Lună: noiembrie 2017

Noi Orizonturi a început dărâmarea miturilor

Text de Maria Kovacs, arhitect al programului Școli conectate la comunitate

În cursul interacțiunilor cu mulți profesori – anual, cel puțin 1000, în diverse contexte de dezvoltare profesională, de realizare a unor activități extrașcolare și extracurriculare sau de derulare a Școlii Altfel –, oamenii de la Fundația Noi Orizonturi au observat că există multe convingeri, unele mai întemeiate, altele mai puțin, despre ce așteptări au, din partea profesorilor, „sistemul” și diverșii săi actori: elevi, părinți, inspectori, directori, evaluatori externi. În cursul interacțiunilor directe cu cei din ultima categorie sau în cursul lecturii documentelor publicate de diversele foruri auzeam însă alte cerințe, alte așteptări decât cele pe care le percepeau unii profesori și directori. Ne-am dat seama că, în esență, un mare blocaj al școlii românești rezidă în modul de comunicare reciprocă a acestor așteptări, ajungându-se ca mesajele exegeților să fie percepute ca „mesajul”. Știți, ca la jocul acela al copilăriei, telefonul fără fir: eu spun una, tu auzi ce reușești și mai adaugi ce ai putea ghici din numărul de silabe sau vocalele deslușite, iar persoana căreia îi transmiți tu mesajul deslușește și ea ce poate și ne distrăm cu toții pe seama lucrurilor prostuțe pe care le-am putut auzi. La Noi Orizonturi, unde ne place mult să ne jucăm, nu credem însă că jocul acesta e potrivit pentru a comunica în interiorul sistemului de învățământ, unde miza este cât mai eficienta învățare a tuturor și, în ultimă instanță – așa cum unii observă mai acut abia în ultima vreme – viitorul țării.

Pentru a facilita comunicarea directă constructivă între diverși actori și a demara un proces de clarificare a unor mesaje esențiale din educație, în 4 noiembrie 2017, Noi Orizonturi a organizat, la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Transylvania College, a doua ediție a conferinței Arhitecții Educației, sub sloganul „Dărâmăm mituri”.

plec cu harta

Anul acesta ne-am propus să punem la îndoială unele dintre convingerile care circulă prin holurile și cancelariile școlilor din România și să rezolvăm problemele care dau naștere acestor mituri.

„Nu am timp să mă ocup de dezvoltarea socio-emoțională a elevilor la ora de matematică.”

„Nu am timp pentru învățare activă pentru că nu apuc să termin programa.”

„Nu e treaba mea să-l învăț pe elev să citească în clasa a 9-a.”

„Directorul nu mă lasă să mișc băncile, nu pot face activități de învățare pe grupuri în sala de clasă.”

„Trebuie să-i dictez elevului să aibă ceva scris în caiet pentru că acasă părintele se uită să vadă ce am făcut la lecție și, dacă nu vede nimic, gândește că n-am făcut nimic, vine și inspectorul, se uită și el la caiet și trage aceeași concluzie.”

„Elevii nu citesc în ziua de azi, stau pe telefoane, pe Facebook, nu pun mâna pe nicio carte.”

„Părinții nu sunt interesați de soarta copiilor, nu vor să vină la școală.”

„Săptămâna de lucru a directorului nu e de ajuns pentru toate ședințele și hârțogăria care e de făcut.”

„Școala Altfel e o pierdere de vreme.” Etc., etc.

