service-learning

Un an în copacul devenirii

Text de Elena Nicolae, specialist comunicare la Fundația Noi Orizonturi și contributor la revista Sinteza

Cum am putea să-i facem pe tineri conștienți de comorile existente în comunitățile lor? Care ar fi metodele potrivite pentru a le trezi mândria față de ceea ce au moștenit? Ce ar trebui să le oferim să nu-și mai proiecteze viitorul departe de acasă? La aceste întrebări am încercat să răspundem prin GreenIMPACT – o rețea de cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi în zone eco-turistice, cu scopul de a promova patrimoniul local. Zilele acestea, primele cluburi GreenIMPACT împlinesc un an de la înființare. E suficient sau e prea puțin pentru a proba utilitatea demersului nostru?

Clubul GreenIMPACT din Biertan a aniversat un an de existență la mijloc de februarie, la biblioteca din localitate. La începutul întâlnirii, liderii de club i-au invitat pe toți cei prezenți la un joc de cunoaștere: invitații s-au așezat în cerc, cu fața la exterior, iar membri clubului i-au înconjurat printr-un alt cerc, așezați cu fața spre ei, pentru a putea vorbi de la om la om. La un anume interval de timp, cercul din exterior s-a tot mutat cu câte o persoană, până când fiecare invitat a avut ocazia să discute cu fiecare impact.

Această prezentare necesită JavaScript.

Al doilea moment, la care au participat doar impacții, sub privirile curioase ale invitaților, a fost de reflecție și împărtășire. Fiecare membru al clubului a primit o foaie de hârtie pe care erau desenați niște omuleți cățărați într-un copac, în diferite ipostaze – unul încercând să ridice ceva, altul ținându-și brațele în sus a bucurie, doi stând așezați unul lângă altul pe o creangă etc. Provocarea a fost ca fiecare impact să deseneze omulețul care descrie cel mai bine felul în care se simte, după un an de GreenIMPACT. Care a fost cel mai desenat omuleț?

Puțini impacți s-au limitat să deseneze unul singur și majoritatea l-au ales pe cel care-și ridică brațele în aer, bucuros. „Sunt fericit la club, pentru că mi-am făcut prieteni și ne simțim bine împreună”. „I-am desenat pe cei doi oameni care stau unul lângă altul, pentru că la club am învățat să ne ajutăm și să lucrăm în echipă”. Sunt doar două dintre mărturisirile care s-au auzit cel mai des și care au făcut ca tortul servit la finalul întâlnirii să fie și mai dulce.

Drumul până aici nu a fost ușor. Primul proiect gândit de impacți – un traseu de biciclete prin pădure cu loc de belvedere – a eșuat, pentru că cineva a furat indicatoarele și bucăți din mobilierul de la locul de popas, chiar înainte de inaugurare. Acest lucru i-a întristat pe copii, dar a și trezit în ei simțul civic – de exemplu, chiar înainte de aniversarea unui an de existență, Clubul GreenIMPACT a fost subiect de discuții în Consiliul Local, pentru că unul dintre copii a sesizat instituțiile abilitate că se fură lemne din pădure. Iar discuțiile nu au fost tocmai de apreciere, semn că nu toți membri comunității apreciază faptul că tinerii sunt împuterniciți să-și facă vocea auzită.

Prezent la aniversarea de la bibliotecă, primarul comunei, Mircea-Mihai Dragomir, s-a arătat însă încântat de existența clubului, care i-a solicitat deja două audiențe. „A mai fost o singură dată o inițiativă similară, cu copii de grădiniță care au venit să vadă cum funcționează Primăria. Am făcut atunci un exercițiu, i-am invitat să  spună ce probleme ar vrea să fie rezolvate și cel care a avut cele mai interesante idei a fost ales primarul copiilor. A fost primul meu contact în calitate de reprezentant al Primăriei cu copiii”, spune Mircea Dragomir (foto de vorbă cu impacții, la exercițiul de cunoaștere).

Impacții i-au solicitat ajutorul în proiectul legat de biciclete – „au venit să mă întrebe dacă pot să le ofer un spațiu să deschidă un punct de închiriere. Eu le-am explicat calea legală. Pentru că, în calitate de primar, este datoria mea să le spun ce se poate și ce nu se poate face. Le-am explicat că ceea ce vor ei să facă este foarte bine, pentru că Biertanul are nevoie de așa ceva, dar că cineva trebuie să-și asume activitatea, un adult sau o firmă. Pentru că, dacă se întâmplă un accident sau cineva vrea să facă o reclamație, trebuie să știm cine răspunde. În plus, pentru așa ceva se plătesc impozite, iar activitatea pe care o desfășori trebuie să fie autorizată”, explică primarul, care precizează că deși au fost inițial dezamăgiți, impacții s-au arătat dornici să afle care sunt alternativele. „Se vede că acești copii au făcut multe lucruri împreună, se vede și după cum se exprimă – ei deja știu ce înseamnă un proiect, să socializezi, să lucrezi în echipă… Și asta face mai mult decât nu știu câte ore de școală. Când sunt implicați efectiv într-un proiect, ei se pregătesc, de fapt, să dea piept cu societatea. Colegii lor o să trăiască asta de-abia când termină școala și, față de ei, copiii din club o să fie mai pregătiți. Și din punct de vedere civic ei sunt mai pregătiți. Se observă, dacă discuți cu ei, pentru că pun tot felul de întrebări”, adaugă Mircea Dragomir, care a petrecut până acum aproape patru ore stând de vorbă cu acești mini-cetățeni.  „Eu la vârsta lor, dacă-l vedeam pe primar, nu știam cum să mă fac mai mic; mă înroșeam tot. Ei au venit și am povestit așa – ca de la egal la egal, iar asta chiar m-a emoționat! Cred că ei nici nu-și dau seama cât de mult îi ajută proiectul ăsta. Dar eu sunt sigur că o să iasă niște oameni mai buni din ei, mai pregătiți de viață”, concluzionează el.

Acest lucru este clar și pentru cei trei lideri de club – Codruța Schneider, Ramona Soportocean și Semida Dani.

IMGP8130

De la stânga la dreapta – Semida, Codruța și Ramona.

