Gardienii Colinelor Transilvaniei

Proiectul GreenIMPACT s-a născut cu cinci cluburi pilot deschise la începutul anului 2017 în ecodestinația Colinele Transilvaniei. Acum peste 200 de copii din Alțîna, Biertan, Chirpăr, Făgăraș, Merghindeal, Moșna, Nemșa, Saschiz, Rănișari, Roșia, Ruși își descoperă cu drag comunitatea și comorile sale și realizează că este posibil să îți croiești un rost și acasă.

Proiectele lor de serviciu în folosul comunității – de la organizarea de brunch-uri sau tururi ghidate până la amenajarea unor locuri de popas sau fabricarea manuală de suveniruri – arată cât de mult îi încântă rolul pe care și-l pot asuma: acela de gardian și promotor al patrimoniului local.

Administratorul ecodestinației, Asociația Mioritics, a înțeles mai repede acest lucru și a răspuns fiecarei solicitări pe care a primit-o din partea cluburilor sau a Fundației Noi Orizonturi pentru a le asigura greenimpacților ghidajul necesar în explorarea potențialului Colinelor. După aproape doi ani de când au apărut cluburile, Mihai Dragomir, directorul Mioritics, aproape că nu (mai) vede viitorul ecodestinației fără cluburile GreenIMPACT. A explicat de ce într-un interviu pe care ni l-a acordat în vară, la un training de antreprenoriat social dedicat liderilor de cluburi GreenIMPACT.

training antreprenoriat

Lideri GreenIMPACT învățând despre antreprenoriatul social.

Mihai, care este, personal, proiectul preferat făcut de cluburile GreenIMPACT în Coline?

Mai aproape de profilul meu și al asociației Mioritics sunt proiectele făcute de copiii de la Moșna (organizarea unui brunch) și Biertan (amenajarea unui traseu de bicicletă și a unui loc de popas). De aceste proiecte am fost cumva mai legați. Dar nu înseamnă că Saschizul, de exemplu, nu face lucruri minunate. La Moșna, ideea de brunch s-a mulat pe o valoare pe care și noi o cultivăm  și la fel s-a întâmplat la Biertan, cu marcajul traseelor de bicicletă.

Ceea ce au făcut copiii la Biertan ne și motivează, datorită pasiunii cu care și-au făcut treaba. Iar faptul că nu s-au lăsat doborâți, în ciuda a ceea ce au pătimit (înainte cu o zi de lansare, locul lor de popas a fost vandalizat – n.r.) ne face pe noi să nu mai avem nicio scuză – că am obosit, că nu mai avem energie, că de ce să facem asta…

mihai-dragomir-e1536756103269.jpg

Mihai Dragomir (centru) la o discuție despre GreenIMPACT.

Proiectul de Biertan a mai făcut ceva – a aprins scânteia unui conflict care tot mocnea în ecodestinație, un conflict între noi, cei care facem trasee, și Ocolul Silvic. Pentru că în timp ce amenajau ei traseul, așa cum știau ei, unul dintre copii – mai activ și cu spirit civic – a văzut niște lucruri și le-a reclamat. Și așa a început un conflict care inițial ne-a pus într-o situație delicată, dar mulțumită căruia a avut loc prima întâlnire dintre mai multe asociații și Ocolul Silvic. Întâlnire care nu se întâmplase niciodată până atunci, pentru că fiecare prefera să meargă pe drumul lui; Ocolul Silvic se făcea că nu ne vede, iar noi ne vedeam de treabă fără să-i întrebăm prea multe, pentru că știam că ne pun piedici. Inițial am spus – aoleo, nu vrem asta. Genul ăsta de conflict nu ne ajută… Dar de fapt noi amânam ceva ce tot avea să se întâmple, la un moment dat. Ei s-a întâmplat, ne-am spus fiecare punctul de vedere și acum depinde de noi să construim pe treaba asta și să nu o lăsăm așa.

Pe termen lung care crezi că va fi efectul acestui proiect care a reușit să lanseze 32 de cluburi funcționale, ceea ce înseamnă vreo 700 de copii care învață despre ecoturism și despre cum să-și prețuiască comorile?

Vorbim la modul general, noi, administratorii de ecodestinații, o să ne blocăm, la un moment dat. Pentru că, deși avem idei bune, deși suntem susținuți să facem treburi bune, ceva se întâmplă în aceste comunități, care nu depinde de noi – depopularea. Și din păcate pleacă oamenii care erau activi, cu care puteam să facem câte ceva. Deja începem să realizăm că nu mai avem cu cine să lucrăm, nici în organizație, nici pe teren. Noi avem nevoie de cetățeni activi pe termen lung și aici intervin cluburile GreenIMPACT, care asta pregătesc. Acoperă zona asta de educație pe care noi nu avem timp și experiență s-o facem. Pe termen lung acesta este, de fapt, rezultatul: acești copii își vor găsi un rost în comunitățile lor; vor deveni oamenii pe care se va baza destinația. E simplu. De fapt, fără acești oameni ne-am prăbuși.

Pentru voi, ca ecodestinație, care ar fi cea mai potrivită modalitate prin care să continue acest proiect?

