scoala altfel

Umor cu valoare adăugată

ONG-iști din Spania, Ungaria, Italia și România au lucrat împreună, într-un program finanțat de Erasmus+, pentru a înțelege cum poate fi folosit umorul în procesul de învățare. Proiectul s-a numit „Humor me” și s-a finalizat cu un e-book care cuprinde informații documentate despre teorii ale umorului, pe baza concluziilor rezultate în urma unui studiu realizat începând cu luna aprilie 2017 și la care au participat 116 oameni din 16 țări diferite (inclusiv România). În e-book găsim informații utile și interesante despre cum să folosim umorul în calitate de traineri sau lucrători de tineret, dar și în viața de zi cu zi, ca valoare adăugată la ceea ce facem.

După un seminar organizat în iulie în Spania, echipa Fundației Noi Orizonturi, care a reprezentat România în acest proiect, a susținut mai multe ateliere cu ajutorul cărora a promovat ideea folosirii umorului în procesul de învățare și a prezentat o serie de metode prin care să facem asta practic. Unul dintre aceste ateliere, „Umorul în context educațional”, s-a desfășurat la Școala Gimnazială Ferdinand I din Capitală, cu ajutorul organizatoric al Fundației INOCENȚI. Valters Melderis, membru al echipei, a oferit celor peste 30 de participanți câteva idei concrete despre cum să folosească umorul în prezentări publice, sfaturile fiind inspirate din cartea lui David Nihil „Do you talk funny?”.

Această prezentare necesită JavaScript.

„În principiu, ca să aducem umorul în prezentările noastre, putem folosi niște tehnici pe care le folosesc comedieni stand-up. Am experientat cu acele tehnici și am constatat că chiar funcționează. După sesiune, una dintre participante a spus: <<Nu credeam că colega mea poate fi atât de amuzantă! Este foarte serioasă de obicei, dar acum am râs, chiar dacă a povestit doar despre munca ei!>>.

Ce anume am făcut? I-am rugat pe participanți să spună o poveste scurta de 2-3 minute despre munca/serviciul lor și le-am dat câteva sfaturi:

–> Să povestim din propria experiență. În acest fel ne asigurăm că prezentarea noastră este originală, unică și scăpăm de teama de a uita o poveste trăită de altcineva și pe care, ca atare, trebuie s-o memorăm pentru a o putea povesti.

–> Să vorbim despre <<failures and first times>> – eșecuri și prime dăți. Fiecare dintre noi am avut ocazia s-o dăm <<în bară>>. Și poate că atunci când s-a întâmplat n-a fost deloc amuzant, dar cum <<timpul vindecă totul!>>, e posibil ca mai târziu să ni se pară amuzant felul în care am reacționat. Fiecare dintre noi a avut ocazia să facă în premieră ceva – am zburat cu avionul, am folosi tehnologii noi, am spus cuiva că îl/o iubim. Felul în care am <<administrat>> aceste situații poate fi amuzant pentru ceilalți. Disponibilitatea de a râde de tine însuți, de a fi deschis, autentic, va crea o legătură mai bună cu cei din public. Pentru că, chiar dacă poveștile noastre sunt unice, în sentimentele trăite se vor regăsi mai mulți.

-> Glumele sunt construite într-un anume fel, pentru a-și face efectul. Este foarte important, într-o glumă, să păstrezi partea cea mai importantă la sfârșit: începi prin a crea contextul, construiești intriga până într-un punct culminant și bang – la final bagi surpriza care provoacă râsul, amuzamentul. Aceeași schemă poate să ne ajute să ne structurăm și prezentările. Nu înseamnă ca fiecare propoziție trebuie să fie o glumă. Dar în momentele potrivite poate să ne ajute să spunem un lucru important într-un mod amuzant. Iar acest lucru nu ne va ajuta doar să descrețim frunțile, ci și să scoatem în evidență ceea ce vrem să transmitem.

De exemplu, putem spune că <<Erasmus+ este un program foarte bun pentru tinerii care doresc să-și dezvolte competențe noi>>. Sau <<Exista pe lumea asta ceva ce poate ajuta tineri din ziua de astăzi să învețe și să-și dezvolte competențe necesare pentru a ajunge oameni de success. Acest ceva este programul Erasmus+>>. În felul acesta, exagerând lucrurile, oameni vor ține în minte mai bine cuvinte/ propoziții/ informații pe care le considerăm importante.

–> Să folosim <<rule of 3>> (regula de 3). Este o tehincă/modalitate folosită în storytelling și nu numai – o găsim în literatură foarte des. De exemplu, poveștile care încep cu <<un tată avea 3 fii – 2 deștepti, dar al treilea mai sărac cu duhul>>. Sau peștișorul de aur care ne îndeplinește trei dorințe. Sau cei 3 porcușori, din care primi doi sunt leneși și vor doar să distreze, iar al treilea este harnic și destept. Și am putea să continuăm mult și bine, dar ajung aceste TREI exemple.

De ce funcționează <<regula de 3>>? Se spune că 3 este cel mai mic număre care poate crea un șablon/ o structură. Iar în comedie oameni folosesc această regulă ca să introducă surpriza. Ei creează structura/modelul cu primele două cuvinte/fraze, iar al treilea este folosit ca să <<distrugă>> această structură. De exemplu: <<Există foarte multe competențe pe care tineri din ziua de astăzi ar trebui să le aibă pentru a funcționa bine în societatea – empatie, responsabilitate, abilitatea de a ține minte parola de Facebook…>>. Sau <<Mie mi-e frică de mai multe lucruri – înalțime, șerpi, să stau lângă un necunoscut în lift>>.

Folosind această structură putem să spunem lucruri importante, dar și să aducem momente de amuzament prin care să păstram atenție publicului la ceea ce vrem să spunem.

–> Să folosim metafore și epitete pentru a <<aduce la viață>> informația pe care o prezentăm.

Aceste au fost, pe scurt, câteva dintre sfaturile pe care le-am oferit participanților noștri. Și în scurt timp (30 de minute) fiecare dintre ei a reușit să scrie și să spună o poveste despre munca lui, care a adus zâmbetul pe fața tuturor”.

the-humor-me-e-book

Anunțuri

Noi Orizonturi a început dărâmarea miturilor

Text de Maria Kovacs, arhitect al programului Școli conectate la comunitate

În cursul interacțiunilor cu mulți profesori – anual, cel puțin 1000, în diverse contexte de dezvoltare profesională, de realizare a unor activități extrașcolare și extracurriculare sau de derulare a Școlii Altfel –, oamenii de la Fundația Noi Orizonturi au observat că există multe convingeri, unele mai întemeiate, altele mai puțin, despre ce așteptări au, din partea profesorilor, „sistemul” și diverșii săi actori: elevi, părinți, inspectori, directori, evaluatori externi. În cursul interacțiunilor directe cu cei din ultima categorie sau în cursul lecturii documentelor publicate de diversele foruri auzeam însă alte cerințe, alte așteptări decât cele pe care le percepeau unii profesori și directori. Ne-am dat seama că, în esență, un mare blocaj al școlii românești rezidă în modul de comunicare reciprocă a acestor așteptări, ajungându-se ca mesajele exegeților să fie percepute ca „mesajul”. Știți, ca la jocul acela al copilăriei, telefonul fără fir: eu spun una, tu auzi ce reușești și mai adaugi ce ai putea ghici din numărul de silabe sau vocalele deslușite, iar persoana căreia îi transmiți tu mesajul deslușește și ea ce poate și ne distrăm cu toții pe seama lucrurilor prostuțe pe care le-am putut auzi. La Noi Orizonturi, unde ne place mult să ne jucăm, nu credem însă că jocul acesta e potrivit pentru a comunica în interiorul sistemului de învățământ, unde miza este cât mai eficienta învățare a tuturor și, în ultimă instanță – așa cum unii observă mai acut abia în ultima vreme – viitorul țării.

Pentru a facilita comunicarea directă constructivă între diverși actori și a demara un proces de clarificare a unor mesaje esențiale din educație, în 4 noiembrie 2017, Noi Orizonturi a organizat, la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Transylvania College, a doua ediție a conferinței Arhitecții Educației, sub sloganul „Dărâmăm mituri”.

plec cu harta

Anul acesta ne-am propus să punem la îndoială unele dintre convingerile care circulă prin holurile și cancelariile școlilor din România și să rezolvăm problemele care dau naștere acestor mituri.

„Nu am timp să mă ocup de dezvoltarea socio-emoțională a elevilor la ora de matematică.”

„Nu am timp pentru învățare activă pentru că nu apuc să termin programa.”

„Nu e treaba mea să-l învăț pe elev să citească în clasa a 9-a.”

„Directorul nu mă lasă să mișc băncile, nu pot face activități de învățare pe grupuri în sala de clasă.”

„Trebuie să-i dictez elevului să aibă ceva scris în caiet pentru că acasă părintele se uită să vadă ce am făcut la lecție și, dacă nu vede nimic, gândește că n-am făcut nimic, vine și inspectorul, se uită și el la caiet și trage aceeași concluzie.”

„Elevii nu citesc în ziua de azi, stau pe telefoane, pe Facebook, nu pun mâna pe nicio carte.”

„Părinții nu sunt interesați de soarta copiilor, nu vor să vină la școală.”

„Săptămâna de lucru a directorului nu e de ajuns pentru toate ședințele și hârțogăria care e de făcut.”

„Școala Altfel e o pierdere de vreme.” Etc., etc.

