala, comunitatea și un exercițiu de sinceritate

de Maria Kovacs, Fundația Noi Orizonturi, manager proiect Școli Conectate la Comunitate

Autoevaluarea nu este încă o activitate pe care instituțiile de învățământ din România să o realizeze pentru a-și îmbunătăți activitatea, ca parte a procesului lor de dezvoltare. Școlile înțeleg în prezent limitat scopul și beneficiile acestui tip de evaluare, conform unui studiu publicat recent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Birocrația – întocmirea de documente sau completarea de formulare pentru conformare la reguli și termene limită impuse de foruri ierarhic superioare – pare să fie caracteristica dominantă a comisiilor de evaluare și asigurare a calității (CEAC). Evaluarea internă este aparent ruptă de realitatea și rostul procesului de dezvoltare instituțională în care ar trebui să fie o piesă fundamentală.

În cel puțin 30 de școli din România, cuprinse în programul Școli conectate la comunitate derulat de Fundația Noi Orizonturi începând cu 2016, lucrurile stau însă altfel. Aceste școli au ales să crească ancorându-se foarte bine în comunitate, armonizându-și eforturile de dezvoltare, gândind și proiectând împreună, întărind legăturile reciproc avantajoase cu diverși factori din comunitate.

Community Schools As Hub logo

Pentru fundamentarea clară a traiectoriei dezvoltării lor, ele au invitat reprezentanți ai unor grupuri și instituții din comunitatea lor cu care au dezbătut – pe bune, nu ținându-le cuvântări într-un limbaj pompos – ce înseamnă să se dezvolte ca școală a comunității și pentru comunitate. Au apelat la aceste grupuri pentru a primi ajutor la realizarea autoevaluării cu ajutorul unui instrument care descrie detaliat trăsăturile esențiale ale unei școli comunitare, pentru a obține o imagine cât mai clară a stadiului de dezvoltare în care se află. Degeaba considerăm noi, oamenii școlii, că școala noastră este un pilon esențial în dezvoltarea comunității, în instruirea generației care va prelua ștafeta pentru a-i asigura creșterea economică armonioasă, sustenabilă și bunăstarea cetățenilor, dacă aspectele esențiale în cursul învățării devin bifarea la timp a unor rubrici din planificarea semestrială, trecerea încă unui rând de note în catalog și completarea la timp a încă unui formular de tip „situația”. Dacă dorim să aflăm ce este important și ce ar trebui să constituie prioritate realmente în educația generației viitoare, avem nevoie să fim conectați permanent la cei pentru care îi creștem – comunitatea. Avem nevoie să împărțim cu ea responsabilitatea pentru succesul sau provocările muncii noastre.

Liderii curajoși ai școlilor comunitare din rețeaua noastră au înțeles că doar astfel își pot proiecta realist și fezabil creșterea în viitorul apropiat. Rezultatele autoevaluărilor realizate împreună cu persoane din comunitate au constituit baza unor strategii creionate împreună (nu vă imaginați un document lung și plictisitor) și a unor acțiuni considerate de importanță strategică pentru dezvoltarea școlii conectate la comunitate. Au rezultat astfel 30 de proiecte care în prezent se află în derulare în 19 județe ale țării, în șase regiuni de dezvoltare, în localități rurale, urbane mici, medii și mari, în școli gimnaziale, licee sau colegii tehnologice, dar și teoretice. Prin aceste proiecte, școlile urmăresc în paralel mai multe obiective, între care creșterea calitativă și cantitativă a implicării părinților (vizată în 13 proiecte), creșterea relevanței învățării pentru a răspunde mai bine nevoilor comunității (vizată în 12 proiecte), schimbarea culturii școlii într-una specifică școlilor comunitare (10 proiecte), creșterea și diversificarea numărului voluntarilor și a acțiunilor de voluntariat derulate de școală (9 proiecte), creșterea gradului de incluziune socială, respectiv îmbunătățirea parteneriatelor (vizate în câte 6 proiecte), sporirea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții oferite de școală (4 proiecte), îmbunătățirea și diversificarea serviciilor oferite comunității (3 proiecte), dezvoltarea comunitară (2 proiecte) și întărirea leadership-ului participativ (1 proiect).