Oare chiar așa să fie? Ne-am întrebat, alături de 150 de participanți la conferință: profesori, directori de școală, inspectori, directori de la Ministerul Educației, de la Institutul de Științe ale Educației, de la Casa Corpului Didactic, formatori, experți în dezvoltare curriculară, autori de programe școlare, persoane din sfera non-guvernamentală. Pe lângă zguduirea temeliei unor mituri (pentru că nu putem pretinde că le-am chiar dărâmat), am urmărit să inspirăm oamenii; să le întărim convingerea că se pot face foarte multe lucruri pe care încă nu au avut curajul să le testeze; că „nu am timp” este, în esență, echivalentul lui „nu vreau”; că există o sumedenie de resurse de învățare pentru cei care doresc să își facă timp să le cunoască și să le testeze în practică, precum și resurse financiare pentru cei care au învățat unde să le caute și cum să le solicite. Am pus în fața oamenilor mai sceptici oameni care au avut curajul să inoveze, să schimbe modul de conducere a școlii, să își construiască echipe puternice în școală, să gândească strategic dezvoltarea școlii lor, să recurgă la demersuri de facilitare a învățării, să facă lucrurile „pe bune” și care au vorbit despre experiențele lor și ale elevilor lor, ale părinților și ale altora din comunitatea școlii pe care i-au atras ca parteneri în învățare.

poza Cercul Intreg

Conferința de o zi a avut două sesiuni plenare, una la început și una la încheiere, în care ne-am lăsat inspirați de o poveste despre tribul oamenilor, Tarahumara, din Munții Sierra Madre din Mexic, care aleargă mult-mult mai mult decât la Maraton, apoi ne-am testat cunoștințele despre Tabăra VIAȚA, rod al programul de educație prin aventură al Fundației Noi Orizonturi folosind tehnologie modernă transferabilă și în sala de clasă (de exemplu, ca să scăpăm de corectarea testelor de control), ne-am jucat cu o minge uriașă trăind metafora implicării și – la sfârșit – am experimentat construirea cooperării pe ritm de tobe și mișcare cu Cercul Întreg, ne-am încărcat bateriile cu energie din belșug și am celebrat magia puterii grupului. Între întâlnirile în plen, conferința a inclus opt ateliere unde am căutat răspunsuri la întrebări precum cele de mai jos:

  1. Strategii prin care implicăm comunitatea în dezvoltarea școlii: De ce nu se implică părinții în educația copiilor? Cum pot să îi conving să ne fie parteneri? Ce alt sprijin putem primi din afara gardului școlii?
  2. Leadership organizațional: Cine stabilește obiectivele de dezvoltare ale școlii? Ce libertate am ca director să aleg prioritățile organizaționale? Cum conduc o școală spre performanță?
  3. Lucruri mărunte prin care transformăm ora: De unde începe succesul meu ca profesor la clasă? Ce pot face pentru a gestiona mai bine situațiile dificile? Ceea ce învață elevii la ora mea este relevant? Cum pot să le captez atenția?
  4. De ce trebuie? De ce trebuie să învețe elevii pentru teste? De ce avem dihotomia formal versus non-formal? De ce trebuie să fiu un anumit tip de dascăl? Cine este responsabil?
  5. Mituri despre sistem: Câte dintre practicile actuale din școala mea sunt cu adevărat necesare? Cum pot să eliberez timpul meu, ca director, și al profesorilor mei pentru a ne dedica activităților care sunt relevante pentru învățare?
  6. Mituri despre ARACIP, ISJ, CCD: Sunt aceste instituții aici să încurce procesul educațional? Cum pot, ca director, să beneficiez de serviciile oferite de acestea?
  7. Mituri despre curriculum: Cine decide cum arată lecția mea? Câtă libertate am să decid cum facilitez învățarea? Care este rolul curriculumului, al programelor școlare, al manualelor?
  8. Mituri despre Școala Altfel: Care este scopul acestei săptămâni? Câtă libertate am să decid cum organizez activitățile? Ce fac după ce se încheie această săptămână?