„Pentru copii, clubul înseamnă foarte mult. Le place să vină aici, le plac activitățile pe care le facem împreună. Cea mai bună dovadă: sunt părinți care le spun că nu-i lasă să vină club, dacă nu sunt cuminți”, spune Codruța. Ea este referent la biblioteca din localitate, care funcționează și ca punct de informare turistică și găzduiește și întâlnirile clubul GreenIMPACT. Ei i s-a alăturat una dintre mamele copiilor, Ramona Soportocean, pentru care clubul are și o semnificație personală foarte puternică. „Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez cu copii. Să fiu educatoare. Dar totodată mi-a fost și foarte teamă de eșec. Clubul m-a ajutat să-mi dau drumul și să cunosc mai bine oamenii din comună”, spune Ramona, care, din Alba fiind, s-a mutat în Biertan în urmă cu 13 ani, dar a continuat să-și petreacă majoritatea weekendurilor la Alba-Iulia sau Mediaș, unde stau prietenii ei. La câteva luni după ce a devenit lider de club, Ramonei i s-a oferit șansa de a ocupa un post de învățătoare la școala din comună. Și poate dacă în urmă cu câțiva ani și-ar fi făcut tot felul de probleme, acum a acceptat fără ezitare, convinsă că se va descurca. Semida Dani, la rândul său, deși nu poate participa la toate întâlnirile clubului, a vrut să fie mai mult decât un simplu ambasador, pentru că și pe ea întâlnirile cu impacții o încarcă de energie.

Și încă un lucru pare foarte clar: anul viitor, pe aceeași vreme, la biblioteca din Biertan se va mânca din nou tort.

 

Reclame

De ce să faci voluntariat în educație?

Text de Elena Nicolae, specialist comunicare la Fundația Noi Orizonturi și contributor la revista Sinteza

La Fundația Noi Orizonturi am avut, la început de februarie, două training-uri cu peste 40 de participanți, profesori și educatori care lucrează cu tineri. Văzându-i la treabă câteva zile la rând (inclusiv în weekend), de la ora 9 până la ora 18, cu două pauze de cafea și o pauză de prânz pe care le-au folosit să facă temele primite la curs sau să continue discuțiile despre învățare, nu am putut să nu mă întreb ce-i motivează să investească timp și energie în această pregătire suplimentară; ce-i determină să se implice, voluntar și suplimentar în educarea copiilor și tinerilor?

La unul dintre cursuri, cel de inițiere în IMPACT a liderilor celor 15 cluburi pe care le-am deschis anul acesta în zone cu destinație eco-turistică, le-am ocupat și eu pauzele, încercând să aflu răspunsul. Și deși argumentele pe care le-am auzit par diferite, la final mi-au confirmat, fiecare în parte, motivul care mă face pe mine să lucrez în acest domeniu: indiferent de întrebare, educația este răspunsul.

IMGP7785

GreenIMPACT înseamnă cluburi de inițiativă comunitară pentru tineri deschise în zone eco-turistice cu scopul de a promova patrimoniul local prin proiecte de service learning. Rețeaua numără în acest moment 34 de cluburi.

Hitter Annamaria, directoarea Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie și Sztrelenczuk Iolanda, profesor de engleză la aceeași școală, nu sunt doar colege, ci și partenere într-o organizație neguvernamentală pe care au înființat-o în 2008 din nevoie – Asociația Autism Baia Mare, prin care au dezvoltat de la zero servicii și care acum se ocupă de 120 de copii cu tulburări de dezvoltare. De ce au aplicat pentru înființarea unui club de inițiativă comunitară pentru tineri GreenIMPACT? „Vrem să promovăm școala, care e percepută mai degrabă negativ”, spune Annamaria. Odinioară, școala din Baia Sprie era singura din Transilvania cu profilul auto, dar între timp au apărut două licee similare în Baia Mare, care e la doar 10 km distanță și îi atrage mai mult pe tineri, fiind reședință de județ.  Așa că directoarea de la Baia Sprie a început să caute soluții pentru a păstra tinerii acasă: „Facem foarte multe proiecte. Ușa mea e deschisă pentru oricine vrea să facă ceva. Așa s-a întâmplat și acum, Iolanda a intrat la mine în birou și mi-a spus să aplicăm și pentru această oportunitate”. „Noi am mai avut un proiect de opt luni, anul trecut, legat de abilitarea tinerilor. Dar ne dorim un proiect care să-i implice pentru o perioadă mai îndelungată”, explică Iolanda. La prima întâlnire a clubului au venit nu doar elevi, ci și profesori, semn că Annamaria și Iolanda nu sunt singure pe acest drum – și colegii lor sunt interesați de noi modalități de a face învățare cu elevii.

annamaria si iolanda

Iolanda (a treia din dreapta, cu ochelari) și Annmaria (a doua din dreapta, cu eșarfă) își doresc să redea școlii în care predau – Colegiul Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie – renumele de ondinioară.

La urma urmei, crede Iolanda, aceasta este cea mai mare problemă a școlii românești – „că nu-i mai învață pe tineri”.  Cum își găsesc timp pentru școală, pentru clubul GreenIMPACT și pentru organizația pentru care au înființat-o? Au părut surprinse de întrebare și au ridicat din umeri a „unde există o nevoie se găsește și o cale”. De altfel, pe pagina de facebook a Iolandei este postat de mai multe ori un citat care pare să descrie perfect felul în care gândesc cele două colege și prietene: „Your mind is a garden/Your thoughts are the seeds/You can grow flowers/or you can grow weeds.” (Mintea ta e o grădină/Gândurile tale sunt semințe/Pot să crească flori/sau pot crește buruieni”).

Adrian Mircea este din Lupeni și lucrează la Liceul Teoretic Mircea Eliade, fiind consilier școlar al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Deva. A început să lucreze alături de copii din 2001, când s-a angajat ca psiholog la un orfelinat administrat de o organizație neguvernamentală. În învățământ lucrează din 2005, ajungând să predea și educație socială. Crede că cea mai mare problemă a elevilor astăzi este că și-au pierdut modelele, atât acasă, cât și la școală. ”Nici măcar în familie nu mai au asta! De multe ori părinții apelează la noi cu o atitudine de genul – copilul meu are o problemă, repară-l! Iar profesorii, deși ar putea avea așa o mare putere în devenirea tinerilor, preferă să se cramponeze de ordine ale ministerului, de directive ale inspectoratelor în loc să fie atenți la nevoile copilului. Eu m-am săturat să predau ceea ce nu vrea nimeni să învețe. Prefer să fac altfel – îi scot pe elevi afară din școală 90% din timp și aplicăm în practică ceea ce ar trebui să învățăm teoretic. Mă doare în cot de inspecție; eu fac ceea ce are nevoie copilul”, spune Adrian.

adrian mircea

Adrian Mircea crede că s-a născut voluntar.

