învățare experiențială

Școala trebuie să fie cât mai maleabilă

Text de Alice Teodorescu, colaborator-povestitor pentru Fundația Noi Orizonturi

Cristina Hangea a ajuns profesor dintr-o întâmplare. A terminat Facultatea de Litere, Limbi Moderne Aplicate, pregătindu-se pentru meseria de traducător, însă a primit o ofertă de a fi profesor de limba engleză și de atunci predă cu drag și grijă pentru copii.

”În orice comunitate există o nevoie, și în mediul rural și în cel urban, dar la cei din mediul rural totuși nevoia e mai mare. Am avut șansa să experimentez, am început cu orașul, apoi m-am titularizat în mediul rural.”, iar acum predă la Școala Gimnazială Dumitrița din jud. Bistrița. ”Lucrez cu elevi buni, la minte și la suflet, plini de energie, dornici de comunicare și afirmare, dar cu posibilități reduse de implicare în activități care să îi ajute în procesul de „transformare” în adulți responsabili, încrezători în sine, determinați.”, adaugă ea. De aceea, crede în puterea școlii și a proiectelor, a înființat un club IMPACT și un ONG – Tineri pentru Comunitate.

Proiect Scoala ca un loc de joaca

Elevi implicați în #ServiceLearning

Se descrie în 3 cuvinte astfel: Curioasă. Prietenoasă. Responsabilă. Și spune despre școală că ”trebuie să fie cât mai maleabilă”. Crede că școala românească încă produce elite și că există mulți profesori care vor să se adapteze și să transmită informații ”astfel încât copiilor să le fie ușor de receptat”, de aceea crede în îmbinarea ”metodelor formale cu cele non-formale” pentru a forma deprinderi, pentru a-i învăța pe copii să își ia facă propriile alegeri.

Deși nu locuiește în satul în care predă, pentru că îi place să se implice și să facă multe pentru elevii ei, creează proiecte alături de elevi și își dorește să îi pregătească pentru viață: ”Poate nu întotdeauna poți să pregătești elite în disciplina ta, dar nu numai la asta se rezumă formarea elevilor, ci și la formarea personală, la creație și dezvoltare personală. Practic nu îți dai seama neapărat în cadrul proiectului, îți dai seama după aceea ce ai facut si mai vrei să faci. Tot timpul sunt tineri dupa proiect care te întreabă „ce mai facem, când mai facem?”.

Așa începe și povestea proiectului Colțul de creativitate și timp liber desfășurat în perioada martie-iunie 2017, care a avut scopul de a dezvolta un spațiu de creativitate și timp liber pentru 50 de elevi ai claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Dumitrița. ”Nevoia acestui proiect a fost identificată de membrii Clubului Impact Micii Voluntari Dumitrița prin metode non-formale precum brainstorming, harta comunității sau arborele problemei. Mai precis, aceștia au identificat că, la nivelul școlii, elevii nu aveau un spațiu de petrecere a pauzelor, de organizare a unor evenimente educative sau culturale în aer liber și de stimulare a creativității. Exista o curte a școlii destul de mare, însă aceasta era adesea spațiul de depozitare al lemnelor pentru foc.” Mai mult decât atât, curtea avea doar două bănci pe care, adesea, copiii se certau, deși și-ar fi dorit să poată sta la povești, să se bucure cu adevărat de pauze. De aceea, și-au propus re-amenajarea spațiului prin curățarea lui, crearea unei zone destinate colțului de creativitate și timp liber prin amplasarea de cauciucuri pictate și realizarea de bănci și mese din lemn.

20171020_132103

Colțul de creativitate și timp liber

Încă de la începutul proiectului, Cristina Hangea și-a propus să fie facilitator și să îi lase pe elevi să își asume responsabilitatea: ”Ne-am organizat rapid și eficient în mai multe echipe cu diferite sarcini: echipa responsabilă de comunicarea cu autoritățile locale, echipa de cumpărături, echipa responsabilă cu evenimentele caritabile, etc. și am dat start activităților. După ce am stabilit obiectivele și ne-am împărțit, am fost lângă fiecare dintre ei și am observat schimbări, în sensul că deveneau mai responsabili, iar unii care în clasă nu prea se înțelegeau, au început să lucreze în echipă și au văzut că pot să comunice și să fie diferiți decât la clasă. La alții am observat inițiativa, veneau ei cu idei și propuneri, sugestii noi ca să putem face lucrurile să fie cât mai bine. Mulți voiau sa îi implice și pe alții, să aducă colegi din afara clubului, ceea ce au și făcut. Au înțeles că fac asta pentru ei, nu pentru note, că este ceva care le ramane lor, așa că au fost diferiți față de cum sunt la ore”.

Tot elevii au fost cei care au mobilizat comunitatea: și-au convins părinții să le dea unelte de lucru (bormașini, roabe etc.), au organizat un Târg de Prăjituri de Dragobete pentru a strânge fondurile necesare și și-au implicat bunicii cu gătitul de bunătăți, au făcut un spectacol – Talente de Primăvară – în parteneriat cu Primăria, care le-a oferit spațiu, și Școala Gimnazială Pietriș, Liceul Tehnologic Sfânta Maria și Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița, tot pentru strângere de fonduri, ba chiar i-au convins pe oameni să doneze cauciucuri, flori și alte lucruri necesare parcului.

”A urmat apoi partea cea mai plăcută a proiectului, în care membrii Clubului Impact Micii Voluntari Dumitrița au lucrat cot la cot alături de alți elevi din școală, profesori și părinți pentru a amenaja colțul de creativitate și timp liber în curtea școlii lor: au pictat, au plantat flori, s-au distrat, au învățat. Și…credeți că ne-am oprit aici? Nici pomeneală! Spațiul amenajat cu atâta drag, a reprezentat locul de desfășurare a unor ore de limba engleză, franceză, muzică, desen, în zilele însorite din mai-iunie 2017, precum și a unor activități non-formale precum întâlnirile de club, activități din cadrul Săptămâna Școala Altfel, Ziua Copilului. A reprezentat de fapt locul în care am realizat, noi, cei implicați în proiect, că învățarea se produce și în afara pereților sălii de clasă.” De altfel, spațiul este în continuare folosit pentru ore, dar și pentru alte activități creative.

Proces de învățare și transformare continuă

Bineînțeles că au fost momente și momente în cadrul proiectului, așa că procesul de reflecție și evaluare era parte din activitate:  ”Purtam discuții despre ce a fost bine și ce nu, scriau pe post-it-uri sau mai jucam Jenga și extrageau din turnuleț câte o piesă și spuneau ce a fost sau nu a fost bun la o activitate, făceau ei propuneri și analizam și modul în care au lucrat echipele, ce ar face mai bine pe viitor. Au fost tot felul de discuții, încercam să ne ascultăm unii pe ceilalți, să ajungem la un compromis și să mergem mai departe cu activitățile, să nu rămânem blocați din cauza unor certuri. Practic astea au fost problemele în cadrul proiectului, iar cei care erau mai motivați incercau sa îi motiveze și pe ceilalți.”

Poveste Cristina Hangea

Amenajări și voie bună la Dumitrița

În cele din urmă, au reușit să amenajeze spațiul și au descoperit câte s-au schimbat: ”Fiind o școală mică, în jur de 100 și ceva de elevi, cu toții ne implicăm în proiecte și mai ales în acest proiect toți ne-au ajutat, dintr-a V-a pana în a VIII-a, fiecare a făcut câte ceva. Fără doar și poate, am învățat cu toții o mulțime de lucruri pe care le putem aplica atât în viața de zi cu zi, cât și la clasă.”

Iar când vorbim de competențe dezvoltate, care le vor folosi în continuare, Cristina subliniază: ”Mai precis, elevii au dezvoltat abilități de comunicare, argumentare, negociere, ceea ce a fost confirmat și de profesoara de limba română, aceasta menționând că unii elevi au mai mult curaj de a răspunde la oră și își argumentează mai structurat răspunsurile. Apoi, elevii au dezvoltat abilitatea de a realiza calcule matematice, fiind nevoiți să calculeze bugetul proiectului, banii colectați la evenimentele caritabile, să facă adunări, scăderi, înmulțiri, împărțiri.  Au mai fost dezvoltate competențe în domeniul educației plastice privind combinarea culorilor la pictarea cauciucurilor, astfel încât acestea să aibă un aspect plăcut. Pe lângă aceste competențe vizate de programele școlare la disciplinele limba română, matematică, educație plastică, au fost dezvoltate atitudini (responsabilitate, atenție la detalii, implicare),valori (creativitate, curaj, curiozitate, perseverență, iubire, bunătate, echitate, recunoștință, speranță, umor) și abilități (munca în echipă, comunicare, negociere, organizare) necesare pentru o bună derulare a procesului de predare-învățare, indiferent de disciplină și programă școlară. Și este important de menționat că acestea nu au fost dezvoltate doar de către elevi ci și de către profesorul coodornator, în speță, eu, Cristina Hangea, care pot mărturisi că am devenit mai apropiată de elevii mei, comunic mai ușor cu ei, reușesc să transmit mai eficient informații la orele de limba engleză, mă organizez mult mai bine și mai rapid în condiții de stres și sunt mult mai degajată în timpul inspecțiilor școlare și a lecțiilor deschise deoarece sunt mai sigură pe mine și pe elevii mei.”