Oare chiar așa să fie? Ne-am întrebat, alături de 150 de participanți la conferință: profesori, directori de școală, inspectori, directori de la Ministerul Educației, de la Institutul de Științe ale Educației, de la Casa Corpului Didactic, formatori, experți în dezvoltare curriculară, autori de programe școlare, persoane din sfera non-guvernamentală. Pe lângă zguduirea temeliei unor mituri (pentru că nu putem pretinde că le-am chiar dărâmat), am urmărit să inspirăm oamenii; să le întărim convingerea că se pot face foarte multe lucruri pe care încă nu au avut curajul să le testeze; că „nu am timp” este, în esență, echivalentul lui „nu vreau”; că există o sumedenie de resurse de învățare pentru cei care doresc să își facă timp să le cunoască și să le testeze în practică, precum și resurse financiare pentru cei care au învățat unde să le caute și cum să le solicite. Am pus în fața oamenilor mai sceptici oameni care au avut curajul să inoveze, să schimbe modul de conducere a școlii, să își construiască echipe puternice în școală, să gândească strategic dezvoltarea școlii lor, să recurgă la demersuri de facilitare a învățării, să facă lucrurile „pe bune” și care au vorbit despre experiențele lor și ale elevilor lor, ale părinților și ale altora din comunitatea școlii pe care i-au atras ca parteneri în învățare.

poza Cercul Intreg

Conferința de o zi a avut două sesiuni plenare, una la început și una la încheiere, în care ne-am lăsat inspirați de o poveste despre tribul oamenilor, Tarahumara, din Munții Sierra Madre din Mexic, care aleargă mult-mult mai mult decât la Maraton, apoi ne-am testat cunoștințele despre Tabăra VIAȚA, rod al programul de educație prin aventură al Fundației Noi Orizonturi folosind tehnologie modernă transferabilă și în sala de clasă (de exemplu, ca să scăpăm de corectarea testelor de control), ne-am jucat cu o minge uriașă trăind metafora implicării și – la sfârșit – am experimentat construirea cooperării pe ritm de tobe și mișcare cu Cercul Întreg, ne-am încărcat bateriile cu energie din belșug și am celebrat magia puterii grupului. Între întâlnirile în plen, conferința a inclus opt ateliere unde am căutat răspunsuri la întrebări precum cele de mai jos:

  1. Strategii prin care implicăm comunitatea în dezvoltarea școlii: De ce nu se implică părinții în educația copiilor? Cum pot să îi conving să ne fie parteneri? Ce alt sprijin putem primi din afara gardului școlii?
  2. Leadership organizațional: Cine stabilește obiectivele de dezvoltare ale școlii? Ce libertate am ca director să aleg prioritățile organizaționale? Cum conduc o școală spre performanță?
  3. Lucruri mărunte prin care transformăm ora: De unde începe succesul meu ca profesor la clasă? Ce pot face pentru a gestiona mai bine situațiile dificile? Ceea ce învață elevii la ora mea este relevant? Cum pot să le captez atenția?
  4. De ce trebuie? De ce trebuie să învețe elevii pentru teste? De ce avem dihotomia formal versus non-formal? De ce trebuie să fiu un anumit tip de dascăl? Cine este responsabil?
  5. Mituri despre sistem: Câte dintre practicile actuale din școala mea sunt cu adevărat necesare? Cum pot să eliberez timpul meu, ca director, și al profesorilor mei pentru a ne dedica activităților care sunt relevante pentru învățare?
  6. Mituri despre ARACIP, ISJ, CCD: Sunt aceste instituții aici să încurce procesul educațional? Cum pot, ca director, să beneficiez de serviciile oferite de acestea?
  7. Mituri despre curriculum: Cine decide cum arată lecția mea? Câtă libertate am să decid cum facilitez învățarea? Care este rolul curriculumului, al programelor școlare, al manualelor?
  8. Mituri despre Școala Altfel: Care este scopul acestei săptămâni? Câtă libertate am să decid cum organizez activitățile? Ce fac după ce se încheie această săptămână?

Unele răspunsuri s-au găsit, altele se cer căutate mult mai mult decât ne-a permis o zi de conferință, chiar dacă majoritatea participanților nu se aflau la prima rundă de căutări. Dar e necesar, pentru a ieși din zona de confort, să formulăm, să ne asumăm întrebarea care ne poate propulsa pe traiectoria căutării. Printre răspunsurile generale s-au formulat cele care ne reamintesc că, dacă dorești cu adevărat, poți să faci lucrurile „pe bune”. Vei căuta aliați mai potriviți, vei citi și reciti documente ca să te edifici, vei adresa întrebări de clarificare persoanelor potrivite, vei reflecta mai profund, vei împărtăși cele învățate ca să sprijini și pe alți căutători de răspunsuri și spulberători de mituri. Cele trei scopuri esențiale ale conferinței – conectarea, inspirația, dezvoltarea profesională – ne vor aduce împreună și cu alte ocazii pentru că dărâmarea miturilor care sugrumă schimbarea, progresul în sistemul nostru de învățământ necesită multe astfel de evenimente.

Informații despre loviturile de ciocan ale Fundația Noi Orizonturi în zidul protector al miturilor nesănătoase găsiți aici.

80% din succes e influenţat de atitudine

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Titlul pare un clişeu. Dacă îl privim aşa, asta şi este. Oarecum circular, chiar vizavi de acest titlu, atitudinea noastră îl face clişeu sau ne aşează într-o stare reflexivă care ne permite să ne urmăm drumul şi chiar să avem succes. Am să vă propun să reflectăm împreună asupra unei activităţi, anume FEED-BACK-ul pe care toţi cei care vor să aibă succes ar fi bine să îl solicite sau să îl ofere.

visual.ly_jpg

În activitatea mea de la clasă, de la training-uri sau alte evenimente – ca formator, participant, organizator, în postura de turist sau om care ia masa într-un restaurant ş.a.m.d – am solicitat sau am oferit feedback.

Ce situaţii am întâlnit la solicitare:

  • oameni care s-au bucurat că le cer feedback, pentru că au înţeles că îmi pasă de ei, de ceea ce fac;
  • oameni care s-au oferit chiar să mă ajute pentru remedierea situaţiilor sau şi-au arătat disponibilitatea de a discuta, pornind de la feedback;
  • oameni care s-au mirat că le cer feedback, mai ales copiii de gimnaziu;
  • oameni (adulţi şi elevi de liceu) care au oferit un feedback absolut irelevant… mesaje de complezenţă, încercuirea valorilor maxime sau minime peste tot (pentru că nu au citit cu atenţie scala), mesaje încurajatoare: bravo, super… şi alte asemenea, emoticoane…

Ce situaţii am întâlnit la oferire:

  • oameni care au apreciat feedback-ul, indiferent cât de pricepută am fost în formularea lui şi au pus întrebări suplimentare, au cerut sprijin;
  • oameni care s-au simţit atacaţi de feedback-ul oferit;
  • oameni care nici nu au citit feedback-ul, solicitarea fiind pur formală;
  • oameni care mi-au mulţumit politicos pentru feedback.

Atunci când eşti pe drumul spre succes, cu cele mai bune intenţii o poţi lua razna; poţi devia de pe traseu, îţi scapă o grămadă de amănunte. Dacă drumul acesta e unul de care eşti pasionat, adică eşti îndrăgostit de ceea ce faci, e uşor să greşeşti. Feedback-ul este sau ar trebui să fie ca o bătaie prietenească pe umăr: „amice, aici ai cam luat-o razna, uite… aici e foarte bine, uite…”. Ştiu că pot să mă autoevaluez şi să am standarde proprii de evaluare şi să mă opresc şi să mă măsor în raport cu acele standarde, dar uneori – mai ales atunci când lucrez cu oameni, pentru oameni – feedback-ul lor este extrem de important pentru a-mi păstra calea, pentru a creşte calitatea muncii. Atitudinea, atunci când ţi se solicită un feedback, poate influenţa foarte mult succesul celui care ţi-l cere. Când însă îi oferi un feedback superficial, unul redundant sau vag sau trimiţi mesaje de complezenţă, ce să facă omul cu ele? Cum să ajungă să îţi ofere, data viitoare, ceva mai bun?

Refuzul de a da feedback sau oferirea un feedback irelevant este, pentru mine, mult mai dur decât un feedback relevant şi negativ, pentru că în primele cazuri nu ştiu ce aş putea face, în al doilea ştiu.

La întrebarea mea: „ce fac fără un feedback relevant?” am primit, de curând un răspuns interesant: s-ar putea să fie o problemă de încredere între cel care cere şi cel care oferă. Cred că asta e valabil la clasă: elevii fie se tem să dea un feedback, pentru că unii adulţi au reacţionat negativ atunci când ei au avut curajul să spună ce cred; fie sunt sceptici că lucrurile se vor schimba, pentru că, deşi au dat feedback, lucrurile nu s-au schimbat, nu s-a ţinut cont de feedback-ul lor. Nu înțeleg, însă, de nu dau adulții feedback relevant, mai ales în cazul trainigurilor, unde de regulă acest feedback este anonim, iar relaţia oricum se întrerupe, de cele mai multe ori, la finalul cursului. La fel şi în cazul serviciilor de care beneficiem – de ce să nu dai feedback relevant unul hotel, agenţie de turism, transport, restaurant. E vorba despre scepticism? Nu credem că prin feedback lucrurile se pot schimba? Nu avem curajul, nici sub imperiul anonimatului; avem alte interese; nu înţelegem rostul acestui proces?

Închei cu fraza de la început: Titlul pare un clişeu. Dacă îl privim aşa, asta şi este. Oarecum circular, chiar vizavi de acest titlu, atitudinea noastră îl face clişeu sau ne aşează într-o stare refexivă care ne permite să ne urmăm drumul şi chiar să avem succes.

