Lună: februarie 2018

Un an în copacul devenirii

Text de Elena Nicolae, specialist comunicare la Fundația Noi Orizonturi și contributor la revista Sinteza

Cum am putea să-i facem pe tineri conștienți de comorile existente în comunitățile lor? Care ar fi metodele potrivite pentru a le trezi mândria față de ceea ce au moștenit? Ce ar trebui să le oferim să nu-și mai proiecteze viitorul departe de acasă? La aceste întrebări am încercat să răspundem prin GreenIMPACT – o rețea de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi în zone eco-turistice, cu scopul de a promova patrimoniul local. Zilele acestea, primele cluburi GreenIMPACT împlinesc un an de la înființare. E suficient sau e prea puțin pentru a proba utilitatea demersului nostru?

Clubul GreenIMPACT din Biertan a aniversat un an de existență la mijloc de februarie, la biblioteca din localitate. La începutul întâlnirii, liderii de club i-au invitat pe toți cei prezenți la un joc de cunoaștere: invitații s-au așezat în cerc, cu fața la exterior, iar membri clubului i-au înconjurat printr-un alt cerc, așezați cu fața spre ei, pentru a putea vorbi de la om la om. La un anume interval de timp, cercul din exterior s-a tot mutat cu câte o persoană, până când fiecare invitat a avut ocazia să discute cu fiecare impact.

Această prezentare necesită JavaScript.

Al doilea moment, la care au participat doar impacții, sub privirile curioase ale invitaților, a fost de reflecție și împărtășire. Fiecare membru al clubului a primit o foaie de hârtie pe care erau desenați niște omuleți cățărați într-un copac, în diferite ipostaze – unul încercând să ridice ceva, altul ținându-și brațele în sus a bucurie, doi stând așezați unul lângă altul pe o creangă etc. Provocarea a fost ca fiecare impact să deseneze omulețul care descrie cel mai bine felul în care se simte, după un an de GreenIMPACT. Care a fost cel mai desenat omuleț?

Puțini impacți s-au limitat să deseneze unul singur și majoritatea l-au ales pe cel care-și ridică brațele în aer, bucuros. „Sunt fericit la club, pentru că mi-am făcut prieteni și ne simțim bine împreună”. „I-am desenat pe cei doi oameni care stau unul lângă altul, pentru că la club am învățat să ne ajutăm și să lucrăm în echipă”. Sunt doar două dintre mărturisirile care s-au auzit cel mai des și care au făcut ca tortul servit la finalul întâlnirii să fie și mai dulce.

Drumul până aici nu a fost ușor. Primul proiect gândit de impacți – un traseu de biciclete prin pădure cu loc de belvedere – a eșuat, pentru că cineva a furat indicatoarele și bucăți din mobilierul de la locul de popas, chiar înainte de inaugurare. Acest lucru i-a întristat pe copii, dar a și trezit în ei simțul civic – de exemplu, chiar înainte de aniversarea unui an de existență, Clubul GreenIMPACT a fost subiect de discuții în Consiliul Local, pentru că unul dintre copii a sesizat instituțiile abilitate că se fură lemne din pădure. Iar discuțiile nu au fost tocmai de apreciere, semn că nu toți membri comunității apreciază faptul că tinerii sunt împuterniciți să-și facă vocea auzită.

Prezent la aniversarea de la bibliotecă, primarul comunei, Mircea-Mihai Dragomir, s-a arătat însă încântat de existența clubului, care i-a solicitat deja două audiențe. „A mai fost o singură dată o inițiativă similară, cu copii de grădiniță care au venit să vadă cum funcționează Primăria. Am făcut atunci un exercițiu, i-am invitat să  spună ce probleme ar vrea să fie rezolvate și cel care a avut cele mai interesante idei a fost ales primarul copiilor. A fost primul meu contact în calitate de reprezentant al Primăriei cu copiii”, spune Mircea Dragomir (foto de vorbă cu impacții, la exercițiul de cunoaștere).

Impacții i-au solicitat ajutorul în proiectul legat de biciclete – „au venit să mă întrebe dacă pot să le ofer un spațiu să deschidă un punct de închiriere. Eu le-am explicat calea legală. Pentru că, în calitate de primar, este datoria mea să le spun ce se poate și ce nu se poate face. Le-am explicat că ceea ce vor ei să facă este foarte bine, pentru că Biertanul are nevoie de așa ceva, dar că cineva trebuie să-și asume activitatea, un adult sau o firmă. Pentru că, dacă se întâmplă un accident sau cineva vrea să facă o reclamație, trebuie să știm cine răspunde. În plus, pentru așa ceva se plătesc impozite, iar activitatea pe care o desfășori trebuie să fie autorizată”, explică primarul, care precizează că deși au fost inițial dezamăgiți, impacții s-au arătat dornici să afle care sunt alternativele. „Se vede că acești copii au făcut multe lucruri împreună, se vede și după cum se exprimă – ei deja știu ce înseamnă un proiect, să socializezi, să lucrezi în echipă… Și asta face mai mult decât nu știu câte ore de școală. Când sunt implicați efectiv într-un proiect, ei se pregătesc, de fapt, să dea piept cu societatea. Colegii lor o să trăiască asta de-abia când termină școala și, față de ei, copiii din club o să fie mai pregătiți. Și din punct de vedere civic ei sunt mai pregătiți. Se observă, dacă discuți cu ei, pentru că pun tot felul de întrebări”, adaugă Mircea Dragomir, care a petrecut până acum aproape patru ore stând de vorbă cu acești mini-cetățeni.  „Eu la vârsta lor, dacă-l vedeam pe primar, nu știam cum să mă fac mai mic; mă înroșeam tot. Ei au venit și am povestit așa – ca de la egal la egal, iar asta chiar m-a emoționat! Cred că ei nici nu-și dau seama cât de mult îi ajută proiectul ăsta. Dar eu sunt sigur că o să iasă niște oameni mai buni din ei, mai pregătiți de viață”, concluzionează el.