Cluburile GreenIMPACT pot deveni furnizorii noștri de servicii, pe bază contractuală, comercială, asigurându-și în acest fel și finanțarea pentru propriile proiecte de la club. Pentru că noi avem nevoie de oameni în teren, avem activități de marcare, de monitorizare, organizăm evenimente….,  iar ei ar putea fi partenerii noștri locali. Acum avem doi oameni care umblă în destinație toată ziua ca să rezolve probleme. De ce să mai deplasăm oameni, care să consume timp și gaz, când lucrurile astea le pot face niște tineri într-o localitate?

PROIECTELE DIN COLINELE TRANSILVANIEI

Cavalerii Turnului Înclinat Ruși

Proiect: Promovarea Turnului Ȋnclinat din Ruși – cel mai înclinat turn din lume dupa cel din Pisa – prin  amplasarea unor panouri informative în trei limbi și amenajarea unui mic popas ȋn imediata apropiere.

Parteneri: Primǎria și Consiliul Local al comunei Slimnic, prin achiziţionarea panourilor informative şi furnizarea coșurilor de gunoi ce vor fi montate; Biblioteca scolii, pǎrinți voluntari pentru furnizarea și transportarea materialelor lemnoase necesare amenajǎrii popasului.

GreenIMPACT Roșia

Proiect: Promovarea turistică a satului Nou prin punerea în valoare a  rețetelor vechi și a poveștilor locale prin publicarea unui ghid culinar și a unei culegeri de povești.

Parteneri: Pastorul Eginald Schlattner, Pastorul Cornel Fogoroșiu, Asociatia „Elijah”, Toacse Sorin-profesor voluntar pentru realizarea și tipărirea ghidurilor, Primăria Roșia. 

GreenIMPACT Rășinari

Proiect: Promovarea stânelor prin realizarea unui circuit care să ofere turiștilor posibilitatea de a asista și participa la activități specifice și de a degusta produse tradiționale. Circuitul se află pe un panou în centrul comunei.

Parteneri:  Primăria Rășinari, Centrul de Informare Turistică și pensiuni agroturistice.

GreenIMPACT Merghindeal

Proiect: Reînvierea, păstrarea și continuarea tradițiilor legate de dansul popular din zonă prin înființarea unei academii de dans popular pentru copii.

Parteneri:  Primăria, 2 eleve care fac parte din ansamblul Cununa Agnita (ajutor la repetiții), învățătoarea Barbu Adela (instructor).

GreenIMPACT Chirpăr

Proiect: Organizarea unui festival culinar (numit brunch în Transilvania) care să valorifice preparatele tradiționale obținute din produsele naturale ale comunei Chirpăr.

Parteneri:  Ana Gabriel – reprezentanta părinților în Consiliul de Administrație a școlii; Chirion Stanulț – antreprenor local și membru-fondator al ansamblului de dansuri populare din Chirpăr; Primăria; cluburile din Alțîna și Merghindeal, 4 producători locali (telemea, miere, rachiu, lavandă), 10 voluntari pentru realizarea preparatelor culinare.

GreenIMPACT Moșna

Proiect: Valorificarea unor rețete tradiționale locale prin organizarea unui  brunch în curtea Bisericii Evanghelice.

Parteneri: Primăria.

GreenIMPACT Făgăraș

Proiect 1: Promovarea patrimoniului cultural al Țării Făgărașului prin realizarea unei expoziții de obiecte tradiționale, costume populare, carte de rețete vechi, broșura cu povești și legende, harta localitățlor din Țara Făgărașului, materiale video.

Proiect 2: Organizarea unor ateliere de confecționat jucării, unde copiii vor putea confecționa propriile jucării alături de părinți, bunici sau educatoare/ învățătoare.

Parteneri: Youth Bank

GreenIMPACT Saschiz

Proiect 1. Amenajarea unui loc de agrement (loc de campare pentru turiști, loc de picnic pentru localnici)  pe un platou în apropiere de vatra satului.

Proiect 2: Organizarea unor șezători de unde turiștii vor putea pleca cu un produs cusut de ei după un model românesc sau săsesc din Saschiz.

Pareneri: Asociația Pro Vobis, Grupul de Acțiune Locală GAL Dealurile Târnavelor, Fundația Adept.

GreenIMPACT Alțîna

Proiect: Realizarea de produse tip suvenir (broșură cu legende locale, vederi pictate, magneți, semne de carte din lut) cu imagini ale obiectivelor de patrimoniu cultural (costume populare românești și săsești), cu imprimarea pe lut a speciilor de floră locală.

Parteneri: Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului, Biserica Evanghelică.

GreenIMPACT Biertan

Proiect 1: Amenajarea unui traseu pentru bicicletă și drumeție pe dealul de Est al satului Biertan și a unui loc de popas în punctul de belvedere.

Proiect 2: Valorificarea unui simbol local – Donarium-ul (piesă creștină din sec. IV descoperită în Biertan) – prin transformarea lui în medalion de mărțișor, „Mărțișorul de Biertan”. 

Parteneri: Primăria Biertan, Mioritics, Ocolul Silvic Dumbrăveni.

Lansată în 2017, rețeaua GreenIMPACT numără acum 32 de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri. Înființate cu sprijinul unor parteneri care cred în valoarea acestei inițiative, Romanian-American Foundation, Lidl Romania, Fundația Orange, Banca Transilvania, Trasmec și Rotary Visio, cluburile GreenIMPACT promovează programul de învățare prin serviciu în folosul comunității al Fundației Noi Orizonturi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s