Aceasta este una dintre cele 10 experiențe câștigătoare în competiția ”Învățăm prin experiențe, transformăm școala”. Competiția este parte din proiectul ”ReSursa de Service Learning” finanțat prin programul “Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Peste 200 de cadre didactice, din 100 de școli vor accesa pachetul de formare pe Service Learning pe care îl construim în cadrul proiectului: bibliotecă online de resurse, program de formare cu două rute (ruta acreditată MEN și ruta scurtă, acreditată UBB Cluj), dar și conferința internațională de service learning.

Reclame

Un pas spre schimbare

Text de Alice Teodorescu, colaborator-povestitor pentru Fundația Noi Orizonturi

Anul acesta stă sub semnul învățării relevante și al #ServiceLearning, altfel spus o ”metodă” de învățare care are puterea de a transforma școala și modul în care ne raportăm la educație în general. În plus, de efecte beneficiază o comunitate întreagă, motiv pentru care eu cred foarte tare în ceea ce poate face.

De aceea, am pornit în descoperirea unor povești despre astfel de proiecte și profesorii care le generează, sub forma unei competiții (Învățăm prin experiențe, transformăm școala) și am găsit numeroase exemple. Pe cele mai relevante 10 le-am și premiat, iar pe profesori i-am luat la întrebări, curioasă să aflu ce-i motivează, cum de au ajuns ei să facă educație și ce își doresc de la școală pe mai departe.

Astfel au ieșit 10 noi povești pe care le veți putea citi, în serie, aici. Iar pe prima vă invit să o descoperiți chiar acum:

Mirela Aurora Canonenco este învățătoare de 18 ani, fiind titulară la Triteni, în județul Cluj, din 1999. A ajuns accidental să dea la liceul pedagogic, urmându-și cea mai bună prietenă, însă a descoperit că asta este ceea ce i se potrivește cel mai bine: ”În timp am descoperit că într-adevăr e o misiune valoroasă, misiunea de învățător. Consider că e un rol atât de important în societate și în educația oamenilor pe termen lung, încât mi se pare cea mai valoroasă meserie.” A predat timp de 5 ani la o școală din Cluj, făcând o pauză de Triteni, dar s-a întors tot aici, la Școala Gimnazială ”Pavel Dan” din Tritenii de Jos, pentru că vrea să fie ”dascăl de țară, unde copiii au mai mare nevoie de mine.”

Poveste Mirela Canonenco_Marsul ecologistilor

Elevi implicați într-un marș al ecologiștilor

Crede că a fi învățător înseamnă, în primul rând, a avea grijă de latura umană și emoțională a copiilor: ”Dacă nu ești aplecat și deasupra celorlalte nevoi ale copiilor, care la urma urmei sunt baza, nu cred că învățarea poate avea loc.”, iar progresul și educația bună înseamnă să iei ”o clasă de copii, toți de I sau de S și să-i aduci la B, pe toți. Cel mai important este să vezi într-un copil că e mai bun decât ieri.” Totodată, când vine vorba de școala actuală, Mirela spune că ar trebui să se adapteze secolului 21, pentru că ”nu mai sunt aceiași copii, iar adaptabilitatea la clasă, la elevi, la vârsta fiecăruia”, tehnologia, inteligențele multiple – toate ar trebui să fie compas pentru o învățare de calitate. ”Acum că suntem în era tehnologiei, poți să îți găsești resurse pe internet, cât de multe vrei tu, ca dascăl poți să le personalizezi și să adaptezi clasei tale anumite tematici, dar e nevoie de implicare și dorință, dacă vrei să fii creativ.”

Cele 3 cuvinte care o caracterizează: Echilibru. Implicare. Ajutor. Iar când vine vorba de implicare, își aduce aminte cu drag de o zi de vineri, în luna octombrie 2016, când ”aproximativ 80 de elevi din clasele V- VIII au invadat sala în care mă aflam, dornici să afle ce ”minuni” se întâmplă la un Club de inițiativă comunitară IMPACT. ”Pfai!”, mi-am zis în acel moment, punându-mi mâinile în capul încărcat de întrebări fără răspuns: ”Cum, Doamne ne descurcăm noi (2 lideri) cu atâția copii?”, ”Cum vom putea aplica curriculum IMPACT cu un grup așa mare?”, ”Cum ne vom organiza?”, ”Cum vom lucra în echipă?” ”Cum ne vom pregăti activitățile?” etc. În primele întâlniri de club am trăit un curcubeu de emoții. Eram bucuroasă pentru că vedeam un așa număr mare de copii care doresc să învețe lucruri noi, să exploreze, să descopere, să experimenteze, să se facă utili, să se implice în viața comunității lor, dar totodată mi-era teamă că nu vom reuși să-i motivăm suficient, pentru a rămâne.”

Atelier de reutilizare creativa

Atelier de reciclare a deșeurilor – educație ecologică în comunitate

Așa începe povestea proiectului Un pas spre schimbare, un proiect de educație ecologică pe care elevii l-au ales după ce au făcut harta comunității, au vorbit cu oamenii, au aflat care sunt problemele și nevoile lor și au ales: ”Sătenii au semnalat mult mai multe probleme existente în comunitate, precum drumurile impracticabile, lipsa canalizării (în unele zone ale satului) etc. Acesta a fost momentul în care copiii au învățat să cerceteze probleme (cauze, efecte), să caute răspunsuri și să efectueze studii de caz.  A urmat apoi cel mai dificil moment pentru noi. ”Atât de multe probleme!” ,” Cu care să începem?”, ”Care sunt prioritare?” (Răspunsul copiilor: ”Toate”). Am gândit atunci: ”Ne punem întrebări? Foarte bine. E primul pas spre acțiune și implicare”. Toate aceste probleme ”aduse din comunitate” au fost din nou analizate de către copii și din lista aceea lungă le-au ales doar pe cele care pot fi rezolvate de către ei, micii cetățeni. Așa au convenit că în mai multe zone din sat există multă mizerie și gunoaie, iar ei pot contribui la menținerea unui mediu curat. Deci, au decis. Pornim la treabă!”

Comunitatea susține schimbarea?

Proiectul de educație ecologică a avut și sprijinul primăriei care a pus la ”dispoziție un mijloc de transport pentru a ”colinda” satul în vederea stabilirii zonelor pe care vrem să le igienizăm. Domnul primar ne-a fost ghid în această ”călătorie” și ne-a condus exact în locurile cele mai expuse focarelor de infecție. Am decis să stabilim o ”Zi verde” și am convocat comunitatea la acțiune prin afișe, fluturași. Am mediatizat evenimentul în mass-media locală și în ”ziua cea mare” am avut plăcuta surpriză ca un număr foarte mare de elevi, părinți, cadre didactice, membrii ai comunității să fie interesați de această acțiune. Primăria ne-a fost din nou aproape, colectând toți sacii de gunoi pe care noi i-am lăsat pe ”traseul curățeniei”. A fost un partener de nădejde și în acest moment al proiectului.”

Personalizarea cosurilor de gunoi

Personalizarea coșurilor de gunoi

De asemenea, comunitatea se implicase și în momentul în care copiii au făcut un Târg de Crăciun pentru a strânge fondurile necesare pentru coșuri de gunoi, ca parte din inițiativa ecologică: ”Acest târg s-a desfășurat sub forma unor ateliere: ”Pahare cu surprize”, ”Pictură pe față”, ”Expoziție de obiecte, cu specific de iarnă (cu vânzare)”, ”Atelier gastronomic” (turte și covrigi de cumpărat), ”Tombolă”, ”Renul și ținta”, ”Atelier de tatuaje” etc. Pentru participarea la atelierul dorit era necesară plata unui singur leu. Leu cu leu, s-au făcut 1300 la finalul târgului.”, bani cu care copiii s-au ”distrat făcând cumpărături online” pentru prima dată și obținând coșurile de gunoi dorite.

Mai mult decât atât, ”copiii au dorit să personalizeze coșurile de gunoi pentru a le face mai atractive. Au cerut ajutorul unui bunic, care i-a învățat cum să facă un șablon, cum să pregătească materialele și cum să aplice vopseaua. Fiecare copil a reușit să-și pună în valoare abilitățile practice individuale în vederea finalizării acestei acțiuni. Am transportat/ amplasat apoi coșurile de gunoi în diferite zone ale satului, cu ajutor primit din partea primăriei, din nou. Ni s-a pus la dispoziție un mijloc de transport special și îndrumați de către două persoane delegate din partea primăriei, am reușit să așezăm coșurile noastre vesele la loc de cinste. Privindu-le, te îndeamnă să le folosești.”, ne spune Mirela.

Pe lângă acestea, proiectul a inclus și un atelier creativ de reciclare a deșeurilor și un Marș al ecologiștilor, ”care a fost cea mai zgomotoasă acțiune a proiectului nostru (la propriu). Cu aprobarea primăriei și purtând toți eșarfe verzi, confecționate de noi, ne-am deplasat pe ulițele satului cu pancarte, fluiere, muzică și voci puternice. Când un bunic ne-a întrebat: ”Ce aveți mă? Ce faceți atâta gălăgie?” ne-am bucurat. Înseamnă că am fost auziți.”