Acest lucru este clar și pentru cei trei lideri de club – Codruța Schneider, Ramona Soportocean și Semida Dani.

IMGP8130

De la stânga la dreapta – Semida, Codruța și Ramona.

„Pentru copii, clubul înseamnă foarte mult. Le place să vină aici, le plac activitățile pe care le facem împreună. Cea mai bună dovadă: sunt părinți care le spun că nu-i lasă să vină club, dacă nu sunt cuminți”, spune Codruța. Ea este referent la biblioteca din localitate, care funcționează și ca punct de informare turistică și găzduiește și întâlnirile clubul GreenIMPACT. Ei i s-a alăturat una dintre mamele copiilor, Ramona Soportocean, pentru care clubul are și o semnificație personală foarte puternică. „Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez cu copii. Să fiu educatoare. Dar totodată mi-a fost și foarte teamă de eșec. Clubul m-a ajutat să-mi dau drumul și să cunosc mai bine oamenii din comună”, spune Ramona, care, din Alba fiind, s-a mutat în Biertan în urmă cu 13 ani, dar a continuat să-și petreacă majoritatea weekendurilor la Alba-Iulia sau Mediaș, unde stau prietenii ei. La câteva luni după ce a devenit lider de club, Ramonei i s-a oferit șansa de a ocupa un post de învățătoare la școala din comună. Și poate dacă în urmă cu câțiva ani și-ar fi făcut tot felul de probleme, acum a acceptat fără ezitare, convinsă că se va descurca. Semida Dani, la rândul său, deși nu poate participa la toate întâlnirile clubului, a vrut să fie mai mult decât un simplu ambasador, pentru că și pe ea întâlnirile cu impacții o încarcă de energie.

Și încă un lucru pare foarte clar: anul viitor, pe aceeași vreme, la biblioteca din Biertan se va mânca din nou tort.

 

Cum învățăm interdisciplinar în Școala Altfel?

Text de Sorana Pogăcean, coordonator formare și mentorat la Fundația Noi Orizonturi

În căutarea fericirii am pornit de mult timp. Am căutat-o în mâncare, relații, acasă, la școală, dimineață, prânz și seară. La grădiniță, fericirea venea sub formă de spumă de vișine; în clasa a IV-a venea cu trenul de la București, pentru a fi cu mine frățește o săptămână înainte de sesiune; în gimnaziu o găseam la sala de sport, iar în liceu venea romantic, cu bilețele scrise stângaci. Aș fi putut să mă opresc la a trăi fericirea, dar ce frumos mi se pare că școala mi-a dat ocazia să aflu mai multe despre ea, cum mă influențează și cum pot să o produc, atunci când lipsește.

De exemplu, la religie am învățat că fericirea vine atunci când îți ajuți aproapele și faci fapte bune. Cu cât faci mai multe fapte bune, cu atât ești mai fericit. Cumva matematic părea să dea cu minus: cu cât dai mai mult de la tine și nu primești nimic în schimb, cu atât e mai bine. Dar în liceu am aflat, la fizică, despre principiul al III-lea (al acțiunii și reacțiunii, sau al acțiunilor reciproce): dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită acțiune, atunci corpul al doilea va acționa asupra primului cu o forță de același modul, aceeași direcție, dar de sens contrar, numită reacțiune. Și ce frumos a transformat profesorul de fizică o lecție despre mecanică într-o lecție despre fericire: faci bine, ți se întoarce bine. La biologie am aflat și cum producem noi înșine fericire în cortexul prefrontal, iar la economie am descoperit cu stupoare că există o relație strânsă între fericire și consum. Cu alte cuvinte, nu există o rețetă din 10 pași care să-ți asigure fericirea. Problematica fericirii este mai complexă de atât și fiecare disciplină m-a ajutat să o văd din alt unghi. Singurul regret este că mi-au trebuit mulți ani să adun 1 cu 1 și să văd legătura dintre ele.

funny-colors-paints-school

În timp ce profunzimea disciplinară este esențială pentru investigarea unor probleme complexe, ele necesită și o privire ”din elicopter”. Educația interdisciplinară trebuie să suplimenteze predarea și învățarea disciplinară, astfel încât elevii să poată învăța cum să răspundă provocărilor care depășesc disciplinele, să lucreze la confluența multiplelor discipline și să dezvolte noi soluții care nu sunt conforme cu căile disciplinare standard. Săptămâna Altfel este cadrul perfect pentru a ieși din paradigma ”disciplinelor” și de a provoca elevii să găsească soluții la diferitele probleme cu care se confruntă, utilizând cunoștințe din diverse domenii. Prin proiectul „Se poate și Altfel!”, pe care-l implementăm cu  sprijinul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017, ne propunem să sprijinim trei școli să devină un centru de pilotare al unui proiect integrat și coerent de educație, conform Metodologiei Programului Școala Altfel și să susținem demersurile școlilor de promovare a know-how-ului obținut în urma conceperii, planificării, implementării și evaluării proiectului.

