Ce înseamnă să fii altfel?

Text de Sorana Pogăcean, coordonator programe de formare la Fundația Noi Orizonturi

În 2017, expresia anului conform Dicționarului Collins a fost ”fake news” (știri false). Cei de la Dicționarul Oxford au scos la înaintare ”youthquake” (greu de tradus, dar ar defini schimbări majore produse de tineri). Pentru România, cuvântul anului, mi se pare mie, a fost ”ALTFEL” (în alt mod).

Există trei motive pentru care cred ca „altfel” merită această onoare:

  • Își găsește utilitatea în orice domeniu despre care vrem să ne exprimăm o părere – vrem șosele altfel, spitale altfel, școli altfel, legi altfel, economie altfel, români altfel. Iar exemplele pot să continue la nesfârșit.
  • Este suficient de generos pentru a descrie orice tip de schimbare mai mică sau mai mare pe care o așteptăm, fără a oferi neapărat detalii sau soluții care să ne angajeze în mod direct.
  • Exprimă clar opoziția față de „așa” despre care – incredibil – toții cădem de acord că nu este bun.

Și noi la Fundația Noi Orizonturi avem programe altfel, pregătim profesori altfel și ne dorim un viitor altfel pentru copiii din România. Nu a fost greu să ne poziționăm ca fiind o organizație altfel în educație, dar dificil a fost să definim în termeni de indicatori observabili și evaluabili cum arată acest „altfel”. Probabil acesta este și motivul pentru care am empatizat puternic cu școlile care organizează anual „Școala Altfel”. Sună bine, dar ce înseamnă?

4

Împreună cu trei școli din țară: Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița, Colegiul Naţional C.D.Loga din Caransebeş şi Şcoala Gimnazială nr. 10 din Suceava am început să definim mai clar cum arată succesul unui astfel de demers și ce eforturi sunt necesare pentru a ajunge acolo. Am fost ajutați prin proiectul „Se poate și altfel” de către Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2017.

Să le luăm pe rând:

  1. Școala Altfel presupune un efort colectiv.

Dacă mă gândesc cât timp și resurse îmi ocupă organizarea conferinței „Arhitecții Educației” care, de exemplu, anul trecut a fost un eveniment de o zi, 150 de participanți și 22 de speakeri și la care am lucrat alături de  trei colegi timp de 6 luni, ajung repede la concluzia că o școală cu 1.000 de copii, peste 70 de profesori și 5 zile de evenimente are nevoie de o super echipă de organizare. Un indicator de succes este, deci, echipa de organizare, în care trebuie să se audă, obligatoriu, vocea directorului, a profesorului, a părintelui și elevului. Absența oricărei voci aduce ineficiență.

Școlile înscrise în proiect au pornit la drum cu o echipă de cinci: 1 director, consilierul educativ, 1 profesor, 1 părinte și 1 elev. Acolo unde echipa a păstrat această componență efortul resimțit a fost gestionabil. Însă acolo unde s-a schimbat componența, presiunea asupra celorlalți a crescut considerabil. De exemplu, într-una dintre școli, direcțiunea a preferat să delege unui membru din CA participarea la ședințele de organizare. Ceea ce nu este rău, doar că, atunci când alegem această cale, delegăm atât responsabilitatea, cât și deciziile și ne asumăm să sprijinim echipa să le implementeze. Altfel, echipa se simte împovărată, dar și fără „autoritate” atunci când cere colegilor să ia parte la schimbare.

În alt caz am întâlnit reticență în a accepta părinții și elevii în nucleul de organizare, dar, cu puține insistențe din partea noastră, au descoperit că atunci când sunt invitați să depășească rolul de „beneficiari” – în cazul elevilor – sau „sponsori” – în cazul părinților – ei răspund prompt și bucuros. Și-au „suflecat mânecile” și, alături de profesori, au contribuit cu idei și soluții la provocările inerente organizării unui astfel de eveniment.