Unele răspunsuri s-au găsit, altele se cer căutate mult mai mult decât ne-a permis o zi de conferință, chiar dacă majoritatea participanților nu se aflau la prima rundă de căutări. Dar e necesar, pentru a ieși din zona de confort, să formulăm, să ne asumăm întrebarea care ne poate propulsa pe traiectoria căutării. Printre răspunsurile generale s-au formulat cele care ne reamintesc că, dacă dorești cu adevărat, poți să faci lucrurile „pe bune”. Vei căuta aliați mai potriviți, vei citi și reciti documente ca să te edifici, vei adresa întrebări de clarificare persoanelor potrivite, vei reflecta mai profund, vei împărtăși cele învățate ca să sprijini și pe alți căutători de răspunsuri și spulberători de mituri. Cele trei scopuri esențiale ale conferinței – conectarea, inspirația, dezvoltarea profesională – ne vor aduce împreună și cu alte ocazii pentru că dărâmarea miturilor care sugrumă schimbarea, progresul în sistemul nostru de învățământ necesită multe astfel de evenimente.

Informații despre loviturile de ciocan ale Fundația Noi Orizonturi în zidul protector al miturilor nesănătoase găsiți aici.

Reclame

Elevii craioveni de la „Mihai Viteazu” invită comunitatea în parc!

„Curtea Banului Mihai are apă potabilă” se numește proiectul de serviciu în folosul comunității pe care elevii de la Școala Gimnazială Mihai Viteazu din Craiova l-au propus în competiția „Natura în oraș”, lansată la nivel național de Fundația  Noi Orizonturi, cu sprijinul financiar al Lidl România. Cele 50 de școli selectate în competiție au beneficiat, la începutul toamnei, de un training de două zile despre ce înseamnă cu proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității, susținut de traineri ai Fundației Noi Orizonturi, iar 25 din proiectele rezultate în urma traingului au primit câte o finanțare de 500 de lei, pentru a fi puse în practică.

Unul dintre aceste proiecte este și cel propus de elevii din Craiova, care doresc să instaleze o fântâniță în parcul Curtea Banului Mihai, aflat în incinta școlii, dar care este deschis întregii comunități, în afara orelor de curs și la sfârșit de săptămână. „Foarte mulți dintre membri comunității care petrec timp în curtea școlii sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată de la chioșcurile din apropiere și de multe ori ambalajele sfârșesc prin a fi aruncate pe jos. Prin amenajarea unei fântânițe cu apă potabilă în parc le vom oferi vizitatorilor care își doresc să petreacă timp în natură aproape de casă sau să facă mișcare pe terenul de sport al școlii posibilitatea să se hidrateze și să protejeze mediul”, au scris elevii în aplicația trimisă către Fundația Noi Orizonturi. Și pentru că finanțarea nu acoperă costurile estimate pentru această inițiativă – de aproximativ 2.000 de lei, elevii vor organiza mâine, vineri, 17 noiembrie, un eveniment inedit de adunare de fonduri: un Târg de toamnă de două ore, între 11.15 și 13.15 la care vor vinde murături, dulceață, gem, compot, sirop, zacuscă, bulion etc făcute în casă de elevii și profesorii școlii, ajutați de întreaga familie. „Părinți, bunici și alți membri ai comunității vor fi invitați pentru a cumpăra din produsele expuse la standuri, iar banii strânși vor fi utilizați pentru a cumpăra fântânița din Curtea Banului Mihai”, spun elevii.

organicfacts_net

Iar aceasta nu este singura activitate la care s-au gândit elevii în cadrul proiectului „Curtea Banului Mihai are apă potabilă”. Astfel, ei plănuiesc să facă aproximativ 40 de plăcuțe din materiale reciclate pe care să scrie diverse mesaje cu privire la dragostea pentru natură și importanța reciclării și să pună pe poarta de fier a școlii 8 plăci de lemn, confecționate din bănci pe care școala le-a scos din uz,  pe care vizitatorii parcului – copii și adulți deopotrivă – să poată desena. ”Le vom pune la dispoziție și cretă colorată și sperăm ca invitația noastră să le stimuleze creativitatea și să-i invite la mai multe activități de timp liber în natură”.