Lecții învățate și transformări

”Am observat autocontrolul. Toți aveau tendința de a avea idei multe și se supărau dacă ideea lor nu era îmbrățișată de restul grupului. Am observat spre finalul anului că au început să-și mai mențină controlul asupra reacțiilor negative, nu mai făceau aprecieri critice asupra colegilor, se susțineau unii pe alții și spre târgul de Crăciun organizat au știut să-și distribuie sarcini, în funcție de talentele lor și de valorile fiecăruia.” Astfel, când au decis cine merge în audiență la primărie, au luat hotărârea printr-un joc de rol în care au simulat întâlnirea: ”A fost totul public, totul democratic, deci nu a trebuit să selectam, s-au selectat ei și nu a mai fost nici o discuție. Dupa acest joc de rol, nu au mai fost nemulțumiți, pentru că s-au autoevaluat fiecare și feedback-ul l-au primit de la colegii lor imediat, care au apreciat în mod corect abilitățile fiecăruia”.

De asemenea, când a fost timpul de a reflecta asupra ce a mers bine și ce nu a mers bine în proiect, au găsit o metodă creativă de a face procesul: uitându-se la toate pozele făcute. ”Au zis că în urma proiectului au învățat să colaboreze, să muncească în echipă, au învățat că pot fi de folos, au învățat să își cunoască colegii mai bine”. Au existat multe conflicte pe parcurs, la târgul de Crăciun, când au ales coșurile de gunoi, însă Mirela i-a lăsat să negocieze și să își rezolve problemele, pentru a învăța cum să se descurce împreună.

Igienizare

Educație ecologică și igienizare, în echipă

”Ce am fi putut face altfel în acest proiect? <<Să căutăm colaboratori din rândul unor societăți implicate în acțiuni de protejare a mediului și să invităm o televiziune pentru a filma momentele de implicare socială, în vederea promovării în mass-media a acțiunilor noastre, ca exemple de bune practici>>- au mai menționat copiii.”

Concluzia? Urmează amenajarea unui parc educațional, proiect câștigat cu susținerea unui alt club IMPACT, cu ”aparate de joacă, grădini de legume, hotel de fluturi, insecte, alei, plante aromatice… nu ne-am gândit niciodată ca locul nostru de joacă se va transforma de fapt într-un loc de relaxare, într-un parc de relaxare”. În cele din urmă, cu dorință și timp, poți face orice, iar creativitatea va veni, mai spune Mirela: ”E frumos când poți face lucruri frumoase pentru cei din jur doar cu dorința de implicare, cu atât de puține resurse uneori poți să faci atât de multe lucruri mărețe. Cred că ăsta e rolul cel mai important al IMPACT, să îi poți motiva pe copii, să fii puterea exemplului în a te implica, să nu mai aștepte să primească ceva dacă fac un lucru bun, să vină din suflet, nu condiționat”.

Competențe școlare trăite

”Am constatat că pe parcursul proiectului ne-am  exersat și îmbunătățit cunoștințele/ competențele la nivelul următoarelor discipline:

  • Limba și literatura română (utilizarea corectă şi adecvată a formelor exprimării orale şi scrise în diverse situaţii de comunicare- redactarea scrisorilor, compunerea poeziilor, elaborarea textelor pentru afișe, fluturași, articol în ziar, intervievarea cetățenilor),
  • Matematică (realizarea bugetului proiectului, gestionarea banilor obținuți la Târgul de Crăciun),
  • TIC (realizare de afișe, fluturași, comanda on-line a coșurilor de gunoi, redactare de e-mail-uri, utilizarea rețelelor de socializare),
  • Educație socială (investigarea unor probleme, participare responsabilă la luarea deciziilor, spirit de inițiativă, colaborare, spirit critic și antreprenorial),
  • Educație tehnologică și aplicații practice (personalizarea coșurilor de gunoi și amplasarea lor),
  • Educație plastică (confecționare de felicitări/ obiecte cu specific de iarnă, pictarea pancartelor și a obiectelor din materiale reciclabile),
  • Educație ecologică (acțiunile de igienizare, atelierele de reutilizare creativă, marșul ecologiștior, amplasare coșuri),
  • Educație fizică, sport și sănătate (drumețiile),
  • Consiliere și dezvoltare personală (colaborare, muncă în echipă, autocontrol, perseverență, respect, bunătate).”

 

”Un pas spre schimbare” este una dintre cele 10 experiențe câștigătoare în competiția ”Învățăm prin experiențe, transformăm școala”. Competiția este parte din proiectul ”ReSursa de Service Learning” finanțat prin programul “Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Peste 200 de cadre didactice, din 100 de școli vor accesa pachetul de formare pe Service Learning pe care îl construim în cadrul proiectului: bibliotecă online de resurse, program de formare cu două rute (ruta acreditată MEN și ruta scurtă, acreditată UBB Cluj), dar și conferința internațională de service learning.

Păstrătorii tradițiilor moroșene

În inima ecodestinației Eco Maramureș funcționează două cluburi GreenIMPACT, la Breb și Budești. Dar zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului este promovată și de alte patru cluburi GreenIMPACT deschise în localități apropiate: unul la Sighetu Marmației, unul la Baia Sprie și două la Baia Mare. Astfel, în timp ce cluburile din Breb și Budești organizează evenimente – principalul cârlig pentru ecoturism – cluburile de la oraș duc vestea mai departe, educând și informând generațiile viitoare de ecoturiști.  Rețeta are efect imediat, dar își va arăta cu adevărat eficiența pe termen lung, consideră Edit Pop, directorul EcoLogic, asociația care administrează ecodestinația.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

„Cluburile înființate inițial – în Breb și Budești – sunt semințe bine puse, care deja au dat lăstari. Avantajul lor este că sunt chiar în destinație, în mijlocul lucrurilor, și pot contribui activ la păstrarea și promovarea tradițiilor. Și aceasta este, de fapt, motivarea care-i aduce turiști în ecodestinația noastră. Noi nu avem munți înalți sau peisaje sălbatice; totul e mai molcom, la noi. Gutâiul nu depășește 1.400 de m. Dar avem tradițiile”, spune Edit Pop.

Clubul din Breb, care și-a luat numele „Coconii din Breb”, a organizat în luna februarie o șezătoare la care au anunțat proiectul în comunitate; un eveniment de Paști – „Joc în sat” (în aprilie) și un eveniment de lansare a unui ghid turistic al satului Breb (în iulie), în care sunt menționați meșterii populari, pensiunile și locurile unde se poate vedea/gusta/asculta ceva tradițional.

 

Clubul din Budești a organizat, la rândul său, un eveniment-festival (în mai) prin care a promovat meșterii populari, dar și portul și jocul tradiționale. Copiii din ambele cluburi s-au documentat serios pentru proiectele lor, vizitând comunitatea și făcând recensământul comorilor locale care merită promovate. În felul acesta, cluburile au reușit să mobilizeze și aducă alături de ei întregul sat – ba s-au și vizitat unele pe altele la evenimente. Acum pensiunile din Breb, de exemplu, organizează ateliere de gătit bucate tradiționale dedicate fetelor din sat, conștiente că existența unei asemenea resurse – tineri care-și cunosc valorile și le mențin vii – este de neprețuit pentru propriul business. „Brebul este ca un tren – a mobilizat întreaga comunitate. Lucrurile se așează frumos acolo. Și Budeștiul face ce trebuie – evenimentele sunt baza experienței turistice, așa că nu putem decât să ne bucurăm de inițiativele lor”, explică Edit Pop.

Cluburile din Baia Mare s-au concentrat pe promovarea ecodestinației. Astfel, clubul GreenIMPACT Nenițescu a realizat un calendar al evenimentelor organizate în ecodestinație, „Calen_DARU di pă Mara, Creasta și Cosău” (lansat în iunie și promovat în alte școli din oraș), iar clubul GreenIMPACT Barițiu a conceput un ghid turistic și o hartă interactivă prin care au promovat cele 7 localități reprezentative dintre râurile Mara și Cosău pe care de asemenea le-au promovat în școlile din oraș.

Clubul din Baia Sprie s-a concentrat pe valorificarea ariei protejate Lacul Albastru, militând pentru includerea sa în perimetrul ecodestinației, iar clubul de la Sighetul Marmației s-a ocupat de punerea în valoare a Pădurii Crăiasca, din apropierea comunei Ocna Șugatag.

Indiferent, însă, de proiectul ales, cluburile GreenIMPACT din Maramureș au făcut un lucru excepțional: au vizitat ecodestinația și s-au vizitat între ele, pentru a face schimb de experiență. Iar asta crează un teren fertil și semințelor plantate în localitățile din apropiere, pe care, concluzionează administratorul ecodestinației, „le așteptăm acum să dea și ele rod”.

Lansată în 2017, rețeaua GreenIMPACT numără acum 32 de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri. Înființate cu sprijinul unor parteneri care cred în valoarea acestei inițiative, Romanian-American FoundationLidl RomaniaFundatia OrangeBanca Transilvania, Trasmec și Rotary Visio, cluburile GreenIMPACT promovează programul de învățare prin serviciu în folosul comunității al Fundației Noi Orizonturi.

 

Service learning = un mod de a înțelege învățarea (partea I)

Text de Sorana Pogăcean, coordonator programe de formare la Fundația Noi Orizonturi

Scurtă radiografie a situației educației în România la ora actuală:

  • La evaluarea PISA [i]din 2015 rezultatele la nivel european au arătat că suntem pe locul 27 din 28 la științe ale naturii și citire/lectură și pe locul 26 din 28 la matematică;
  • Abandon școlar[ii]: 19-20% (dar, știm deja că fenomenul este mult mai mare decât o arată cifrele oficiale);
  • 42% dintre elevi sunt analfabeți funcționali[iii] (nu înțeleg ceea ce citesc);
  • Media ultimilor cinci ani la examenul de Bacalaureat[iv] arată că doar 64% din elevii înscriși reușesc să obțină o notă de trecere;
  • 6 din 10 angajatori din România acuză[v] lipsa de pregătire a tinerilor intrați pe piața muncii.