Aştept feedback relevant!

 

Cele cinci roluri ale profesorului experiențial

 

de Sorana Pogăcean, coordonator formare şi mentorat, Fundaţia Noi Orizonturi

Cred în puterea învăţării prin experienţă. Este profundă, eficientă, responsabilă şi îi transformă atât pe oamenii care beneficiază de o astfel de abordare, cât şi pe cei ce o folosesc. Dar pe cât este de lăudată, pe atât este de greu de pus în practică. Uneori pare o Fata Morgana după care fiecare am alergat la un moment dat. Uite-o că-i simplă, uite-o că nu-i! La o primă vedere e simplă. Până la urmă sunt doar patru paşi şi dacă faci un joc şi pui trei întrebări de reflecţie (Ce? Şi ce? Şi acum ce?) – hocus pocus! – elevii au învăţat tot ce ne-am propus. Însă la finalul unui astfel de demers este simplu să rămâi dezamăgit de abordare, de metode, de proces.

Ce face însă ca învăţarea prin experienţă să funcţioneze nu sunt nici metodele, fie ele cât de năstruşnice şi inovatoare, şi nici întrebările. Învăţarea prin experienţă funcţionează atunci când profesorul îşi asumă o serie de roluri cu ajutorul cărora navighează printr-un model dinamic de „Educare în jurul Ciclului de Învăţare prin Experienţă[1]”.

Modelul presupune ca profesorul să poată să recunoască diversitatea modurilor prin care fiecare elev învaţă, să dezvolte şi să faciliteze lecţii care să ofere fiecăruia oportunitatea de profita de stilul ce îl avantajează, dar şi să îi provoace să îşi lărgească zona de confort prin exersarea unor stiluri mai puţin preferate. Ceea ce presupune ca profesorul să acceseze în mod activ cinci roluri[2]: Trainer, Facilitator, Explorator, Evaluator, Coach şi să se adapteze în funcţie nevoile elevilor.

roluri

 

  1. Trainerul

Profesorul – Trainer creează oportunităţi de învăţare[3] prin facilitarea a diverse activităţi experienţiale care dau startul procesului de învățare. E bine de ţinut minte că nu toate activităţile sunt la fel de eficiente şi nu înseamnă că pot să aleg un joc la întâmplare. Indiferent de metodă (joc, poveste, proiect de cercetare, joc de rol, excursii tematice, etc.) există o serie de criterii care ghidează profesorul-trainer în selecţia celor mai bune activităţi experienţiale[4]:

  • Sunt realizate într-un spațiu sigur pentru ca elevii să aibă acces la propriul lor proces de auto-descoperire.
  • Sunt personale şi relevante pentru elevi
  • Permit elevilor să creeze conexiuni între activitate și lumea reală
  • Permit re-examinarea propriilor valori
  • Scoate elevii din zona de confort
  • Conduce la reflecţii profunde cu privire la comportamentul sau gândurile din timpul activităţii
  1. Facilitator

Activităţile experienţiale sunt fantastice. Te scot din zona ta de confort şi te trezeşti având nişte reacţii puternice din „nimic”. Uiţi că eşti într-o sală de clasă, uiţi că este doar un „joc”. Totul devine extrem de „real”. Nu este însă suficient să avem experienţa, trebuie să analizăm şi la rece ce anume s-a întâmplat şi aici profesorul preia rolul de facilitator.

Facilitarea este despre a ajuta şi a sprijini elevii să înţeleagă în profunzime experienţele trăite în cadrul diverselor activităţi experienţiale, printr-un proces de reflecţie. Acesta ajută elevii să se focuseze asupra experienţei trăite şi să extragă o serie de reacţii, comportamente, gânduri care i-a ajutat sau i-a împiedicat în timpul activităţii. Prin întrebări, prin feedback, prin mediere profesorul-facilitator conduce elevii spre o analiză profundă care mai apoi va sta la baza viitoarelor concluzii şi teorii.

  1. Explorator

Prin acest rol profesorul sprijină elevii să organizeze şi să creeze o conexiune între reflecţiile personale şi informaţiile relevante din domeniul abordat. Acesta nu se prezintă ca fiind expert în domeniu ci doar „catalizator”, căutând în mod constant noi modalităţi prin care elevii pot să ajungă în contact cu idei sau informaţii necesare procesului lor de învăţare. Profesorii-Exploratori ajută elevii să formuleze noi modele de comportament sau gândire, idei inovatoare, ipoteze intresante pe care ulterior aceştia să le poată testa. E greu să te abţii să dai „răspunsul corect”, dar e cu atât mai eficient ca ei să îl descopere.

  1. Evaluator

Există un mit printre promotorii educaţiei non-formale conform căruia dacă oamenii s-au simţit bine, este suficient. Nu este nevoie să demonstrăm învăţarea, ea se produce şi punct. Din păcate, pentru că nu este deloc distractivă partea asta, a rămas neglijată şi activităţile experienţiale au ajuns să aibă o reputaţie de formă fără fond. Dar, ca învăţarea să fie reală în primul rând profesorul trebuie să ştie unde anume doreşte să ajungă cu elevii săi, pentru că altfel riscă să se piardă printre metode şi elevii să rămână cu o uşoară senzaţie de „doar ne jucăm”.

Aşadar, profesorul are şi rolul de evaluator. Pornind de la obiective de învăţare setate pentru o anumită perioadă de timp profesorul urmăreşte progresul elevilor în raport cu acestea oferind sprijin şi îndrumare. Acesta facilitează  discuţii constante prin care fiecare elev trece printr-un proces de auto-evaluare şi oferă feedback constant. Unde vrem să ajungem? Cum vrem să ajungem acolo? Care este progresul? Trebuie să ajustăm? Am ajuns unde ne-am propus? Iată întrebări cu care profesorul jonglează în mod constant.

  1. Coach

Se vorbeşte atât de mult despre corelarea educaţiei cu viaţa reală. Unii ar vrea şcoala să devină pregătire pentru intrarea pe piaţa muncii. Alţii ar vrea ca şcoala să ajute tinerii „să se descurce în viaţă”. Iar aici, alte dileme: pentru viaţa de acum sau pentru viaţa de peste 20 de ani?  E greu de răspuns. Însă, ce poate face un profesor este să ajute elevii să găsească utilitatea celor învăţate la şcoală. Iar aici vorbim despre un nou rol şi anume cel de coach.

Coaching-ul este despre transferul teoriei în practică. Odată ce fiecare elev are toate informaţiile de care are nevoie profesorul îl să îşi construiască un plan de acţiune care să îi ghideze experienţele ulterioare. Acesta verifică fezabilitatea planurilor prin întrebări care provoacă modele de gândire, încurajează alternative creative și oferă oportunităţi pentru elevi de a explora diferite opţiuni și a lua în considerare riscurile posibile.

screenshot_1

Simplifică sau complică cele cinci roluri abordarea învăţării prin experienţă? Ei bine, eu cred că cel puţin clarifică. Şi mai mult o dorinţă: ne oferă structură. Pentru că dacă ne dorim să contruim ore experienţiale este important să profităm la maxim de fiecare dintre aceste cinci roluri. Nu trebuie să ne speriem şi să începem să împărţim cele 50 de minute la 5 roluri şi să ne panicăm la gândul că avem doar 10 minute pentru fiecare. De cele mai multe ori ne asumăm aceste roluri fără să ne dăm seama, iar elevii au nevoie de microsecunde pentru a simţi direcţia pe care noi o dăm. Important este să ne structurăm predarea în jurul întregului ciclul de învăţare astfel încât să oferim elevilor o experienţă de învăţare completă.

În loc de concluzie, vă las câteva întrebări de reflecţie:

  1. Care este rolul în care mă simt cel mai confortabil?
  2. Care este rolul pe care îl adopt cel mai rar? De ce?
  3. Cum pot să îmi dezvolt capacitatea de a utiliza toate cele cinci roluri?

[1] On Becoming an Experiential Educator: The Educator Role Profile – Alice Y. Kolb, David A. Kolb, Angela Passarelli, and Garima Sharma

[2] Rolurile liderului nu corespund etapelor ciclului de învăţare ci sunt mai degrabă strategii de conectare a modurilor de învăţare. Ele sunt o adaptare a rolurilor propuse de Kolb pentru a răspunde nevoii profesorilor colaboratori ai Fundaţiei Noi Orizonturi.

[3] Traducere adaptată pentru Teachable Moments

[4] Teaching for Experiential Learning: Five Approaches That Work – De Scott D. Wurdinger,Julie A. Carlson

 

Puterea lui „A fost odată ca niciodată”

Un bunic indian vorbea cu nepoţelul său: „În mine sunt doi lupi care se luptă. Unul este lupul păcii, al dragostei şi al bunătăţii. Celălalt – al fricii, lăcomiei şi duşmăniei.” „Care dintre cei doi lupi va câştiga, bunicule?” întrebă nepoţelul. „Cel pe care îl hrănim”, răspunse bunicul.[1]

cool-tale-two-wolves-grandfather

 

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Întrebarea fundamentală la care vroiam un răspuns, încă din primii ani de viaţă, sună simplu: „Cine sunt eu?”. Odată cu această întrebare se nasc poveştile cu şi despre mine în trecut, în prezent, în viitor. Primele poveşti despre mine, despre acel mine care îmi e necunoscut, mi le-a spus mama: „mami, cum eram eu, când eram mică?”, apoi am început să inventez poveşti despre cum eu am fost martor uimit şi neimplicat al evenimentelor: „uite aşa s-a căzur vaza!”, „aşa a ajuns George cu nasul spart”…şi anii au trecut şi am început să construiesc poveşti despre cum voi fi eu mamă, doctoriţă sau cosmonaut. Mama mi-a spus şi povestea ei, poveştile altora şi am ajuns să experimentez asemănările şi deosebirile dintre mine şi alţii, în încercarea de a răspunde mereu la întrebarea: cine sunt eu?