Vrea să înființeze un club GreenIMPACT pentru că de mult visează să aplice principiile învățării experiențiale în lucrul cu elevii – „la cabinet, fără să-mi dau seama, făceam reflecție…”. Nici ideea de a avea un club nu îi este străină – la un moment dat a înființat „Clubul băieților cumsecade”, prin care a încercat să cultive tinerilor atitudini și obiceiuri sănătoase în relația cu ceilalți, iar ulterior a avut o tentativă de a înființa un club de teatru. Ce-l motivează pe el să se implice și să caute mereu noi și noi căi de a se apropia de elevii săi? Nu are un singur motiv, ci două: nevoia de a învăța lucruri noi – „am ales să fac lucrurile care îmi plac” – și dorința de a ajuta – „eu cred că m-am născut voluntar! Nu aștept nicio recompensă pentru ceea ce fac, decât satisfacția că am putut să ajut!”, mărturisește el.

Bogdan Mira și Cosmin Simtion sunt colegi la Școala Gimnazială Slimnic – Structura Ruși, județul Sibiu. Bogdan predă limba română și limba engleză, iar Cosmin este prof de istorie și consilier educativ. Au aplicat pentru înființarea unui club GreenIMPACT la inițiativa lui Cosmin, care stă în Ruși fix lângă un monument istoric neexploatat din punct de vedere turistic – Turnul înclinat. Clubul pe care l-au înființat se numește Cavalerii Turnului înclinat, iar contractul de valori pe care l-au întocmit la primele întâlniri e scris pe hârtie cerată care sugerează un papirus.

bogdan si cosmin

Bogdan (stânga) și Cosmin au înființat clubul GreenIMPACT Cavalerii Turnului Înclinat din dorința de a promova patrimoniul local din comuna Slimnic.

Și dacă la prima întâlnire au venit vreo 15 copii, la a treia au venit peste 30. „Este foarte interesantă ideea că putem să implicăm copiii mai mult timp. Am mai avut proiecte, dar toate au fost pe o perioadă determinată”, spune Bogdan. Cosmin, care predă de 20 de ani, stă, în Ruși, chiar lângă Turnul înclinat și a mai făcut cu elevii proiecte prin care a încercat să-l pună în valoare, pentru că ar fi o atracție turistică însemnată, dacă ar putea fi vizitat sau dacă ar exista măcar un panou care să-i spună istoria. Faptul acesta, care se întâmplă chiar sub nasul său, îi oferă oarecum o explicație pentru ceea ce a observat în două decenii de învățământ: foarte puțini tineri își cunosc țara. „Predau la țară, iar nevoile copiilor de aici sunt mult mai stringente și particulare decât ale celor de la oraș. Dar cea mai mare nevoie, a tuturor, este nevoia de cunoaștere; nevoia de a fi conștienți de ceea ce avem”, spune Cosmin. Iar Bogdan îl completează, adăugând că tinerii au nevoie „să învețe mai mult despre ce înseamnă a prețui”.

Nu au fost suficiente pauze la training să pot sta de vorbă cu toată lumea. Dar dacă fac bilanțul a ceea ce am obținut după ce am vorbit cu doar cinci oameni, cred că pot spune, liniștită, că am înțeles. Faci voluntariat în educație pentru că îți pasă. Îți pasă de școala în care predai sau învață copiii tăi; de moștenirea pe care ți-au lăsat-o strămoșii; de valorile naționale; de generațiile viitoare. Îți pasă.

Cum combină proiectul de service learning joaca, munca și învățarea

Text de Sorana Pogăcean, coordonator formare şi mentorat la Fundaţia Noi Orizonturi

Ne jucăm, învățăm, muncim. Și nu știu din ce motiv am ajuns să credem că aceste funcții apar și dispar în această ordine în mod ireversibil. Adulții nu se joacă, iar copii nu muncesc. Dintr-un soi de aroganță auto-impusă, fiecare dintre aceste căi de a interacționa cu lumea este privită cu superioritate odată ce facem pașii spre viața de adult și ne grăbim să ne lepădăm de vechile „obiceiuri”.

Acest mod de a privi lucrurile îngustează orizontul fiecăruia dintre noi. Da, una dintre aceste funcții va fi predominantă într-un anume punct din viața noastră și îi vom aloca majoritatea timpului nostru, dar asta nu înseamnă ca celelalte două nu sunt prezente, funcționale și benefice.

Elevii au o singură „treabă”: să învețe. Școala,cărțile, exercițiile, referatele sunt căile prin care ei ar trebui să ia contact cu viața, dar și să se pregătească pentru ea. Ca și cum viața începe după 21 de ani și până atunci este de datoria noastră să îi menținem într-un incubator „steril” și din când în când să verificăm ce știu ei că spun adulții despre viață: Ce părere are Eminescu despre iubire? Ce formulă aplicăm atunci când măsurăm o curte? Ce forțe apar atunci când pleacă un tren din gară? Desenați cum arată un aparat reproducător feminin. Și ar fi toate bune și frumoase, doar că, așa cum toți am ajuns să ne dăm seama, viața nu urmează întocmai teoria sau, în cel mai bun caz, este o supra-simplificare a realității ce ne înconjoară: iubirea este o experiență personală, curtea casei face o curbă după nuc, trenul are întârziere, iar copiii se fac… și mă întorc la ideea de la început. Învățăm, dar nu este suficient.

Proiectul de Service Learning este exact răspunsul la întrebarea: cum operaționalizăm integrarea celor trei? Adultul este în continuare prezent pentru a ghida învățarea, dar pentru că o condiție obligatorie a acestei metode este să servească comunitatea, atât adultul cât și elevii trebuie să iasă din zona de confort a sălii de clasă și să pătrundă într-o zonă fără răspunsuri predefinite. Nu știm dinainte care sunt nevoile comunității ci trebuie să le descoperim; nu există o singură soluție și nicio soluție nu este ferită de riscuri; succesul nu este garantat. Provocator, dar atât de real!

harta Green Service Learning

Pornind de la prezumția că un oraș sustenabil se dezvoltă cu ajutorul elevilor de azi și că acest demers este o oportunitate minunată de învățare pentru ei, împreună cu Lidl am  lansat această provocare către 53 de școli din România. Cei peste 1000 de elevi participanți în program s-au jucat, au învățat și au contribuit la transformarea orașului lor. Cele mai bune 25 de idei de proiecte au fost finanțate și au presupus crearea de spaţii verzi, campanii de informare şi de educare a cetăţenilor cu privire la importanţa protejării naturii, încurajarea agriculturii şi a consumului de produse locale şi bio, diminuarea risipei de hârtie, încurajarea cetăţenior către un stil de viaţă conectat la natură prin accesibilizarea traseelor montane, descurajarea tăierilor de brazi pentru sărbătoarea Crăciunului etc.

Prin proiectele lor au atins 49. 172 de beneficiari direcţi din 13 judeţe: Alba, Bihor, Bistriţa, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi , Mehedinţi, Neamţ, Satu-Mare, Sălaj.