Nu ne-a surprins faptul că, din cele 10 categorii de obiective prezentate mai sus, creșterea implicării părinților se regăsește în cele mai multe proiecte. Nu orice implicare conduce la impactul dorit în ceea ce privește rezultatele școlare ale elevilor, după cum știm  și numeroasele studii care au urmărit impactul implicării părinților în viața școlii. Joyce Epstein (The Johns Hopkins University, SUA), un nume de rezonanță în domeniul cercetării relației dintre școli, părinți și comunitate, probabil una dintre cele mai citate cercetătoare din domeniu, a semnalat, într-o publicație realizată în 2002 împreună cu o echipă de cercetători, că impactul pozitiv al implicării părinților asupra rezultatelor școlare ale elevilor se manifestă la toate ciclurile de învățământ. Experții au concluzionat trei lucruri esențiale (Epstein et al, 2002. School, family and community partnerships: Your handbook for action):

  • Implicarea părinților scade odată cu creșterea vârstei copiilor; printre alte cauze care explică acest lucru s-a identificat lipsa de pricepere a profesorilor în a-i implica pe părinții liceenilor în activități cu sens.
  • Părinții cu un statut socio-economic mai bun tind să fie implicați în viața școlii mai frecvent și în moduri mai pozitive, în timp ce părinții cu un statut mai modest și care se confruntă cu dificultăți economice au contacte limitate cu școala, de regulă legate de rezultatele (nesatisfăcătoare) și comportamentul (neadecvat) ale copiilor lor.
  • Părinții singuri, șomeri, tații și cei care locuiesc departe de școală sunt mai puțin implicați, exceptând situațiile în care școala oferă ocazii de implicare ținând cont de nevoile și circumstanțele de viață ale acestor părinți.

Deși aceste modele au fost observate în toate școlile, fenomenul implicării inegale poate fi depășit dacă școlile dezvoltă programe care caută să implice activ familiile care altminteri nu s-ar oferi să se implice. Un alt studiu a constatat că implicarea părinților are impactul cel mai semnificativ asupra rezultatelor pozitive la învățătură în cazul elevilor care provin din familii cu statut socio-economic scăzut. Implicarea părinților și a comunității în activități care se leagă direct de învățarea elevilor are un efect mai mare asupra rezultatelor școlare decât formele mai generale de implicare (de tipul participării la serbări sau la ședințe cu părinții, de exemplu). Pentru a fi eficiente, formele de implicare trebuie să urmărească îmbunătățirea rezultatelor elevilor și să fie proiectate pentru a implica familiile și elevii în dobândirea unor cunoștințe și abilități specifice.

Un raport din 2003 realizat tot de OCDE a arătat, făcând referire la numeroase alte studii precedente: „Învățarea nu se mai limitează la ceea ce se întâmplă în interiorul zidurilor școlii. Este universal acceptat în țările OECD că – dacă e să fie eficiente – școlile trebuie să aibă relații bune cu comunitatea lor. În societățile care trec prin restructurare economică și socială profundă, rolul școlii trebuie să fie legat direct de schimbările care au loc în jurul ei.” (OECD, 2003, School leaders: challenging roles and impact on teacher and school effectiveness, p. 13)

Ținând cont de faptul că în sistemul de învățământ din România relația școlii cu comunitatea este realmente impusă, nu doar recomandată, că standardele de evaluare externă includ indicatori care vizează implicarea comunității (indicatori care probabil sunt bifați la nivelul de performanță cel mai ridicat), că structurile de conducere ale școlilor sunt gândite pentru a include reprezentanții părinților, ai comunității, ai elevilor, proiectul nostru pare să fie unul aproape inutil. Diferența pe care ne-o dorim în primul rând ține însă de nuanță: noi ne dorim pe bune să facem ceea ce documentele pretind că s-ar face.

Străduința noastră este să capacităm școlile să consulte cât mai mult comunitatea, să o asculte atent, să implice reprezentanții ei într-un mod în care aceștia pot dezbate informat, să negocieze cu responsabilitate sensul schimbărilor propuse și al cuvintelor care, în absența integrității și a coerenței gândurilor exprimate, ne pot face foarte ușor să cădem în propria capcană de a pretinde că la noi la școală tuturor le e bine, că ne-am aliniat la politicile transmise de la forurile ierarhic superioare, că ne dezvoltăm profesional și că deja oricum știm să facem totul perfect.

Școala comunitară este în primul rând un proces de dezvoltare intenționat, chibzuit, imposibil în absența unei autoevaluări oneste. Este asemeni unei călătorii pe un drum fără capăt pe care, pe măsură ce înaintezi, ți se deschid noi și noi orizonturi, pe care le privești cu înțelegeri noi îmbogățite de experiența peisajelor lăsate în urmă. Școala comunitară nu e destinație; ea este o provocare perpetuă de auto-actualizare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s