Am putea vorbi mult despre rostul povestirilor în învăţare, există tomuri întregi de teorii despre rolul mitului, al povestirii în dezvoltarea umanităţii, dar fundamental e faptul că poveştile bune adâncesc înţelegerea a ceea ce suntem fiecare dintre noi. Când cineva ne opreşte şi spune: „stai să-ţi povestesc ce am păţit!”, ascultăm curioşi şi trăim, dacă povestirea este bine spusă, o experienţă. Și uneori folosim ceea ce am descoperit în şi din experienţa narată pentru a ne construi povestea noastră.

Dar ce înseamnă o poveste bună[2]?

  • ea conţine suficientă incertitudine şi permite o anumită anticipare, pentru că, având o capacitate înnăscută de a rezolva probleme este necesară o zonă, un spaţiu de exersare a acestei capacităţi.
  • prezintă personaje care ne dovedesc respectarea unor principii, valori. Indiferent de contextele şi condiţiile de viaţă, cei pe care îi admirăm sunt cei care se păstrează pe sine, aşa cum sunt, adică nu abdică de la principiile şi valorile lor, indiferent de circumstanţe. Ei devin modele de urmat fără ca prin asta să riscăm a ne pierde identitatea. Modelele funcţionează asemeni adreselor pe o hartă, ajungem fiecare pe drumul lui, în felul lui, la aceeaşi adresă.
  • oferă o promisiune şi declanşează uimirea.

Cum putem utiliza eficient poveştile, la clasă, la disciplinele pe care le predăm?

  • În primul rând ar fi bine să avem un motiv clar pentru care folosim povestea: să-i provocăm pe tineri să gândească, să tragă propriile concluzii, să-şi evalueze propriile comportamente, să îşi formuleze deziderate, să îşi formeze sau întărească convingeri; să-i antrenăm în căutare; să le stârnim interesul pentru o temă; să-i ajutăm să-şi răspundă întrebării: cine sunt eu?
  • În al doilea rând ar fi bine să ştim să o spunem, să o lecturăm sau să le propunem tinerilor să facă asta.
  • În al treilea rând să ştim să conducem reflecţia asupra experienţei trăite. Pentru asta vă propun o suită de interogaţii specifice procesării experienţei trăite prin povestiri.

Şi pentru ca lucrurile să nu rămână statice vă propun o poveste numai bună de împărtăşit elevilor la clasă şi un scurt ghid pentru a stârni o discuţie aprinsă cu aceştia [3]:

Un tânăr s-a dus la un instructor de karate și i-a spus:

– Toată viața am visat să obțin centura neagră la karate. Cât timp mi-ar lua să mă pregătesc?

– Va trebui să te antrenezi o oră în fiecare zi, timp de patru ani, i-a spus instructorul.

Tânărul a răspuns:

– Dacă mă gândesc bine, nici nu doresc așa de mult centura neagră…

Nu peste multă vreme un tânăr cu o malformație a venit la instructorul de karate și l-a întrebat cât timp i-ar lua să se pregătească să obțină centura neagră. Deoarece avea o deformaţie fizică destul de gravă, instructorul i-a spus:

– Cinci ani de zile, în care să exersezi câte două ore, în fiecare zi. Băiatul a răspuns:

– Atunci vreau să încep chiar acum!

Azi, acest băiat are centură neagră și îşi poate învinge în luptă și propriul instructor.

Pasul 1. Întrebări de observaţie: după ce aţi terminat de citit povestea începeţi discuţia pornind de la acest tip de întrebări. De obicei sunt întrebări de tipul “Ce?” – ce s-a întâmplat, ce a spus, ce a făcut. Deşi pot fi folosite pentru a verifica nivelul de înţelegere al elevilor, mai ales al celor de la gimnaziu, ar trebui folosite pentru a atrage atenţia asupra unui aspect pe care doriţi să îl discutaţi mai departe cu grupul. Aceste întrebări nu contribuie la o discuţie profundă. Dacă ele scot la iveală faptul că grupul nu a înţeles povestirea, atunci nu pierdeţi timpul încercând să verificaţi informaţia prin aceste întrebări; citiţi din nou povestirea sau mai bine repovestiți-o cu propriile cuvinte (sau cereţi unui elev  care a înțeles să facă acest lucru).

cine sunt personajele din poveste? ce doresc cei doi tineri? ce răspunsuri primesc de la instructor? ce decide fiecare? ce obţine fiecare?

Pasul 2. Întrebări de interpretare: odată ce aţi re-construit cu elevii firul poveştii şi elementele de interes conduceţi grupul prin întrebări de interpretare la o înţelegere mai profundă a povestirii. La acest nivel, elevii fac conexiuni, relaţii şi descoperă motivele din spatele personajelor şi al intrigii. De obicei sunt întrebări de tipul “De ce?[4] Cum?” – de ce a făcut asta, cum s-a simţit, de ce acest eveniment a fost important în povestire. Acesta este nivelul la care vă puteţi confrunta cu neînţelegerile care intervin între cititor şi povestire – aspecte culturale sau istorice care pot fi problematice în înţelegerea unei povestiri. De exemplu, în pilda  Samariteanului Milostiv, pentru a înţelege cu adevărat îndemnul de a ne iubi aproapele, este esenţial să înţeleagă că samariteanul era complet dispreţuit în cultura evreiască  – şi tocmai acest samaritean a fost cel care a arătat compasiune faţă de evreul asuprit. Doar dacă este foarte bine înţeleasă ideea că samariteanul prin natura lui era dispreţuit de societatea evreiască este înţeles corect mesajul. Aceste întrebări ajută cititorul să se identifice cu povestirea prin înţelegerea motivelor şi emoţiilor care stau la baza ei. La acest nivel trebuie petrecut mai mult timp şi purtate mai multe discuţii decât la nivelul observaţiei, însă scopul său principal este de a pregăti cititorul pentru al treilea nivel al discuţiei.

– ce v-a plăcut în această poveste? ce v-a impresionat?

– de ce credeţi că primul a renunţat şi al doilea nu, deşi avea mai mult de muncă? de ce şi-a propus al doilea tânăr să înceapă chiar de azi?

– de ce amânăm unele lucruri, iar altele, deşi par grele, le începem imediat?

Pasul 3. Întrebări de aplicaţie: „Ce înseamnă această povestire pentru mine?”. Invitaţi tinerii să se transpună în povestire şi să facă legătura între aceasta şi propria lor viaţă. La acest nivel, participanţii sunt provocați să-şi evalueze propriul comportament şi obiceiurile, în lumina povestirii şi a moralei pe care o transmite. „Ce ai face tu în această situaţie?”. „Ai avut experienţe similare în viaţa ta sau ştii pe cineva?”. „Este întotdeauna bine sau greşit să faci ceea ce acest personaj a făcut?” Acestea sunt exemple de întrebări prin care se urmăreşte dezvoltarea unei gândiri morale. De obicei, este bine să începem cu observaţia şi apoi să progresăm, prin interpretare, către aplicaţie. Dacă dorim să discutăm aspecte multiple ale unei povestiri, ne putem întoarce la începutul ciclului. Totuşi centrarea pe un anumit aspect este esenţială. Nu e indicat să discutăm mai mult decât un aspect relaţionat cu o singură povestire, chiar dacă aceeaşi povestire poate fi folosită pentru a transmite mai multe valori diferite.

– ce părere aveți despre cum a procedat fiecare tânăr? Ați face la fel, în ce situaţii?

– care a fost ultimul lucru pentru care a trebuit să munciți/să învăţaţi mai mult pentru a-l obține? ce v-a motivat? ce v-a făcut să mergeți până la capăt? ați repeta experiența? ce ați face diferit față de ultima dată?

Pe scurt, întrebările pe care le utilizaţi ghidează conversaţia de la un nivel general (povestea) la nivel individual în care fiecare elev se raportează la valoarea propusă şi se gândeşte cum poate să devină o persoană mai bună. Fiţi flexibili şi adaptaţi întrebările în funcţie grup. Lăsaţi spaţiu pentru cât mai multe puncte de vedere, evitaţi atitudinea „există un singur răspuns corect”, nu vă fie frică de liniştea din clasă atunci când lansaţi o întrebare şi cel mai important, bucuraţi-vă de conversaţia cu elevii.

[1] Dietrich Fischer Academic Director, European University Center for Peace Studies, Austria

[2] https://www.ted.com/playlists/62/how_to_tell_a_story

[3] Dietrich Fischer Academic Director, European University Center for Peace Studies, Austria

[4] Simon Sinek, https://www.ted.com/talks/simon_sinek_how_great_leaders_inspire_action

Şcoala Altfel – între agonie şi extaz

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Motto: Uite că avem timp pentru lucruri cu adevărat importante (reformularea unei remarci a domnului Andrei Pleşu)

Atunci când acest program a fost lansat în sistemul de învăţământ, nu am înţeles ce se vrea de la el şi de ce a apărut, pentru că nu a existat anterior apariţiei o consultare sau ulterior o prezentare, un ghid sau o discuţie lămuritoare cu privire la sens, scop, procedură. Prima implementare a fost plină de nedumerire, emoţii, sincope, un pic de haos şi frustrare pentru unii sau alţii. Anii au trecut şi fiecare şcoală a încercat să găsească cea mai bună formulă de organizare, să răspundă cumva intereselor elevilor, să organizeze altfel de activităţi. Fără să realizăm, aceste încercări au avut, în sine, un rost – acela de a învăţa cu toţii: elevi, profesori, părinţi cum se poate învăţa altfel.