Deși pare că suntem mai mult în cădere liberă, decât la o răscruce, cred că încă mai putem face niște alegeri conștiente. Copiii care aduc medalii olimpice internaționale nu pot să mai compenseze sau să justifice modul în care facem astăzi educație. Nu este corect nici să dăm vina pe „generația de azi” și pe telefoanele inteligente pentru că metodele noastre nu mai funcționează. Cumva, contextul din România pare o conversație dintre Alice și pisica din Țara Minunilor:

Îmi poți spune, te rog, pe unde să o iau?”, întreabă Alice.

„Asta depinde în mare măsura de unde vrei să ajungi”, răspunde pisica. 

„Nu prea știu unde vreau să ajung”, spuse fata.

„Atunci nu contează în ce direcție o apuci”, răspunse pisica.

Atunci când Fundația Noi Orizonturi promovează proiectele de service learning nu vorbim despre „o metodă”, ci despre un mod de a înțelege învățarea. Învățarea prin experiență, proiectele sau chiar solidaritatea ca formă de învățare nu au fost inventate ieri. Mi se pare interesant că toate școlile private aleg să utilizeze învățarea bazată pe proiecte sau chiar proiectele de service learning, iar școlile publice consideră această formă de învățare potrivită doar în extracurricular și doar din bunăvoința unor profesori care sunt dispuși să stea „după ore”.

 

41839007_2258172804225017_2871689888011386880_o

Cred că sunt mai multe motive pentru care învățarea prin proiecte – și mai specific prin serviciu în folosul comunității – nu a ajuns să aibă recunoaștere și susținere mai largă.

  1. Lipsa controlului

Proiectele de service learning sunt alese, gândite și realizate de către elevi. Asta înseamnă că trebuie să avem răbdare și trebuie să fim creativi până când ei ajung să își găsească vocea și pot să articuleze soluții pertinente. Cele mai bune proiecte de service learning sunt realizate în jurul unor profesori care nu se tem de puțină gălăgie în clasă, care nu urmăresc nici o agendă personală și sunt la fel de uimiți de rezultat precum elevii lor, care își cunosc atât de bine domeniul pe care îl predau încât, atunci când citesc programa școlară, văd niște linii directoare și nu limite sau restricții.

  1. Consumă foarte mult timp

Principiul care guvernează proiectele de service learning este „servește nevoilor comunității”. Asta înseamnă că trebuie să ieșim din sala de clasă și să ne întâlnim cu „comunitatea”, să aflăm nevoile acesteia, să găsim cele mai bune soluții împreună, să construim un parteneriat real și să răspundem cu adevărat nevoilor. În plus, nu „ajutăm”, ci „ne ajutăm reciproc”. Toate acestea necesită timp. Nimic nu este predefinit, explorăm și redefinim înțelegeri comune. O școală care se împarte în segmente de 50 de minute, fără nici o legătură între ele și în care parcă tot timpul bate la ușă ceva test sau examen, nu lasă prea mult spațiu de negociere.

  1. Este dificil să urmărești progresul în învățare

Componenta de solidaritate se află într-o balanță cu cea de învățare. Nu întotdeauna într-o stare de echilibru, dar întotdeauna în căutarea acesteia. Profesorul este cel care se asigură că fiecare proiect de service learning se va concretiza în lecții învățate. Asta presupune rigurozitate pedagogică în stabilirea obiectivelor de învățare, alegerea unor activități potrivite pentru atingerea acestora, dar și monitorizare și evaluare. Dacă un proiect de service learning se realizează inter/trans disciplinar, atunci abilitățile profesorului trebuie să fie cu atât mai avansate. Nu voi comenta foarte mult acest subiect, însă doar ca și o curiozitate, în România, la ora actuală, pregătirea inițială a unui profesor necesită aproximativ 40 de ore de practică[vii]. Mă întreb sincer dacă este suficient pentru a jongla cu ușurința cu astfel de noțiuni.

invatare

Sunt multe motive pentru care nu facem progrese în direcția instituționalizării unor abordări pedagogice de tipul proiectelor de service learning. Cred, însă, că cel mai mare impediment este faptul că nu știm încotro vrem să mergem: ca școală, ca țară. Proiectele de service learning nu sunt răspunsul, ci o cale. Suntem pregătiți să ne asumăm o altfel de direcție? Explorăm săptămâna viitoare posibile opțiuni.

Note

[i] http://www.oecd.org/

[ii] https://ec.europa.eu/education/policy/school/early-school-leavers_ro

[iii] http://ceae.ro/wp-content/uploads/2015/10/Raport-Scaderea-analfabetismului-functional.pdf

[iv] www.edu.ro

[v] https://www.zf.ro/profesii/sase-din-zece-angajatori-romani-sunt-nemultumiti-de-pregatirea-tinerilor-15264431

[vii] Analiza ofertei online a celor mai mari 4 universități publice din România

„Noi suntem țara pe care ne-am creat-o!”

Avocat de profesie, Simona Țimonea (43 de ani), s-a înscris anul trecut la Academia de service learning organizată de Fundația Noi Orizonturi la Râșnov și a devenit astfel membru în cea mai mare rețea de traineri voluntari din România.

La doar câteva săptămâni a avut ocazia să pună în practică ceea ce a aflat despre învățarea prin proiecte de serviciu în folosul comunității, la o școală din orașul în care locuiește – Caransebeș și la una din Drobeta Turnu Severin. Iar asta a făcut-o să se simtă ca în perioada de stagiatură: „când apăream în fața completului, în primii cinci ani, îmi făceam griji”. A trecut peste emoții mulțumită prietenei sale Mihaela Pral, colaborator vechi și de încredere al Fundației Noi Orizonturi, care i-a și spus, de altfel, despre cursul de formare de la Râșnov.

imgp4212-e1529918640927.jpg

La Râșnov, Simona s-a pregătit pentru a putea asista elevi în programarea și implementarea unor proiecte de serviciu în folosul comunității.

Am provocat-o pe Simona să ne povestească despre experiența de trainer voluntar în educație și a ieșit un articol numai bun de motivat oameni să se înscrie la Academia de antreprenoriat verde. 

Oamenii spun că avocații sunt prea ocupați să facă voluntariat. La tine cum a fost? Când ai început?

Acum 5 ani. Nici nu știu de unde mi-a venit nevoia asta… Eu am ajuns la un anumit nivel în care nu mai am nevoie de nimic în afară de sănătate. Așa simt. Că am ajuns într-un punct în care pot să dau. Așa am început. Deși am o agendă încărcată și programul meu este aproape la secundă. Dar încerc să le fac pe toate. Fetițele mele sunt deja mari, Iulia are 15 ani și Maria 11, deci se descurcă.  Am început cu Atelierul anti-plictiseală deschis oricărui copil din Caransebeș și lucrez și cu copiii de la Centrul Kolping, care oferă servicii comunitare și facilitează integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Poate a fost și nevoia mea, pentru că îmi place foarte mult să lucrez alături de copii… La Atelierul anti-plictiseală am început cu lucru manual, dar am ajuns să facem tot felul de activități… Am ieșit în natură, am făcut tablouri din frunzele și crenguțele de pe jos. Au fost super-încântați!

Ce a fost neașteptat la cursul de service learning?

Metoda și instrumentele – cartonașele cu valori, harta experiențelor , harta comunității…. Mi-a plăcut foarte mult că voi știați ce aveați de făcut, noi cumva am fost puși în temă. Deși la fața locului, în școlile unde am susținut trainiguri, am fost nevoiți să improvizăm, pentru că ne-am dat seama că era foarte greu să ne încadrăm într-un modul de o oră. Copiii oboseau foarte repede. Dar instrumentul cu harta… Erau pe jos și puneau toate simbolurile acelea… Foarte fain! Mă distram și eu să le prezint. Mi-au mai plăcut foarte mult cărțile cu valori: dădeau trăire și sens lucrurilor învățate. M-am bucurat foarte tare când am primit și eu un set, pentru mine!Apoi am primit cadou, iar acum am și eu setul meu.

Vrând, nevrând, ai avut ocazia să cunoști puțin sistemul de învățământ din România. Ce ți se pare că lipsește? Sau ce ar putea fi îmbunătățit?

În primul rând mi se pare că lipsesc activitățile practice la științele exacte, fizică, chimie.Învăț cu fiica mea cea mare, este în clasa a opta și are note mici, a luat și cinci, și șase, la fizică și chimie, pentru că nu înțelege fenomenul. L a fizică, unde eu îmi aduc aminte din școală, ne învățau forța de frecare pe plan înclinat. Păi efectiv ni se punea un corp și îi dădea drumul, să înțeleg, că nu realizai care este fenomenul. Iarăși la chimie, dacă nu faci experimente, să pui substanțele alea, să vezi ce se întâmplă, nu înțelegi. Și profesorul: vine la și 20, îi aruncă două formule pe tablă, zice „învățați din carte” și după aceea îi dă test din probleme. Păi ea ce să știe? Deci cred că laboratoarele sunt extrem de importante!

Deci crezi că ar trebui să fie mai mult pe experiență, practic decât teoretic?

DA, DA, DA!

Crezi că genul acesta de proiecte pentru comunitate, au valoare educativă pentru tineri?

Da, sigur, pentru că îi învață se se implice în comunitate mai mult.