  1. Școala Altfel are gustul locului

Odată ce au fost eliminate constrângeri legate de curriculum, timp, materie, 1 profesor/atelier, spațiu etc., lucrurile păreau mai complicate decât în restul anului școlar. Una dintre reacțiile comune ale școlilor cu care colaborăm a fost să folosească (până la exces, aș zice eu) excursia școlară ca metodă de (pe)trecere a timpului. Să ne înțelegem, nu suntem împotriva excursiilor, dar au limite clare și cea mai grea de digerat este cea financiară.

Atunci când am investigat motivele pentru care aleg totuși această cale, sau decid să păstreze o organizare de genul „dirigintele și clasa”, am descoperit următoarele: se pornește de la premisa că asta își doresc elevii (să iasă din școală sau, dacă rămân, să nu facă „școală”), profesorii se simt singuri în tot acest proces și nu simt sprijinul comunității, comunitatea ar ajuta, dar nu știe cum să traducă oferta în obiective de învățare.

Experiența alături de școlile din proiect ne-a arătat că succesul acestei săptămâni arată astfel:

  • Planificarea Școlii Altfel începe cu investigarea intereselor și nevoilor elevilor. Iar asta presupune un proces structurat și asumat de „ascultare” și „răspuns”. Mai multe despre cum poate să arate un astfel de proces găsiți aici.
  • Coerența întregii săptămâni este dată de asumarea întregului colectiv, a competențelor transversale: a învăța să înveți și dezvoltarea abilităților socio-emoționale. Fiecare profesor are nevoie să își definească, pentru atelierul său și indiferent de subiectul ales, indicatorii prin care observă aceste două competențe. Cum definim corect și de ce este important ca și elevul să fie conștient de acești indicatori, puteți să citiți aici.
  • Libertatea de alegere atât a elevului, cât și a profesorului este esențială. Atunci când elevul simte că are la dispoziție o ofertă reală și relevantă, va alege responsabil și în concordanță cu nevoile sale. Atunci când profesorul are libertate să fie creativ, să colaboreze cu alți colegi, să iasă din zona sa de confort, atunci va sparge barierele predării. Toate cele trei școli au propus zeci de ateliere (unele interdisciplinare) și au implementat o soluție pusă la dispoziție de una dintre școli despre cum să gestioneze logistic acest demers.
  • Elevii care doresc să se implice sunt invitați să facă parte din echipa de organizare. În școlile din proiect ei au ajutat la colectarea nevoilor de învățare, la înscrieri, au devenit asistenți la atelierele profesorilor, chiar conduc propriul atelier. Este o oportunitate de creștere enormă pentru ei și un ajutor incontestabil pentru profesori.
  • Părinții sunt invitați să susțină ateliere alături de profesorii din școală. În această săptămână este important să deschidem porțile școli în ambele sensuri: ieșim în comunitate, dar și invităm comunitatea în școala noastră. Este o oportunitate să ne cunoaștem mai bine, să ne câștigăm simpatia și sprijinul lor și să învățăm unii de la alții.
  1. Școala Altfel nu este atât de „altfel”

Legenda spune că această săptămână a fost introdusă pentru a oferi profesorilor și elevilor oportunitatea de a testa metode și abordări noi care apoi, în urma unui proces de reflecție să fie transferate în activitatea de la clasă. Glumesc, nu este o legendă! Asta scrie în metodologie. Deci, mai adăugăm un criteriu: la finalul „Școlii Altfel” este important să reflectăm asupra experienței avute și să extragem lecții pentru viitor: ce a fost bine și păstrăm, ce poate fi îmbunătățit și schimbăm și ce transferăm la clasă. Acest proces poate fi condus de un facilitator extern școlii sau de cineva din echipa de organizare, însă nu sărim peste el.

descărcare (3)O scurtă sumarizare: am depășit momentul în care ne întrebam dacă Școala Altfel este relevantă în contextul educațional actual și ne asumăm să definim mai clar ce face această săptămână să fie de succes. Am urmărit îndeaproape și am sprijinit efortul a trei școli, pentru a înțelege care sunt ingredientele potrivite pentru o Săptămână Altfel reușită. O să fie perfect săptămâna asta? Eu sunt cea pesimistă din echipă și o să spun: aproape perfect!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s