Școala „Mihai Viteazu” are tradiție în ceea ce privește proiectele de protejare a mediului înconjurător. De altfel, parcul Curtea Banului Mihai a fost realizat printr-un efort comun al profesorilor și elevilor școlii, împreună cu membri comunității locale, ce au susținut proiectul cu voturi pentru a câștiga o finanțare în programul Țara lui Andrei. Elevii școlii „Mihai Viteazu” se preocupă constant de întreținerea parcului Curtea Banului Mihai. Astfel, înainte de a știi că primesc banii de sămânță de la Fundația Noi Orizonturi pentru proiectul lor, ei au creat, la orele de biologie, o grădină de flori de toamnă. Din această activitate practică au învățat cum se plantează niște răsaduri, ce trebuie făcut pentru ca acestea să reziste în timp, cum trebuie îngrijite să nu le năpădească buruienile și ce beneficii aduc în timp (oxigenează aerul, înfrumusețează parcul, permite vizitatorilor să se apropie mai mult de natură).

Înainte de vacanța de iarnă elevii vor să planteze flori în ghivece pe care să le îngrijească în clase și în martie să le scoată la vânzare, pentru a face rost de bani pentru proiecte viitoare.

Dacă doriți să sprijiniți inițiativa elevilor și credeți în importanța demersului lor  nu uitați să mergeți mâine între orele 11.15-13.15 la Tîrgul de toamnă din curtea școlii gimnaziale „Mihai Viteazu”. Astfel, nu cumpărați doar un borcan de murături sau unul de dulceață ci investiți într-o comunitate mai sănătoase și mai armonioasă!

Mai multe despre Școala Gimnazială Mihai Viteazu găsiți aici.

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi, fondată în anul 2000 în Valea Jiului, este să inspire tinerii să conducă și să producă schimbări sociale. Facem acest lucru inovând și susținând modele de educație prin experiență – învățare prin serviciu în folosul comunității și învățare prin aventură, care-i împuternicesc pe tineri să se dezvolte pe sine, comunitatea și lumea în care trăiesc. Din 2008, programul de învățare prin serviciu în folosul comunității a intrat la „export”, fiind prezent acum în 17 țări de pe patru continente. În 2016 Fundația Noi Orizonturi a demarat un program național menit să consolideze educația copiilor și a tinerilor cu ajutorul comunității – ȘCOLI CONECTATE LA COMUNITATE și a deschis cursurile de formare în metoda educației prin experiență tuturor profesorilor din România, prin programul ARHITECȚII EDUCAȚIEI.

Lidl, partenerul Noi Orizonturi în competiția „Natura în oraș”, este prezent în 30 de țări din toată lumea și operează aproximativ 10.000 de magazine și peste 140 de centre logistice în 27 de țări din Europa. Lidl are aproximativ 215.000 de angajați, dintre care 5.000 în România unde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine și 4 centre logistice.  Misiunea Lidl în România este aceea de a le oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

 

80% din succes e influenţat de atitudine

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Titlul pare un clişeu. Dacă îl privim aşa, asta şi este. Oarecum circular, chiar vizavi de acest titlu, atitudinea noastră îl face clişeu sau ne aşează într-o stare reflexivă care ne permite să ne urmăm drumul şi chiar să avem succes. Am să vă propun să reflectăm împreună asupra unei activităţi, anume FEED-BACK-ul pe care toţi cei care vor să aibă succes ar fi bine să îl solicite sau să îl ofere.

visual.ly_jpg

În activitatea mea de la clasă, de la training-uri sau alte evenimente – ca formator, participant, organizator, în postura de turist sau om care ia masa într-un restaurant ş.a.m.d – am solicitat sau am oferit feedback.