Crezi că sunt conștienți că ar putea să facă ceva?

Nu-și dau seama că ar putea să facă ceva. Sau, dacă știu, nu cred că stă în puterea lor. Nu realizează că pot face diferența; că ei, împreună, pot să facă ceva vizibil în comunitate. Până la urmă tot de noi depinde, de adulți, să îi ghidăm. Și cred că școala tradițională nu face asta.

simona timonea

Care sunt planurile tale de viitor în privința voluntariatului?

Am înființat o asociație împreuna cu Mihaela și cu Mihai, soțul meu, ca să avem un cadru legal pentru parteneriate și sponsorizări. Mie mi-a pus Dumnezeu pe suflet copiii de la Centrul de Plasament din Zăgujeni, unde au fost ceva probleme (un tânăr s-a spânzurat, aici, în toamna anului 2017). Doamna care este la conducerea direcției vrea să facă o schimbare, o schimbare în bine, zic eu, pentru copii – încearcă să-i plaseze în familii, să schimbe măsura de plasament, din centru în familii maternale și a reușit cu copiii sub 12 ani. Cu cei mari e mai greu…

Te vezi vreodată oprindu-te din voluntariat?

Nu. În schimb să știi că m-am văzut renunțând la avocatură. Sună ciudat, dar mă gândeam… Doamne! Dacă reușesc să îmi acopăr nevoile lunare!Nu fac excese, nu îmi trebuie nu știu câți bani… Atunci m-aș vedea renunțând, pentru că atâtea aș vrea să fac și nu am timp!

Care sunt cele mai importante lucruri pe care vrei să le faci în viitor?

În primul rând aș vrea să găsesc timp să-l petrec cu copiii mei, pentru că ăsta este reversul medaliei – nu mai am așa de mult timp pentru ele. Deși credeam că Iulia, cea mare, nu resimte, îmi mai spune câteodată că „sunt mai importanți pentru tine copiii de la Zăgujeni”, că „eu sunt responsabilitatea ta, nu ei” ceva de genul. La asta mă gândesc mereu și încerc să caut timp și pentru ele. Separat una de cealaltă, pentru că sunt complet diferite și au nevoi diferite. În al doilea rând, mă gândesc tot timpul la copiii aceștia de la Zăgujeni, cum să fac să le fie bine. Sunt multe abuzuri, sunt îngrijitori care agresează copiii, dar nimeni nu merge în față să declare. Eu am aflat de la copii chestiunile astea și nu știu cum să fac să fie bine… Mă mai gândesc mereu să avem un loc al nostru, pentru asociație. Mi-ar plăcea să am și o florărie, o librărie și o cafenea – ar merge și făcute într-un singur loc 🙂

Dacă ar fi să convingi pe cineva de ce să facă voluntariat în educație, ce i-ai spune?

Primul lucru care mi-a venit în minte poate suna ca un clișeu, dar până la urmă este o investiție în viitor. Viitorul țării nostre depinde de cum îi îndrumăm pe copiii de astăzi, pentru că degeaba sunt câțiva care fac protest în Sibiu sau în Cluj… Este nevoie de asta pentru schimbarea viitorului nostru! Noi suntem țara pe care ne-am creat-o!

 

Două roți, o farfurie și o comunitate fericită

Text de Lidia Bondiuc coordonatorul rețelei de cluburi IMPACT, deschise cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi

Joi, 17 mai 2018. Josenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

În curtea școlii, veselie. Elevi și profesori se pregătesc de inaugurarea unui traseu cicloturistic de 8 km realizat de clubul IMPACT „Aripi în văzduh”. Peste tot – tricouri albastre: „Eu sunt de IMPACT. Care este super-puterea ta?”, inclusiv pe umerii directoarei Felicia Măjeri, care-i susține pe impacți chiar și atunci când nici ei nu mai au încredere că pot.

IMGP0028

În fața Școlii Gimnaziale Josenii Bârgăului a fost instalat un panou cu harta traseului „După deal”, care începe și se termină la școală.

Ceilalți participanți, elevi, profesori, contabila și secretara școlii, au venit îmbrăcați cum se cuvine, cu echipament de drumeție și haine de ploaie. Impacții au avut grijă se pună în bagaje saci mari de plastic, pentru cei care n-au apucat să verifice prognoza, înainte să pornească de-acasă de dimineață. Toată lumea așteaptă să se termine orele, să pornească în drumeția de inaugurare a traseului cicloturistic „După deal” marcat de impacţi împreună cu „băieții de la salvamont” Para, Crețu și Năşcuţu.

Denumit „Două roţi şi-o farfurie”, proiectul impacților a primit o finanțare de 400 de lei – bani de sămânță –  în competiţia naţională „Elevi de serviciu în folosul comunităţii 3”, pe care am lansat-o în anul Centenarului din dorinţa de a scoate la iveală comori locale cu valoare națională.

traineri.jpgÎn cadrul unui workshop de Service Learning susținut de Simona şi Cristi (foto), de la Asociația Ruralis și traineri voluntari ai Fundaţiei Noi Orizonturi, impacţii au făcut harta comunității lor, pentru a descoperi care sunt provocările dar și atuurile. La final au hotărât prin vot ideea de proiect care să scoată în evidență comorile de care se simt mândri. Au avut de ales între acțiuni de plantare și împădurire, promovarea semnificației numelor tradiționale, realizarea unui traseu de bicicletă, igienizarea cursurilor apelor, promovarea și conservarea tradițiilor, a rețetelor şi mâncărurilor tradiționale sau realizarea unui parc de relaxare pentru comunitate. Ținând cont de pasiunile și interesele lor, tinerii au optat pentru realizarea unui traseu ciclo-turistic şi promovarea rețetelor tradiționale. Chiar dacă aparent cele două obiective nu au nimic în comun, ei au găsit o variantă ingenioasă de a le îmbina.

Cum argumentează necesitatea acestui proiect? „Comuna Josenii Bîrgăului este situată într-o zonă de munte, la granița dintre Bucovina și Transilvania, aproape de pasul Tihuța. Fiind o așezare veche, atestată de la 1390, are potențial turistic, mai ales pe partea de natură, trasee, peisaje etc. Acest potențial nu  a fost valorificat așa cum merită”. Pentru a aduce cât mai mulți turiști în zona lor dar și pentru a le oferi localnicilor un context interesant de petrecere a timpului liber, ei au marcat un traseu de drumeție, accesibil și pentru bicicliștii mai aventuroși, pe o distanţă de aproximativ 8 km, punând lângă marcaje, din loc în loc, numele unor mâncăruri vechi bîrgăuane. La finalul traseului, turistul poate descoperi „comoara” culinară sub forma unor rețete detaliate cuprinse într-o revistă: ratotă, cartofi rântăliţi, plăcintă cu brânză sărată și ceapă, balmoș, găluște cu păsat… De unde această pasiune culinară? „Ce face ca țara, regiunea sau satul să fie cu adevărat frumoase și speciale? E simplu: comunitatea, oamenii, tradițiile. (…) Unul dintre lucrurile cele mai de preț pe care le are după mine Valea Bîrgăului este minunata gastronomie, simplă dar complexă în același timp. Când zic simplă, nu mă refer la faptul că este ușor de gătit și conține ingrediente mereu la îndemână. Orice preparat ați gusta de pe Valea Bîrgăului, sentimentul că ați gustat dintr-o bucată de rai, persistă”, spune Elena Ciot-Monda, o impactă de-a VII-a, în revista pe care școala a dedicat-o proiectului „Două roți și-o farfurie”, ca model de bună practică în educația nonformală.

Impacții își doresc ca traseul „După deal” să intre în circuitul turistic al zonei, să se lege cu alte trasee care deja atrag turiști, sportivi, oameni iubitori de natură, de mișcare și de mâncare tradițională românească.

La drumeția de lansare a traseului au participat peste 70 de persoane: profesori, elevi ai școlii gimnaziale, directorul școlii din comuna apropiată, salvamont-ul – care i-a vegheat pas cu pas și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bistrița – inspector general Camelia Tabără și inspector de sector Smaranda Florean, care au văzut evenimentul pe Facebook și și-au dorit să-și petreacă după-amiaza pe dealuri, alături de impacţi și de ceilalți drumeți. Și primarul localității, Vrâncean Nicolae, a fost prezent la eveniment, iar la final i-a invitat pe toți participanții la o petrecere câmpenească, la o cabană pe deal, cu bucate alese, realizate cu ajutorul părinților și prietenilor impacților: sarmale, gulaș cu carne de mistreț, pâine de caș, brânză, jumeri, ceapă, slănină, caș și turtă dulce.

Parcurgerea traseului nu a fost chiar așa de simplă. Elevii mai întâmpinau câte un obstacol pe care îl depășeau dacă reușeau să răspundă la întrebări de la diferite materii… limba română (Ce este o personificare? Uitați-vă la un element din natură și personificați-l), educație fizică (Unde s-au ținut prima dată Jocurile Olimpice? Unde se va ține campionatul mondial de fotbal din 2018?), geografie (Știți cum se numesc satele pe care le vedeți în vale? Ce înălțime are vârful Heniu Mare?). Profu’ de geogra, un pasionat de alegatul pe munți (nu, nu este o metaforă), le-a explicat copiilor mai multe despre specificul geografic al zonei și despre munții care stau de veghe la poalele Bîrgăului.

