iunie | 2017 | EDUCAȚIE PENTRU TRANSFORMARE

Text de Laura Borbe, profesor la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca și specialist programe educaționale la Fundația Noi Orizonturi

Viaţa înseamnă adaptare permanentă. Adaptarea se realizează fie prin acomodare, fie prin asimilare. Când nu reuşim, suntem dezadaptaţi şi astfel apare nevoia. Percepem nevoia ca pe o lipsă sau un deficit, „dar şi ca un motor, cauză motivantă a oricărui comportament şi a oricărei învăţări”[1]. Tensiunea internă creată de nevoie declanşează comportamentul, adică nu nevoia în sine, ci interesul.

Readaptarea se poate face automat, prin reflexele sau reacţiile condiţionate sau neautomat. Readaptarea neautomată se realizează pe două nivele:

cel al efectuării, atunci când există deja o soluţie învăţată, descoperită anterior, pe care nu facem decât să ne-o reamintim sau să o primim de-a gata şi să o aplicăm
cel al activităţii de învăţare, când încercăm să descoperim soluţia, pentru că ea nu a fost descoperită sau nu este valabilă în contextul nou sau pentru noi, aici şi acum.

În şcoală întâlnim cel mai des readaptarea prin efectuare, de aici şi problema: „cum facem ca elevul să aibă dorinţa de a învăţa exact ceea ce trebuie să i se predea?”[2]

Şcoala a utilizat şi utilizează multe modele: cele de constrângere, cele atrăgătoare şi socratice. Nu voi insista asupra lor, ci voi spune doar că cele constrângătoare mizează pe forţarea interesului prin emulaţie, recompense sau pedepse; cele atrăgătoare se fundamentează pe ideea că dacă ne simţim bine la şcoală, se va naşte interesul pe acest fond; iar cele socratice pe ideea că, răspunzând întrebărilor, elevii dovedesc interes (ori, dacă ne gândim un pic, cel care este interesat, de regulă, el este cel care pune întrebări, nu cel care răspunde). Deci, ce e de făcut?

Claparède (1946) oferă următorul răspuns: „va trebui amenajat mediul înconjurător în aşa fel încât nevoia corespunzătoare învăţării de efectuat să fie activă. Va trebui realizată o dezadaptare, crestă o lipsă, în aşa fel încât readaptarea, restabilirea stării de echilibru să pretindă în mod necesar emiterea răspunsului care caracterizează obiectivul.”[3]

Demersul de învăţare se petrece pentru a acoperi diferenţa de nivel. Nu toţi vor să acopere diferenţa în acelaţi ritm, timp, şi să obţină aceleași performanţe sau nivel de satisfacţie. Feedback-ul dintre elevi, elevi şi profesor, este esenţial în păstrarea unui ritm şi atingerea obiectivelor individuale.

Cum amenajăm acest mediu?

propunând experienţe de învăţare care să îi mute din zona de confort, în zona de provocare (link la jocuri și povestiri, proiecte)
conferind sens învăţării, adică a pune cunoştinţele în relaţie cu elevul, cu problemele lui, nevoile lui („să ştii ce vrei să faci şi de ce vrei s-o faci”, De Vecchi, 1996)[4]
creând o tensiune, formulând o întrebare declanşatoare

Ce este o întrebare declanşatoare?

este o întrebare reală, autentică: adică ridică o problemă la care nu are răspuns nimeni sau există mai multe răspunsuri adevărate şi atât profesorul, cât şi elevii trebuie să se gândească pentru a formula aceste răspunsuri. Nu este o întrebare la care profesorul să cunoască răspunsul, o întrebare la care se poate răspunde algoritmic, învăţând nişte informaţii, ci una la care fiecare om poate să cugete şi să propună un răspuns. Cei care au şi informaţii (cele care vor fi învăţate pe parcursul unei unităţi de învăţare sau a unei lecţii), probabil vor putea să-şi ofere mai multe răspunsuri, mai bune, mai pertinente.
este relevantă în raport cu experienţa de viaţă a omului (nu doar elev, ci şi profesor): adică este o întrebare al cărei răspuns, odată găsit, mă va ajuta să-mi fie mai bine, mai clar, mai uşor în viaţă. Aceste întrebări transgresează disciplinele şi sunt premisă pentru abordarea trans, inter-disciplinară.
este generalizatoare: adică nu se opreşte asupra unui domeniu sau subiect, ci permite (tocmai datorită relevanţei şi faptului că solicită răspunsuri complexe) transfer în viaţa de zi cu zi.

Iată câteva exemple corelate cu o disciplină, pentru a putea vedea utilitatea lor

Întrebarea declanşatoare	Discipline şcolare
Contează alegerile? (orice fel de alegeri, de la cele politice, la cele de viaţă – a prietenilor, a hainelor, a designului unei case, a mersului cu un anume mijloc de transport, a căii de comunicare etc.)	Cultură civică, consiliere şi orientare în carieră etc, literatură (stil, genuri literare), artă (stiluri, curente), ştiinţe exacte
Ce face ca ceva* să fie bun/ă** pt mine? muzeu, film, roman, eseu, poezie, decizie, casă, oraş, vacanţă, joc/sport, societate, grup de prieteni, meserie etc * frumos, adevărat, util, eficient, profitabil	orice disciplină şcolară
Ce este bine* pentru mine? * util, strategic, profitabil, relevant, interesant, satisfăcător etc	orice disciplină şcolară
Cum pot face ceva* mai repede*? mişcare, deplasare, reparare, difuzare, înţelegere, rezolvare etc ** mai uşor, mai ieftin, mai util, mai profitabil, pentru mai mulţi, pentru mai mult timp, mai eficient, mai curat, mai sănătos, mai simplu	fizică, chimie, biologie, economie, geografie, discipline tehnice
Ce este pentru mine un ceva/cineva? prieten adevărat, un om bun, un profesor bun, mama/tata/familia etc, succesul, performanţa, o casă etc	psihologie, filosofie, religie, consiliere şcolară, sociologie
De ce e aşa şi nu altfel? Ce sens are?	orice disciplină şcolară
Ce ar fi dacă…..ar fi altfel decât este?	orice disciplină şcolară