Am fost atenți să urmărim și ce anume au învățat în timpul acesta, iar răspunsurile lor au fost pe măsură. Nu au demonstrat doar înțelegerea a ceea ce înseamnă concepte dificile precum sustenabilitate, protecția mediului etc ci și schimbare de atitudine și comportamente.

Rareş, de la IMPACT Afters School Dreamers, Cugir, ne mărturisea că „în cadrul activității am învăţat să scriem un proiect care să ne dezvolte imaginația și care să ne lărgească orizonturile pentru a observa problemele cu care se confruntă mediul și pentru a găsi o rezolvare. Pe langă aceasta am învăţat să gestionăm sume de bani în folosul comunității noastre. Cu ajutorul proiectului Green Way am învăţat cum să marcăm un traseu pentru drumeții astfel încât să fie sigur pentru participanţi şi am aflat informaţii despre anumite părţi din flora şi fauna locală”.

WordItOut-word-cloud-2733222

Ce a stat în spatele acestor rezultate frumoase, sau mai bine zis cine? Noi le spunem traineri recruți, alții le spun voluntari. Sunt însă oameni în diverse etape ale vieții lor, care au beneficiat sau și-ar fi dorit astfel de experiențe de învățare și care ne-au ajutat să ajungem în toate aceste școli și să sădim semințe bune pentru viitor. Cu ajutorul lor, proiectele de service learning pot să devină acum un instrument la îndemâna școlilor din România pentru a transforma elevi și odată cu ei, comunități, pentru că ei rămân în piscina noastră de resurse, fiind gata să acorde în continuare asistență celor care doresc să încerce această metodă de învățare.

Deși proiectul Academia de Service Learning s-a încheiat în mod oficial, adunăm în continuare roade și așteptăm cu drag primăvara pentru a ne bucura de munca depusă în această toamnă.

„Nimic nu se aruncă, totul se transformă”

Când ați văzut ultima dată elevi așteptând cu nerăbdare să dea un test? Nouă ni s-a întâmplat astăzi, când i-am vizitat pe impacții de la clubul Happynesia, deschis la Școala Generală „Octavian Goga” din Cluj, care au organizat un concurs pe teme de mediu pentru colegii lor. „Am fost nevoiți să limităm numărul participanților, pentru că au vrut să se înscrie mai mulți dintr-o clasă”, ne-a spus Gabriela Roșa, liderul clubului.

Concursul face parte din proiectul de învățare prin serviciu în folosul comunității „Nimic nu se aruncă, totul se transformă”, propus de impacții de la Happynesia în competiția națională „Natura în oraș”, lansată de Fundația Noi Orizonturi cu sprijinul financiar al Lidl România. Cele 50 de școli selectate în competiție au beneficiat, la începutul toamnei, de un training de două zile despre ce înseamnă cu proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității, susținut de traineri ai Fundației Noi Orizonturi, iar 25 din proiectele rezultate în urma traingului au primit câte o finanțare de 500 de lei pentru a fi puse în practică.

Înainte de concursul de astăzi, elevii din fiecare clasă au primit informații legate de mediu, atât de la impacți, cât și de la angajați ai Gărzii de Mediu, care au făcut o vizită la școală și au declarat că vor să susțină  activitățile din proiect. Competiția a avut două probe – teoretică, la care s-a participat individual și practică, la care s-a participat în echipe. La proba practică, elevii au avut de confecționat un obiect-manifest din materiale reciclabile.

Prin proiectul „Nimic nu se aruncă, totul se transformă”, happynezii  își propun să diminueze risipa de materiale care se pot recicla, hârtie şi peturi, stabilind la nivel de școală o zi pe lună în care toată lumea aduce/adună asemenea materiale, iar impacții le transportă la Centrul de Colectare, aflat la doar o stradă distanță. „În schimbul hârtiei vom primi bani – pe care vrem să îl folosim pentru procurarea de materiale necesare claselor. Ne-am gândit că e cel mai simplu şi cel mai la îndemână lucru pe care îl putem face, de la cei mai mici la cei mai mari. Reciclând, putem avea grijă de resursele naturale şi putem să reutilizăm, pentru a nu cosuma mai mult decât este nevoie”, au precizat ei în formularul de aplicație.

Clubul IMPACT Happynesia din Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” este format din 16 elevi din clasele V – VIII, fiind proiectul de suflet al unor profesori entuziaşti, dornici să (se) educe altfel. Grupul a fost coordonat, de-a lungul timpului, de diferite persoane – învăţători, voluntari ai Fundației Noi Orizonturi, profesori, lideri juniori – fiind coordonat, în prezent, de doi  profesori de limba română – Gabriela Roșa şi Ionela Iacob.

Ce așteaptă impacții să învețe în urma acestui proiect? Să planifice şi să monitorizeze activități interesante, să lucreze în echipă, să ducă la bun sfârşit sarcinile de lucru individuale, să câștige bani în mod cinstit și să îi folosească pentru binele şcolii în care învăţă. Și să recicleze eficient! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Elevii craioveni de la „Mihai Viteazu” invită comunitatea în parc!

„Curtea Banului Mihai are apă potabilă” se numește proiectul de serviciu în folosul comunității pe care elevii de la Școala Gimnazială Mihai Viteazu din Craiova l-au propus în competiția „Natura în oraș”, lansată la nivel național de Fundația  Noi Orizonturi, cu sprijinul financiar al Lidl România. Cele 50 de școli selectate în competiție au beneficiat, la începutul toamnei, de un training de două zile despre ce înseamnă cu proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității, susținut de traineri ai Fundației Noi Orizonturi, iar 25 din proiectele rezultate în urma traingului au primit câte o finanțare de 500 de lei, pentru a fi puse în practică.

Unul dintre aceste proiecte este și cel propus de elevii din Craiova, care doresc să instaleze o fântâniță în parcul Curtea Banului Mihai, aflat în incinta școlii, dar care este deschis întregii comunități, în afara orelor de curs și la sfârșit de săptămână. „Foarte mulți dintre membri comunității care petrec timp în curtea școlii sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată de la chioșcurile din apropiere și de multe ori ambalajele sfârșesc prin a fi aruncate pe jos. Prin amenajarea unei fântânițe cu apă potabilă în parc le vom oferi vizitatorilor care își doresc să petreacă timp în natură aproape de casă sau să facă mișcare pe terenul de sport al școlii posibilitatea să se hidrateze și să protejeze mediul”, au scris elevii în aplicația trimisă către Fundația Noi Orizonturi. Și pentru că finanțarea nu acoperă costurile estimate pentru această inițiativă – de aproximativ 2.000 de lei, elevii vor organiza mâine, vineri, 17 noiembrie, un eveniment inedit de adunare de fonduri: un Târg de toamnă de două ore, între 11.15 și 13.15 la care vor vinde murături, dulceață, gem, compot, sirop, zacuscă, bulion etc făcute în casă de elevii și profesorii școlii, ajutați de întreaga familie. „Părinți, bunici și alți membri ai comunității vor fi invitați pentru a cumpăra din produsele expuse la standuri, iar banii strânși vor fi utilizați pentru a cumpăra fântânița din Curtea Banului Mihai”, spun elevii.

