Lună: iunie 2018

„Noi suntem țara pe care ne-am creat-o!”

Avocat de profesie, Simona Țimonea (43 de ani), s-a înscris anul trecut la Academia de service learning organizată de Fundația Noi Orizonturi la Râșnov și a devenit astfel membru în cea mai mare rețea de traineri voluntari din România.

La doar câteva săptămâni a avut ocazia să pună în practică ceea ce a aflat despre învățarea prin proiecte de serviciu în folosul comunității, la o școală din orașul în care locuiește – Caransebeș și la una din Drobeta Turnu Severin. Iar asta a făcut-o să se simtă ca în perioada de stagiatură: „când apăream în fața completului, în primii cinci ani, îmi făceam griji”. A trecut peste emoții mulțumită prietenei sale Mihaela Pral, colaborator vechi și de încredere al Fundației Noi Orizonturi, care i-a și spus, de altfel, despre cursul de formare de la Râșnov.

imgp4212-e1529918640927.jpg

La Râșnov, Simona s-a pregătit pentru a putea asista elevi în programarea și implementarea unor proiecte de serviciu în folosul comunității.

Am provocat-o pe Simona să ne povestească despre experiența de trainer voluntar în educație și a ieșit un articol numai bun de motivat oameni să se înscrie la Academia de antreprenoriat verde. 

Oamenii spun că avocații sunt prea ocupați să facă voluntariat. La tine cum a fost? Când ai început?

Acum 5 ani. Nici nu știu de unde mi-a venit nevoia asta… Eu am ajuns la un anumit nivel în care nu mai am nevoie de nimic în afară de sănătate. Așa simt. Că am ajuns într-un punct în care pot să dau. Așa am început. Deși am o agendă încărcată și programul meu este aproape la secundă. Dar încerc să le fac pe toate. Fetițele mele sunt deja mari, Iulia are 15 ani și Maria 11, deci se descurcă.  Am început cu Atelierul anti-plictiseală deschis oricărui copil din Caransebeș și lucrez și cu copiii de la Centrul Kolping, care oferă servicii comunitare și facilitează integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Poate a fost și nevoia mea, pentru că îmi place foarte mult să lucrez alături de copii… La Atelierul anti-plictiseală am început cu lucru manual, dar am ajuns să facem tot felul de activități… Am ieșit în natură, am făcut tablouri din frunzele și crenguțele de pe jos. Au fost super-încântați!

Ce a fost neașteptat la cursul de service learning?

Metoda și instrumentele – cartonașele cu valori, harta experiențelor , harta comunității…. Mi-a plăcut foarte mult că voi știați ce aveați de făcut, noi cumva am fost puși în temă. Deși la fața locului, în școlile unde am susținut trainiguri, am fost nevoiți să improvizăm, pentru că ne-am dat seama că era foarte greu să ne încadrăm într-un modul de o oră. Copiii oboseau foarte repede. Dar instrumentul cu harta… Erau pe jos și puneau toate simbolurile acelea… Foarte fain! Mă distram și eu să le prezint. Mi-au mai plăcut foarte mult cărțile cu valori: dădeau trăire și sens lucrurilor învățate. M-am bucurat foarte tare când am primit și eu un set, pentru mine!Apoi am primit cadou, iar acum am și eu setul meu.

Vrând, nevrând, ai avut ocazia să cunoști puțin sistemul de învățământ din România. Ce ți se pare că lipsește? Sau ce ar putea fi îmbunătățit?

În primul rând mi se pare că lipsesc activitățile practice la științele exacte, fizică, chimie.Învăț cu fiica mea cea mare, este în clasa a opta și are note mici, a luat și cinci, și șase, la fizică și chimie, pentru că nu înțelege fenomenul. L a fizică, unde eu îmi aduc aminte din școală, ne învățau forța de frecare pe plan înclinat. Păi efectiv ni se punea un corp și îi dădea drumul, să înțeleg, că nu realizai care este fenomenul. Iarăși la chimie, dacă nu faci experimente, să pui substanțele alea, să vezi ce se întâmplă, nu înțelegi. Și profesorul: vine la și 20, îi aruncă două formule pe tablă, zice „învățați din carte” și după aceea îi dă test din probleme. Păi ea ce să știe? Deci cred că laboratoarele sunt extrem de importante!