Noua Metodologie[1] a programului, propusă în 2016, vine să adâncească această idee importantă: această săptămână este una în care toţi putem experimenta cum se poate învăţa altfel.

scoala_altfel-83

 

Ce înseamnă să învăţăm altfel? De exemplu, la ştiinţele naturii elevii ar putea să înveţe prin descoperire, mergând în natură sau în laboratoare unde să poată realiza experimente; la ştiinţele sociale ar putea intra în contact cu comunitatea locală, descoperind istoria, cultura, mentalitatea, discutând cu oameni, vizitând locuri, studiind texte sau documente din arhivele locale, din diferite instituţii de cultură, chestionând cetăţenii, organizând dezbateri etc; la discipline din sfera comunicării ar putea concepe de la reviste, bloguri etc, până la scenarii şi reprezentaţii teatrale în limba maternă sau o limbă străină; la discipline vocaţionale ar putea să îşi descopere talentul sau să îl exerseze, făcându-l public prin reprezentaţii, expoziţii, alte manifestări culturale. Toţi ar putea să se întâlnească cu oameni din comunitate (chiar din rândul părinţilor), care pot să le ofere modele de viaţă, să le răspundă unor întrebări specifice economiei de piaţă sau celor ce ţin de dezvoltarea personală. Trăind aceste experienţe, elevii şi profesorii, împreună, la finalul activităţii, vor putea reflecta asupra a ceea ce s-a învăţat, iar acest proces reprezintă fundamentul pentru transferul a ceea ce s-a învăţat în practica curentă de la ore, în celelalte săptămâni de şcoală, până când, încet-încet, ceea ce se petrece în această săptămână altfel devine practică curentă. De ce s-ar putea întâmpla asta? Pentru că profesorii ar putea observa că elevii se implică, iar elevii ar descoperi ce înseamnă să înveţi. Și învăţarea de acest tip este plăcută, pentru că oamenii, indiferent dacă sunt adulţi sau copii, tind să repete succesul sau lucrurile care le plac.

Ce beneficii are o asemenea săptămână „strecurată tiptil şi firav” în corpul celor 34-37 săptămâni de şcoală? Dacă am fructifica-o la maxim, poate am putea ajunge să:

  • descoperim ce îi interesează pe copii și, încercând să răspundem intereselor lor, poate observăm că se implică, că se simt bine învățând lucruri noi
  • scăpăm de condiţionările programei şi propunem subiecte, teme sau tipuri de activităţi care să-i ajute pe copii să „imerseze” în realitatea vieţii sau a pieţei muncii
  • să verificăm metode, să vedem ce place, ce nu place, de ce place sau nu place
  • să ne întrebăm – elevi şi profesori – ce înseamnă să înveţi, cum să învăţăm şi răspunsurile să le folosim pentru tot restul vieţii
  • să ne cunoaştem – copii, profesori, părinţi – şi să ne privim dincolo de roluri şi de statusuri şi să devenim parteneri
  • să ne descoperim sau să dezvăluim unii – celorlalţi, talente sau pasiuni
  • să transformăm comunităţile în care trăim
  • să discutăm despre lucruri care ne interesază, să cooperăm ca să găsim soluţii la problemele curente ale şcolii sau vieţii
  • să ne cunoaştem comunitatea şi să exersăm parteneriate
  • să demarăm proiecte de cercetare ce au ca scop îmbunătăţirea proceselor sau programelor şcolare

Putem multe, iar Metodologia lasă loc pentru fiecare, pentru că ne solicită atingerea a doar două obiective clare: formarea şi dezvoltarea competenţei de a învăţa şi a abilităţilor socio-emoţionale ale elevilor. În Ghidul de implementare ce tocmai a fost publicat pe site-ul ministerului sunt descrise aceste două obiective şi sunt propuse modalităţi de implementare. De ce au fost alese aceste două obiective? Iată câteva posibile motive:

  • copiii se declară plictisiţi, obosiţi şi unii cred că şcoala nu răspunde nevoilor şi intereselor lor sau chiar se declară nefericiţi la şcoală
  • universităţile se plâng de nivelul scăzut de pregătire al proaspeţilor studenţi, observabilă fiind incapacitatea majorităţii de a învăţa organizat, eficient, responsabil
  • ofertanţii de cursuri de formare constată la cursanţii lor o capacitate scăzută de organizare a propriei învăţări
  • angajatorii se plâng că şcoala nu e corelată cu cerinţele pieţei, că tinerii nu au abilităţi de bază, socio-emoţionale pentru a se adapta la locul de muncă
  • comunităţile din care facem parte sunt caracterizate de apatie socială; proiectele, chiar şi atunci când există, nu răspund unor nevoi reale sau nu sunt sustenabile, ori au un impact redus

Se pot rezolva toate acestea într-o săptămână? Răspunsul evident este: nu!, dar se poate începe şi, odată experienţa trăită, se poate reflecta asupra ei, iar concluziile şi bunele practici pot fi transferate apoi în celelalte săptămâni de şcoală, tiptil şi firav, până când toate cele 34-37 săptămâni vor fi altfel!

Cum putem proceda? În rândurile care urmează avansăm o schemă de lucru, dar, pentru mai multe informaţii, vă sugerăm să citiţi Ghidul de aplicare[2] al Metodologiei. Iată câţiva paşi (pentru profesori):

  1. Identificaţi interesele elevilor folosind un chestionar, focus grup deschis sau cu întrebări precise, observaţi întrebările lor din timpul anului. Să presupunem că elevii sunt intresaţi de fotografie.
  2. Identificaţi parteneri care au competenţele necesare şi construiţi un parteneriat cu aceştie. Pentru exemplul nostru ei pot fi în sfera artei şi tehnicii fotografice. Împreună cu aceştia (fotografi din comunitate, prof. de artă, curatorii unor galerii de artă cu expoziţii fotografice, firme care procesează poze etc) stabiliţi tipul de activitate, rolul fiecăruia etc
  3. Decideţi care din cele două competenţe va fi accesată: competenţa de a învăţa să înveţi sau dezvoltarea socio-emoţională şi de acolo şi ce subcomponentă e dezirabilă pentru grupul de elevi. De ex.:

Competenţa de a învăţa să înveţi presupune următoarele subcomponente:

  • elevii îşi proiectează şi organizează învăţarea proprie
Cunoștințe despre … Abilitatea de a … Valori și atitudini nutrite, manifestate
Învățare (ce înseamnă a ști), contexte favorabile învățării;

Proiectare (ce elemente esențiale compun un proiect anume);

Demersuri/ strategii de învățare (cum învață oamenii);

Oportunități de învățare individuale și în grup (unde / de unde învățăm);

Exprima interese și curiozități;

Formula întrebări care să ghideze propria învățare;

Stabili obiective pentru propria dezvoltare;

Planifica demersuri de învățare individuale sau ca membru al unui grup;

Autocunoaștere

Încredere în sine

Motivație pentru dezvoltarea proprie

Curiozitate

Pro-activism

Voință

  • elevii gestionează resursele de învăţare, individual sau în grup
  • elevii monitorizează propriul progres şi îşi autoevaluează, interevaluează învăţarea

Abilităţile socio emoţionale presupun următoarele subcomponente:

  • Autocunoaştere
  • Autogestionare
  • Conştientizarea dimeniunii sociale
CONȘTIENTIZAREA DIMENSIUNII SOCIALE
Cum pot să înțeleg mai bine gândurile și sentimentele altora?

Cum pot să înțeleg mai bine de ce alții gândesc / simt într-un anume fel?

Ce influențează felul în care unii oameni gândesc/ simt?

Ce relevanță are precis pentru mine felul în care unii oameni simt/ gândesc?

  • Abilităţi de relaţionare
  • Luarea deciziilor în mod responsabil
  1. Elaboraţi descriptorii de performanţă pentru una din subcomponentele alese. De ex. pentru abilităţi socio emoţionale:
Abilitatea Nivel de bază Nivel mediu Nivel maxim
Comunicarea așteptărilor de la ceilalți comunică așteptări preponderent prin exclamații comunică așteptări în mod politicos, evitând comenzile comunică așteptări politicos și explică ce urmărește/ de ce are o anume așteptare

competenţa de a învăţa să înveţi:

Abilitatea Nivel de bază Nivel mediu Nivel avansat
Formularea întrebărilor care ghidează învățarea formulează întrebări simple, cu răspuns da/nu sau care încep cu cuvintele: cine, ce, care, cui, unde, când, ce fel de, cât, cum, de ce etc. formulează întrebări legate logic de contextul discuției și ascultă răspunsuri înainte de a formula alte întrebări leagă întrebările într-o secvență logică și explică de ce a ales acea suită de întrebări
  1. Decideţi împreună cu partenerii tipul de activitate care se corelează cu: interesul elevilor, oferta partenerilor, resursele de timp şi spaţiu. De ex. un atelier unde elevii, ghidaţi de un specialist, realizează, cu diferite aparate, fotografii, pe o tematică aleasă de comun acord cu ei, realizează cu acele fotografii o expoziţie şi pe baza unui chestionar realizat de ei, obţin informaţii de la public, despre sensul, semnificaţia sau valoarea exponatelor. Pe toată durata desfăşurării activităţilor şi la final, e necesar să facilitaţi momente de reflecţie care să le permită tinerilor să analizeze modul şi măsura în care şi-au exersat abilitatea pe care v-aţi propus să o observaţi. De exemplu:
  • Cereți elevilor să scrie pe o foaie de hârtie, un paragraf despre felul în care au contribuit la pregătirea strategiei de interogare și despre felul în care au adresat întrebările (dacă a fost persoana care a vorbit în numele grupului). Utilizaţi fişa de lucru discutată la începutul orei.
  • Pe baza observării și însemnărilor pe care le-ați făcut în decursul celor 40 de minute în prima parte a activității, comunicați elevilor ce ați observat în ceea ce privește abilitățile lor de a formula întrebări și de a comunica așteptări. Cereți elevilor să comenteze, referindu-se la fişa de lucru și să dea exemple.
  • Cereți elevilor să completeze oral, referitor la abilitățile de interogare și de comunicare a așteptărilor, enunțuri care încep astfel:
  • În cursul activității, am învățat …
  • Despre formularea întrebărilor, am reținut …
  • Despre comunicarea așteptărilor față de alții, am reținut …
  • Îmi propun ca pe viitor să acord atenție următoarelor lucruri pe care le fac/ spun: …

