Lună: decembrie 2017

Ce faci când nu iese cum vrei? Înveţi cum să faci mai bine data viitoare!

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Una dintre marile dorinţe ale unui trainer sau dascăl e să ştie, dacă se poate cu certitudine, ce merge bine şi ce nu în training/oră și când nu merge de ce nu merge. În primul caz, răspunsul îți permite să schimbi, în al doilea să construiești. Pentru a ajunge la aceste răspunsuri ai nevoie de un set de întrebări şi de bunăvoinţa celuilalt de a se implica în dialog.

feedback-cliff

Anul acesta am încercat, împreună cu câţiva colegi, să construim un sistem de evaluare pe baza căruia să corectăm sau să îmbunătăţim programul nostru de învățare prin experiență şi, pe de altă parte, să dovedim eficienţa, calitatea lui. În sistemul de evaluare am inclus mai multe chestionare, unul care măsoară interesul participanților (înainte de curs), unul de încredere (la finalul cursului face-to-face) şi unul de reflecţie (după aplicarea a ceea ce s-a învăţat la curs, la clasă).

Un răspuns bine gândit la chestionarul de interes ne-ar fi permis să fim mai atenţi la anumite subiecte, să le explicăm mai bine, să dăm mai multe referinţe sau să alocăm chiar mai mult timp unor aspecte, în raport cu altele; ne-ar fi permis să vedem dacă între interesul pentru o anumită temă şi rezultatele evaluării iniţiale (a cunoştinţelor) există vreo corelaţie; le-ar fi permis participanţilor să se autoevalueze cât mai bine…

Un răspuns atent la chestionarul de încredere ne-ar fi arătat unde au nevoie participanţii de sprijin după finalizarea cursului face-to-face, ne-ar fi permis să avem discuţii particulare, pentru a vedea de unde neîncrederea sau încrederea prea mare; le-ar fi permis participanţilor să reflecteze mai atent la lucrurile care ar putea să nu funcționeze în practică și să ceară punctual ajutor.

Chestionarul de reflecţie l-am construit pentru a permite participantului să fie foarte atent la ceea ce se întâmplă cu elevii, dar și cu el, pe durata activităţilor experienţiale, pentru ca apoi să poată formula întrebări pentru mentor etc.

Ce am constatat la colectarea chestionarelor de interes şi încredere? Peste 70% din chestionare aveau încercuită, la toate punctele, valoarea maximă, iar la chestionarul de reflecţie (care conţinea şi întrebări deschise) am descoperit răspunsuri atât de vagi, încât nu am putut să ne dăm seama dacă respondentul vorbeşte din imaginaţie sau memorie.

De ce se întâmplă asta? Pentru că avem prostul obicei să dăm răspunsuri dezirabile (unii cred că dacă încercuiesc valori maxime pozitive, ne fac un compliment), să dăm răspunsuri superficiale, adică nici nu citim ce suntem întrebaţi, pentru că trăim cumva cu convingerea că acestea sunt treburi birocratice şi nimeni nu citeşte şi nu foloseşte răspunsurile; pentru că formatorii nu au prezentat importanţa completării responsabile a acestor chestionare, scopul/sensul lor; pentru că vrem să ne prezentăm mereu într-o lumină favorabilă, chiar dacă ulterior constatăm că avem nevoie de ajutor (iar unii se jenează să-l solicite, tocmai pentru că au declarat că totul e perfect).

S-ar părea că toată munca… şi a fost ceva de muncă… a fost în zadar, dar nu e aşa. În viitor, dincolo de o abordare profesionistă în construirea sistemului de evaluare, ne vom opri şi asupra participantului, pentru aceste evaluări, astfel încât feedback-ul obţinut prin orice metodă să fie relevant atât pentru noi, cât mai ales pentru el.

„Nimic nu se aruncă, totul se transformă”

Când ați văzut ultima dată elevi așteptând cu nerăbdare să dea un test? Nouă ni s-a întâmplat astăzi, când i-am vizitat pe impacții de la clubul Happynesia, deschis la Școala Generală „Octavian Goga” din Cluj, care au organizat un concurs pe teme de mediu pentru colegii lor. „Am fost nevoiți să limităm numărul participanților, pentru că au vrut să se înscrie mai mulți dintr-o clasă”, ne-a spus Gabriela Roșa, liderul clubului.