Până atunci, însă, vă încurajăm să vă inspirați din acest Ghid  pe care-l găsiți și la finalul textului, pentru a vă construi ateliere interdisciplinare în Săptămâna Altfel.

Iar dacă vreți să fiți creativi și să vă realizați propriile ateliere, iată câteva sfaturi pentru o experiență fructuoasă, extrase din acest document:

  1. Subiectele interdisciplinare reunesc mai multe perspective (și adesea profesori) de la diverse discipline și deci proiectarea și coordonarea lor este o sarcină complexă. Predarea unui subiect interdisciplinar este mai dificil decât predarea unei discipline. Cadrele didactice trebuie să poată comunica idei complexe de la mai multe discipline la un nivel adecvat pentru elevi, ajutându-i, de asemenea, să sintetizeze multiple perspective și să dezvolte abilități interdisciplinare. Pentru a face față acestei provocări, cadrele didactice trebuie să fie buni experți ai domeniului pe care îl predau, dar și flexibili pentru a crea spațiu și pentru alte perspective.
  2. Subiectele interdisciplinare prezintă perspective multiple și adesea contradictorii. Acestea trebuie să fie coordonate într-un fel în care elevii să aibă parte de o experiență coerentă și să nu producă confuzii.
  3. Deoarece studiul interdisciplinar pe care elevii trebuie să-l facă este complex și adesea nou pentru ei,  evaluarea va fi provocatoare. Vă recomandăm să căutați răspunsul la următoarea întrebare atunci când evaluați un astfel de atelier: Există dovezi că înțelegerea a fost îmbogățită de integrarea diferitelor cunoștințe disciplinare? Iată și câteva întrebări care pot ghida elevii în procesul de reflecție:

– Această înțelegere interdisciplinară este mai bună decât înțelegerea mea anterioară deoarece …

– Rezolvă problemele x, y și z deoarece …

– Explică … pentru că …

– Această înțelegere interdisciplinară a transformat modul în care abordez problema în următoarele moduri…

Dacă doriți să proiectați împreună cu colegii dumneavoastră un atelier interdisciplinar puteți să folosiți acest tabel pentru a vă organiza ideile:

Problema studiată

Care este subiectul semnificativ, problema sau conținutul care urmează să fie abordat într-un mod interdisciplinar?

De exemplu, schimbările climatice, corpul uman etc

Motivația pentru această abordare

De ce este valoroasă sau necesară o abordare interdisciplinară pentru acest subiect? 

Ce diferență va aduce o înțelegere interdisciplinară?

Finalitatea atelierului

Care este scopul acestei abordări interdisciplinare?

Ce vă așteptați să realizeze elevii?

De exemplu, înțelegerea mai profundă, judecată echilibrată, soluții, produse tangibile.

Discipline care pot fi integrate

Ce discipline vor fi integrate în subiect?

Pentru fiecare disciplină:

De ce este importantă munca interdisciplinară pe această temă?

Ce contribuție substanțială aduce?

Cum este relevantă pentru rezolvarea problemei?

Ce ar lipsi dacă această disciplină nu ar fi reprezentată?

Disciplina 1
Disciplina 2
Disciplina 3
Disciplina 4

Ghid ateliere interdisciplinare

 

Învățare prin joc, nu în joacă

Adrian Fărău, care predă limba română și limba franceză la Colegiul Național Avram Iancu din Brad, județul Hunedoara, a devenit lider de club IMPACT în decembrie 2014. Clubul său se numește ALL4Brad și are în jur de 60 de membri activi, iar printre cele mai relevante proiecte în folosul comunității făcute de elevi se numără „Un aer mai curat, o viață/școală fără fum”, concretizat într-o campanie în urmă căreia au fost cumpărate sisteme de alarmă anti-fum pentru fiecare baie a elevilor, ceea ce a redus considerabil consumul de tutun în aceste spații. Un alt proiect drag copiilor este cel prin care au adunat bani printr-un Bal de Crăciun, cu care au cumpărat produse alimentare pe care le-au dus la căminul de bătrâni din oraș, unde au petrecut o zi întreagă alături de rezidenți. Odată ajuns în contact cu Fundația Noi Orizonturi, Adrian a profitat de fiecare oportunitate lansată rețelei de lideri IMPACT, participând inclusiv la cursul Academia de Service Learning (Râșnov 2017), prin care au fost formați 60 de traineri recruți dispuși să livreze, voluntar, pregătire pe serviciul în folosul comunității. Și după ce a susținut un asemenea training la o școală din Petroșani, Adrian a fost invitat să organizeze ceva similar pentru… colegi de-ai săi. Astfel, în 29 ianuarie a susținut un atelier pe tema utilizării jocului ca metodă în receptarea mesajelor scrise și orale la limbi moderne în școala sa, în cadrul Cercului metodic de limbi moderne zona Brad, iar vinerea trecută a susținut același atelier pentru profesori din zona Hațeg.

„Inspirat de bunele practici ale Fundației Noi Orizonturi, am încercat sa ofer modele de învățare, instrumente noi de lucru, ne-am jucat, am învățat să ne jucăm și ne-am distrat la maxim”, a mărturisit el la final. Cum a fost toată această experiență pentru el? Haideți să vedem ce a avut de spus Adrian:

Cum ai ajuns să  facilitezi atelierul acesta de joc în rândul colegilor tăi profesori?