Închei această descriere cu un gând optimist: poate părea dificil ceea ce am prezentat, dar încercaţi să vă gândiţi că totul poate fi realizat uşor, dacă lucraţi în echipă, dacă solicitaţi sprijinul unor specialişti din comunitate (chiar şi pentru formularea descriptorilor aveţi în şcoală specialişti, învăţătorii!) şi vă focalizaţi pe esenţă: învăţăm cu plăcere!

[1] https://www.edu.ro/metodologia-de-organizare-programului-na%C8%9Bional-%E2%80%9E%C5%9Fcoala-altfel%E2%80%9D-proiect-supus-dezbaterii-publice

[2] o parte din exemple sunt preluate din Ghid

Resurse educaționale experiențiale la distanță de un click

Din anul 2000, Fundația Noi Orizonturi împuternicește copii și tineri să devină cetățeni activi, insuflându-le valori morale precum curajul, perseverența, integritatea, solidaritatea, compasiunea, participarea și ajutându-i să-și dezvolte acele competențe și trăsături de caracter care să-i sprijine să-și atingă maximul lor potențial.

luncacetatuii-scoalaaltfel-58

În tot acești ani, lucrând intens cu școala românească prin intermediul programului IMPACT – care înseamnă cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise în școli și coordonate de cadre didactice – am identificat o  serie de provocări ale profesorilor care doresc și pot să fie mai activi, mai implicați în IMPACT sau în orice alte tipuri de activități extra-curriculare. Aceștia sunt încurajați, pe de o parte, să urmărească un curriculum național, dar în același timp să fie suficienți de autonomi, creativi, pregătiți și responsabili în găsirea și folosirea de metode participativ-interactive în procesul educațional, care să suplinească provocările curriculei naționale.

Foarte mulți profesori au motivația bună, bune intenții, dar nu au timp suficient să caute online resurse educaționale pe care să le poată adapta la clasă sau în activități voluntare extracurriculare. Pentru că, chiar dacă cele mai multe școli sunt conectate la internet, asta nu garantează și accesul la resurse educaționale de calitate în limba română – de cele mai multe ori aceste resurse sunt disparate, publicate pe mai multe site-uri, iar găsirea și adaptarea lor la nevoile copiilor și tinerilor presupune timp, adică exact resursa de care profesorii dispun cel mai puțin. Inexistența unui spațiu virtual suficient de structurat și aerisit care sa pună la dispoziție astfel de resurse și care să fie ușor accesibil ne-a determinat să căutăm o soluție, pe care am găsit-o împreună cu Telekom, care ne-a sprijinit să deschidem tuturor profesorilor din România baza noastră de resurse educaționale experiențiale.

Baza de resurse educaționale experiențiale este disponibilă aici.

Organizate pe domenii de învățare (Cetățenie Activă, Angajabilitate, Antreprenoriat social, Leadership, Dezvoltarea caracterului); pe categorii de vârstă (între 10-13 ani, 14-19 ani și peste 20 de ani); în funcție de resursele necesare pentru realizarea activității (minime sau fără resurse) aceste activități ating:

  • peste 26 de tematici între care Managementul timpului, Luarea deciziilor, A învăța să înveți, Comunicare, Diversitate, Muncă în echipă, Umanitate, Înțelepciune
  • 6 din cele 8 competențe europene: matematice, comunicare în limba maternă, exprimare culturală, a învăța să înveți, civice și sociale, antreprenoriale
  • 18 trăsături de caracter între care: discernământ, perseverență, viziune&perspectivă, creativitate, autocontrol, curiozitate, curaj, tenacitate, spirit cetățenesc, bunătate, iubire, inteligență socială, recunoștință etc

Însumate, aceste activități acoperă peste 92 de ore de învățare sau 15 zile de activități experiențiale altfel.

Prin accesul oferit facilitatorilor de învățare experiențială (cei mai mulți profesori) la această bază de resurse educaționale sperăm ca:

  • Profesorii să devină mai motivați să investească în calitatea actului educațional
  • Educația experențială să fie tot mai mult folosită în școli
  • Să crească numărul profesorilor care realizează activități de calitate în Școala Altfel, dar și gradul de recunoaștere în context formal a învățării experențiale
  • Să se dezvolte competențele digitale ale profesorilor dar și motivația lor de a lucra cu instrumente online
  • Să crească nivelul de încredere a profesorilor în capacitățile lor de educatori
  • Copii și tinerii să fie mai entuziasmați de învățare dar și mai conștienți de propriul proces de învățare
  • Să crească performanța în învățare a copiilor și tinerilor
  • Să crească nivelul de încredere al părinților în sistemul educațional din România

 Text de Maria Butyka, manager de proiect 

O săptămână ALTFEL. O săptămână cu IMPACT

Ce-și doresc să învețe elevii pe parcursul Săptămânii Altfel, când programa școlară intră în vacanță, iar cataloagele sunt închise în sertarele din cancelarie? Surprinzător, nu-și doresc doar excursii, shopping la mall și meniuri Mc Donald’s, ci și să învețe lucruri importante despre viață, care să vină în întâmpinarea unor nevoi reale – a lor sau a celor din jur.

foto mare

Astfel, voluntarii din cele 45 de cluburi IMPACT care au participat la competiția „Elev de serviciu în folosul comunității”, și-au propus să-i implice și pe colegii lor în proiecte care promovează voluntariatul și serviciul în folosul comunității, iar proiectele gândite de ai au atins mai multe domenii de interes: educație, sănătate, implicare socială etc. Competiția a asigurat cluburilor aplicante o finanțare de câte 400 de lei cu ajutorul unor susținători inimoși – Clubul Rotary Visio și Ciclaton, dar majoritatea impacților au suplimentat aceste sume prin organizarea unor evenimente de adunare de fonduri.

Despre sănătate și alte bogății

Clubul IMPACT Life4Life din Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş”, din Roman, coordonat de profesoarele Alina Neagu, Loredana Moise și Luminița Boloca, au implementat în timpul săptămânii Altfel proiectul „Prima bogăţie e sănătatea. E mai uşor să previi decât să tratezi”. Proiectul a fost organizat de impacţi pentru aproximativ 230 de elevi între 6 şi 14 ani, colegi de-ai lor, pentru a-i încuraja să adopte un stil de viaţă sănătos. Astfel ei au pregătit ateliere în care elevii au învățat să gătească rețete săntoase de sandwich-uri şi salate de fructe şi au organizat circuite sportive care să încurajeze mişcarea. Au avut ca invitat un medic nutriţionist, Delia Ştefănescu, care a făcut o prezentare despre alimentaţia sănătoasă. „Peste 80% dintre elevi au predilecție pentru gustările nesănătoase, de tip fast food. Ne propunem să conștientizăm comunitatea școlară asupra efectelor negative ale acestui tip de hrană”, spune unul dintre profesorii coordonatori ai clubului.

Impacții de la Clubul VOX, de la Colegiul Național C.D. Loga din Caransebeș au reușit să mobilizeze în Săptămâna Altfel peste 300 de tineri să iasă în stradă, pentru a participa la un miting împotriva consumului de alcool, tutun și droguri în rândul tinerilor.

caransebes

Săptămâna a început în forță, luni, 18 aprilie, cu o dezbatere pe aceeași temă, organizată la Casa de Cultură George Suru, la care au participat aproximativ 200 de elevi de la Colegiul Național C.D. Loga, Colegiul Național Traian Doda, Liceul Tehnologic Dacia, Liceul Tehnologic Decebal, Liceul Tehnologic Trandafir Cocarla toate din Caransebeș și 15 profesori. La marșul antidrog de a doua zi au participat încă și mai mulți tineri, dar și reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, subcomisarul de poliție Sorin Andritoi și primarul orașului, Marcel Vela. „Sunt foarte mândru de mesajul transmis de tinerii din cetatea spirituală a Banatului Montan, tineri frumoși, curați, care vor clădi mai departe Caransebeșul. Sunt sigur că mesajul lor de astăzi, acela că drogul este o soluție imorală, ilegală, se va face auzit. Ca părinte, bunic și prieten le spun tinerilor că drogurile sunt o falsă alternativă, care creează iluzii și fericiri false care nu au nicio legătură cu realitatea”, a ținut să spună primarul Marcel Vela.