Concursul face parte din proiectul de învățare prin serviciu în folosul comunității „Nimic nu se aruncă, totul se transformă”, propus de impacții de la Happynesia în competiția națională „Natura în oraș”, lansată de Fundația Noi Orizonturi cu sprijinul financiar al Lidl România. Cele 50 de școli selectate în competiție au beneficiat, la începutul toamnei, de un training de două zile despre ce înseamnă cu proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității, susținut de traineri ai Fundației Noi Orizonturi, iar 25 din proiectele rezultate în urma traingului au primit câte o finanțare de 500 de lei pentru a fi puse în practică.

Înainte de concursul de astăzi, elevii din fiecare clasă au primit informații legate de mediu, atât de la impacți, cât și de la angajați ai Gărzii de Mediu, care au făcut o vizită la școală și au declarat că vor să susțină  activitățile din proiect. Competiția a avut două probe – teoretică, la care s-a participat individual și practică, la care s-a participat în echipe. La proba practică, elevii au avut de confecționat un obiect-manifest din materiale reciclabile.

Prin proiectul „Nimic nu se aruncă, totul se transformă”, happynezii  își propun să diminueze risipa de materiale care se pot recicla, hârtie şi peturi, stabilind la nivel de școală o zi pe lună în care toată lumea aduce/adună asemenea materiale, iar impacții le transportă la Centrul de Colectare, aflat la doar o stradă distanță. „În schimbul hârtiei vom primi bani – pe care vrem să îl folosim pentru procurarea de materiale necesare claselor. Ne-am gândit că e cel mai simplu şi cel mai la îndemână lucru pe care îl putem face, de la cei mai mici la cei mai mari. Reciclând, putem avea grijă de resursele naturale şi putem să reutilizăm, pentru a nu cosuma mai mult decât este nevoie”, au precizat ei în formularul de aplicație.

Clubul IMPACT Happynesia din Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” este format din 16 elevi din clasele V – VIII, fiind proiectul de suflet al unor profesori entuziaşti, dornici să (se) educe altfel. Grupul a fost coordonat, de-a lungul timpului, de diferite persoane – învăţători, voluntari ai Fundației Noi Orizonturi, profesori, lideri juniori – fiind coordonat, în prezent, de doi  profesori de limba română – Gabriela Roșa şi Ionela Iacob.

Ce așteaptă impacții să învețe în urma acestui proiect? Să planifice şi să monitorizeze activități interesante, să lucreze în echipă, să ducă la bun sfârşit sarcinile de lucru individuale, să câștige bani în mod cinstit și să îi folosească pentru binele şcolii în care învăţă. Și să recicleze eficient! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Umor cu valoare adăugată

ONG-iști din Spania, Ungaria, Italia și România au lucrat împreună, într-un program finanțat de Erasmus+, pentru a înțelege cum poate fi folosit umorul în procesul de învățare. Proiectul s-a numit „Humor me” și s-a finalizat cu un e-book care cuprinde informații documentate despre teorii ale umorului, pe baza concluziilor rezultate în urma unui studiu realizat începând cu luna aprilie 2017 și la care au participat 116 oameni din 16 țări diferite (inclusiv România). În e-book găsim informații utile și interesante despre cum să folosim umorul în calitate de traineri sau lucrători de tineret, dar și în viața de zi cu zi, ca valoare adăugată la ceea ce facem.

După un seminar organizat în iulie în Spania, echipa Fundației Noi Orizonturi, care a reprezentat România în acest proiect, a susținut mai multe ateliere cu ajutorul cărora a promovat ideea folosirii umorului în procesul de învățare și a prezentat o serie de metode prin care să facem asta practic. Unul dintre aceste ateliere, „Umorul în context educațional”, s-a desfășurat la Școala Gimnazială Ferdinand I din Capitală, cu ajutorul organizatoric al Fundației INOCENȚI. Valters Melderis, membru al echipei, a oferit celor peste 30 de participanți câteva idei concrete despre cum să folosească umorul în prezentări publice, sfaturile fiind inspirate din cartea lui David Nihil „Do you talk funny?”.

Această prezentare necesită JavaScript.

„În principiu, ca să aducem umorul în prezentările noastre, putem folosi niște tehnici pe care le folosesc comedieni stand-up. Am experientat cu acele tehnici și am constatat că chiar funcționează. După sesiune, una dintre participante a spus: <<Nu credeam că colega mea poate fi atât de amuzantă! Este foarte serioasă de obicei, dar acum am râs, chiar dacă a povestit doar despre munca ei!>>.