Deci crezi că ar trebui să fie mai mult pe experiență, practic decât teoretic?

DA, DA, DA!

Crezi că genul acesta de proiecte pentru comunitate, au valoare educativă pentru tineri?

Da, sigur, pentru că îi învață se se implice în comunitate mai mult.

Crezi că sunt conștienți că ar putea să facă ceva?

Nu-și dau seama că ar putea să facă ceva. Sau, dacă știu, nu cred că stă în puterea lor. Nu realizează că pot face diferența; că ei, împreună, pot să facă ceva vizibil în comunitate. Până la urmă tot de noi depinde, de adulți, să îi ghidăm. Și cred că școala tradițională nu face asta.

simona timonea

Care sunt planurile tale de viitor în privința voluntariatului?

Am înființat o asociație împreuna cu Mihaela și cu Mihai, soțul meu, ca să avem un cadru legal pentru parteneriate și sponsorizări. Mie mi-a pus Dumnezeu pe suflet copiii de la Centrul de Plasament din Zăgujeni, unde au fost ceva probleme (un tânăr s-a spânzurat, aici, în toamna anului 2017). Doamna care este la conducerea direcției vrea să facă o schimbare, o schimbare în bine, zic eu, pentru copii – încearcă să-i plaseze în familii, să schimbe măsura de plasament, din centru în familii maternale și a reușit cu copiii sub 12 ani. Cu cei mari e mai greu…

Te vezi vreodată oprindu-te din voluntariat?

Nu. În schimb să știi că m-am văzut renunțând la avocatură. Sună ciudat, dar mă gândeam… Doamne! Dacă reușesc să îmi acopăr nevoile lunare!Nu fac excese, nu îmi trebuie nu știu câți bani… Atunci m-aș vedea renunțând, pentru că atâtea aș vrea să fac și nu am timp!

Care sunt cele mai importante lucruri pe care vrei să le faci în viitor?

În primul rând aș vrea să găsesc timp să-l petrec cu copiii mei, pentru că ăsta este reversul medaliei – nu mai am așa de mult timp pentru ele. Deși credeam că Iulia, cea mare, nu resimte, îmi mai spune câteodată că „sunt mai importanți pentru tine copiii de la Zăgujeni”, că „eu sunt responsabilitatea ta, nu ei” ceva de genul. La asta mă gândesc mereu și încerc să caut timp și pentru ele. Separat una de cealaltă, pentru că sunt complet diferite și au nevoi diferite. În al doilea rând, mă gândesc tot timpul la copiii aceștia de la Zăgujeni, cum să fac să le fie bine. Sunt multe abuzuri, sunt îngrijitori care agresează copiii, dar nimeni nu merge în față să declare. Eu am aflat de la copii chestiunile astea și nu știu cum să fac să fie bine… Mă mai gândesc mereu să avem un loc al nostru, pentru asociație. Mi-ar plăcea să am și o florărie, o librărie și o cafenea – ar merge și făcute într-un singur loc 🙂

Dacă ar fi să convingi pe cineva de ce să facă voluntariat în educație, ce i-ai spune?

Primul lucru care mi-a venit în minte poate suna ca un clișeu, dar până la urmă este o investiție în viitor. Viitorul țării nostre depinde de cum îi îndrumăm pe copiii de astăzi, pentru că degeaba sunt câțiva care fac protest în Sibiu sau în Cluj… Este nevoie de asta pentru schimbarea viitorului nostru! Noi suntem țara pe care ne-am creat-o!

 

Reclame