„Așa trebuie să fie școala – …profesorii, părintii, primăria și biserica braț la braț, cu toții trebuie să se implice în educația copiilor, ca o comunitate unită”, a spus mama unuia dintre copii, mândră nevoie mare de ceea ce au reușit impacții. „Eu nu sunt de acord că elevii și profesorii nu vor să facă nimic, nu vor să se implice în nimic… Ei au nevoie să știe că cineva este alături de ei și le oferă contextul și încurajarea necesară de a face diverse lucruri. Eu sunt și profesor de sport și ca director uneori mai întârzii la orele mele, deoarece apar tot felul de situații. În 5 minute copiii sunt în fața biroului meu, să mă cheme la oră. Când intru în curtea școlii, în fiecare dimineață, copii îmi sar în brațe. Ei au nevoie doar de cineva care să fie acolo pentru ei…”, a spus și directorul școlii gimnaziale din Bistrița Bârgăului, Viorel Popandrone, invitat și el la eveniment.

În acest proiect elevii au organizat activități de strângere de fonduri (au pregătit ceai, ciocolată caldă, prăjituri) și astfel au dublat finanțarea primită. Au făcut o vânătoare de rețete străvechi de la bunici și vecini și au decis care sunt cele mai reprezentative pentru satul lor, au marcat traseul și au lucrat îndeaproape cu experți pentru generarea hărții și pentru parcurgerea primului drum de recunoaștere: salvamontist șef echipă Horațiu Miron, voluntar salvamont Vasile Girigan. Panoul turistic cu harta instalat lângă școală, unde începe și se termină traseul a fost realizat cu ajutorul unui voluntar destoinic, Andrei Bălan. Și impacții au ținut să mai menționeze numele unor voluntari din comunitate care le-au fost alături: Augustin Bujor a ajutat la montarea panoului iar Maria Gavri, Maria Budăcan, Elena Ciot-Monda, Geta Vrânceanu și Ovidiu Verdeş au bucătărit pentru toți drumeții.

imgp0353.jpg

„La nici o săptămână de la derularea proiectului, oamenii din comunitate ne abordează adresându-ne cuvinte de laudă și încurajare pentru continuarea și realizarea pe viitor de proiecte similare. Asemenea momente îți aduc satisfacție și te impulsionează, fiind un imbold în realizarea altor activități de acest gen. Datorită succesului obținut prin derularea acestui proiect, doresc ca la cercul pedagogic care se va desfășura în școala noastră să prezint și colegilor mei de educație fizică ceea ce am realizat pentru a da un exemplu de bună practică în domeniul educației non-formale”, spune Adriana Tabără lider de club IMPACT și profesor de Educație Fizică (foto, alături de celălalt lider de club, Veronica Bălan). În urma acestor activități, elevii au devenit mai omenoși, mult mai uniți, se ajută între ei și asta reiese din comportamentul lor. Mai mult decât dezvoltarea potențialului turistic, acest proiect a reprezentat mai ales un context în care comunitatea a lucrat împreună pentru un scop comun. „Am parcurs traseul ca prin vis. Mereu cu gândul la oamenii veniți special pentru asta, mereu cu inima gata să-mi sară din piept la urcuș. A fost greu din multe privințe – și fizic, și psihic. Cu fiecare pas, îi vedeam pe ceilalți fericiți, iar povara mi se diminua. Și în cap îmi stăruia o întrebare: ce am vrut să realizăm cu acest proiect, până la urmă? Am privit în jur și răspunsul nu a întârziat să apară – am unit oameni de vârste diferite, cu ocupații diverse, copii și maturi într-o călătorie plină de sens. Am înțeles ce înseamnă a învăța. Înseamnă bucurie, bucuria de a descoperi, de a experimenta, de a împărtăși cu ceilalți idei și sentimente”, spune și celălalt lider de club, Veronica Bălan, profesor de limba română. Și pentru că poți scoate proful din școală, dar nu poți scoate româna dintr-o profă de limba română, Veronica i-a provocat la final pe elevi să scrie câte o compunere despre drumeția de inaugurare, astfel încât experiența trăită să le dezvolte și competențe de comunicare în scris 🙂

imgp0312.jpg

Școala Altfel prin lentila de fotograf

Text de Kovács Zoltán, fotograf-voluntar la Școala nr. 10 din Suceava în timpul programului Săptămâna Altfel (26-30 martie 2018)

Am aflat despre Școala Altfel când cel mai mic dintre băieții mei era la liceu, în clasele finale. Atunci înțelegeam aceste activități ca un fel de săptămână întreagă în care se serbează Zilele Școlii. Fiul meu, care se pregătea să meargă la facultate în Finlanda, s-a bucurat cel mai mult de o prezentare a unei doamne din Finlanda, care a venit la liceul lor și le-a povestit despre această țară.

Săptămâna trecută, oferindu-mă să documentez cu fotografii activitățile din primele două zile ale Școlii Altfel de la Școala Gimnazială nr 10 din Suceava, am înțeles mai bine ce înseamnă această săptămână la școală, mergând dintr-o sală de clasă în alta ca să surprind pe peliculă copii și profesori la diferite activități. Am văzut numeroase săli în care copiii, în loc să șadă fiecare la locul său în bancă și să urmărească profesorul care explică ceva, se adunau la mese și făceau diferite experimente împreună, amestecând tot soiul de lucruri și privind uimiți la ce rezultă.

IMG_0199

În ciuda vârstei mele și a meșterelii din laboratorul foto încă din tinerețe, am aflat lucruri pe care nu le știam. De exemplu, cum poți umfla un balon fără să sufli în el? Și știți ce rezultă dacă amesteci lipici cu spumă de ras, niște colorant alimentar și parcă și niște detergent de rufe?

IMG_0260

Pe lângă diversele experimente, am mai văzut copii jucându-se cu case de marcat și cu Monopoly, i-am văzut construind singuri jocuri pe calculator și jucându-se împreună, am asistat la o demonstrație de prim ajutor în caz de atac de cord, am surprins o scenă dintr-o repetiție a cercului de teatru, am ascultat dezbateri pe marginea unor filme incitante (Împăratul Muștelor), dar și a istoriei literaturii, am văzut copii legați la ochi trecând printre obstacole cu ajutorul colegilor, am admirat un sat întreg cu căsuțe și conace construite din biscuiți cimentați cu ciocolată și decorați cu bomboane și jeleuri multicolore.

IMG_0291

Am stat de vorbă cu directorii școlii, care au mărturisit că această Școală Altfel e mai altfel decât precedentele, că elevilor le-a făcut mare plăcere să poată opta pentru diversitatea de activități propuse și că această modalitate de organizare a săptămânii, deși perfectibilă, s-a dovedit un succes. Pentru anul următor își propun să continue experimentarea cu alte elemente de noutate.

Pentru mine, această vizită a constituit o experiență inedită, care m-a convins că școala poate oferi momente plăcute de învățare și amuzament și în sala de clasă, nu doar în curtea școlii, în pauze.

Școala nr. 10 din Suceava este inclusă, alături de Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița și Colegiul Național CD Loga din Caransebeș în programul „Se poate și altfel!”, pe care Fundația Noi Orizonturi îl implementează cu ajutorul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017. Prin acest demers, ne propunem să sprijinim cele trei instituții să devină centre de pilotare al unui proiect integrat și coerent de educație, conform Metodologiei Programului Școala Altfel și să promoveze know-how-ul obținut în urma conceperii, planificării, implementării și evaluării proiectului.

Călătoria inițiatică în cetățenia economică. De unde pornim?

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj și formator la Fundația Noi Orizonturi

Ce faceți când primiți un e-mail de la o instituție financiară? Cum procedați când vreți să luați un credit? Când v-ați gândit ultima dată că ați putea încheia un contract mai avantajos cu un alt furnizor de… să zicem – electricitate? La câte idei faine de business ați renunțat pe principiul că oricum nu știți „să faceți bani”?

În școală, elevii tind să reducă educaţia financiară la bani; nu par interesaţi de discipline economice fie pentru că cred că – dacă nu obţin venituri prin muncă proprie – nu au legătură cu economia, fie pentru că apreciază că profesorii – dacă nu sunt oameni de afaceri – nu pot aborda lucrurile pragmatic sau realist. De altfel, cu excepţia unor cursuri la decizia şcolii, educaţia economică se studiază doar la liceu, în clasa a X-a şi a XI-a, ceea ce face ca întâlnirea cu subiectul să fie abruptă şi relativ superficială.

Unde ar trebui să ajungem?

Child and Youth Finance International, organizație care lucrează pentru a oferi copiilor și tinerilor din întreaga lume acces la servicii financiare, pentru a spori gradul de conștientizare asupra drepturilor lor economice și pentru a le permite să își construiască activele și să investească în viitorul lor, propune un concept mai larg, cel de cetățenie economică, pe care-l găsiți explicat în acest ghid, reprodus și distribuit cu permisiunea Child and Youth Finance International.

Screenshot_1

 

Educația pentru cetățenie economică îmbină educația socială cu cea financiară și cea pentru trai economic. Pe fiecare dintre aceste direcții se pot construi activități de învățare care transgresează disciplina economiei sau a educației antreprenoriale. Astfel, școlii îi revine un rol mult mai important decât până acum în formarea unor indivizi care:

  • au o înțelegere mai bună asupra produselor și conceptelor financiare;
  • prin informare, educație și/sau urmărirea unor sfaturi obiective, dezvoltă abilități și încredere pentru a deveni mai conștienți de riscuri financiare și oportunități;
  • pot lua decizii în mod informat;
  • știu unde să caute sprijin, pentru a acționa eficient, pentru a-și îmbunătăți bunăstarea și protecția financiară.