Eu sunt și profesor metodist de limba franceză, respectiv responsabil de cerc metodic pentru zona Brad, iar doamna inspector m-a rugat să inițiez organizarea unui cerc metodic, în contul semestrului I. Cum niciun coleg din zonă nu avea idei (sau chef) pentru o activitate de genul ăsta, formală și în afara orelor de curs (adică de stat în plus la școală), m-am gândit că ar fi mai mult decât oportun să arat colegilor mei ce înseamnă utilizarea activităților nonformale în programul școlar al școlii, instrumente noi, iar indirect, ce înseamnă și ce își propun pentru elevi Fundația Noi-Orizonturi și rețeaua de cluburi IMPACT. Așa s-a născut și s-a extins acest atelier.

Care a fost reacția participanților?  

Am observat două tipuri de atitudine în rândul colegilor mei. Una de reticență, sceptică, fără încredere, nu în ceea ce am eu de spus sau de arătat, ci în propriile lor capacități de a aplica la ore astfel de metode, de a le înțelege utilitatea, de a dori să facă o schimbare, dar și o problemă de orgoliu profesional – cum adică vin eu să le spun lor ce să facă, fiindcă ei știu mai bine etc. Există și celălalt tip de atitudine, cel plin de dorința de a învăța lucruri noi, prin joc; de participare activă, curiozitate și bună dispoziție. Ceea ce a făcut atelierul facilitat de mine a fost că, cel puțin în momentul acela, a anulat primul tip de atitudine, iar plăcerea participării a fost unanimă. Am avut și sprijinul moral al inspectoarei de limbi moderne, care a fost extrem de activă, a participat la toate jocurile, s-a distrat, a fost super încântată. De aici, invitația pentru cel de-al doilea atelier, cel de la Hațeg, și se pare că lucrurile nu se opresc aici, din fericire. Vor mai fi și altele.

Cum crezi că ar putea fi folosită învățarea experiențială în școală?

Eu cred că învățarea experiențială poate fi folosită și trebuie folosită – eu o folosesc deja cu mare succes. Toate activitățile făcute în cele două ateliere au fost puse în practică la ore (nu la clubul IMPACT), efectul este uimitor, elevii învață mult mai ușor, așteaptă cu drag ora de română/franceză și eu merg cu drag la ei. E vital ca învățarea experențială să devină o metoda comună cât mai multor școli din țara asta.

27972136_773784969481300_4232025618260695258_n

 

De ce să faci voluntariat în educație?

Text de Elena Nicolae, specialist comunicare la Fundația Noi Orizonturi și contributor la revista Sinteza

La Fundația Noi Orizonturi am avut, la început de februarie, două training-uri cu peste 40 de participanți, profesori și educatori care lucrează cu tineri. Văzându-i la treabă câteva zile la rând (inclusiv în weekend), de la ora 9 până la ora 18, cu două pauze de cafea și o pauză de prânz pe care le-au folosit să facă temele primite la curs sau să continue discuțiile despre învățare, nu am putut să nu mă întreb ce-i motivează să investească timp și energie în această pregătire suplimentară; ce-i determină să se implice, voluntar și suplimentar în educarea copiilor și tinerilor?

La unul dintre cursuri, cel de inițiere în IMPACT a liderilor celor 15 cluburi pe care le-am deschis anul acesta în zone cu destinație eco-turistică, le-am ocupat și eu pauzele, încercând să aflu răspunsul. Și deși argumentele pe care le-am auzit par diferite, la final mi-au confirmat, fiecare în parte, motivul care mă face pe mine să lucrez în acest domeniu: indiferent de întrebare, educația este răspunsul.

IMGP7785

GreenIMPACT înseamnă cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise în zone eco-turistice cu scopul de a promova patrimoniul local prin proiecte de service learning. Rețeaua numără în acest moment 34 de cluburi.

Hitter Annamaria, directoarea Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie și Sztrelenczuk Iolanda, profesor de engleză la aceeași școală, nu sunt doar colege, ci și partenere într-o organizație neguvernamentală pe care au înființat-o în 2008 din nevoie – Asociația Autism Baia Mare, prin care au dezvoltat de la zero servicii și care acum se ocupă de 120 de copii cu tulburări de dezvoltare. De ce au aplicat pentru înființarea unui club de inițiativă comunitară pentru tineri GreenIMPACT? „Vrem să promovăm școala, care e percepută mai degrabă negativ”, spune Annamaria. Odinioară, școala din Baia Sprie era singura din Transilvania cu profilul auto, dar între timp au apărut două licee similare în Baia Mare, care e la doar 10 km distanță și îi atrage mai mult pe tineri, fiind reședință de județ.  Așa că directoarea de la Baia Sprie a început să caute soluții pentru a păstra tinerii acasă: „Facem foarte multe proiecte. Ușa mea e deschisă pentru oricine vrea să facă ceva. Așa s-a întâmplat și acum, Iolanda a intrat la mine în birou și mi-a spus să aplicăm și pentru această oportunitate”. „Noi am mai avut un proiect de opt luni, anul trecut, legat de abilitarea tinerilor. Dar ne dorim un proiect care să-i implice pentru o perioadă mai îndelungată”, explică Iolanda. La prima întâlnire a clubului au venit nu doar elevi, ci și profesori, semn că Annamaria și Iolanda nu sunt singure pe acest drum – și colegii lor sunt interesați de noi modalități de a face învățare cu elevii.

annamaria si iolanda

Iolanda (a treia din dreapta, cu ochelari) și Annmaria (a doua din dreapta, cu eșarfă) își doresc să redea școlii în care predau – Colegiul Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie – renumele de ondinioară.