Clubul IMPACT The next generation din Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea, coordonat de profesoarele Mirela Tămaş şi Mălina Loghin, au implementat în timpul Școlii Altfel proiectul „The Real Games”, prin care au promovat sportul în rândul colegilor lor din clasele primare, în total 120 de elevi. Prin acest proiect dorim ca măcar pentru câteva zile elevii din ciclu primar şi gimnazial să facă sport şi să beneficieze de informare corectă cu privire la o viaţă sănătoasă. Sportul aduce benficii celor care îl practică, pentru că nu clădește doar un corp sănătos ci și caraterul și prsonalitatea”, susţin membrii clubului. „Am ajutat copiii în comunicarea dintre clase şi dezvoltarea gândirii outside of the box, prin ghicitorile de la căutarea de comori, dar şi pe noi – ne-am îmbunătățit capacitatea de coordonare, de organizare, dar și încrederea și curajul de a vorbi în fața unui grup, nu neapărat din postura de lider”, spune voluntarul IMPACT Albert Stanca.

Raze de soare într-o țară a minunilor

Clubul IMPACT Simpacticii de la Școala Gimnaziala Sînandrei, județul Timiș, coordonat de profesoarele Elena Adriana Iovanel, Sorina Nicolicin, Daniela Dineș a implementat proiectul “O mână întinsă – o rază de soare într-un suflet”, prin care și-a îndreptat atenția, înaintea Paștilor, către cei 48 de membri ai comunităților de la Casa de copii Ioana de Antida şi de la Azilul de la Checea. Astfel, impacţii au făcut schimb de experienţe între generaţii, dar i-au şi ajutat, pregătindu-le pacheţele cu bunătăţuri specifice sărbătorilor pascale. Înainte, însă, au organizat un eveniment caritabil în două ediții (3 aprilie la Sînandrei şi 7 aprilie la Carani) pentru a strânge banii de care au avut nevoie pentru cadouri. Evenimentul a constat într-un spectacol, o şezătoare populară şi o licitaţie cu obiecte confecţionate de copii: icoane pe sticlă, ştergare, ornamente de Paşte, expoziţie cu mâncăruri de post. În total s-au strâns 3.970 de lei şi diverse bunuri (DVD-uri cu desene animate, alimente şi haine). „Voluntarii au simțit apartenența la comunitate, atașamentul de grup. Au descoperit  că sunt capabili să abordeze lucruri nemaiîncercate și, cu îndrumare și voință, le pot realiza și uneori chiar excela. Au învățat să prețuiască timpul liber, dar și lucrul în echipă, respectul pentru munca altuia. Au înțeles cât de important este să te sfătuiești cu persoana potrivită atunci când iei o decizie, cât de important este să respecți cuvântul dat/promisiunea făcută”, mărturisește liderul Elena Adriana Iovanel.

Și impacții de la Clubul IMPACT Fire, de la Școala Gimnazială Traian Dârjan din, Cluj-Napoca, coordonat de profesoarele Elena Mocanu şi Szasz Tunde Zsuzsanna, a implementat un proiect în beneficiul copiilor de copii de la Centrul de zi „Țara minunilor”, pentru că, au constatat ei, aceștia au nevoie de suport emoțional și afectiv. Astfel, în săptămâna Şcoala Altfel au pregătit mici cadouri pentru copiii de la centru, cu fonduri obținute prin organizarea, la Școală și la Primăria Someșeni, a unui spectacol – minisceneta „Povestea iepurașului Bunny”, cu păpuși confecționate de ei și a unor expoziții cu vânzare de obiecte lucrate manual.

fire

Școală vie – lecții asumate

Impacții de la Clubul Area, Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Petroşani, coordonat de Szakacs Gabriela şi Oana Dinca, au organizat pentru concetățenii lor o Bibliotecă Vie (în care cărțile sunt de fapt oameni care-și spun povestea în fața „cititorului”) cu scopul de a-i ajuta să renunțe la diferitele prejudecăți pe care le au. Pe parcursul a trei zile, Biblioteca Vie a deschis „paginile” a  22 de cărţi vii, în fața a aproximativ 250 de cititori, dintre care foarte puţini au ales să citească  o singură carte. Mai multe despre felul în care au gândit evenimentul găsiți aici.

Coordonaţi de profesoarele Gabriela Roșa, Ionela Iacob şi Șoimița Komives, impacții de la Clubul C@muflaj, de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, au organizat o vânătoare de comori care să-i ajute pe elevii din clasele V – VIII, secția română și secția maghiară, să colaboreze, să-și descopere interese comune, să se împrietenească. Ce a ieșit? Ce ne-am dorit și ce ne-a bucurat: interacțiunea, colaborarea, comunicarea, competiția, fair-play-ul, distracția, alergarea, râsetele, provocarea, perseverența, răbdarea, adaptarea, spontaneitatea, munca în echipă,  acceptarea ideii că într-un concurs există doar un loc întâi, și vorbele, și faptele, implicarea directă a opt profesori, care nu sunt membri IMPACT, ajutorul direct a 12 elevi care nu sunt membri ai clubului. Ce s-a câștigat? Dincolo de însemnele palpabile de IMPACT, câștigul adevărat e spiritul de IMPACT, a cărui prezență a fost puternic și vizibil resimțită. Am mai câștigat al cincilea anotimp: al prieteniei și al lipsei de prejudecăți. Ce mai e de făcut? Să continuăm să fim de IMPACT, alături de cei apropiați pe care i-am descoperit astăzi”, spune liderul Gabriela Roșa.

La Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Călăraşi, voluntarii din Clubul IMPACT LTME, coordonați de profesorii Mihaela Felea, Liliana Dăscălița, Mirela Tudone și Daniela Perpelea, au organizat activități menite să aducă împreună elevi de gimnaziu cu elevi de liceu și să-i familiarizeze cu modelul educațional IMPACT (jocuri de cunoaștere de team-building, de creativitate, competiție sau povestiri).

ltme

Proiectul lor s-a numit „O săptămână de IMPACT” și a reunit 32 de membri IMPACT și (aproximativ ) 20 voluntari și 236 de elevi și cadre didactice. „Problema pe care noi am identificat-o constă în lipsa unei viziuni unitare a ceea ce ar trebui să însemne Școala Altfel și lipsa unor activități bine organizate, care să elevi și cadre didactice deopotrivă, într-o proporție echilibrată. Pentru că doar astfel se poate realiza un schimb de experiență benefic de la profesor la elev sau invers”, spune liderul Mihaela Felea. Ce au învățat tinerii? „Impacții au învățat două lecții importante: responsabilitatea față de cei mai mici și ce înseamnă să fii lider, să coordonezi activități de educație nonformală, să interacționezi cu elevi de vârste diferite. Sunt convinsă că nu a fost o experiență ușoară și că, de acum, se vor raporta altfel la felul în care învață sau față de profesorii lor”, adaugă Mihaela Felea.

În afara competiției „Elev de serviciu în folosul comunității”, voluntarii de la Clubul IMPACTIIII de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu din Cluj-Napoca au pregătit la librăria Cărturești din Iulius Mall o serie de ateliere educaţionale pe tot parcursul Săptămânii Altfel, deschise tuturor liceenilor din oraș. Peste 250 de elevi din licee precum Şincai, Racoviţă, Bălcescu, Brâncuşi, Coşbuc s-au înscris la activităţi de teambuilding pentru a se cunoaşte mai bine; s-au bucurat de quizz-uri pe teme precum legende şi mituri sau istoria cărţilor de joc; au aflat mai multe despre tradiţiile populare în cadrul atelierelor de Arts & Crafts și au pictat împreună trăistuţe cu motive tradiţionale; au învăţat despre bunele maiere şi au testat mersul într-o postură elegantă şi corectă, inclusiv cu o carte pe cap :). „Mi-a făcut plăcere să lucrez cu adolescenți, dar cred că cel mai mult mi-a plăcut să văd cum copiii sunt deschiși la activități, ieșind din zona de confort. Am asimilat experiență și m-am și distrat în același timp”, spune voluntarul IMPACT Carla Moldovan. „Această experiență ne-a ajutat să învățăm cât de important este să fim organizați, să nu ne fie teamă să venim cu idei îndrăznețe, să ne ajutăm unii pe alții”, spune și voluntarul Stanca Onac.

 

Manifest pentru învățare… în Școala Altfel, în comunitate!

E aproape imposibil să nu vă fi întâlnit săptămâna aceasta cu cel puțin un grup de copiii/tineri zumzăind pe trotuar sau în autobuz și urmăriți cu coada ochiului de unu-doi profesori. Astăzi e ultima zi din săptămâna în care elevii învață altfel și în care noi ne reamintim cât de energici, colorați și plini de viață sunt copiii și tinerii!

În Școala Altfel, în limita siguranței elevilor, totul este permis: părinții sau doctorul din localitate ia locul profesorilor la catedră, elevii merg în vizită la fabrica de pâine din cartier, la muzee, în centre comerciale, în biblioteci; fac voluntariat și se implică în comunitate; participă la ateliere artistice, de mediu sau de dezvoltare personală. Un singur lucru nu este permis în Școala Altfel, să uităm de învățare, să vizităm de dragul vizitei, să participăm de dragul participării, să mergem în excursie de dragul excursiei, să confundăm învățarea altfel cu lipsa învățării! Ce înseamnă asta? Înseamnă că indiferent de ceea ce se întâmplă în Școala Altfel, oricât de distractiv sau neobișnuit, e necesar și un moment de REFLECȚIE, când elevii analizează experiența pe care au parcurs-o și extrag morala/lecțiile relevante pentru ei.