organicfacts_net

Iar aceasta nu este singura activitate la care s-au gândit elevii în cadrul proiectului „Curtea Banului Mihai are apă potabilă”. Astfel, ei plănuiesc să facă aproximativ 40 de plăcuțe din materiale reciclate pe care să scrie diverse mesaje cu privire la dragostea pentru natură și importanța reciclării și să pună pe poarta de fier a școlii 8 plăci de lemn, confecționate din bănci pe care școala le-a scos din uz,  pe care vizitatorii parcului – copii și adulți deopotrivă – să poată desena. ”Le vom pune la dispoziție și cretă colorată și sperăm ca invitația noastră să le stimuleze creativitatea și să-i invite la mai multe activități de timp liber în natură”.

Școala „Mihai Viteazu” are tradiție în ceea ce privește proiectele de protejare a mediului înconjurător. De altfel, parcul Curtea Banului Mihai a fost realizat printr-un efort comun al profesorilor și elevilor școlii, împreună cu membri comunității locale, ce au susținut proiectul cu voturi pentru a câștiga o finanțare în programul Țara lui Andrei. Elevii școlii „Mihai Viteazu” se preocupă constant de întreținerea parcului Curtea Banului Mihai. Astfel, înainte de a știi că primesc banii de sămânță de la Fundația Noi Orizonturi pentru proiectul lor, ei au creat, la orele de biologie, o grădină de flori de toamnă. Din această activitate practică au învățat cum se plantează niște răsaduri, ce trebuie făcut pentru ca acestea să reziste în timp, cum trebuie îngrijite să nu le năpădească buruienile și ce beneficii aduc în timp (oxigenează aerul, înfrumusețează parcul, permite vizitatorilor să se apropie mai mult de natură).

Înainte de vacanța de iarnă elevii vor să planteze flori în ghivece pe care să le îngrijească în clase și în martie să le scoată la vânzare, pentru a face rost de bani pentru proiecte viitoare.

Dacă doriți să sprijiniți inițiativa elevilor și credeți în importanța demersului lor  nu uitați să mergeți mâine între orele 11.15-13.15 la Tîrgul de toamnă din curtea școlii gimnaziale „Mihai Viteazu”. Astfel, nu cumpărați doar un borcan de murături sau unul de dulceață ci investiți într-o comunitate mai sănătoase și mai armonioasă!

Mai multe despre Școala Gimnazială Mihai Viteazu găsiți aici.

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi, fondată în anul 2000 în Valea Jiului, este să inspire tinerii să conducă și să producă schimbări sociale. Facem acest lucru inovând și susținând modele de educație prin experiență – învățare prin serviciu în folosul comunității și învățare prin aventură, care-i împuternicesc pe tineri să se dezvolte pe sine, comunitatea și lumea în care trăiesc. Din 2008, programul de învățare prin serviciu în folosul comunității a intrat la „export”, fiind prezent acum în 17 țări de pe patru continente. În 2016 Fundația Noi Orizonturi a demarat un program național menit să consolideze educația copiilor și a tinerilor cu ajutorul comunității – ȘCOLI CONECTATE LA COMUNITATE și a deschis cursurile de formare în metoda educației prin experiență tuturor profesorilor din România, prin programul ARHITECȚII EDUCAȚIEI.

Lidl, partenerul Noi Orizonturi în competiția „Natura în oraș”, este prezent în 30 de țări din toată lumea și operează aproximativ 10.000 de magazine și peste 140 de centre logistice în 27 de țări din Europa. Lidl are aproximativ 215.000 de angajați, dintre care 5.000 în România unde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine și 4 centre logistice.  Misiunea Lidl în România este aceea de a le oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

 

O VIAȚĂ cu IMPACT

În primăvara lui 2015, o mână de tineri din București, majoritatea corporatiști, au pus la cale o serie de evenimente cu dublu rol – de socializare pentru ei și de adunare de fonduri pentru o cauză nobilă. Îi lega un detaliu extrem de important: fiecare participase, la un moment dat, la programele Fundației Noi Orizonturi, IMPACT și/sau VIAȚA. Câteva săptămâni mai târziu, pe final de august, o parte din ei s-au deplasat la Straja, Hunedoara, pentru a participa la experiența de o zi în VIAȚA pe care au reușit astfel să o ofere câtorva copii de la Centrul de Plasament din Lupeni.

10847175_1027630400596323_3329794941288022994_o

 

Alumnii, cum au fost numiți la Noi Orizonturi, au continuat și în 2016 să se întâlnească pentru a face serviciu în folosul comunității, iar acest lucru ne-a dat serios de gândit și ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu se poate măsura, cumva, felul în care participarea la IMPACT și/sau VIAȚA a contribuit la transformarea lor în cetățeni responsabili și activi, plini de compasiune și dragoste pentru cei aflați în nevoie. O parte din răspuns l-am primit odată cu studiul de mai jos:

Făcând o diferență: studierea efectelor pe termen lung ale programelor Noi Orizonturi

Date colectate și compilate de Dr. Jennifer S. Feenstra, Colegiul Northwestern, Orange City Iowa, SUA. Cu sprijinul Octaviei Borș și al altor persoane din Fundația Noi Orizonturi

Studiul a fost conceput pentru a investiga impactul pe termen lung al programelor Fundației Noi Orizonturi asupra tinerilor români, prin urmărirea lor după unul până la 14 ani de la momentul în care au participat la ele. 70 de absolvenți ai IMPACT (sau Kaizen, cum au fost numite pentru o scurtă perioadă de timp cluburile de inițiativă comunitară pentru tineri) și VIAȚA au fost chestionați utilizând un sondaj online în 2015-2016, iar un grup de comparație de șaizeci și cinci de tineri adulți români a fost chestionat în 2016. Participanții aveau între 18 și 32 de ani.