Ce anume am făcut? I-am rugat pe participanți să spună o poveste scurta de 2-3 minute despre munca/serviciul lor și le-am dat câteva sfaturi:

–> Să povestim din propria experiență. În acest fel ne asigurăm că prezentarea noastră este originală, unică și scăpăm de teama de a uita o poveste trăită de altcineva și pe care, ca atare, trebuie s-o memorăm pentru a o putea povesti.

–> Să vorbim despre <<failures and first times>> – eșecuri și prime dăți. Fiecare dintre noi am avut ocazia s-o dăm <<în bară>>. Și poate că atunci când s-a întâmplat n-a fost deloc amuzant, dar cum <<timpul vindecă totul!>>, e posibil ca mai târziu să ni se pară amuzant felul în care am reacționat. Fiecare dintre noi a avut ocazia să facă în premieră ceva – am zburat cu avionul, am folosi tehnologii noi, am spus cuiva că îl/o iubim. Felul în care am <<administrat>> aceste situații poate fi amuzant pentru ceilalți. Disponibilitatea de a râde de tine însuți, de a fi deschis, autentic, va crea o legătură mai bună cu cei din public. Pentru că, chiar dacă poveștile noastre sunt unice, în sentimentele trăite se vor regăsi mai mulți.

-> Glumele sunt construite într-un anume fel, pentru a-și face efectul. Este foarte important, într-o glumă, să păstrezi partea cea mai importantă la sfârșit: începi prin a crea contextul, construiești intriga până într-un punct culminant și bang – la final bagi surpriza care provoacă râsul, amuzamentul. Aceeași schemă poate să ne ajute să ne structurăm și prezentările. Nu înseamnă ca fiecare propoziție trebuie să fie o glumă. Dar în momentele potrivite poate să ne ajute să spunem un lucru important într-un mod amuzant. Iar acest lucru nu ne va ajuta doar să descrețim frunțile, ci și să scoatem în evidență ceea ce vrem să transmitem.

De exemplu, putem spune că <<Erasmus+ este un program foarte bun pentru tinerii care doresc să-și dezvolte competențe noi>>. Sau <<Exista pe lumea asta ceva ce poate ajuta tineri din ziua de astăzi să învețe și să-și dezvolte competențe necesare pentru a ajunge oameni de success. Acest ceva este programul Erasmus+>>. În felul acesta, exagerând lucrurile, oameni vor ține în minte mai bine cuvinte/ propoziții/ informații pe care le considerăm importante.

–> Să folosim <<rule of 3>> (regula de 3). Este o tehincă/modalitate folosită în storytelling și nu numai – o găsim în literatură foarte des. De exemplu, poveștile care încep cu <<un tată avea 3 fii – 2 deștepti, dar al treilea mai sărac cu duhul>>. Sau peștișorul de aur care ne îndeplinește trei dorințe. Sau cei 3 porcușori, din care primi doi sunt leneși și vor doar să distreze, iar al treilea este harnic și destept. Și am putea să continuăm mult și bine, dar ajung aceste TREI exemple.

De ce funcționează <<regula de 3>>? Se spune că 3 este cel mai mic număre care poate crea un șablon/ o structură. Iar în comedie oameni folosesc această regulă ca să introducă surpriza. Ei creează structura/modelul cu primele două cuvinte/fraze, iar al treilea este folosit ca să <<distrugă>> această structură. De exemplu: <<Există foarte multe competențe pe care tineri din ziua de astăzi ar trebui să le aibă pentru a funcționa bine în societatea – empatie, responsabilitate, abilitatea de a ține minte parola de Facebook…>>. Sau <<Mie mi-e frică de mai multe lucruri – înalțime, șerpi, să stau lângă un necunoscut în lift>>.

Folosind această structură putem să spunem lucruri importante, dar și să aducem momente de amuzament prin care să păstram atenție publicului la ceea ce vrem să spunem.

–> Să folosim metafore și epitete pentru a <<aduce la viață>> informația pe care o prezentăm.

Aceste au fost, pe scurt, câteva dintre sfaturile pe care le-am oferit participanților noștri. Și în scurt timp (30 de minute) fiecare dintre ei a reușit să scrie și să spună o poveste despre munca lui, care a adus zâmbetul pe fața tuturor”.

the-humor-me-e-book