Însă formarea unui cetățean cu o pregătire de bază în sfera economică nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe efortul profesorilor de la disciplinele economice, pentru că stă în puterea noastră, a tuturor, de a învăța împreună cu copiii.

Exemplul 1

O componentă a educaţiei pentru cetăţenie economică este cea care vizează formarea şi dezvoltarea abilităților sociale și de viață. Acestea pot fi descompuse în:

  • abilități cognitive – acele abilități pe care o persoană le folosește pentru a obține, analiza și utiliza informații dobândite prin gândire, experiență și percepții pentru a construi cunoștințe și a ghida decizii și acțiuni;
  • abilităţi personale – acele abilități necesare pentru a organiza, proiecta și realiza/obține afaceri, condiții și ambiții personale;
  • abilităţi interpersonale – acele abilități necesare pentru ca persoanele să interacționeze eficient atât direct cât și în cadrul unor instituții, prin comunicare, ascultare, muncă în echipă și leadership.

Un copil de 6-9 ani care are abilităţi interpersonale formate:

  1. Descrie cauzele și consecințele conflictelor personale și propune și inițiază acțiuni rezonabile pentru a rezolva conflictele;
  2. Dezvoltă și utilizează abilități de ascultare activă, adresează întrebări pentru a confirma sau extinde înțelegerea și demonstrează reacții adecvate;
  3. Demonstrează respect pentru nevoile altora, capacitatea de a anticipa și de a reacționa pozitiv la ele;
  4. Descrie drepturile și responsabilitățile față de alții din comunitate și le folosește pentru beneficiul personal și al altora;
  5. Dezvoltă, demonstrează și promovează respectul față de reguli și îndrumări și poate propune modificări adecvate pentru circumstanțe specifice.

Exemplul 2

A doua componentă a educaţiei pentru cetăţenie economică se referă la traiul economic. Acesta implică următoarele subcomponente:

  • Consiliere pentru carieră orientată spre piață;
  • Antreprenoriat;
  • Asigurarea ocupării unui loc de muncă;
  • Menținerea unui loc de muncă.

Un elev de 12-15 ani care învață pe subcomponenta Consiliere pentru carieră orientată spre piaţă, ar trebui să:

  1. Identifice și să ia în calcul diferite ocupații care oferă ocazia de a câștiga bani și să reflecteaze la valoarea pe care o aduce pentru sine, pentru familie și pentru societate;
  2. Dețină cunoștințe despre competențele necesare pentru a avea succes la locul de muncă și despre cum se pot dezvolta/dobândi ele;
  3. Evalueze atitudinile personale și aspirațiile în relație cu munca și să decidă ce oportunități de muncă se potrivesc cu valorile proprii individuale;
  4. Recunoască riscurile și recompensele antreprenorului/angajatului în asigurarea traiului;
  5. Dețină cunoștințe despre servicii de orientare în carieră și să apeleze la ele;
  6. Formuleze scopuri pentru carieră și să dezvolte un plan de carieră (inclusiv referitor la educație/ formare) pentru a urma opțiunile de carieră care se potrivesc cu interesele și punctele tari personale;
  7. Descrie cum își poate îmbunătăți abilitățile de a câștiga bani;
  8. Înțeleagă cum sunt plătiți oamenii pentru muncă – de ex. salariu, contract, salariu brut versus net, tip de educație etc.;
  9. Înțeleagă diferența între venit ca angajat și câștigarea banilor ca antreprenor (profit) și să enunțe o preferință pe baza unor aspirații și aptitudini, înclinații personale;
  10. Dezvolte și utilizeze o rețea profesională pentru a obține sprijin în orientarea în carieră și în căutarea unui loc de muncă.

Exemplul 3

A treia componentă a cetăţeniei economice este cea de educaţie financiară. Ea se descompune în:

  • Banii și utilizarea lor;
  • Proiectare și bugetare;
  • Risc și recompensă;
  • Peisajul financiar.

Iată ce ar trebui să dovedească un copil de 6-9 ani pe subcomponenta Risc și recompensă:

  1. Are noțiunea de trai în limitele posibilităților;
  2. Înțelege cum se pot economisi bani pentru ceva și de ce este necesar să economisești;
  3. Înțelege importanța păstrării în siguranță a banilor și a altor resurse;
  4. Înțelege că oamenii pot avea dificultăți, dacă nu au economii;
  5. Înțelege recompensa împărțirii cu alții a resurselor.

Iată că educația economică nu ține doar de disciplinele economice! Evident, aceste abilități nu se pot forma într-un an sau semestru, ci prin acțiunea concertată și planificată a tuturor profesorilor, implicând în poveste și părintii și comunitatea – prin proiecte de service learning, de exemplu.Ng2DiaqDaK64l2cgKMssmm43Kr24Uo6C4Uuw7UyOTpE

Dar cum și când poți construi o asemenea acțiune concertată?

La această întrebare am încercat să răspundem împreună cu 3 școli din țară: Colegiul Național Liviu Rebreanu din Bistrița; Colegiul Naţional C.D.Loga din Caransebeş şi Şcoala Gimnazială nr. 10, Suceava, mulțumită proiectului „Se poate și altfel”, pe care-l implementăm cu sprijinul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunitati 2017.

Iniţial am informat profesorii cu privire la ce înseamnă Cetăţenia economică şi le-am oferit sprijin prin furnizarea unor descriptori de performanţă pe toate cele trei componente ale cetăţeniei: educația socială, educația financiară și educația pentru trai economic.

Apoi, discutând cu profesorii şi luând în considerare nevoile şcolii şi ale elevilor, fiecare şcoală a decis să urmărească, în cadrul programului Şcoala Altfel (pentru săptămâna 26-30 martie), o subcomponentă a cetăţeniei economice.

Iată câteva exemple de indicatori: conştientizarea propriului proces de învăţare (educaţie socială/ competenţa de a învăţa să înveţi şi devoltarea abilităţilor socio-emoţionale); descrierea/construcţia căii prin care se realizează produsele/lanţul valoric (educaţie pentru trai economic); formularea consecinţelor pozitive şi negative ale deciziilor referitoare la cheltuieli (educaţie financiară şi pentru trai economic).

Dincolo de stabilirea obiectivelor, fiecare şcoală a identificat în comunitate persoane de sprijin, specialişti în domeniu sau pur şi simplu adulţi dispuşi să discute cu copiii despre consum responsabil, bani, economii etc. Pentru cei pasionaţi de subiect, şcolile propun ateliere specializate, livrate de oameni din domeniul finanţelor (Banca Raiffeisen, Sucursala Bistriţa), din organizaţii sau asociaţii de profil (Asociaţia iXperiment – http://ixperiment.ro/) sau participarea la acţiuni de fundraising și competiţii livrate de alte organizaţii.

O noutate: fiecare profesor sau echipă a fost invitat/ă să îşi determine bugetul pentru atelierele pe care le propune pentru Școala Altfel. Toate aceste date au fost centralizate de echipa de coordonare a programului, care a discutat prioritățile bugetului – adică de unde obţinem resurse pentru program şi pe ce se consumă aceste resurse.

S-a întâmplat deja ceva extraordinar: profesorul Silviu Candale, care predă Tehnologia Informației și Comunicațiilor la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa, a conceput o platformă online care permite înscrierea elevilor şi gestionarea atelierelor desfășurate în cadrul Programului național „Școala Altfel”, conform Metodologiei de organizare (anexa la O.M.E.N.C.Ș 5034 din 29.08.2016). Această platformă va putea fi achiziţionată de orice şcoală doreşte să implementeze programul Şcoala Altfel simplu și eficient (una din problemele pentru care şcolile nu optează pentru ateliere alese liber de elevi este legată de modalitatea de înscriere a elevilor la ateliere).

Şi uite cum, din dorinţa de a rezolva o nevoie din comunitatea şcolară, un profesor de informatică a ajuns în postura de anteprenor. Q.E.D!

Ghid de Cetatenie Economica

 

Cum învățăm interdisciplinar în Școala Altfel?

Text de Sorana Pogăcean, coordonator formare și mentorat la Fundația Noi Orizonturi

În căutarea fericirii am pornit de mult timp. Am căutat-o în mâncare, relații, acasă, la școală, dimineață, prânz și seară. La grădiniță, fericirea venea sub formă de spumă de vișine; în clasa a IV-a venea cu trenul de la București, pentru a fi cu mine frățește o săptămână înainte de sesiune; în gimnaziu o găseam la sala de sport, iar în liceu venea romantic, cu bilețele scrise stângaci. Aș fi putut să mă opresc la a trăi fericirea, dar ce frumos mi se pare că școala mi-a dat ocazia să aflu mai multe despre ea, cum mă influențează și cum pot să o produc, atunci când lipsește.