Rezultatele indică:

  • Respondenții implicați în programele Noi Orizonturi și-au evaluat mai bine performanțele la locul de muncă decât cei care nu au fost implicați, dar au evaluat că nu le va fi ușor să-și găsească rapid o altă slujbă, dacă rămân fără loc de muncă.
  • Participanții în programele Noi Orizonturi s-au prezentat mai degrabă la vot decât cei din grupul de control (90.0% față de 75.4%), deși nu au manifestat un interes mai mare pentru politică sau opoziția față de guvern.
  • Participanții la programale Noi Orizonturi au raportat activități de voluntariat mai recente decât non-participanții (91.4%, față de 75.4%)
  • Respondenții care au fost implicați în IMPACT sau VIAȚA au indicat mai multă încredere în alte persoane decât cei care nu au fost implicați.
  • Participanții IMPACT sau VIAȚA au raportat un angajament mai mare față de onestitate și integritate decât non-participanți.
  • Adulții tineri care au fost implicați în programele Noi Orizonturi au arătat o preocupare mai mare pentru generația următoare decât cei care nu au fost implicați în programele Noi Orizonturi.
  • Participanții la programele Noi Orizonturi au manifestat o autonomie sporită, stăpânirea mediului, dezvoltare personală, sens al scopului în viață și o acceptare de sine mai mare față de non-participanți.

În ansamblu, respondenții implicați în programele IMPACT și VIAȚA ale Noi Orizonturi au prezentat o viziune mai pozitivă asupra vieții și un angajament mai mare față de comportamentul prosocial decât cei care nu au fost implicați în programele Noi Orizonturi.

10630653_776113005795370_2838435246089994436_o

Studiul poate fi consultat aici: FNO Alumni Report Making a Difference Spring 2017.

Învățarea prin serviciu în folosul comunității și cei 3C

de Dana Bates, director executiv și co-fondator Noi Orizonturi

Care este scopul educației? De ce ne trimitem copiii la școală? De ce investesc guvernele un procent diferit în educație (2.6 % în Romania în 2012; 7,4% în Suedia)?

Pentru mare parte din țările occidentale, răspunsul este clar: acumularea de cunoștințe. Scopul educației este de a crește pur și simplu stocul de cunoștințe, indiferent dacă acestea sunt științifice, geografice sau literare. Nu contează dacă sunt folositoare, dacă aduc beneficii sau dăunează societății. Acumularea de cunoștințe se auto-justifică.

Cu toate acestea, filosofi precum John Dewey sau Paulo Freire văd educația ca având un scop moral și social. În această viziune, educația nu poate fi detașată de rolul ei în construcția unei societăți mai bune. Această viziune asupra educației este cea pe care Fundația Noi Orizonturi o promovează prin conceptul de educație pentru transformare”.

dewey-education-life-itself

De asemenea, Fundația Noi Orizonturi consideră că educația prin experiență (și în mod special educația prin serviciu în folosul comunității) este cea mai promițătoare strategie pentru a descrie „educația ca transformare”. În acest articol aș vrea să spun câteva cuvinte cu privire la învățarea prin serviciu în folosul comunității – ca filosofie educațională – și apoi, pornind de aici, să pun în discuție rezultatele pe care le aduce acest tip de învățare. Și asta pentru că, atunci când vorbim de învățare prin serviciu în folosul comunității ca mijloc al „educației pentru transformare”, dobândim o mai bună înțelegere cu privire la așteptările și promisiunile unei asemenea pedagogii.

Deci, ce este învățarea prin serviciu în folosul comunității? O definiție semnificativă cu privire la ceea ce reprezintă învățarea prin serviciul în folosul comunității o găsim în Learn and Serve America”:

Învățarea prin serviciu în folosul comunității este o strategie de predare și învățare, care integrează munca în folosul comunității cu instruirea și reflecția, pentru a îmbogăți experiența de învățare, pentru a dezvolta responsabilitatea civică și pentru a consolida comunitățile”.

După cum se vede din definiție, învățarea prin serviciu în folosul comunității nu este doar o pedagogie de tipul „a învăța făcând” (learning by doing), ca în cazul „învățării pe bază de proiecte”, unde obiectivele de învățare sunt legate de lucrul la un proiect. Învățarea prin serviciu în folosul comunității merge dincolo – este o pedagogie de tipul “a învăța făcând binele” (learning by doing good) unde scopul proiectului este de a contribui la binele comun într-un mod tangibil. În învățarea prin serviciul în folosul comunității, obiectivele educaționale sunt integrate în proiectul de serviciu în folosul comunității, dar și decurg din el. Așa cum subliniază și Nieves Tapia, fondatoarea CLAYSS (liderul mișcării învățării prin serviciul în folosul comunității în America Latină): proiectul crează curricula. În situațiile cele mai bune, pe lângă obiectivele de învățare conectate la un serviciu în folosul comunității, este importantă de asemenea vocea tinerilor, reflecția constantă asupra lecțiilor învățate și încercarea proiectului de a răspunde la o nevoie reală a comunității (nevoie identificată în mod ideal în dialog cu comunitatea). Acestea sunt ingredientele învățării prin serviciu în folosul comunității. Există dovezi puternice că această învățare contribuie chiar și la îmbunătățirea rezultatelor academice (Billig 2010). Se poate vedea, din definiția de mai sus, că învățarea prin serviciul în folosul comunității nu urmărește doar un singur tip de rezultate. Care îi sunt deci scopurile? În cele ce urmează încercăm să aducem mai multă claritate rezultatelor pe care le implică învățarea prin serviciul în folosul comunității.

Transformarea prin serviciu 

Deci, dacă scopul educației este transformarea, iar învățarea prin serviciu în folosul comunității este una din expresiile sale de bază, care este natura acestei transformări? În ciuda definiției de mai sus, nu există de fapt, un acord cu privire la învățarea prin serviciu în folosul comunității.

Ca să exemplificăm, într-un articol din  2012 intitulat „De ce folosim învățarea prin serviciul în folosul comunității” s-a argumentat că există foarte multă confuzie în rândul comunității de practicieni din cauza urmăririi unor rezultate diferite. Aceste rezultate „diferite” sunt fie (a) dezvoltarea dispozițiilor civice, fie (b) practicarea unui set de abilități, fie (c) un activism pentru dreptate socială (Britt 2012). Autorul argumentează că aceste scopuri separate trebuie să fie explicite și simplificate, astfel încât raționamentele acestor „abordări relativ distincte“ să poate fi clarificate. În timp ce acest lucru este util pentru a explica varietatea de utilizări ale învățării prin serviciu în folosul comunității, o poziție diferită și mai integratoare, probabil, ar trebui luată în calcul.