La urma urmei, crede Iolanda, aceasta este cea mai mare problemă a școlii românești – „că nu-i mai învață pe tineri”.  Cum își găsesc timp pentru școală, pentru clubul GreenIMPACT și pentru organizația pentru care au înființat-o? Au părut surprinse de întrebare și au ridicat din umeri a „unde există o nevoie se găsește și o cale”. De altfel, pe pagina de facebook a Iolandei este postat de mai multe ori un citat care pare să descrie perfect felul în care gândesc cele două colege și prietene: „Your mind is a garden/Your thoughts are the seeds/You can grow flowers/or you can grow weeds.” (Mintea ta e o grădină/Gândurile tale sunt semințe/Pot să crească flori/sau pot crește buruieni”).

Adrian Mircea este din Lupeni și lucrează la Liceul Teoretic Mircea Eliade, fiind consilier școlar al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Deva. A început să lucreze alături de copii din 2001, când s-a angajat ca psiholog la un orfelinat administrat de o organizație neguvernamentală. În învățământ lucrează din 2005, ajungând să predea și educație socială. Crede că cea mai mare problemă a elevilor astăzi este că și-au pierdut modelele, atât acasă, cât și la școală. ”Nici măcar în familie nu mai au asta! De multe ori părinții apelează la noi cu o atitudine de genul – copilul meu are o problemă, repară-l! Iar profesorii, deși ar putea avea așa o mare putere în devenirea tinerilor, preferă să se cramponeze de ordine ale ministerului, de directive ale inspectoratelor în loc să fie atenți la nevoile copilului. Eu m-am săturat să predau ceea ce nu vrea nimeni să învețe. Prefer să fac altfel – îi scot pe elevi afară din școală 90% din timp și aplicăm în practică ceea ce ar trebui să învățăm teoretic. Mă doare în cot de inspecție; eu fac ceea ce are nevoie copilul”, spune Adrian.

adrian mircea

Adrian Mircea crede că s-a născut voluntar.

Vrea să înființeze un club GreenIMPACT pentru că de mult visează să aplice principiile învățării experiențiale în lucrul cu elevii – „la cabinet, fără să-mi dau seama, făceam reflecție…”. Nici ideea de a avea un club nu îi este străină – la un moment dat a înființat „Clubul băieților cumsecade”, prin care a încercat să cultive tinerilor atitudini și obiceiuri sănătoase în relația cu ceilalți, iar ulterior a avut o tentativă de a înființa un club de teatru. Ce-l motivează pe el să se implice și să caute mereu noi și noi căi de a se apropia de elevii săi? Nu are un singur motiv, ci două: nevoia de a învăța lucruri noi – „am ales să fac lucrurile care îmi plac” – și dorința de a ajuta – „eu cred că m-am născut voluntar! Nu aștept nicio recompensă pentru ceea ce fac, decât satisfacția că am putut să ajut!”, mărturisește el.

Bogdan Mira și Cosmin Simtion sunt colegi la Școala Gimnazială Slimnic – Structura Ruși, județul Sibiu. Bogdan predă limba română și limba engleză, iar Cosmin este prof de istorie și consilier educativ. Au aplicat pentru înființarea unui club GreenIMPACT la inițiativa lui Cosmin, care stă în Ruși fix lângă un monument istoric neexploatat din punct de vedere turistic – Turnul înclinat. Clubul pe care l-au înființat se numește Cavalerii Turnului înclinat, iar contractul de valori pe care l-au întocmit la primele întâlniri e scris pe hârtie cerată care sugerează un papirus.

bogdan si cosmin

Bogdan (stânga) și Cosmin au înființat clubul GreenIMPACT Cavalerii Turnului Înclinat din dorința de a promova patrimoniul local din comuna Slimnic.

Și dacă la prima întâlnire au venit vreo 15 copii, la a treia au venit peste 30. „Este foarte interesantă ideea că putem să implicăm copiii mai mult timp. Am mai avut proiecte, dar toate au fost pe o perioadă determinată”, spune Bogdan. Cosmin, care predă de 20 de ani, stă, în Ruși, chiar lângă Turnul înclinat și a mai făcut cu elevii proiecte prin care a încercat să-l pună în valoare, pentru că ar fi o atracție turistică însemnată, dacă ar putea fi vizitat sau dacă ar exista măcar un panou care să-i spună istoria. Faptul acesta, care se întâmplă chiar sub nasul său, îi oferă oarecum o explicație pentru ceea ce a observat în două decenii de învățământ: foarte puțini tineri își cunosc țara. „Predau la țară, iar nevoile copiilor de aici sunt mult mai stringente și particulare decât ale celor de la oraș. Dar cea mai mare nevoie, a tuturor, este nevoia de cunoaștere; nevoia de a fi conștienți de ceea ce avem”, spune Cosmin. Iar Bogdan îl completează, adăugând că tinerii au nevoie „să învețe mai mult despre ce înseamnă a prețui”.

Nu au fost suficiente pauze la training să pot sta de vorbă cu toată lumea. Dar dacă fac bilanțul a ceea ce am obținut după ce am vorbit cu doar cinci oameni, cred că pot spune, liniștită, că am înțeles. Faci voluntariat în educație pentru că îți pasă. Îți pasă de școala în care predai sau învață copiii tăi; de moștenirea pe care ți-au lăsat-o strămoșii; de valorile naționale; de generațiile viitoare. Îți pasă.