De exemplu, la religie am învățat că fericirea vine atunci când îți ajuți aproapele și faci fapte bune. Cu cât faci mai multe fapte bune, cu atât ești mai fericit. Cumva matematic părea să dea cu minus: cu cât dai mai mult de la tine și nu primești nimic în schimb, cu atât e mai bine. Dar în liceu am aflat, la fizică, despre principiul al III-lea (al acțiunii și reacțiunii, sau al acțiunilor reciproce): dacă un corp acționează asupra altui corp cu o forță numită acțiune, atunci corpul al doilea va acționa asupra primului cu o forță de același modul, aceeași direcție, dar de sens contrar, numită reacțiune. Și ce frumos a transformat profesorul de fizică o lecție despre mecanică într-o lecție despre fericire: faci bine, ți se întoarce bine. La biologie am aflat și cum producem noi înșine fericire în cortexul prefrontal, iar la economie am descoperit cu stupoare că există o relație strânsă între fericire și consum. Cu alte cuvinte, nu există o rețetă din 10 pași care să-ți asigure fericirea. Problematica fericirii este mai complexă de atât și fiecare disciplină m-a ajutat să o văd din alt unghi. Singurul regret este că mi-au trebuit mulți ani să adun 1 cu 1 și să văd legătura dintre ele.

funny-colors-paints-school

În timp ce profunzimea disciplinară este esențială pentru investigarea unor probleme complexe, ele necesită și o privire ”din elicopter”. Educația interdisciplinară trebuie să suplimenteze predarea și învățarea disciplinară, astfel încât elevii să poată învăța cum să răspundă provocărilor care depășesc disciplinele, să lucreze la confluența multiplelor discipline și să dezvolte noi soluții care nu sunt conforme cu căile disciplinare standard. Săptămâna Altfel este cadrul perfect pentru a ieși din paradigma ”disciplinelor” și de a provoca elevii să găsească soluții la diferitele probleme cu care se confruntă, utilizând cunoștințe din diverse domenii. Prin proiectul „Se poate și Altfel!”, pe care-l implementăm cu  sprijinul Raiffeisen Bank Romania prin Programul de granturi Raiffeisen Comunități 2017, ne propunem să sprijinim trei școli să devină un centru de pilotare al unui proiect integrat și coerent de educație, conform Metodologiei Programului Școala Altfel și să susținem demersurile școlilor de promovare a know-how-ului obținut în urma conceperii, planificării, implementării și evaluării proiectului.

Până atunci, însă, vă încurajăm să vă inspirați din acest Ghid  pe care-l găsiți și la finalul textului, pentru a vă construi ateliere interdisciplinare în Săptămâna Altfel.

Iar dacă vreți să fiți creativi și să vă realizați propriile ateliere, iată câteva sfaturi pentru o experiență fructuoasă, extrase din acest document:

  1. Subiectele interdisciplinare reunesc mai multe perspective (și adesea profesori) de la diverse discipline și deci proiectarea și coordonarea lor este o sarcină complexă. Predarea unui subiect interdisciplinar este mai dificil decât predarea unei discipline. Cadrele didactice trebuie să poată comunica idei complexe de la mai multe discipline la un nivel adecvat pentru elevi, ajutându-i, de asemenea, să sintetizeze multiple perspective și să dezvolte abilități interdisciplinare. Pentru a face față acestei provocări, cadrele didactice trebuie să fie buni experți ai domeniului pe care îl predau, dar și flexibili pentru a crea spațiu și pentru alte perspective.
  2. Subiectele interdisciplinare prezintă perspective multiple și adesea contradictorii. Acestea trebuie să fie coordonate într-un fel în care elevii să aibă parte de o experiență coerentă și să nu producă confuzii.
  3. Deoarece studiul interdisciplinar pe care elevii trebuie să-l facă este complex și adesea nou pentru ei,  evaluarea va fi provocatoare. Vă recomandăm să căutați răspunsul la următoarea întrebare atunci când evaluați un astfel de atelier: Există dovezi că înțelegerea a fost îmbogățită de integrarea diferitelor cunoștințe disciplinare? Iată și câteva întrebări care pot ghida elevii în procesul de reflecție:

– Această înțelegere interdisciplinară este mai bună decât înțelegerea mea anterioară deoarece …

– Rezolvă problemele x, y și z deoarece …

– Explică … pentru că …

– Această înțelegere interdisciplinară a transformat modul în care abordez problema în următoarele moduri…

Dacă doriți să proiectați împreună cu colegii dumneavoastră un atelier interdisciplinar puteți să folosiți acest tabel pentru a vă organiza ideile:

Problema studiată

Care este subiectul semnificativ, problema sau conținutul care urmează să fie abordat într-un mod interdisciplinar?

De exemplu, schimbările climatice, corpul uman etc

Motivația pentru această abordare

De ce este valoroasă sau necesară o abordare interdisciplinară pentru acest subiect? 

Ce diferență va aduce o înțelegere interdisciplinară?

Finalitatea atelierului

Care este scopul acestei abordări interdisciplinare?

Ce vă așteptați să realizeze elevii?

De exemplu, înțelegerea mai profundă, judecată echilibrată, soluții, produse tangibile.

Discipline care pot fi integrate

Ce discipline vor fi integrate în subiect?

Pentru fiecare disciplină:

De ce este importantă munca interdisciplinară pe această temă?

Ce contribuție substanțială aduce?

Cum este relevantă pentru rezolvarea problemei?

Ce ar lipsi dacă această disciplină nu ar fi reprezentată?

Disciplina 1
Disciplina 2
Disciplina 3
Disciplina 4

Ghid ateliere interdisciplinare

 

Învățare prin joc, nu în joacă

Adrian Fărău, care predă limba română și limba franceză la Colegiul Național Avram Iancu din Brad, județul Hunedoara, a devenit lider de club IMPACT în decembrie 2014. Clubul său se numește ALL4Brad și are în jur de 60 de membri activi, iar printre cele mai relevante proiecte în folosul comunității făcute de elevi se numără „Un aer mai curat, o viață/școală fără fum”, concretizat într-o campanie în urmă căreia au fost cumpărate sisteme de alarmă anti-fum pentru fiecare baie a elevilor, ceea ce a redus considerabil consumul de tutun în aceste spații. Un alt proiect drag copiilor este cel prin care au adunat bani printr-un Bal de Crăciun, cu care au cumpărat produse alimentare pe care le-au dus la căminul de bătrâni din oraș, unde au petrecut o zi întreagă alături de rezidenți. Odată ajuns în contact cu Fundația Noi Orizonturi, Adrian a profitat de fiecare oportunitate lansată rețelei de lideri IMPACT, participând inclusiv la cursul Academia de Service Learning (Râșnov 2017), prin care au fost formați 60 de traineri recruți dispuși să livreze, voluntar, pregătire pe serviciul în folosul comunității. Și după ce a susținut un asemenea training la o școală din Petroșani, Adrian a fost invitat să organizeze ceva similar pentru… colegi de-ai săi. Astfel, în 29 ianuarie a susținut un atelier pe tema utilizării jocului ca metodă în receptarea mesajelor scrise și orale la limbi moderne în școala sa, în cadrul Cercului metodic de limbi moderne zona Brad, iar vinerea trecută a susținut același atelier pentru profesori din zona Hațeg.

„Inspirat de bunele practici ale Fundației Noi Orizonturi, am încercat sa ofer modele de învățare, instrumente noi de lucru, ne-am jucat, am învățat să ne jucăm și ne-am distrat la maxim”, a mărturisit el la final. Cum a fost toată această experiență pentru el? Haideți să vedem ce a avut de spus Adrian:

Cum ai ajuns să  facilitezi atelierul acesta de joc în rândul colegilor tăi profesori?

Eu sunt și profesor metodist de limba franceză, respectiv responsabil de cerc metodic pentru zona Brad, iar doamna inspector m-a rugat să inițiez organizarea unui cerc metodic, în contul semestrului I. Cum niciun coleg din zonă nu avea idei (sau chef) pentru o activitate de genul ăsta, formală și în afara orelor de curs (adică de stat în plus la școală), m-am gândit că ar fi mai mult decât oportun să arat colegilor mei ce înseamnă utilizarea activităților nonformale în programul școlar al școlii, instrumente noi, iar indirect, ce înseamnă și ce își propun pentru elevi Fundația Noi-Orizonturi și rețeaua de cluburi IMPACT. Așa s-a născut și s-a extins acest atelier.

Care a fost reacția participanților?  

Am observat două tipuri de atitudine în rândul colegilor mei. Una de reticență, sceptică, fără încredere, nu în ceea ce am eu de spus sau de arătat, ci în propriile lor capacități de a aplica la ore astfel de metode, de a le înțelege utilitatea, de a dori să facă o schimbare, dar și o problemă de orgoliu profesional – cum adică vin eu să le spun lor ce să facă, fiindcă ei știu mai bine etc. Există și celălalt tip de atitudine, cel plin de dorința de a învăța lucruri noi, prin joc; de participare activă, curiozitate și bună dispoziție. Ceea ce a făcut atelierul facilitat de mine a fost că, cel puțin în momentul acela, a anulat primul tip de atitudine, iar plăcerea participării a fost unanimă. Am avut și sprijinul moral al inspectoarei de limbi moderne, care a fost extrem de activă, a participat la toate jocurile, s-a distrat, a fost super încântată. De aici, invitația pentru cel de-al doilea atelier, cel de la Hațeg, și se pare că lucrurile nu se opresc aici, din fericire. Vor mai fi și altele.

Cum crezi că ar putea fi folosită învățarea experiențială în școală?

Eu cred că învățarea experiențială poate fi folosită și trebuie folosită – eu o folosesc deja cu mare succes. Toate activitățile făcute în cele două ateliere au fost puse în practică la ore (nu la clubul IMPACT), efectul este uimitor, elevii învață mult mai ușor, așteaptă cu drag ora de română/franceză și eu merg cu drag la ei. E vital ca învățarea experențială să devină o metoda comună cât mai multor școli din țara asta.

27972136_773784969481300_4232025618260695258_n