Argumentul nostru este că, dincolo de a fi distincte ca abordare sau raționament, aceste trei tipuri de rezultate pot și trebuie să fie văzute ca fiind interdependente și implicându-se reciproc – descrierea sau examinarea unuia nu poate fi făcută fără celelalte. Folosind o altă terminologie, dar cu același sens ca în definiția de mai sus, argumentăm că tipurile de rezultate pe care le produce învățarea prin serviciu în folosul comunității pot fi reduse la trei nivele ireductibile:

Caracter

Competențe

Contribuție

Caracterul corespunde dispozițiilor civice; contribuția o reprezintă însuși proiectul de serviciu în folosul comunității, ca expresie a activismului pentru dreptate socială, iar competențele nu reprezintă altceva decât „practicarea unui set de abilități”. Deci, dincolo de a fi rezultate separate și distincte, realitatea este că nu poți examina sau descrie unul dintre aceste rezultate fără a solicita sau interfera cu celelalte. De exemplu, caracterul se dezvoltă prin „a învăța făcând”, necesitând practică sau activism (contribuție, în limbajul celor 3C). Acest activism, dacă cu adevărat urmărește să fie transformator, solicită exercitarea unui set de abilități și cunoștințe – ceea ce nu reprezintă altceva decât competențele. Și așa mai departe. În timp ce aceste concepte nu ar trebui reduse la ele însele, nu putem discuta coerent despre unul fără referire la celelalte.

Să aruncăm acum o privire mai în profunzime asupra învățării prin serviciu în folosul comunității, la rezultatele înregistrate și la interdependența dintre cei 3 C.

Caracterul

Caracterul este terenul valorilor, al virtuților, al trăsăturilor pozitive considerate dezirabile (cum ar fi onestitatea, responsabilitatea, curajul etc.).[1] În prezent, în literatura de specialitate acestea sunt numite și abilități „non-cognitive” (Tim Kautz 2014) sau abilități „inter-personale și emoționale” însă discuțiile pe tema valorilor ne trimit înapoi la Aristotel care, în  Etica Nicomahică menționa:

“Viziunea corectă este că (…), în cazul comportamentului, în cele din urmă nu este importantă acumularea de cunoștințe teoretice (despre valori – nt.tr), ci mai degrabă în punerea în practică a acestora” (Aristotle 2004, p. 277).

Caracterul implică nu cunoașterea teoretică, ci domeniul comportamentului și al punerii cunoașterii în practică, al „învățării aplicate”. Aceste trăsături de caracter sunt larg recunoscute în literature de specialitate ca elemente cheie ale succesului atât din perspectiva angajabilității, cât mai ales al bunăstării generale (Wade 1997; Kielsmeier 2004; Billig 2010; Furco 2010; Kielsmeier 2011).

Considerăm că orice noțiune semnificativă legată de „educația pentru transformare”, având învățarea prin serviciul în folosul comunității ca strategie de bază, poate și ar trebui să aibă ca rezultat principal dezvoltarea caracterului. Indiferent că se numește responsabilitate civică (vezi mai sus), cetățenie activă sau abilități interpersonale și emoționale, este vorba în cele din urmă despre acest tip de „caracter” strâns legat de anumite valori, în special cele care tind spre a face ceva pentru binele comun. Interesant, Aristotel numea dreptatea cea mai mare dintre trăsăturile de caracter (virtuți) pentru că urmărește binele nu pentru sine, ci pentru alții.

Contribuția

Dar cum se formează caracterul? Această întrebare ne conduce către al doilea C:  contribuția. Este evident cum învățarea prin serviciu în folosul comunității poate fi un exemplu de contribuție. Cu toate acestea, ceea ce încercăm să arătăm aici este legătura dintre caracter și contribuție. Această legătură este foarte bine prezentată de Thomas Lickona:

„Pentru a-și dezvolta responsabilitatea, tinerii  trebuie să aibă responsabilități, pentru a învăța să poarte de grijă, trebuie să participe la activități în care să îngrijească, pentru a învăța să le pese de binele comun, trebuie să contribuie la acesta” (Lickona 1991, p. 312).

Nimeni nu-și poate dezvolta caracterul fără o contribuție activă. Faptele contribuie la formarea obiceiurilor, iar obiceiurile formează caracterul. Contribuția, astfel, nu este altceva decât aceste fapte de serviciu în folosul comunității, care sunt ele însele rezultatele urmărite sau scopurile „educației pentru transformare” dar, în același timp, mijloace sau instrumente pentru dezvoltarea caracterului.

Contribuția din învățarea prin serviciu în folosul comunității se reflectă cel mai bine în  „rezolvarea problemelor”, urmărind să lucreze pentru binele comun.[2] Iar viziunea nu este asociată deloc cu „tinerii ca probleme” ci cu „tinerii ca resurse”.[3] John Dewey, părintele educației prin experiență, spune că: „…problemele sunt un stimul pentru gândire… creșterea depinde de prezența unei dificultăți ce trebuie depășită prin exercitarea inteligenței”. În ce privește natura acestor probleme, folositoare din punct de vedere pedagogic, Dewey menționează:

“În primul rând, problema crește în condițiile experienței avute și a capacității elevilor; în al doilea rând, este de așa natură, că trezește în cel care învață căutarea activă de informații și producerea de idei noi” (Dewey 1963, p. 79).

Descrierea făcută de Dewey ne conduce inevitabil către noțiunea de competență – al treilea element cheie, indispensabil, alături de caracter și contribuție, din „educația pentru transformare”.

Competențele

Înțelegem deci ce este contribuția în domeniul învățării prin serviciu în folosul comunității și modul în care este legată de caracter. Însă ce este învățarea în această pedagogie de tipul  „a învăța făcând”? Este doar dezvoltarea unor trăsături precum onestitatea sau perseverența? Nu. De fapt, învățarea prin serviciu în folosul comunității presupune nu doar „a face”, ci a face lucrurile bine, a lucra eficient, pentru a transforma comunități, iar această cerință solicită nu doar trăsături de caracter precum integritatea, ci și cunoștințe și abilități specifice. Spre deosebire de caracter, ce intră în sfera „non-cognitivului”, competențele sunt abilități cognitive aplicate. Există o adevărată componentă a cunoștințelor și abilităților ce trebuie dezvoltată pentru implementarea cu succes a unui proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității.

De ce este așa de important? De ce ne trebuie și competențe pentru a completa caracterul și contribuția? Sunt câteva motive. În primul rând, bunele intenții (caracterul) nu sunt suficiente. Adevărata transformare în comunitate presupune cercetare, cunoștințe, învățare despre aspecte specifice precum poluarea apei, aspecte politice, sau orice este necesar pentru implementarea cu succes a unui proiect de învățare prin serviciu în folosul comunității. Ele pot fi privite în contextul proiectului ca fiind  cunoștințe, abilități și atitudini ce sunt necesare pentru, dar și prin proiecte sociale transformatoare.