Anul acesta, pe parcursul Școlii Altfel, cluburile IMPACT din România au implementat activități de serviciu în folosul comunității. În satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, Jud. Iași nu există un parc de joacă amenajat pentru copiii de toate vârstele ce locuiesc aici. Satul este unul dezvoltat, are un cartier de blocuri, un număr mare de locuitori dar îi lipsea un parc atractiv amenajat. În timpul săptămânii Școala Altfel, membrii IMPACT și-au propus să reamenajeze vechiul parc astfel încât să cuprindă un spațiu de joacă pentru cei mici și un loc de întâlnire pentru tineri și adulți. Care este legătura dintre acțiunile membrilor IMPACT (au strâns fonduri, au plantat flori, au pictat bănci, au cumpărat ghivece) și învățarea?

Profesorul coordonator din Lunca Cetățuii și-a asumat o sarcină mai grea decât aceea de a-și coordona  elevii să implementeze activități imediate, directe (ex. plantarea florilor), a avut curajul de a-i însoți pe un drum mai lung și mai complex, cel al punerii în practică a unui proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității. La sfârșitul acestui drum se vor auzi mărturii precum:

„Înainte nu îmi plăcea să fac proiecte sau să vorbesc sau să mă implic cu oameni care nu erau în grupul de zi cu zi, adică clasă sau familie, eram mai rușinoasă, mai retrasă, dar acum nu am nici o problemă să fac echipă cu ei.” (Extras din studiul Evaluarea proiectului „conectează-te la comunitate!” şi a calităţii programului educaţional impact)

Și totuși ce se întâmplă atât de special în cadrul unui proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității? Cheia este modul în care etapele cunoscute ale derulării unui proiect se intercalează cu cele ale unui proces de învățare – putem delimita 5 etape în care elevii și profesorii se completează reciproc :

  1. Investigația/Analiza comunității

Bineînțeles că membrii IMPACT L.C. au avut mai multe idei expuse și argumentate în cadrul unei întâlniri speciale pe această temă, însă necesitatea reamenajării parcului a fost unanim recunoscută de către aceștia, iar după momentul votului nimeni nu a fost surprins de rezultat. (mărturie lider IMPACT Anca Rotariu, Lunca Cetățuii)

  • Copiii/tinerii fac vizite în comunitate, investighează probleme și resurse prin observație, discuții cu membrii comunității și/sau documentare, dezbat descoperirile lor și decid asupra unei probleme pe care își doresc și e realist să o rezolve;
  • Facilitatorii investighează competențele copiilor/tinerilor (ce atitudini au? ce informații au? ce pot să facă?) dar și interesele lor (ce le atrage atenția? ce îi intrigă? ce își doresc? Ce îi motivează să acționeze?).
  1. Planificarea:
  • Copiii/tineri își asumă un scop comun, stabilesc un plan de acțiune, inventariază resursele de care au nevoie, își asumă și distribuie sarcini.
  • Facilitatorii stabilesc împreună cu grupul de copiii/tineri obiective de învățare și se asigură că acestea sunt aliniate cu contextul mai larg în care este folosit proiectul de serviciu în folosul comunității.

 Planul tinerilor noștri din Lunca Cetățuii arăta cam așa (extras din planificarea lor):

Scopul proiectului este amenajarea unui spațiu care să fie deopotrivă spațiu de joacă pentru cei mici și loc de întâlnire pentru tineri și adulți. Obiectivele proiectului:

  1. Obținerea de fonduri pentru a cumpăra materialele necesare prin deschiderea unui târg de materiale confecționate cu tematica lunii Martie. În cadrul târgului vor fi prezentate și oferite spre vânzare obiecte confecționate de copii. Suma strânsă va reprezenta prima cărămidă la temelia visului nostru.
  2. Obținerea de sponsorizări din partea instituțiilor locale.
  3. Angajarea în acest amplu proces de amenajare a unui număr cât mai mare de voluntari din școala, atât elevi, cât și cadre didactice, și membri ai comunității locale.
  1. Acțiunea/Implementarea
  • Copii/tinerii renovează parcul, organizează o excursie educativă, un târg caritabil sau orice alte activități de serviciu în folosul comunității;
  • Facilitatorii se asigură că copii/tinerii sunt în siguranță, îi încurajează să-și urmărească scopul și să depășească posibile obstacole.
  1. Reflecția

Acesta a fost primul nostru proiect complex de anul acesta, pentru membrii nou intrați a fost o adevărată provocare. Însă, toate întâlnirile noastre, toate orele petrecute împreună, toate gogoșile mâncate pe nerăsuflate din lipsă de timp, au meritat cu vârf și îndesat pentru că la sfârșitul zilei de astăzi, când ne-am văzut visurile și planurile duse la bun sfârșit, am fost cei mai fericiți IMPACȚi din România.(mărturie lider IMPACT Anca Rotariu, Lunca Cetățuii)

„Am învățat să relaționez cu colegii, să colaborăm, să realizăm lucruri noi și să ne bucurăm împreună de rezultatul muncii noastre.” (mărturie membru IMPACT, Lunca Cetățuii)

  • Copiii/tinerii discută și evaluează rezultatele acțiunilor lor de serviciu în folosul comunității;
  • Copiii/tinerii analizează și discută sentimentele și emoțiile pe care le-au avut de-a lungul proiectului, momentele critice, descoperirile pe care le-au făcut ei înșiși, ceilalți sau în comunitate, lecțiile pe care le-au învățat, ce vor să schimbe în propriul comportament.
  • Facilitatorii stimulează și catalizează atât evaluarea impactului asupra comunității cât și a lecțiilor învățate de copiii/tineri.
  1. Sărbătorirea și promovarea/Demonstrarea
  • Copiii/tinerii sărbătoresc finalizarea proiectului de serviciu în folosul comunității și promovează rezultatele lor la părinți, colegi și în comunitate;
  • Facilitatorii evaluează și recunosc/recompensează (în sistemul formal prin note) rezultatele de învățare ale copiilor/tinerilor.

(sărbătorire la final de proiect, cluburile IMPACT CTSM, IMPACTIIII, Ciocoholicii)

În proiectele de învățare prin serviciu în folosul comunității copiii/tinerii sunt actorii principali în rezolvarea unei probleme de la nivel local. Pentru a folosi metoda la potențialul său maxim, este important ca deciziile să fie luate în mod democratic, la intersecţia dintre interesele tinerilor şi ale facilitatorilor (profesori, preoţi, asistenţi sociali etc.). Numai așa pot fi obținute rezultate de învățare valoroase precum cele mărturisite de un elev din Brad:

„Munca în echipă. Înainte eu preferam să fac totul singură, pentru că îmi era frică că dacă greșesc îi trag și pe ceilalți după mine și ei o să se supere, dar de când am venit la IMPACT mi-am scos din cap idea asta și m-am gândit că suntem o echipă și am scăpat de lucrul ăsta. Am învățat să colaborez, să lucrez în echipă.” (Extras din studiul Evaluarea proiectului „conectează-te la comunitate!” şi a calităţii programului educaţional impact)

Să ne bucurăm de Școala Altfel și anul viitor, dar să nu uităm de învățare! Proiectul de învățare prin serviciu în folosul comunității e doar un exemplu în care serviciu, învățarea și distracția se împletesc!

Educația – prioritatea tinerilor din România în fața ONU

David Timiș, unul dintre cei doi Delegați de Tineret ai României la ONU, și-a arătat disponibilitatea de a susține și promova inițiativa noastră legată de îmbunătățirea programului Școala Altfel.

DSCN0389

Având experiența studiului peste hotare, David Timiș crede că diferența principală față de sistemul nostru de învățământ este că în vest se pune accentul pe practică, nu pe teorie. „De asemenea, relația profesor-elev este una mult mai echilibrată, aproape aș spune că aceștia sunt pe picior de egalitate”, precizează el. Timiș crede că educația nonformală are potențialul de a revitaliza/întinerii „un sistem care este altfel, destul de <>” și consideră că propunerile făcute de grupul nostru de lucru sunt bune. „Ideea cu laboratorul de experimente îmi place, e cachy. Vă sugerez însă să vedeți ce alte exemple de best practice mai sunt pe această temă – Universitatea Alternativă sau Learnity ar fi două dintre ele”, spune el.

David Timiș precizează, de altfel, că principalele priorități ale tinerilor din România, enunțate în urmă cu două săptămâni la New York, în cadrul lucrărilor Comisiei pentru dezvoltare socială a Adunării Generale ONU, sunt pe educație, implicare civică și angajabilitate. Delegația României, din care a făcut parte pe lângă David Timiș și Anca Agachi, a subliniat necesitatea reducerii discrepanțelor dintre mediile urban și rural în cadrul sistemului de învățământ, importanţa pregătirii educaționale corespunzătoare a tinerilor pentru a face tranziția către piața muncii și nevoia elaborării unor politici publice care să faciliteze accesul tinerilor la locuri de muncă și să încurajeze antreprenoriatul. Tinerii delegați români au adus în discuție necesitatea implicării tinerilor în viața socială și politică prin conectarea lor la agenda locală și internațională și dezvoltarea unei culturi a acțiunii, înțeleasă ca mentalitate activă sau implicare individuală prin voluntariat.

Mai multe despre Comisia a III-a a Adunării Generale ONU puteți citi aici.

David Timis

David Timiș a studiat business și management la Unversity of Glasgow din Marea Britanie și integrare europeană la EM Strasbourg și a primit și două burse de studiu în India și China.

Experiența sa este una globală, având șansa să lucreze sau să facă voluntariat în nu mai puțin de opt țări, în domenii foarte variate, de la ONG-uri precum AIESEC, LSRS și Rotaract, la organizații internaționale precum Consiliul Europei.

În ultimul an a lucrat în industria FMCG pentru două multinaționale, Mars în Marea Britanie și L’Oréal în România.

Susţine-ne şi tu cu o semnătură pentru o Şcoală Altfel mai bună: http://www.petitieonline.com/saptamana_altfel