Chestionarea intereselor elevilor

Text de Laura Borbe, formator Fundația Noi Orizonturi și profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca

Motto: nu există oameni demotivaţi, există doar oameni motivaţi de altceva decât vrem noi.

Eveniment National IMPACT 2

Programul Școala Altfel reprezintă o șansă de a experimenta diferite lucruri pe care nu le putem face (deși nu ne împiedică nimeni…) în restul anului. Unul din aceste lucruri, care pot fi experimentate, exersate (metodă, strategie, interpretare rezultate etc) este chestionarea intereselor elevilor. Despre nevoia de învățare și cum poate fi ea activată, am mai scris, acum încerc să răspund la întrebările: De ce să aflăm ce îi interesează pe elevi? și Ce am putea face cu această informație?

Interesele noastre vorbesc despre motivație. În mod obișnuit, spunem că dacă un om este interesat de ceva anume va avea și motivația de a obține ceea ce îl interesează. Acum câțiva ani, cei de la Institutul de Științe ale Educației (IȘE) au publicat un studiu. Aici am descoperit, de exemplu, că 24% dintre elevi și-ar dori ca la școală să se desfășoare activități de recreere, 20% și-ar dori activități sportive, 19% ar participa la diferite activități care presupun un anume talent (dans, informatică), 11% s-ar implica în proiecte și tot 11% în activități de voluntariat etc.

Un alt studiu al IȘE ne oferă alte informații interesante despre elevi. La întrebarea: Ce îi ajută pe elevi să fie mai motivați? elevii au răspuns:

  • ore atractive 35%
  • lecții aplicative 54%
  • climat 53% (p. 29)

La întrebarea: Ce poate face profesorul pentru ameliorarea nivelului de motivație? sunt enumerate mai multe, dintre ele rețin pentru acest subiect: investigarea nivelului de motivație pentru învățare în școală și a modului în care elevii doresc să li se predea și evaluarea interesului fiecărui elev pentru disciplina predată. (p.34)

În același studiu, conform lui R.Viau, pentru ca o activitate de învățare să stimuleze motivația, activitatea e de dorit:

  • să fie semnificativă, adică să corespundă intereselor, preocupărilor și să se armonizeze cu proiectele personale ale elevilor;
  • să fie diversificată şi integrată altor activităţi;
  • să reprezinte o provocare pentru elev (nici prea dificilă, nici prea uşoară);
  • să fie autentică (să ducă la o realizare/ produs/ rezultat asemănător cu ceva din viața reală);
  • să solicite angajamentul cognitiv al elevului;
  • să-l responsabilizeze pe elev, permițându-i să facă alegeri;
  • să-i permită elevului să interacționeze și să colaboreze cu ceilalți (pentru atingerea unui scop comun). Cooperarea suscită, în general, motivația elevilor, pentru că favorizează percepția despre propriile competențe și despre capacitatea lor de a controla activitatea de învățare. Activitățile axate pe competiție nu-i pot motiva decât pe cei mai puternici, adică pe aceia care au șansa de a câștiga; cei cu nivel mediu sau slabi au tendința să abandoneze.
  • să aibă un caracter interdisciplinar (conexiunea cu alte domenii de studiu).
  • să formuleze cerințele și condițiile în care se va desfășura activitatea (necesare pentru angajamentul și perseverența elevului în sarcină).
  • să se desfășoare într-o perioadă de timp suficientă. (p. 41-42)

Pornind de la toate aceste informații, este evident că ceea ce putem face în această perioadă (premergătoare Şcolii Altfel) este să investigăm interesele lor, pentru a folosi  rezultatele obținute în direcția îmbunătățirii strategiilor de predare la disciplinele noastre.

Un asemenea demers s-a petrecut deja la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, din Bistriţa, școală inclusă în proiectul „Se poate și Altfel!”, implementat de Fundația Noi Orizonturi și susținut de Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017.

Prin acest demers ne propunem să sprijinim trei școli din România să devină un centru de pilotare al unui proiect integrat și coerent de educație, conform Metodologiei Programului Școala Altfel; să pregătim echipa de coordonare a Programului Şcoala Altfel în elaborarea un proiect de educație pentru cetățenie economică și să susținem demersurile școlilor de promovare a know-how-lui obținut în urma conceperii, planificării, implementării și evaluării proiectului.

În urma aplicării unui chestionar, la Colegiul Național Liviu Rebreanu s-au obținut următoarele rezultate:                    

grafic 1

Dacă citim rezultatele, observăm că aproximativ 40% dintre elevii de gimnaziu doresc să își dezvolte creativitatea. Ce înseamnă asta, ce putem face cu această informație? În Școala Altfel, probabil, am putea propune diferite activități care dezvoltă creativitatea (și să îi observăm pe elevi în acest mediu de siguranță, cum reacționează, cât de creativi sunt), apoi, la clasă, la disciplinele predate, am putea face o schimbare semnificativă în modul în care solicităm rezolvarea de probleme: am putea alege demersuri euristice mai des, am putea utiliza metode și strategii care dezvoltă creativitatea sau cel puțin nu împiedică dezvoltarea ei.

grafic 2

În a doua figură vedem că 33,4% dintre elevii de liceu doresc să își dezvolte stima de sine. În Școala Altfel putem propune ateliere care să atingă subiectul sau chiar activități prin care se dezvoltă stima de sine, dar ceea ce ar fi cu adevărat valoros, ar fi să vedem ce anume din modul în care lucrăm la ore, la disciplinele noastre favorizează, sau nu, dezvoltarea stimei de sine. Poate modul în care formulăm feedback-ul, poate felul în care realizăm evaluarea sau poate tipurile de activități în care sunt implicați elevii pe parcursul orelor nu le permit să ia decizii, să își asume riscuri, să comunice în grup, să își exprime opinia… acestea fiind modalități prin care un om își poate dezvolta stima de sine.