În al doilea rând, „competențele” – în special în contextul Uniunii Europene – reprezintă domeniul unor obiective educaționale riguroase. „Competențele” sunt un vehicul adecvat pentru învățarea prin serviciu în folosul comunității, din moment ce noțiunea de competență solicită „învățare aplicată”- (aspect ce nu este clar în definiția de mai sus, cu privire la învățarea prin serviciu în folosul comunității). Include, dar merge dincolo de producerea de producția de cunoștințe. Include, dar merge dincolo de caracter. Definiția propusă de Weinert ne ajută în această direcție:

„Competența se referă la acea combinație de abilități cognitive, motivaționale, morale, sau sociale de care dispune (sau pe care le poate învăța) o persoană… ce arată înțelegere și stăpânire cu succes o unei game largi de cerințe, sarcini, probleme și scopuri” (Weinart 2001, p. 243).

Dezvoltarea competențelor reprezintă un rezultat al învățării prin serviciu în folosul comunității, deoarece poate menține perspectiva „educației pentru transformare” pe care acumularea de cunoștințe nu poate să o facă. Prin această abordare, includerea noțiunii de  „competență” în rezultatele educaționale ale învățării prin serviciu în folosul comunității  conferă validitate metodei, dar și rigoare academică, lucru care-i dă credibilitatea replicabilității.

Învățarea prin serviciu în folosul comunității poate fi o pedagogie transformatoare și integrată în sistemul educațional doar prin operaționalizarea obiectivelor educaționale din perspectiva “dezvoltării competențelor”. Cu alte cuvinte, dacă această educație se centrează doar pe caracter și contribuție, scopul său de a fi un instrument pentru transformare va rămâne neîmplinit.[4]

Susținem că educația ar trebui să fie pentru transformare și că învățarea prin serviciu în folosul comunității este cea mai promițătoare modalitate de a operaționaliza acest lucru. De asemenea, considerăm că tipurile de rezultate ale învățării prin serviciu în folosul comunității sunt nu una, nu două, ci trei: caracter, contribuție și competențe – interdependente. În conformitate cu argumentul general, despre necesitatea fiecăruia dintre aceste trei: nu se poate vorbi despre caracter fără a vorbi despre contribuție – o contribuție pentru cazuri și context specific; și nu poți vorbi despre contribuție fără a vorbi despre competențe – acele cunoștințe și abilități specifice necesare pentru implementarea unui proiect de învățare prin serviciul în folosul comunității. Fiecare din acestea este și scop și mijloc în același timp pentru celelalte două. Toate trei funcționează împreună pentru a define scopul final al „educației pentru transformare”.

Și un cuvânt de final: această abordare a celor 3C, dincolo de faptul că este ușor de memorat, îndeplinește principiul „Goldilox”:  nici prea mult,[5] nici prea puțin, exact cât trebuie; simplu dar nu simplist.  Este explicită și oferă precizie interdependenței dintre rezultatele învățării prin serviciu în folosul comunității și oferă un conținut concret viziunii cu privire la  „educația pentru transformare”.

Bibliografie

Aristotle (2004). The Nichomachean Ethics. New York, Penguin Books.

Billig, S. H. (2010). „Why Service Learning is Such a Good Idea.” Colleagues 5(1): 5-7.

Britt, L. L. (2012). „Why We Use Service-Learning:  A Report Outlining a Typology of Three Approaches to This Form of Communication Pedagogy.” Communication Education 61(1): 80-88.

Dewey, J. (1963). Experience & Education. New York, Macmillan Publishing Company.

Furco, A. (2010). A Research Agenda for K-12 School-based Service-Learning:  Academic Achievement and School Success. 10th Annual International Research Conference on Service-learning and Community Engagement. Indianapolis.

Kielsmeier, J. (2011) „Service-Learning:  The Time is Now.” The Prevention Researcher 18, 3-7.

Kielsmeier, J. C. (2004). Recasting the Role of Youths in the 21st Century: Rebuilding Civil Society Through Service-Learning and Civic Engagement. Service Learning and Social Capital. Cluj, Romania, National Youth Leadership Council.

Lerner, R. M., J. V. Lerner, et al. (2013). The Positive Development of Youth: Comprehensive Findings from the 4-h Study of Positive Youth Development. Medford MA, Institute for Applied Research in Youth Development.

Lickona, T. (1991). Educating for Character. New York, Bantam Books.

Peterson, C. and M. E. P. Seligman (2004). Character Strengths and Virtues:  A Handbook and Classification. Oxford, Oxford University Press.

Sen, A. K. (1999). Development as Freedom. Oxford, Oxford University Press.

Tim Kautz, J. J. H., Ron Diris, Bas ter Weel, Lex Borghansy (2014). „Fostering and Measuring Skills: Improving Cognitive and Non-Cognitive Skills to Promote Lifetime Success.”

Wade, R. C. (1997). Community Service Learning:  A Guide to Including Service in the Public School Curriculum. Albany, State University New York.

Weinart, F. E. (2001). Competencies and Key Competencies: Educational Perspective. International Encyclopedia of the Social and Behavioral Sciences. N. J. Smelser and P. B. Baltes. Amsterdam, Elsevier. 4: 2433–2436.

––––––––––––––––––––––––––

[1] Cu toate acestea, pentru a clarifica acest domeniu („ale cui valori?”), folosim ca referință sistemul de „valori în acțiune” (VIA), sistem ce abordează trăsăturile pozitive de caracter propuse de psihologia pozitivă, cu validare internațională pe scală largă. (Peterson and Seligman 2004).[1] Există șase grupuri principale de valori: (iar acest cadru, cum se poate vedea mai jos, ne poate informa și oferi un conținut robust pentru  „valorile” CVA [Cunoștințe, Valori/Atitudini, Abilități] din competențe)

[2]Învățarea pe bază de proiecte este o metodă de învățare prin care elevii dobândesc cunoștințe și abilități care-i ajută să investigheze, într-o o anumită perioadă de timp, o problemă, o întrebare, o provocare” . Vezi și:  http://bie.org/about/what_pbl

[3] Această „rezolvare de probleme” este menționată de câștigătorul premiului Nobel, economistul Amartya Sen, cu noțiunea de  „eliminarea ne-libertății”, obstacole care limitează dezvoltarea umană (Sen 1999).

[4] Cel puțin în contextul Uniunii Europene, educația a început să se mute din direcția achiziției de cunoștințe la aplicarea acestor cunoștințe sau competențe, reprezentate prin CVA (Cunoștințe, Valori, Abilități). Vezi și http://ec.europa.eu/education/policy/school/competences_en.htm

[5] Abordarea 3C a fost inspirată de (dar și ca o critică apreciativă) de abordarea 5C din Lerner and Positive Youth Development (Lerner, Lerner et al. 2013).  Lerner argumentează că cei 5C (caracther, confidence, competence, connection, and caring) conduc la contribuție. Poate fi argumentat că grija și încrederea (caring and confidence) sunt componente ale caracterului dar și că acesta se dezvoltă cel mai bine prin contribuție .