Ce situaţii am întâlnit la solicitare:

  • oameni care s-au bucurat că le cer feedback, pentru că au înţeles că îmi pasă de ei, de ceea ce fac;
  • oameni care s-au oferit chiar să mă ajute pentru remedierea situaţiilor sau şi-au arătat disponibilitatea de a discuta, pornind de la feedback;
  • oameni care s-au mirat că le cer feedback, mai ales copiii de gimnaziu;
  • oameni (adulţi şi elevi de liceu) care au oferit un feedback absolut irelevant… mesaje de complezenţă, încercuirea valorilor maxime sau minime peste tot (pentru că nu au citit cu atenţie scala), mesaje încurajatoare: bravo, super… şi alte asemenea, emoticoane…

Ce situaţii am întâlnit la oferire:

  • oameni care au apreciat feedback-ul, indiferent cât de pricepută am fost în formularea lui şi au pus întrebări suplimentare, au cerut sprijin;
  • oameni care s-au simţit atacaţi de feedback-ul oferit;
  • oameni care nici nu au citit feedback-ul, solicitarea fiind pur formală;
  • oameni care mi-au mulţumit politicos pentru feedback.

Atunci când eşti pe drumul spre succes, cu cele mai bune intenţii o poţi lua razna; poţi devia de pe traseu, îţi scapă o grămadă de amănunte. Dacă drumul acesta e unul de care eşti pasionat, adică eşti îndrăgostit de ceea ce faci, e uşor să greşeşti. Feedback-ul este sau ar trebui să fie ca o bătaie prietenească pe umăr: „amice, aici ai cam luat-o razna, uite… aici e foarte bine, uite…”. Ştiu că pot să mă autoevaluez şi să am standarde proprii de evaluare şi să mă opresc şi să mă măsor în raport cu acele standarde, dar uneori – mai ales atunci când lucrez cu oameni, pentru oameni – feedback-ul lor este extrem de important pentru a-mi păstra calea, pentru a creşte calitatea muncii. Atitudinea, atunci când ţi se solicită un feedback, poate influenţa foarte mult succesul celui care ţi-l cere. Când însă îi oferi un feedback superficial, unul redundant sau vag sau trimiţi mesaje de complezenţă, ce să facă omul cu ele? Cum să ajungă să îţi ofere, data viitoare, ceva mai bun?

Refuzul de a da feedback sau oferirea un feedback irelevant este, pentru mine, mult mai dur decât un feedback relevant şi negativ, pentru că în primele cazuri nu ştiu ce aş putea face, în al doilea ştiu.

La întrebarea mea: „ce fac fără un feedback relevant?” am primit, de curând un răspuns interesant: s-ar putea să fie o problemă de încredere între cel care cere şi cel care oferă. Cred că asta e valabil la clasă: elevii fie se tem să dea un feedback, pentru că unii adulţi au reacţionat negativ atunci când ei au avut curajul să spună ce cred; fie sunt sceptici că lucrurile se vor schimba, pentru că, deşi au dat feedback, lucrurile nu s-au schimbat, nu s-a ţinut cont de feedback-ul lor. Nu înțeleg, însă, de nu dau adulții feedback relevant, mai ales în cazul trainigurilor, unde de regulă acest feedback este anonim, iar relaţia oricum se întrerupe, de cele mai multe ori, la finalul cursului. La fel şi în cazul serviciilor de care beneficiem – de ce să nu dai feedback relevant unul hotel, agenţie de turism, transport, restaurant. E vorba despre scepticism? Nu credem că prin feedback lucrurile se pot schimba? Nu avem curajul, nici sub imperiul anonimatului; avem alte interese; nu înţelegem rostul acestui proces?

Închei cu fraza de la început: Titlul pare un clişeu. Dacă îl privim aşa, asta şi este. Oarecum circular, chiar vizavi de acest titlu, atitudinea noastră îl face clişeu sau ne aşează într-o stare refexivă care ne permite să ne urmăm drumul şi chiar să avem succes.

Aştept feedback relevant!