În consecință, chestionarea intereselor elevilor este extrem de importantă, modalitățile prin care o putem face sunt variante, exemple și explicații despre cine, cum, când se poate face sunt și în Ghidul de implementare al Şcolii Altfel, (p 28-29), dar cel mai important lucru este să folosim ceea ce am descoperit prin chestionarea lor pentru a îmbunătăți activitatea la disciplinele noastre.

Închei cu o observație: e bine să fim atenți la modul în care formulăm întrebările. De cele mai multe ori ele sună așa: ce ai vrea să faci în Şcoala Altfel sau ce ai vrea să înveţi? La ele, elevii  răspund, de regulă: să ne distrăm (exemplificând ce i-ar distra) sau nimic (nu mai vor să învețe, pentru că învățatul, nu-i așa, e ceva plictisitor, ori Şcoala Altfel este, pentru majoritatea elevilor și profesorilor, o săptămână în care, în cel mai fericit caz, se produce învățare informală). Acest tip de răspuns este previzibil. Ceea ce e de dorit a se schimba este formularea întrebării.

Anul acesta, elevii de la Colegiul Național C.D. Loga, Caransebeș, inclus și el în proiectul „Se poate altfel” au procedat într-un alt mod. Iată ce mărturisește Oana Rîcă, elevă în clasa a XI, profilul filologie: „în anii anteriori, la ora de dirigenție, doamna dirigintă ne întreba ce vrem să facem și erau puține idei, cele mai multe fără legătură cu învățarea: voiam la film sau la o pizza… Au fost profesori care ne-au întrebat ce am vrea să învățam la disciplina lor, în Școala Altfel. De exemplu, la fizică am spus că am vrea să facem experimente, iar doamna profesoară s-a pregătit în acest sens și a fost foarte frumos. Anul acesta, la începutul orei de TIC, doamna profesoară ne-a invitat să răspundem la un chestionar. Ne-a plăcut faptul că am fost întrebați în ce direcție vrem să ne dezvoltăm (cunoștințe, aptitudini, atitudini) și am avut de ales 3 direcții din 30-40 de variante, ceea ce e foarte motivant”. De precizat că chestionarul utilizat de ei a fost realizat de o echipă de profesori din Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița – iar acesta este un model de cooperare între școli numai bun de urmat! 🙂

Ce nu vrem să înțelegem despre Școala altfel

Text de Laura Borbe, formator la Fundația Noi Orizonturi și profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca

Există în viață ferestre de libertate. Școala Altfel* este o astfel de fereastră.

De ce fereastră și nu ușă? Pentru că nu intrăm pe fereastră. Fereastra o deschidem din interior, suntem protejați, decizia de a o deschide ne aparține, chiar dacă altcineva, cândva a construit-o. Lumina poate pătrunde prin această fereastră, chiar dacă alegem să nu o deschidem. Însă pentru un efect maxim trebuie să facem în așa fel încât înăuntru să poată intra și aerul curat, proaspăt.

De ce „de libertate”? Pentru că putem experimenta tot ceea ce spunem că nu putem experimenta în restul timpului. Putem propune obiective, idei, metode, activități care s-ar putea să meargă foarte bine și învățămintele să ne fie de folos, în restul timpului. Putem să ne întărim certitudini sau să le desființăm. Putem să ne convingem că unele strategii „aiuritoare” chiar funcționează. Putem să greșim și să eliminăm erori. Putem să îi lăsăm pe copii să  descopere omul din noi, latura noastră frumoasă, de persoană curioasă, iubitoare de carte, pasionată de învățare, creativă, deschisă la nou, empatică. Putem să cunoaștem laturi ascunse ale sufletului lor de copii, lăsate ne-manifestate, pentru că există prea multe frici, constrângeri, mize. Putem fi, pentru o săptămână, absolut rupți de tot ceea ce face obiectul criticilor și plângerilor despre sistem, adică liberi și fericiți. Și trăind împreună bucuria, să decidem să o prelungim, încet, pe nespuse, dincolo de a 5-a zi.

Eveniment National IMPACT 8.jpg

Dar refuzăm, unii cu ciudă, cu revoltă, alții cu frică, aproape cu panică.

De ce refuzăm? Păi, să zicem că un motiv este teama de schimbare. Ok, dar există în jur sprijin și îl refuzăm, deci nu e un motiv real. Hmm, să zicem că un motiv e lipsa unor competențe. Ok, dar există în jur sprijin; în comunitate sunt părinți, asociații, specialiști, instituții la care putem apela să ne ajute și nu îi luăm ca parteneri reali, deci nu e un motiv real.

Ori ar putea fi ceva legat de faptul că libertatea implică responsabilitate? Da, aşa e, dar aici am să subliniez ceea ce spunea Adrian Stanciu (profesor/expert de Leading Change și Leadership la The Entrepreneurship Academy) pe blogul dânsului: responsabilitatea şi răspunderea nu sunt acelaşi lucru. S-ar putea să greşim, s-ar putea să propunem ceva şi să nu meargă deloc şi atunci ne gândim că vom fi traşi la răspundere, că vom fi vinovaţi. Aşa e. Suntem responsabili de eroare, am gândit prost, reflectăm asupra a ceea ce am gândit/făcut, descoperim de unde a venit eroarea şi anul viitor nu o mai repetăm. Recunoaştem că am greşit, arătăm tuturor unde am greşti şi mergem mai departe, înţelepţiţi.

Pe toţi zeii, asta este atitudinea pe care îmi doresc să o înveţe copiii de la mine şi culmea, ea se regăseşte în descriptorii de performanţă a celor două competenţe urmărite în Şcoala Altfel: a învăţa să înveţi (a reflecta asupra erorilor, a învăţa prin descoperire, a analiza critic deciziile, a căuta soluţii etc) şi dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale (a face faţă incertitudinilor, a accepta că eşti supus erorii, a recunoaşte că ai greşit, a fi optimist că lucrurile vor fi mai bine realizate data viitoare etc)

Ce ar mai fi? Refuz să continui, vă las pe voi cititorii să vă gândiți. Și închei spunând doar că unii nu doar că nu deshid fereastra, dar mai trag și jaluzelele, dintr-un instinct absurd al refuzului libertății, timp în care, pe întuneric, deplângem soarta de păsări măiastre închise în colivie.

* Programul „Școala altfel”, care a debutat în aprilie 2012, fiind organizat  simultan cu faza națională a olimpiadelor școlare, presupunea un orar special, format doar din activităţi cu caracter non-formal. Din anul școlar 2016-2017, Școala Altfel se poate organiza în trei perioade diferite, la alegerea fiecărei școli, și are scopul de a oferi un spațiu în care să fie testate metode alternative de învățare, care pot fi aplicate ulterior la clasă. Această schimbare a fost propusă de Ministerului Educației de Fundația Noi Orizonturi, în urma unei ample consultări a actorilor din domeniul educației. Noi Orizonturi a contribuit și la elaborarea Ghidului de implementare a programului.

Despre cititul cu plăcere

Text de Laura Borbe, formator la Fundația Noi Orizonturi și profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca.

Astăzi este Ziua Internaţională a Cititului Împreună (de ce nu, cu voce tare?!) şi m-am gândit să vă vorbesc despre ce înseamnă pentru mine cititul de/cu plăcere, iar cel mai bun mod de a o face este să vă povestesc despre o experienţă de anul trecut, din luna mai.

În cadrul unui proiect al Fundației Noi Orizonturi, am livrat – alături de Brandi Bates și Maria Kovacs, membre ale grupului Citim Împreună România – atelierul de „Citim împreună cu voce tare”, pentru părinti, profesori, educatori, copii din 9 școli din ţară.

IMG_1036

Oamenii au venit cu dorința de a afla ceva ce i-ar putea ajuta să îi convingă pe copii să citească. Pe lângă diferite strategii, metode și sugestii, discuția noastră a poposit asupra unui gând: ce înseamnă, defapt, pentru mine cititul cu plăcere? Această întrebare este una declanșatoare. Şi am început să reflectăm, iar unii chiar să descrie momente din copilărie sau din perioada adolescenței, studenției, vieții adulte (private ori profesionale) în care lectura a fost o plăcere.

Pentru mine, un asemenea moment s-a petrecut acum mai bine de 40 de ani, când, într-o după-masă, am auzit-o pe mama mea cum râdea cu poftă şi am descoperit romanul Peripeţiile Soldatului Svejk, a lui Jaroslav Hasek. E plăcut pentru un copil să îşi vadă mama râzând cu lacrimi. Mi-am dorit să râdem împreună, aşa că mama a început să îmi citească şi… am râs împreună.

Deci vă provoc – cititori ai acestui articol – să vă răspundeţi la această întrebare, să vă amintiţi un moment în care aţi citit cu plăcere şi să vi-l descrieți. Comparaţi apoi plăcerea de a citi cu aceea, de exemplu, de a mânca. Adevărat, uneori mâncăm ce avem, de foame, de nevoie… dar asta nu e plăcere.

Cum procedăm când ceea ce facem e din plăcere? Procedăm similar şi când vine vorba de cărți? Când alegem o mâncare, ea trebuie să fie gustoasă, să arate bine, să miroase bine, să nu fie nici prea multă, nici prea grea, bine gătită, potrivită pentru starea de sănătate în care ne aflăm… Dacă nu ne place, nu o începem, nu o terminăm… Procedăm la fel şi cu cărţile?

Cu acest mesaj am mers către participanţi, cu acest mesaj vin spre dvs.
Pentru ca plăcerea să apară, ar fi de dorit să lăsăm copilul să aleagă, după criterii relevante pentru el, cartea de citit. Sau să generăm un context favorabil pentru ca cititul să fie plăcere. Apoi să ne aşezăm într-un loc pe care-l propune el, când propune el şi să citim împreună cu voce tare, privind împreună în carte. Dacă facem din această întâmplare fericită un obicei, sunt şanse foarte mari ca, după un timp, copilul să înceapă să citească de/cu plăcere şi el, împreună cu noi sau singur.

Poftă bună la cărţi!